duminică, 12 iulie 2009

O oră dintr-o zi ploioasă

Ce face olteanul cănd nu are ce face?
Se dezbracă de haină, o pune într-un cui şi o păzeşte să nu i-o fure cineva.
Ce fac eu când n-am ce face? Mă iau după vecini (că-s oameni maturi :P); şi cum acum o oră se oprise ploaia se gândesc ei să mergem în pădure. Mie să-mi pronunţi cuvântul pădure, că de altceva nu mai am nevoie.
Prima ciudăţenie, au înflorit salcâmii a doua oară:

Apoi am observat că pădurea (la fel ca băncile din parc) s-a dat cu partidul, 80% din ciuperci erau roşii, bine că nu a ieşit partidul ăla, care are crucea ca simbol, că deja vedeam titlurile din fiţuici (scuzaţi, ziare) -"senzaţional, nemaiîntâlnit, minune în Prahova", iar articolul ar fi sunat cam aşa "O altă pădure, aceeaşi comună. De data aceasta nu spiriduşii sunt cei ce tulbură liniştea locuitorilor, ci apariţia ciupercilor făcătoare de minuni..." (aia cu spiriduşii e caz real, difuzat şi la tv acum câţiva ani).

Ne-am întâlnit cu oameni culţi (din elita satului, sunt de la primărie), care mi-au spus că "ie multe ciuperci roşii, păcat că nu ie comestibile". Apoi am văzut că, deşi a plouat şi nu au mai ieşit jmecherii la aer curat, urmele lor se văd şi acum:

Am mai găsit nişte nane, nu nanele animalelor din poză, nane ciuperci, dar îmi place mai mult poza asta:

Am uitat binoclul acasă si iar nu am văzut ce face vecinul din Ploieşti:

Şi mi-am pus întrebarea, dacă acum e apă pe Fetica şi "sindacobenzinarul", ca să îşi poată construi palatul, a închis valea, apa unde rămâne?

Am poze şi cu palatul, dar ma gândesc aşa:
1. Nu-i proprietatea mea şi nu pot pune fără acordul lui, pe care n-o sa-l obţin niciodată.
2. Sunt nişte oameni care îşi pot pierde serviciul din cauza asta, că ei păzesc acolo şi nu ar trebui să se apropie nimeni (sincer, la câte urări îmi fac zilnic ar trebui să nu îmi pese).

P.S- daca mâine nu mai postez nimic, nu mi se trage de la ciuperci, am treabă la primărie.

Au innebunit salcamii

8 comentarii:

WildChild spunea...

Urata zi!. Eu unul nu am avut chef de nimic pe o zi ploioasa ca asta, decat de stat in casa si lenevit :P. Hm..ciudat cu salcamii :)

MARIA spunea...

1. M-AM SATURAT DE PLOAIE. VREAU O SAPTAMANA, MACAR, DE VARA.
2. DACA AR AUZI EX-UL MEU CA IAR AU INFLORIT SALCAMII SI-AR LUA UN MEDICAL SA MAI STEA CU ALBINELE VREO 2 SAPTAMANI LA SALCAM. #-O
3. UN PISIC DE ALA AM SI EU. INCA IL AM :P . L-AM PASTRAT DE AMINTIRE. (DE CE OARE???)
4. M-AM SATURAT DE PLOAIE.

:P
PUP.

MARIA spunea...

AAAAAAAAAA... SI ...

5. GROZAVA PIESA AI ALES. SUPERBA !

MULTUMESC!!! :*

Anonim spunea...

mie imi place ploaia:)poate sunt eu mai ciudat,dar o consider un fenomen deosebit;)

cine stii tu spunea...

tu nu esti zdravana.R o coincidenta ca scrie in presa chiar azi de sindacobenzinarul tau?vezi ca nu o sa sfarsesti bine :P

Fetita Junglei13 spunea...

@MARIA- ma bucur ca ai un maimutoi din acela,eu l-am pus p-asta, pentru ca erau foarte multe gunoie,printre care si EL.Cu placere:*
@ Dragos- si mie imi place ploaia :)
@ cine stii tu- coincidenta, n-am citit nimic azi,de la serv nu intrii pe net, ai uitat? Sau poate nu esti cine stiu eu?

bibi spunea...

in ultima poza e spuma de la berea aia?:))

Fetita Junglei13 spunea...

@Bibi- e apa,bidonul l-a adus apa de la "Vaile Adanci"(ramane ceva in urma mea cand oi muri,eu cu Ofiterul am numit locul ala asa)