Comunicat

Că o să fie cod galben, că e zăpadă, că e iarnă, ştiu şi eu. Ce nu ştiu eu, de ce în comunicatele alea de la poliţie se spune "se circulă în condiţii de iarnă"? Eu am auzit ştirea la radio, dar dacă vrei să citeşti, o poţi face aici. Comunicat "Ştefan Crivăţ spune că se circulă în condiţii de iarnă", noroc că-mi spuse el, că altfel mă gândeam, că acum în plină iarnă, d-aia adevărată, nu travesti, ca până acum, cu zăpadă şi toate ingredientele, se circulă, ca-n plin sezon estival. Oricum nu cred că-i mare diferenţa, poate doar că unii-s mai prudenţi, gropile-s ascunse şi în rest noi să fim sănătoşi.

17 Ianuarie

Sfântul Anton. Scurt şi rapid.

Duminică egal poezie

Mihai Eminescu - Ce suflet trist...

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai in el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist si făr' de rost
Şi din ce lut inert,
Că dup-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!

Necesar

Discutam acum ceva vreme, cu un macho man. Între noi şi el fie vorba, "măiii, nu ştiu de ce leşină toate muierile după tine, începând de la 15 ani până la 50, dar nici nu vreau să aflu, cred eu, că ochii-s de vină", îţi mulţumesc doar că mă amuzi cu treaba asta. Aşaaa şi fiind un ger de crăpau stâncile, nu pietrele, normal că je aveam pe mine una bucată fustă. Doar oamenii normali îşi iau cât mai multe haine, eu sunt Cănuţă om sucit şi când e frig mi-e cald. Bun, ce deduc ei, macho şi încă vreo două leşinate (fetili asta e, cum apare K, cum vă fâlfâie ochii ca la melc şi vi se înmoaie gladiolele, parcă mă văd în faţa tv-ului urmărind concertele lui MJ din tinereţe), că eu să nu dârdâi de frig, am necesari pe mine. Nu trageţi, sunt vinovată, dar recunosc, se iartă jumate şi cu ce mai iartă popa, am scăpat. Numai că de aici a plecat ditamai dezbaterea despre purtarea sau nu a necesarilor. Şi-ncep fetele, că ele nu poartă aşa ceva, că mai bine îşi iau 2 perechi de dresuri, că doar mamaie purta, chestii d-astea, numite argumente feminine. Bineînţeles că m-am distrat, ce amuzant e să arunci câte o tâmpenie şi apoi să asculţi dezbaterile. După zecile de minute de dezbatere feminină, nemaiputând suporta piţigăielile, cred, preia cuvântul domnul macho, care a liniştit pe toata lumea cu două vorbe, iar mie mi-a provocat o criză de râs: "ce e aşa anormal?Eu am pe sub pantaloni". Acum trebuia să fiu eu pregătită, pentru a imortaliza momentul, pentru că dintr-o dată s-a auzit corul fetelor leşinate (şi dezamăgite mai nou) "ăăă, ce scârbos". Acum să nu-ţi închipui că eu port necesarii, rămaşi moştenire de la rude, nu, sunt nişte necesari oarecare, pe care eu îi port doar la fuste şi rochii, iarna când e foarte frig, foarte rar pe sub pantaloni. Şi-apoi ce e scârbos, dacă un bărbat poartă necesari. Aaa, dar poate voi nu ştiţi ce sunt necesarii.

Necesar= obiectul vestimentar, ce se poarta în vremuri geroase, li se mai spune şi colanţi, izmene sau indispensabili (de aici şi numele de necesari) în termenii adevăraţi.

