sâmbătă, 10 octombrie 2015

Urmașa Evei

„Nebune minți a făcut Dumnezeu și le-a numit femei” zisa replica din Haiducii lu Șapte Cai,

marți, 8 septembrie 2015

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Adio, dragă!

Sunt aproape 30 de ani de când suntem împreună și nu mă gândeam că o să vină ziua aceasta. În ultima perioadă îmi răsună-n urechi Dan Spătaru și-al lui refren „nu m-am gândit / nu m-am gândit la despărțire”.

joi, 23 iulie 2015

Concluzia?!

Observ că violul a devenit o modă, printre vedetele de „pantofi de mort”. Le-a stârnit imaginația sau le-a scos la suprafață prostia.

Filozofii de pârâu

Prostia e ca boala. Nu ține cont de avere, de aere, de rang, de studii.

joi, 9 iulie 2015

Citatul de Joi

"Ți-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.Emil Cioran

duminică, 5 iulie 2015

Duminică egal poezie

Boul şi Măgarul
Ion Pribeagu


Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare
Pe drumul dintre Zlata şi Cahul,
Venea un bou voinic şi mare
Şi era ferice şi sătul
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlneşte nas în nas cu boul.

- Ce-i cu tine mutră pirpirie, -
Întreabă boul. Ce mai este nou?
Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate bou.

vineri, 3 iulie 2015

Bancul de Vineri

Pe arcă, Noe a luat câte o pereche din fiecare specie de animale. La urcare le-a luat uneltele de perpetuat specia şi le-a pus în magazie ca să nu se înmulţească, în schimb primind fiecare câte un bon cu care să-şi ia unealta înapoi la coborâre. Seara iepuraşul stătea supărat aşa că iepuroaica încearcă să-l îmbuneze:
- Ce-ai mă, de ce eşti supărat?
Îi zice ăsta că a pierdut bonul şi iepuroaica ştiind ce i-a păţit fundu pe uscat, începe să râdă de el:
- Sâc, sâc! Nu poţi să mai faci nimic.
Azi aşa, mâine aşa, tot îl necăjea pe iepuraş

joi, 2 iulie 2015

duminică, 28 iunie 2015

Duminică egal poezie

De vorbă cu mine însumi
Ion Minulescu

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Folclor de Sâmbătă

Oare de ce?

Nu știu cum e pe la oraș, dar știu că de mică am avut o mare dilemă. Nu, nu mi-a trecu și nu-mi va trece vreodată: poate să-mi spună cineva, de ce rufele pe culme/sârmă se întind de la mai mic la mai mare?Dinspre poartă spre spatele curții? De ce culmile se fac în curte? Pe scurt: de ce chiloții tăi, cu gaură, peticiți, cu șnur, cu tur până la genunchi se întin în văzul tuturor?!?!
Dilema asta n-o să-mi dispaă niciodată, clar.

joi, 25 iunie 2015

Citatul de Joi

"Daca imi dau drumul la imaginatie ajung la inchisoare!" Louie Anderson

luni, 22 iunie 2015

It iz a breicap?!

De la cap pleacă toate și ăl de nu recunoaște e mai plecat decât cei ce recunosc măcar puțin.
Nu știu voi, dar eu (cu tot cu Guliverul meu din tărtăcuță), care uneori mai vorbesc singură sau cu dușmanul imaginar, mă simt sănătoasă, când mă gândesc la cel, care a gândit reclamele-n care un gagiu se desparte de resturile de mâncare (unde mai pui, că-mi aduc aminte de un trăsnit, care alerga după fructele și legumele de pe mușama, când a uitat numărul paharelor pline).

Și eu, p-aici


Casc gura

Poate

că d-aia nu se spală unii

Semne și înscrisuri

Oare, dacă nu-s din localitatea respectivă, mă pot considera străină?

