duminică, 5 februarie 2012

1954,iarna nu-i ca 1900, toamna

    Şi nici ca 2013, primăvara.
    Pe la tv-urile, pe unde prindeam şi eu frânturi de ştiri, venea iadul alb şi alte denumiri pe măsură, tocmai d-aia, la tv-ul meu, nici n-am privit (bine, nu doar, d-aia, dar când).

      Conform sursei mele, în iarna lui 1954, în zona-n care locuiesc, neaua stătea cam aşa. Pentru cunoscători, de la podul de peste Dâmbu, de la Intex (Schnitzel House), de unde-ncepeau câmpurile, în acea vreme, până la Judeţean, era un drum paralel cu şoseaua principală. Drum pe care mergeau căruţele, ca să nu facă zgomot (dacă v-amintiţi de căruţele acelea, care aveau roţi de fier) şi care era mai înalt decât drumul principal (actualul DJ102). Ei bine, în iarna lui '54, datorită viscolului şi căderilor abundente de zăpadă, ameble drumuri erau la acelaşi nivel. Pe vremea aia nu venea nimeni cu deszăpezirea şi zăpada se bătătorea datorită circulaţiei. Sursa şi-aminteşte perfect cum şi-a dus tatăl, care-şi rupsese un picior la Ceramica (actuala Bianca România), în sania unui unchi, până la Policlinica de pe Praga şi înapoi. Tot conform sursei, în sat şi oraş, situaţia nu era chiar aşa, deşi atunci nu erau nici jumătate din clădirile, care-s acum, dar de la sursă a cincea casă (nu a treia ca în cântec), unde începea izlazul, zăpada avea trei metri. Viscolul o adusese în capătul satului şi ca oamenii să ajungă la "Degeraţi" (denumire rămasă din cauză c-au degerat oamenii, la propriu, într-o altă iarnă, în acel cartier) au săpat un tunel prin zăpadă. Sursa mea avea 14 ani, pe atunci şi spune că a dat câteva lopeţi.
      Conform celeilalte surse, care avea pe atunci, 8 ani, singurul tunel, despre care-şi aminteşte, e cel făcut pe şanţuri, pentru a se putea da cu sania.
      Ieri, prima sursă spunea aşa: de ce or zice ăştia de iarna lui '54? C-acum sunt utilaje de deszăpezire, acum totul e altfel, dar, dacă plouă ca acum şi-ngheaţă, e mai rău ca-n iarna lui '54.
       E greu, ba ger, ba ninsori, dar nu cred asta orice mi-aţi spune ( dacă aş fi naivă, tot mi-aş da seama, din cauza watermarkerului şters).
      La alţii o fi şi mai rău, na, Guriţă-i blocat la Padina-n Buzău şi-acolo va rămâne până or da ghioceii (din nou). Nu şti cine e Guriţă? Eeee, e vecinul de vizavi şi-i plecat la mama dânsului, dar pun pariu pe ce vreţi voi că Mamaie Rada n-a mers în prealabil la supermarket să-şi facă provizii. De ce? Nu din neglijenţă, din contră, dar gospodarul de la ţară, n-are nevoie de provizii-n ultimul ceas. Nu, la el găseşti un fir de făină mereu, un cub de mălai, o coajă de ou, o bucată de ceva, o ceapă, un usturoi şi doar n-o sta să vină cineva să-l ajute, ci se va gospodări singur. Apropo, am zis gospodarul de la ţară, nu orice om de la ţară. E o mare diferenţă.
     ...
    În 1900, toamna a fost frumos...
P.S- tot prima sursă mi-a întipărit, acum zeci de ani, un mod de a face pârtie, de mă doare fiecare centimetru de piele. Pe toată strada şoseaua e doar pe o bandă, cea din mijloc, datorită trecerii frecvente a utilajelor, numai la mine şi la una dintre vecinele de vizavi, şoseaua e pe două benzi. De ce? C-aşa am fost învăţate să facem pârtie, să luăm totul, până la marginea şanţului. Şi asta e partea ce mai uşoară a pârtiei.
P.S2- ştiţi ce face sursa la capetele podului, din faţa curţii? Nu? Ei bine, face două gropi în zăpadă, ca-n cazul, în care cineva doreşte să întoarcă maşina, pe pod, să vadă unde începe şanţul

Un comentariu:

madMe spunea...

Astea cu apocalipsa albă și munții de zăpadă care ne îngroapă de vii și de morți le aud peste tot și mă calcă pe toți nervii din lume. Nu mai suport să aud deja. M-am luat și de maică-mea că stă să asculte aberațiile astea și ține morțiș să mi le povestească și mie. Teribil.