Nu doar arta cere sacrificii

Ţin minte că acum, în plină iarnă (şi-atunci era stratul de zăpadă mai mare chiar de 50 de centrimetri), culegeam pere şi erau delicioase. Mda, aveam peri de iarnă, nu ştiu cum le zice în termeni botanici, eu le-am zis mereu peri de irană, peri cu pere verzi şi zemoase. Au trecut anii, au murit perii, mi-au rămas moşmoandele. Ce gust minunat au mosmoandele (pentru mine); şi-acum, când scriu am un ocean în gură, nu doar o baltă. Toate bune şi minunate, doar că din motive, doar de el ştiute, moşmondul din grădină s-a sinucis, încetul, cu încetul. Şi-a pus capăt crengilor întâi şi-apoi, într-o zi de primăvară, şi-a ucis şi rădăcinile. Ce mi-a mai rămas? Moşmondul mic din curte. Vreo doua ierni ne-am simţit minunat şi a hrănit multe guri, unele pe care nu le-a ştiut niciodată. Numai că-n viaţă apar şi schimbări, iar anul trecut primul a fost liliacul, abia aştept primăvara asta, dar după cum văd eu nicio şansă de resuscitare. Apoi a urmat cireşul, cireşul ăla mic de mai, din care nu mâncam, decât vreo 4 mâini, că restul le dădea tataie sau mai apoi tata la copii şi vecini şi celor, ce nu aveau cireşe (da' mie nu-mi dă nimeni acum, eu am cumpărat de la piaţă anul trecut, să duc cuiva la spital, că doar asta-şi dorea şi nu puteam să-i spun "ştii, eu nu am", asta e culmea "să stai în satul cireşarilor zgârciţi şi să-ţi iei cireşe din piaţă", dar culmea mai mare, vânzătorul să fie tot de la cireşari, dar el să nu aibe cireşe) câte poze i-am făcut, în picioare, culcat, tăiat pe jumătate, pff ziceai că e la casting, nu mă opream. E lemne de foc acum, soba lipseşte doar. Şi-n cele din urmă a venit şi răndul lui, al moşmondului. "Murise" şi el pe jumătate, dar încercam să-l resuscitez, din aceleaşi motive, ca şi liliacul a sfârşit şi el şi-acum caut ca o zăpăcită moşmoande, dar nu găsesc nicăieri :(( MIRC a avut 5 sau 6 (al lui e cel din poză), nu i-am cerut, nici pentru membrii familiei lui nu se ajungeau, nu i-am furat (cum să-l fur tocmai pe MIRC, nu că e o faptă rea, doar că-i comunitar- nu câine- şi-mi ia urma imediat). Am căutat în toate pieţele din Ploieşti, mai o am pe cea din Sud, dar dacă nu găsesc acolo Luni, unde pot găsi moşmoande? Trebuia să-mi congelez acum câţiva ani, când aveam şi-acum mâncam, la fel cum mănânc vişine de două zile. Vişine congelate şi-apoi dezgheţate, dar eu vreau moşmoande :((

Un copil din flori?

Unii oameni sunt ciudaţi, da' ciudaţi rău, mai ciudaţi decât mine. În clasele I-VIII am fost colegă cu Dana şi nu doar atât, chiar şi la grădiniţă. M-am bucurat atât de mult, când am auzit că vine o altă fetiţă din cartierul meu (adica din capu... la sat), încât MIRC a crezut, că-l părăsesc. Nu, nu l-am parăsit, în schimb de la Dana am luat păduchi. Nu mi-e ruşine s-o spun, asta e, i-am luat şi-am şi scăpat de ei, dar greu. Cât am plâns că nu vreau să mă tund (şi când mă gândesc că la 15 ani vroiam să mă tund ca Sinead O' Connor- din motive obiective, de mâţe şi trăsnăi), cât uram gazul şi îmi venea s-o bat pe Dana (dar n-am făcut-o).Bun, au trecut nişte zeci de ani de atunci, Dana e tot vecina mea, nu mai are păduchi, nici eu nu mai am, dar Dana înca mai poartă ştampila de "copil din flori" În minunatul secol, în care trăim, Dana încă e marginalizată. Ce lume minunată. Nu ştiu cât a suferit, dar ştiu că a făcut-o. Cât am fost în şcoală, făcea parte din grupul nostru de "trăsniţi", apoi ne-am imprăştiat şi pentru Dana a urmat o perioadă grea, devenise aşa de izolată, încât nici la salut nu răspundea (e că lumea-i minunată şi bună?). Acum mă bucur că şi-a revenit (deşi doar ea ştie, ce-i în sufletul ei), dar "proştii" încă se întreabă "dar voi vorbiţi cu Dana, ea-i un copil din flori".