Râsul de Luni

vineri, 19 iunie 2015

Bancul de Vineri

Accident grav de circulație. Șoferii: unul rănit grav, unul rănit ușor. La sosirea ambulanței, medicul îl vede pe șoferul rănit ușor  deasupra șoferului rănit grav si-l iubea tandru și-l întrebă:
– Ce faci dom’le, ești nebun?
– Nu! Îi acord primul ajutor!
– Păi primul ajutor se acordă prin “gură la gură”…

joi, 18 iunie 2015

Citatul de Joi

Dacă nu eşti acolo atunci când trebuie... degeaba eşti altădată.Maria Dimian

În cel mai fericit caz

În cel mai fericit caz, dacă îți vine bătut acasă și cu vreo părticică din corp ruptă, nu-l cafti și tu! Du-te la oglindă și dă-ți ție două palme întâi!
Nu-mi spune că un copil de 9-12 ani, își ia singur tableta/ gadget-ul de acasă. Da, o ia, dar de ce o are la îndemână, dacă tu nu ești acasă? De ce nu-l  înveți că, dacă o ia, în niciun caz nu trebuie s-o scoată din ghiozdan în mijloacele de transport? Nici la școală n-ar trebui s-o arate, nu se știe niciodată cine, cum și care anturaj.

miercuri, 17 iunie 2015

Poza de Miercuri


De la mine la Ploiești

Parafrazând un refren celebru
„De la mine la Ploiești
Nu e departe, când iubești
Și când mă cheamă dragostea
O iau pe jos cu inima”
Nu știți piesa? Nu e bai, o puteți asculta aici.
De la mine la Ploiești, nu e departe-n mod normal. Dacă mă gândesc, la câte case și câți consăteni noi au apărut, care lucrează prin capitală, nu-i departe nici la București. Șaizeci și ceva de kilometri. O nimica toată. 

miercuri, 10 iunie 2015

Nimic sau poate

Așa de dragi mi-s oamenii dragi, că timpul, pe care-l am liber, prefer să-l petrec în junglă și nu pe net.
Totuși, când veți vedea un porc băut, vă rog să  mă trageți de șireturi.

Poza de Miercuri


duminică, 7 iunie 2015

Duminică egal poezie

IARNA


de Virgil Carianopol


Hai la săniuş, copii !

A-nceput de ieri să cadă

Pe oraşe şi pe sate,

Fulgi de-argint şi de zăpadă.

Cu patine şi cu sănii,

Hai să ne jucăm cu foc !

Când ne-om face mari, odată,

Nu mai avem timp de joc.

Ura! Dealul este mare

Şi noi mici. Să ne grăbim !

Fii binevenită iarnă !



Noi, copiii te iubim !

vineri, 5 iunie 2015

Bancul de Vineri

Zece blonde care au murit toate in aceeasi zi, stau aliniate in fata lui Sfantului Petru, urmand sa fie trimise in Iad sau Rai. Pentru "departajare", Sfantul Petru propune:
- Cine si-a inselat barbatul, sa faca un pas in fata.

joi, 4 iunie 2015

miercuri, 3 iunie 2015

Pupăza din patiserie

Nu știu cum sunteți voi, dar eu de câte ori mă gândesc la pupăză, mă gândesc la Creangă.
Pupăza aia cu aripi adevărate, nu pupăza păsărică și nici Pupăză, vedeta Prima tv.

Ajutați păgubitul

Multe m-au învățat ai mei (tataie cât l-am prins, mamaie mai mult, mama, tata, Sor, copiii din preajmă și mulși alții), unele s-au prins, altel nu. Jumăatea ce-a trecut din anul ăsta am tot avut norocul să găsesc bani, dar să văd și cine i-a pierdut. Nu c-aș fi o bunătate (nu bunăciune), dar dacă știu și văd cine e păgubitul, îi restitui. Și cum asta consider că e o faptă cât de cât bunuță, mă gândesc să o pun în aplicare și-n cazul de mai jos.
Așadar, fie-vă milă și dacă îi cunoașteți, spuneți-le că au uitat ceva pe Valea Paltinului (Doftanei) pe data de 31.05.2015. S-au relaxat, s-au plimbat cu bicicletele, s-au rostogolit sau ce-au mai făcut ei p-acolo, și-au strâns gunoiul, dar au omis

