luni, 13 iulie 2009

Inventar

V-am spus de ieri, că azi am să merg la primărie. Partea bună (pentru unii) - trăiesc, partea proastă (pentru alţii)- trăiesc bine. Ce zic eu aici? Că o să creadă lumea că sunt cu portocalii. Să ne revenim (adică eu să-mi revin) şi să trecem la lucruri serioase. E cam rău să te cunoască toată lumea, toţi te întreabă ce cauţi pe acolo şi de ce nu mai pleci - Caut ziua de mâine şi m-am gândit să o aştept aici, d-aia nu mai plec. Unii îţi spun- eşti leit tactu', Doamne ce mai râdem cu tine (şi depănăm amintiri din vremea când eram eu tânără şi neliniştită)- Păi şi ce aţi vrea să semăn cu Batman? Aaa şi să înţeleg că eu cu tata suntem Mupets sau mi-am realizat alt vis din copilărie, că-mi doream să fiu Jean Constantin şi poate am reuşit si eu nu ştiu. E clar, am fani, de mâine o să vorbiţi doar cu impresarul meu. A fost de ajuns să se deschidă uşa magică şi s-au împrăştiat cu toţii. A trecu şi Grecu (nu-l ştiţi voi, dar trebuia sa vă spun asta), care de 27 de ani mă întreabă ce face tata, că el vrea să vină pe la mama şi eu tot de atâţia ani îi răspund că tata e plecat la nevasta lui, ce o fi greu aşa de cap, de nu pricepe, nu înţeleg. Între timp s-au mai adăugat doi macho la rând, dintre care unul cred că ştie şi ce am mâncat alaltăieri, atât m-a studiat. La început am crezut că mi-au făcut vreo glumă rudele din primărie şi au scris ceva pe mine, dar m-am convins că nu-i aşa. Să scap de el şi cum mă plictisisem, m-am apucat de făcut inventarul la tot ce se afla pe holul primăriei: 3 hărţi ale judeţului, o hartă cadastrală, un ceas ( l-au potrivit, sper că nu şi-au dat seama că eu am zis că a rămas în urmă), o masă, un scaun, un aparat din acela pentru apă, dar fără butoiaş, 4 ghivece cu frunze, nu era nicio floare, în total 46 frunze (dacă vă interesează am detaliat, dar cred că nu), 4 preşuleţe de şters picioruşele la intrare în birouri, 147 bucăţi gresie întregi şi 15 bucăţi tăiate, lambriul are 100 de canturi, o diplomă prin care se arată că am obţinut locul 1 la fotbal în sală la Băicoi, 5 doze electrice, o sumedenie de hârtii pe peretele de deasupra mesei, dar nu am mai apucat să le număr că am fost în sfârşit strigată. Am rămas restanţă la plinte şi la hârtii, recuperez data viitoare când am să-mi extind inventarul şi pe holul celălalt. Şi mi-aş dori să ştiu ce gândea macho, când mă vedea că mă uit când în stânga, când în dreapta, când pe tavan, când pe pereţi. Îmi pare rău că nu i-am putut face poză, să-i vedeţi si voi faţa, că vă amuzaţi.
Să ştiţi că răspunsurile pe care le-am scris mai sus, chiar le-am dat şi lor, că ne permitem, mă cunosc toţi şi ştiu că nu le spun cu răutate.

am fost ieri la primarie

5 comentarii:

MARIA spunea...

SCUMPA, A CUI E DIPLOMA AIA MAI EXACT - A TA SAU A TUTUROR? ADICA AVETI ECHIPA DE FOTBAL IN SALA SAU DOAR TU JOCI? :P

"eşti leit tactu', " - ASTA MI SE APLICA SI MIE. #-O SI MA TOT UIT IN OGLINDA SI NUMA' NU-L GASESC PE TAICA-MEU. :-/ DE CE OARE?

:D
PUP.

bibi spunea...

m-am amuzat:))=))

Fetita Junglei13 spunea...

@MARIA- stiam eu ca aia cu diploma trebuia detaliata, dar eram obosita.Avem echipa de fotbal a comunei,mie cred ca asta imi mai lipsea,sa joc fotbal in echipa comunei.Cred ca e de ajuns ca joc pe maidan aici la mine.Eu semana cu tata,mai ales de la brau in sus,ca nici el nu are sani :).

MARIA spunea...

>:D<

TVdece spunea...

Deci esti VIP.Vb doar cu impresaru ..pf mi-e frica ca n-o sa imi aprobe commentu' :P