joi, 2 februarie 2012

Aşa cadou, o dată la câţiva ani

           Primul meu buletin (că era buletin şi poza făcută-n curtea şcolii, c-o faţă de masă, pe peretele din spate, drept fundal) a fost la 14 ani (logic,nu?).
           Al doilea, deja Ci, a fost la 22 şi-al treilea-i şi acum.
           Ce vroiam să vă spun; în primul scria emis de "Poliţia Municipiuli Ploieşti". Bun, o instituţie. În al doilea nu-mi amintesc, dar în al treilea constatai, că nu mai am nimic de la instituţii, ci am primit direct de la municipiu. Municipiul însuşi s-a gândit să-mi ofere mie, ceva. Ceva ţiplat, prin care-mi demonstrez identitatea.
             Nivelul următor, dacă ajung până la expirarea ei, va fi SPELCP (sau ce amalgam de lietere e) sau până atunci s-or transforma CI-urile şi oi avea-o în amprentele degetelor mijlocii.

Un comentariu:

iculici spunea...

daaaaa, ;
si cartea mea anterioara tot de la municipiu era :)

PUP.