Poza de Miercuri


marți, 2 iunie 2015

Miricăl

Dragă Arsenie Boca, dac-ai fi știut în ce circ și afacere te vor transformat discipolii/enoriașii tăi, te-ai fi născut în Dijbouta.
Miricăl, intr-o barabulă

Delicatese de sezon

Din ciclul: ce fripuri mâncăm la iarnă, de sărbători.
Mai sunt șase luni până atunci? Așa, și?
Vecinii mei se pregătiră:

Muzică de Marți.13

(m)UE și Guvernul României

Știu foarte  multe persoane, care n-ar trebui să se încadreze la ajutoarele UE, dar beneficiază. Însă nu despre asta vreau să scriu (bine, eu zic de mult c-o fac, precum am zis că azi e Luni), ci despre mâncarea UE.
Am și eu o dilemă normală: ăia, prin țările cilivizate, mănâncă limbrici d-ăștia de vită? Sau de porc? Și dacă mănâncă le place?!?!
Peste 90 % dintre oamenii săraci și amărâți, pe care-i știu că s-au încadrat fărămanevre la aceste ajutoare, dau conținutul acestor conserve la câini. Restul de 10 % a încercat să savureze și s-a ales cu vărsături și alte simptome asemănătoare.
Aș că m(UE) UE !!!!

duminică, 17 mai 2015

Duminică egal poezie

Furnica
Otilia Cazimir

O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate.
Incotro fugi surioara?
Ia, ma duc si eu la moara
Si-s grabita, si-s grabita,
Ca m-i casa ne-ngrijita
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mancare.
Ca la noi în musuroi
Unul drege, zece strica
Si de n-as fi eu voinica,
Ar fi vai si-amar de noi.
Ca la noi in musuroi
Nu e timp pentru zabava
Ca de n-am fi de isprava
Ar fi vai s-amar de noi.

vineri, 15 mai 2015

Cică

Cică un medic din Iordania și-ar fi uitat telefonul mobil, într-o pacientă. Pfff, biata de ea, dar imaginația mea....

Bancul de Vineri

Acum trei zile,mângaindu-i cu grija burta sotiei, îi zic:
- Acesta este gradina mea, aici am sa "sadesc cartofi", si adorm linistit...
Ieri, mangaind-o fericit pe burtica îi zic plin de compasiune: 
- Acesta este domeniul meu, am sa "sadesc rosii" aici....si adorm fericit....
Azi dimineata sotia mea mi-a strigat: -Auzi băi agronomule,

joi, 14 mai 2015

Citatul de Joi

„La orice trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni. — Ileana Vulpescu

Oare?!

Sunt oameni, care-s la regim. Nu regim dietă de slăbit (nu știu dacă vreți s-auziți asta, dar eu aud zilnic „m-am îngrășat, m-apuc de dietă... dacă ai drum ia-mi și mie două pateuri.... ia și tu o ciocolată... ia un sandwich” și lista poate continua numai pentru o singură zi, în afară de sfânta mâncare de la fast food- tot zilnică), regim de boală sau regim de prevenire. Regimul ăla, pe care-l auzi și-n mesajele promoționale „pentru o viață sănătoasă mâncați mai puțin sărat!” și-aici  m-apucă întrebarea:

Filozofii de pârâu

Dacă n-ai un bătrân să-ți cumperi, dar să-ți procuri și răbdare și bun simț.

După buget



„Remunerație mică...”,

duminică, 10 mai 2015

Duminică egal poezie

Unul ca o sută
George Coșbuc


Uite, de-ar fi lege-n ţară
Să popim pe toţi aceia
Cari fac vinului ocară
Şi zoresc, că-i om nebun
Cine crede-n hori şi-n fete -
Eu pe cinstea mea vă spun :
De m-aţi bate-n toată ziua, 
Nici de dascăl n-aş fi bun !

Însă, de-ar ieşi vreo lege
Că nevestele de-acuma, 
Nu bărbaţii, vor alege
Pe primar, şi că-i iertat
Să se caute vrednicia
Numai după sărutat :
De v-aţi pune-n cap cu toţii, 
Eu aş fi primar în sat !

