FJ13 şi jungla ei

Dacă tot ai dat un click aici, de curiozitate, de plictiseală, sau din orice alt motiv, frumos e să spun  şi despre mine ceva, nu?
După ce am fost cazată nouă luni şi două săptămâni, într-un loc, unde am făcut doar ce am vrut eu, mi-am făcut apariţia într-un final, într-o sală de maternitate. M-am născut la începutul unei zile, într-o noapte de Marţi 13, mi-au pus două prenume, pe care şi le-au dorit ei, fără să mă întrebe şi pe mine, dar care mă descriu în totalitate. Dcn, ăsta mi-e numele şi de aici şi întrebările mele existenţiale, pe care le găseşti prin postările mele.
O zi în care nu am râs, e o zi pierdută, deşi ştiu că viaţa nu-i nici roz, nici gri, e rogvaiv,dar fac diferenţa între a râde cu cineva şi a face mişto de cineva.
Parcă mai trebuia să spun ceva, dar nu stau bine cu memoria, dacă te mai interesează, îmi poţi adresa întrebări. Am să-ţi răspund doar dacă eu consider ca nu-s prea personale (nici accelerate, nici inter city).
Mda, să nu uit "mulţi ştiu cum arăţi, puţini ştiu cine eşti" şi dacă ai de gând să îmi spui cuvinte de "amor", spune-mi-le mie, nu celor ce m-au făcut. Eu aberez p-aici, nu ei.

Merci de popas şi navigare plăcută.

17 comentarii:

Liviu spunea...

Draga de tine, esti de o vioiciune irezistibila si, sper eu, molipsitoare, pentru ca mie mi se mai intampla sa dau cu nasul in lighianul cu intristari. Liviu

Fetita Junglei13 spunea...

@Liviu- se ia,vioiciunea se ia,important e sa vrei :).Multumesc.

iculici spunea...

:)
pentru unii, viaţa e o ... plajă, ai ghicit. ;)

PUP.
CU DRAG,
.

Saimir spunea...

Buna:) Nu stiu daca ma mai ti minte, sunt Saimir, am blog-ul cu GradinitaOnline. Vreau sa te intreb si sa-ti propun daca doresti sa mai imi pui un banner cu blog-ul meu pe al tau, la fel voi face si eu(tu inca il mai ai acela vechi, insa daca vrei iti fac altul). Astept un rasp. din partea ta:)

Fetita Junglei13 spunea...

@Saimir- :)) m-ai facut sa rad.Am imbatranit,dar nu uit. Esti Saimir din Bistrita,care o adora pe Carmen Serban,care are si alt blog si care are si timp de gradinita, in ciuda faptului ca are multe altele de facut. Esti Saimir caruia i-au ster multe melodii de pe you tube.
P.S- la gradinita citesc,chiar daca tac :P.
Fa-l si spune-mi pe mail sau unde vrei,pe mess nu prea ma gasesti

Saimir spunea...

Imi sti toata istoria:)). Ok, in cateva zile iti scriu tot aici sau pe mail si te anunt despre bannere(ca ti-am facut si daca doresti si tu sa pui unul din ale mele):)). Pe curand:P

deceneu789 spunea...

Legat de antetul blogului, daca in realitate multi stiu cum arati dar putini te cunosc, aici in blogosfera, gandurile tale spun multe despre tine, asadar multi stiu cine esti prin ceea ce gandesti, dar putini stiu cum arati.

Fetita Junglei13 spunea...

@deceneu789- si da si nu.Cunosc oameni,care pe bloguri isi lasa doar imaginatia sa zburde,cunosc oameni tristi,ce au numai postari pline de umor si invers.

Saimir spunea...

Saru'mana:P

Am facut un banner, il poti vedea pe blog in partea dreapta.
Daca doresti sa pui si tu un banner de la GradinitaOnline, gasesti aici 3 modele, care ti-e mai estetic dupa parerea ta si care se incadreaza in pagina ta: http://gradinitaonline.wordpress.com/despre-noi/parteneri/

Mersi si...pe curand:)

Anonim spunea...

foarte tare,sunt sigur ca esti o persoana care reprezinta cu tarie specia asta(om) ;)

Fetita Junglei13 spunea...

@Anonim- eram,daca iti raspundeam imediat,dar u,nu-s,ai o impresie gresita.Probabil frumos ar fi sa multumesc, multumesc, dar sa nu uiti,in caz ca mai treci pe aici,anonimii nu-s pe lista mea de prioritati.

Florin spunea...

Da ce reprezinta 13? Ziua de nastere?

Fetita Junglei13 spunea...

@Florin- un numar norocos si da, noaptea de nastere.

iculici spunea...

:) 13 e amantul meu :)

șșșșșșșșșșș... nu mă spui. :))

PUP.
CU DRAG,
.

GELU spunea...

Am vazut pe blog o postare a ta referitiare la exprimarea pe blog:glumeti,tacuti,dansatori m anelisti,samd,etc....
E in puterea fiecaruia dintre noi sa radem in vis sa visam razand,sa ne exprimam in tacere.
Netul a devenit o lume mai mare decat lumea reala si o lume mai reala decat lumea mare.
Poate ca sunt un om mai nebun decat unul sanatos sau un nebun mai sanatos decat un om sanatos.
Imi place umorul in general si umorul negru in special ....tu ai mai mult din ultimul.

Fetita Junglei13 spunea...

domnule GELU- da, am? Multumesc.E cam gri,dar e o culoare,totusi.

garapentrudoi spunea...

Avem şi noi o problemă pe care ai avut-o şi tu cu ceva timp în urmă, Asta :
„Ce-mi pasă mie de malul lacului,
De pâcla aia de ametist,
S-a dus şi vara, ducă-se dracului !
Nu mai sunt trist!”
Ai aflat până la urmă numele poeziei ? Spune-ne şi nouă... Te rugăăăăămmm...