vineri, 4 noiembrie 2011

Alo! Posta Romana! E cineva acasă?

Nu de alta, dar chiar mă exasperaţi şi nu e prima dată.
Păi, vă interesează, nu vă interesează, eu vă spun. Îmi făcui abonament la o revistă două-ntr-una. Adică primesc două numere deodată şi accesoriile de rigoare. Dacă ai întreba un părinte, ţi-ar spune că şi el le cumpără, dar pentru copil. Aaaa, nu, depinde de părinte, că la al patrulea număr aflai că un tată îşi procură şi el revistele. Pentru el, nu pentru fiică.

Bun, trecem peste faptul că prin August primii telefon de la una dintre angajatele Poştei Române, care-mi zise, după ce mă dumirii eu cine e, "să vii să îţi iei coletul azi". Ăăăă, stai, mi-am zis, stai că nu înţeleg, de unde-mi aflaşi numărul şi ce colet. Mă dumirii doamna repede, dar vedeţi voi, eu tot neînţelegătoare, că o ţineam una şi bună cu mandatul " n-am mandat? Că vin ai mei. Îi sun şi vin ei". "Nu, n-ai, că le-am luat eu, dar de fapt o colegă, că eu sunt în concediu", îmi zise şi iar insistai "şi eu ce să fac acum?le-oi lau Miercuri, că...", dar n-apucai să termin că deodată auzii sirena şuierând "ce Miercuri, azi, să vii azi". Şi o ţinu aşa vreo câteva minute, până am reuşit să-i spun "femeie, sunt la 400 de km cel puţin, dacă aş vrea tot n-aş avea cum să vin.Trimite mandatul la adresa, care e trecută pe el şi cu siguranţă va veni cineva să mi le ridice sau trimite-le înapoi la expeditor şi cu siguranţă eu am să explic apoi de ce nu le-am ridicat: FIINDCĂ N-AM AVUT MANDAT!" Mi-a închis, s-a bosumflat, revistele mi-au fost recuperate de vecini., fără mandat.
Vineri, adică azi o săptămână, mă întrebă soţia cumpărătorului de reviste, dacă mi-am ridicat pachetul. Na, cum să-l ridic, n-avui nimic în cutia poştală, la serviciu intru, când se deschide la Poştă şi ies, când se închide la Poştă. Îi redădui femeii datele de pe CI, o rugai să mi le ridice ea Luni, că tot mergea la grădiniţă şi Luni, surpriză.Le luă de luat (n-ajunsei eu la ea să le recuperez, până acum), dar îi opriră comison, că s-a depăşit termenul de două zile. Ce măăăăă?!?!?! Nu fu o avere, un ron, dar unde e mandatul? Asta vreau să ştiu. E greu la deal? O fi, dar şi la vale e aceiaşi distanţă. Eeee, uite vedeţi, zilele astea trebuie să primesc altceva şi m-am gândit să le sun eu şi o terţă persoană, pe care am s-o rog tot eu, să le întrebăm din oră în oră, dacă mi-a sosit mandatul.
Ce o fi aşa de greu să-i dai mandatul poştăriţei, care pleacă pe teren?
Doamne, nu vrei să mi-l aduci pe nea Lică înapoi? Pe bune, pe vremea aia primeam toate scrisorile şi tote abonamentele, nu conta că trebuia să urce numai pentru mine.

2 comentarii:

madMe spunea...

Am pățit și eu, și am întrebat de ce nu se mai trimite mandat mereu, și am stârnit-o pe tipa de la poștă de nu știam cum să plec mai repede... Că nu mai au personal, că s-a redus numărul de angajați și că nu are cine, că sistemul, că viața e grea ...

Ok, pot să înțeleg, dar sincer, mie ca și client nu prea îmi pasă de motive. Doar că plătesc servicii care nu se întâmplă...

Fetita Junglei13 spunea...

madMe- postarita, care se ocupa de cartierul meu,locuieste chiar mai jos nitel,dar e greu,e greu sa i se dea mandatul de la posta.Intelg cu reducerea de personal,cu frigul,cu toate,dar la noi problema pleaca din interior.