Cap am, la minte mai lucrez

Eu aș scrie, zău.
Aș abera. Plus că am niște întrebări existențiale, minus că n-am răspunsuri.Dar ca să scriu musai să mă și conectez la tehnologie.
Asta e. Mi-e lene uneori seara să pornesc pc-ul, mai ales că a venit perioada aia din an, în care găinile deja au avut primul vis, când eu intru în cameră.
De ce?

vineri, 8 mai 2015

Bancul de Vineri

 Patru prieteni in vacanta. La hotel, neavand prea multi bani, hotarasc sa doarma cate doi in camera. Unul din ei se stia ca sforaie atat de cumplit, asa ca au convenit sa doarma in camera cu el pe rand, fiecare cate o noapte. A doua zi dimineata, vine primul care a avut “onoarea”, cu ochii rosii, parul ravasit etc.

- N-am putut dormi toata noaptea, am stat in fotoliu si m-am uitat la el.

A doua zi, urmatorul, rupt de somn si el:

- Cu sforaitul astuia, am stat toata noaptea in fotoliu si m-am uitat la el.

A treia zi, vine al treilea odihnit, bine dispus. Ceilalti, mirati:

- Cum ai reusit sa te odihnesti?

joi, 7 mai 2015

luni, 4 mai 2015

Râsul de Luni

Patru, dar erau mai multe

1.Mă simt ca acum câțiva ani, când m-a trimis Sor să îi aduc ceapă verde, din grădiniță. Tot în jur de 23 era și m-am dus cu lumânarea, de ne-a apostrofat mama că ne văd vecinii și cred că facem vrăji. Exact asta e senzația, că mi se sperie vecinii. E 23 și ceva și tocmai mi-am umplut 3 găleți cu apă de la pompă. Pentru două zile doar Ăl de Sus să dea ceva lichid cu Hidrogen, că se lucrează la nu știu ce magistrală pe la Ploiești și apa ca de obicei e un lux, la Cuca Măcăii (partea bună că stu în capu la sat e că sunt bazinele p-aproape și când sunt opriri d-astea pe termen mai lung, zilele la noi sunt ore).
2. Pe zi ce trece îmi pun aceeași întrebare, când ajung la intersecția DJ102 cu DN1B: de ce or fi indicatoarele alea cu limită de viteză 40 km/oră, când acolo, în cele mai multe ore, dacă poți prinde un 5 km amărât?!
3. Cum a ajuns Farmec la „confiscate”?!?!
4.Na, mai aceam câteva, dar Roza e p-aproape.

duminică, 3 mai 2015

Când ideile rămân la purtător

Eu aș scrie. Zău, c-aș scrie. Despre zeama de varză, despre trăsnăile pe care le fac în grădină, despre oamenii cu care inevitabil am socializat în anumite zile, despre aparențe și nu numai. Despre toate și nimic.
Dar cum să scriu, când azi, puteam deschide pc-ul și să aberez, dar preferai garajul și vreo trei pensule. Cum, cănd de trei sferturi de oră stau și privesc prin câte etape trece Luna. Nu, momentan n-am început să urlu la ea, dar nu e timpul trecut.

Duminică egal poezie

Nu te mira... 
Vasile Voiculescu

Nu te mira că-mi prinzi privirea,
Păienjenită de durere,
Adesea cercetând ivirea
Şi alte lumi, şi altor ere.

În toiul luptelor nebune,
Pe rana inimii ce moare
Nădejdea vremilor mai bune
Răsare pururi ca o floare.

Din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
Ea singură purta-va roade,
Azi, când grădina-i scuturată
Şi toată floarea stearpă-mi cade.

Zadarnic firea mă striveşte
Mereu sub aspra-mi suferinţă,
În mine pururi încolţeşte,
Mai viu, obstească năzuinţă.

Şi-n van m-abate-n jos furtuna
Şi strâns ma ţin cătuşe grele,
În mine lumea-şi încearcă-ntr-una
Avântu-i veşnic către stele!