Unde o fii problema? Ar trebui ca ea şi fratele ei (el şi-a băgat tot ce-a putut în gura lumii şi nu a fost aşa afectat) să fie nişte copii din copaci sau din legume? Cum ar spune un amic (om serios, cu familie şi-o vârstă cu şanse de a candida la vârsta respectabilă) "căcat, tu eşti un copil din copaci", iar noi suntem nişte legume.

Vaaaai, ce nenorocire

Un nou virus şi-a făcut apariţia. Primul a fost afectat el, stătea în bucătărie şi vorbea singur de multe ori, era abandonat acolo şi fiecare îşi vedea liniştit de treaba lui, numai el rămânea acolo. Pănă într-o seară, când n-a mai vrut, puteai să faci orice, el urla şi nicio şansă să mormăie mai încet. Nu-i bai, am zis, las' că-l aduc p-al meu şi aşa nu-l folosesc. Şi-a trecut o săptămână, trăiam cu toţii fericiţi, până în dimineaţa asta, când tata mi-a dat vestea "ştii şi-al meu a făcut la fel, are un virus clar :))". Aceleaşi simptome, degeaba i-am vorbit frumos, am apăsat pe tot ce se putea, el urla şi nu vroia să se schimbe cu niciun chip. Nu mai sunt pe vremea cealaltă, ante'89, să-i dăm 2 pumni şi să-şi revină, nu, acum vorbesc frumosc cu ele. De fapt eu şi atunci le rugam să îşi revină, cu pumnii era sora mea. Numai că de data asta, a trebuit să mă declar de acord, aşa am gândit şi eu, ori televizoarele din casa asta sunt afectate de virusul circuito1integralo2, ori se răzbună pe mine, că nu mă uit la ele, decât, când le şterg de praf, dar mai sunt şi alţii în casa asta, alţii care chiar privesc.

Breaking news

De la ţară:
1. Irinei i-a fost rău, a fost la spital Duminică şi i-au dat tratament pentru acasă, azi a venit salvare, i-au luat temperatura(şi-au aruncat-o pe geam) şi hai la spital.
2. între timp cei de la staţia de salvare au anunţat că şi lui Gheroghe îi e rău, l-au luat şi pe el.
3. lui DON i-a ars ceva la casă, el e la schi, în Austria, casa era descuiată şi lăsată aşa de isbelişte la îndemâna oricui.Nu l-a afectat aflarea veştii, îşi vede liniştit de slalomuri.
4. s-a spart o nouă casă, pe la şoseaua principală.
5. Chibrit ne părăseşte. Nu, nu echipa de fotbal, îşi vinde casa, se mută în cea nouă.
6. Îmi evit vecinii, şi-au făcut vaccinul, pe unul îl mănâncă pielea şi eu în loc să-i ajut, îi panichez, mai bine îi evit, spre binele lor şi-al meu.
7. În Decembrie a murit Doru, de TBC, ei au lansat zvonul că de gripă nouă. Doru era învăţător.
Nimic din toate astea nu-i de râs, doar că la toate se discută despre gripa nouă. Că pleacă discuţia de la ea şi-ajunge la altele, sau că pleacă de la "ştirile" astea şi-ajunge la ea, tot aia e. Deja începe să semene totul a bancul acela vechi, cu limbricii:
"pacient1- domn' doctor mă doare burta
-ai limbrici
pacient2 - domn' doctor mă doare capul
- ai limbrici
pacient3-domn' doctor mi-am rupt mana
-ai limbrici
pacient3- domn' doctor m-am urcat în pom şi mi-am rupt mâna
- păi vezi, te-a mâncat în cur să te urci acolo"
De ce oi fi ieşit eu printre oameni, fără căşti?
Şi-acum după promo şi publicitate, ştirile din sport:
eu am căzut în cap, când eram mică, nu mai e nicio noutate, doar că repercursiunile se văd şi azi.
Cu aceasta, vă urez o seară plăcută si cu un zămbet tâmp, întipărit pe faţa, doar am prezentat ştiri macabre, predau legătura colegei de la meteo.

