miercuri, 22 februarie 2012

Rogvaiv

       Nu mă-ntrebaţi de fuchsia, că mie-mi spune doar numele unei flori, nu o nuanţă.
       Nu mă-ntrebaţi de galben pai, galben pui, galben cum o mai fi. Nu, pentru mine, galbenul si alte culori sunt mai deschise sau mai închise. Nu-s daltonistă, dar d-aia nu mai pot eu, de atâtea zeci de nuanţe. Apropo, galebnul dacă e pui, de care pui e? De gaină, de raţă, de struţ? Ăăăă, s-aud eu o explicaţie de la cineva, care spune bordo, unui nenorocit de roşu.
      Eu până la 13 ani, am crezut că Dacia tatei e roşie, da' de unde, că era Portocaliu 313. Auzi tupeu la dânsa.
      Ce vroiam să ştiu, dacă-i gri şobolan, de ce nu poat fi şi gri şoarece? Să aud eu o vânzătoare (sau pe oricine altcineva) cum spune "vă vine aşa de bine, bluza asta gri Jerry". Parcă sună altfel, decât gri sobolan.
      Şi la negru? La negru de ce nu spun "negru pisică" sau "negru pământ"? Mda, negru nu-i culoare, doar "albul murdar", probabil.

2 comentarii:

madMe spunea...

Nici eu nu sunt cunoscătoare la numit nuanțele diferitelor culori :)) Și nici nu am de gând să le învăț de acum înainte :P

Fetita Junglei13 spunea...

@madMe- si bine faci :))