Din mii de gânduri turburate
Un vis curat mi se încheagă,
Precum din spume sfărâmate
Ieşit-a Venera întreagă!

vineri, 1 mai 2015

Bancul de Vineri

În ajun de Paşti, copiii au împrăştiat prin curte ouă colorate în diferite culori: albastre,roşii, verzi...

Unu mai

Ieri, trecând prin piață am auzit:
„Ce facem, fă? Mergem mâine la defilare
- Te-ai trăsnit cumătră? Uite, râde și domnișoara.
- Haidi fă, cum mergeam noi apoi la pădurea Păulești! De unde să știe domnișoara? Lasă, mâine tot la piață!”
Așadar, din ciclul 

duminică, 26 aprilie 2015

Duminică egal poezie

Cântec
George Coșbuc

A venit un lup din crâng,
Şi-alerga prin sat să fure 
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia;
-“Lup flămând cu trei cojoace
Hai la maica să te joace”-
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
-“Poartă-se copiii bine?
Dacă nu să-i vâr în sac!” 
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
“-Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau, şi du-te-n pace!
Eşti sărac, dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor. 
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-“N-ai nici tu nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat, că-i mare satul:
Pleacă, pleacă” Şi-a plecat. 

vineri, 24 aprilie 2015

Bancul de Vineri

Doi români, sotia cu sotul, càlàtoresc in SUA si se cazeaza intr-un motel de pe highway. La un moment dat, sotia vede un soarece in camera, se sperie, urla si ii zice sotului:
-Suna repede la receptie, ca tu stii mai bine engleza, si zi-le ca la noi in camera este un soarece !
Sotul:
-...hello ...
Receptia:
-Hello ! May I help you, please ?
Sotul:
-Do... aaaaa, do you know Tom&Jerry ?

joi, 23 aprilie 2015

duminică, 19 aprilie 2015

Neglijenta publicitate

O reclamă bună, nu-i neapărat o reclamă faină și amuzantă 9depinde de context), dar musai e o reclamă atentă la detalii. Părerea mea.

Sora Florii Soarelui, mai mică

  Cercetătorii britanici Eu observai că n-avui ce face. Dacă aveam nu observam. Floarea Soarelui, minunăția aia galbenă, nu cojile de pe jos, scuipate, care stă tot timpul cu gâtul țeapăn către Soare și-i tristă când e nor, are o surioară.

Duminică egal poezie

Bocetul Epuizant

Adrian Paunescu 

M-as aseza cu capu-n pumni si-as plânge
pentru destinul meu ursuz de cuc, 
ca nu pot la sfârsit nimic sa duc, 
as plânge lacrimi, ca sa curga sânge.

Sa mi se scurga sângele din vine
în baltile finalului de veac, 
sa para ca vorbesc, dar eu sa tac, 
sa tac în gura mare despre tine.

Sa tac iubirea mea adânc-bolnava, 
sa tac si fulgerul ca te-as zdrobi, 
sa tac ca înclestatul de gingii, 
sa tac si a revansa, a gâlceava.

M-as plânge pân-la os si pân-la nume
prin ochi, ca lacrima sa ies din lume

sâmbătă, 18 aprilie 2015

vineri, 17 aprilie 2015

Bancul de Vineri

O doamnă la medicul de familie :
– Domnule doctor sunt foarte, foarte nervoasă !
– Mărită-te,cucoană !
– Sunt măritată, da’ nu-mi ajunge ! 
– Luaţi-vă un amant.
– Mi-am luat doi, da’ tot nu-mi ajung !.
– Luaţi-vă pe al treilea.
– Am patru dar tot nu-mi ajung !
– Doamnă, dar dumneata eşti bolnavă !

joi, 16 aprilie 2015

marți, 14 aprilie 2015

duminică, 12 aprilie 2015

Duminică egal poezie

De-abia plecaseşi 
Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

vineri, 10 aprilie 2015

Bancuri

 La farmacie vine o bătrână de 80 de ani cu o reţetă.
Farmacistul o întreabă:
- Reţeta este pentru dvs.?
- Da.
- Ştiţi că este o reţetă de anticoncepţionale? Acestea nu vă fac nimic.
- Ba da, mă fac să dorm liniştită.
- Cum aşa?

marți, 7 aprilie 2015

Muzică de Marți.13

Vine, vine primăvara

Vine ea cândva. E feminin, femeia mai întârzie, asta e.
Găsii azi, o ofertă la Cola numai bună, pentru sărbătoarea, ce sosește

De la cap pornește totul

Există pe planeta asta, tot felul de oameni? Există. Unul dintre specimene e zoofilul? Este, deși nu ne-am dori.

Parcarea interzisă

Unu. Cu gustul omului, nu te pui.

Zece întrebări tâmpite de sezon și nu numai

Și nu, nu-s d-alea existențiale.

duminică, 5 aprilie 2015

Filozofii de pârâu

La vizioare unui film indian, plândi prima dată, plângi și-a doua,... și-a opta, dar de la a noua în sus, deja îl privești cu amuzament.

Duminică egal poezie

Spovedanie

Păstorel Teodoreanu

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân' la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Adevărul, despre junglă

Sau altfel spus, cine e de fapt autorul aberațiilor mai sclipitoare. Pentru că tot e perioada-n care recunoaștem și ne iertăm.

Probabil, mare e grădina,

dar...

Filozofii de parau

Cel mai greu cos, e cosul de/cu/pentru coliva.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

vineri, 3 aprilie 2015

Sărbători fericite!

La grămadă!

Rețeta de (a)casă

Revin la aceiași temă, toți avem un/o prieten/ă feisbucist/ă carnivor/ă.
„Papanași cu mama”
„Zacuscă cu tata”
Nu-i bai, se pare că întâlnim și gătitori construiști.

Dresură

Într-o zi au plecat la plimbare și-au ajuns, hăt, tocmai la Calvini sau alte localități în care pe gardurile impunătoare stau leii și mai impunători. Sau vulturii, cum pusei într-o postare.
Dar tot leii sunt pe primul loc. Nu leii din minusurile sau surplusurile găsite de ANAF, ci leii zbârliți mai ceva ca cei din Africa.
Au fost, au văzut, au învățat și au revenit acasă...

Bancul de Vineri

Cică jucau patru scheleţi poker noaptea în cimitir când, la un moment dat, de sus din deal, se aude o voce cântând ca în mijlocul codrului.
- Bă, ia du-te şi vezi ce-i! zice scheletul cel bătrân către unu‘ mai tinerel.
Se întoarce ăsta după vreo două minute:
- Şefule, e unu beat pulbere.
- Păi du-te şi sperie-l, ce tot ne deranjează?!
După vreo cinci minute:
- Şefule, io m-am dus, am urlat la el, am ţopăit, m-am strâmbat, da‘ ăsta nimic.
- Păi nu aşa mă, du-te, aşează-te lângă el şi cere-i o ţigară. Când îţi dă ţigara, cere-i şi un foc. Ăsta o să-şi aprindă bricheta şi atunci o să-ţi vadă faţa. Aşa se face.

miercuri, 1 aprilie 2015

duminică, 29 martie 2015

Duminică egal poezie

De ce-ai plecat? Ion Minulescu

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

vineri, 27 martie 2015

Bancul de Vineri

3 accidente de motocicleta, 3 motociclisti in spital, 3 paturi in salon. Vine televiziunea si ia interviu motociclistilor. 
Primul motociclist. Un picor in ghips. 
Reporterul: 
− Cum s‘a intamplat accidentul, vad ca aveti un picior in ghips, nu aveati viteza mare, nu‘i asa? 
Motociclistul: 
− Pai sa vedeti... eu.. Suzuki.. 300 km/h... coaja de banana pe carosabil... am derapat putin, am recapatat controlul, dar totusi am intrat in sant lejer, am o mica fisura 3/4 tibia stanga, trece, nimic grav. 
Al doilea motociclist. O mana si un picior in ghips. 
Reporterul: 
− La dumneavoastra cum s‘a intamplat? Vad ca aveti o mana si un picor in ghips! 
Motociclistul: 
− Eu mergeam linistit pe strada... 250 la ora.. stiti.. Kawasaki .., cand deodata vad un Suzuki ca ma depaseste. Zic ‘nu se poate, nu e mai tare ca mine‘ si accelerez dupa el. Deodata imi sare pe vizorul castii o coaja de banana de la Suzuki, mi‘a blocat vederea, am franat... am derapat putin...am o mica fisura de tibie si peroneu, putin luxat antebratul.. nimic grav, trece 
Al treilea motociclist. Mumie. Ghipsat din cap in picioare 

joi, 26 martie 2015

miercuri, 25 martie 2015

Poza de Miercuri


Fiecare tărtăcuță cu imaginația ei

V-am mai zis, că pe vremea când mă încălțam cu fesul, credeam că la sărutarea ce de pe urmă, se pun bani, pentru a-i da Sfântului Petru

Filozofii de pârâu

Dacă Mărțișorul era la americani, ai fi văzut, inclusiv în România, magazine decorate cu șnurulețe și șnuruloaie, în culorile alb și roșu.
P.S- nu, că mi-aș dori asta.

Mititica arde și ei se piaptănă

Sau era invers?!?!
Ea s-a pieptănat și ei au dat în clocot?
Aseară făcui o nebunie. Timp de vreo 5 minute, maxim 10, ascultai o emisiune de pe Kanal D. M-am simțit ca și cum domnu` Dan ar emite din garsonieră.

luni, 23 martie 2015

duminică, 22 martie 2015

Duminică egal poezie

Tare sunt ocupată
                        Tare sunt ocupată
                        Toată ziua-n livadă.

                        Nu-mi văd capul de trebi
                        Printre fructe şi ierbi.

                        Ieri la ora şase,
                        S-a copt o cireaşă;

                        În zorii de sâmbătă,
                        S-a născut o vânătă;

vineri, 20 martie 2015

Cu televizorul ...

Mai cumpără cineva, ceva, doar pentru că apare la tv?

Bancul de Vineri

O menajeră tânără merge la doamna casei și îi cere o mărire de salariu. Doamna, puțin supărată pe tupeul tinerei îi spune:
– Îți dau o mărire de salariu dacă îmi dai trei motive!
Menajera începe:
– În primul rând, eu spăl și calc mai bine decât o faceți dumneavoastră.
– Cine a spus asta? întreabă doamna.
– Soțul dumneavoastră! Al doilea motiv este că eu fac mâncarea mult mai bună decât dumneavoastră.
Doamna foarte supărată:
– Cine a putut să spună prostia asta? Chiar nu este adevărat!
– Soțul dumneavoastră a spus de mai multe ori.
– Și care este al treilea motiv? întreabă doamna nerăbdătoare.
– Fac dragoste mult mai bine decât faceți dumneavoastră!
Doamna nu mai așteaptă explicația și spune:
– Tot domnul a spus asta?

joi, 19 martie 2015

Te doare-n dos? Du-te la psiholog!

Mai întâi, nu știu cum se face, dar are unul o știre, o au toate televiziunile apoi. Ce mai contează, că-i din Evul Mediu, a dat-o unul, s-o preluăm toți.
Mai apoi, mă adresez ălora, de-au prins perioada de „practică agricolă” înainte de 1989

Citatul de Joi

"Dacă îmi dau drumul la imaginație ajung la închisoare!" Louie Anderson

Oare?!

Oare s-o mai folosi „Trei, Doamne, și toți trei” pe post de „trei doamne/femei și toți trei”?
Oare o citi cineva cărțile, pe care le scriu ăștia prin pușcării? Nici ei cred că nu.
Oare de ce antibioticele se dau doar cu rețetă, dar Hexoralete-N-ului (sper că scrisei bine) și-n reclamă i se spune  că-i „antibiotic și se poate elibera fără rețetă”?

miercuri, 18 martie 2015

duminică, 15 martie 2015

Duminică egal poezie

Câți ca voi?
George Topârceanu
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…