Să povestim

Unde citesc, mă plimb, mă-nvârt, aud doar de Avatar. Până acum nu m-a atras nimic la el, de fapt nici acum nu mă atrage, da'-mi dau seama că-i mai ceva, decât Harry Potter. Altul, pe care nu l-am văzut, dar despre care am auzit, că în curând o să conţină scene de sex. Oauuu, ce mişto, deja mă gândesc că în curând or să apară desene animate şi filme pentru copii, în care Scufiţa Roşie se combină cu piticii (sper sa nu fie nesimţită, să-l lase pe Mutulică, pentru Albă ca Zăpada, eu îl iubesc pe Mutulică), lupul o să fie logodnicul lu' mama vitregă a Zăpezii,  vânătorul se combină cu Fata Moşului, Fata Babei îl ia pe Zmeu, Spânul o ia pe Muma Pădurii, bunicuţa îl ia pe Verde Împărat (să-şi amintească de tinereţe şi pădure), Harap Alb o să-şi găsească marea iubire la matrimoniale, Roşu Împărat o să urmărească la tv- Noră pentru mama şi-o să aştepte ca Roz Prinţ să-şi găsească aleasa potrivită, Micul Prinţ e-n tratative cu Cenuşăreasa, dar asta-i rea şi nu vrea să pună botul la declaraţile lui "Şi mi-e drag sa mă uit noaptea, să ascult stelele.E ca şi cum aş asculta cinci sute de milioane de clopoţei", ursul s-a lăsat păcălit de vulpe şi-acum plăteşte pensie alimentară, cocoşul a amanetat mărgica, iar restul personajelor au plecat la nunta lui Figaro. Ceee? Crezi că nu-i posibil? Eu zic că da, sau imaginaţia mea iar a luat-o la galop.

Să râdem pe seama noastră

Asta pentru prenumele mele, pe care mi le-au pus alţii şi cratima lor. Citez "Pana in ziua de azi stai la fel de prost cu memoria"
Intr-o viata anterioara am fost
PC 486
Şi asta pentru fetiţa junglei 13:
Intr-o viata anterioara am fost
Dinozaur
Şi-un alt citat minunat : Ce sa-ti zic? Conduci un Trabant, iti place la bai la Olanesti si melodia ta preferata e Coco Jambo."

O s-o fac şi lungă

Azi şi azi am făcut o tâmpenie şi-i d-abia ora 11:30. După ce am dedus că-ntineresc, altă explicaţie nu găsesc, la faptul ca ieri mi-am bătut (fără milă) recordul la somn şi-am dormit cu mici întreruperi, destinate stomacului, de la 4 am până la 9pm şi cică, dacă îmbătrâneşti dormi mai puţin, cum eu dormeam 5-6 ore pe noapte (câteodată chiar mai puţine) şi-mi erau de ajuns, acum dormind mai mult, întineresc, nu? Mi-amintesc că, de câteva ori au venit să vadă, dacă respir, apoi ştiu că a sosit ea şi spunea "ia te uită cum doarme asta mică, zici că visează", i-am răspuns "auzi, chiar visez, mai stau o oră şi vin eu pe la tine". O oră a avut cam 148 de minute, dar la ea n-am mai ajuns.
Bun, dormind atât, normal că azi sunt mai activă, ca niciodată. Deci, mişcându-mi agale corpul spre bodega de la jumatea străzii, auzul mi-a fost perturbat de fluierături şi cuvinte, pline de inteligenţă "pâs pâs". Nu dau atenţie, trec mai departe, dar "pâs pâs" continuă şi bine chiar, că deja la al şaselea "pâs pâs, pisi unde te duc paşi ?", am făcut-o, m-am întors şi mi-am început discurul "auzi bă? Normal c-auzi, cine te crezi? Ai nevastă acasă, ai mamă, ai rude feminine? Du-te-n ce vrei tu, dar zi-le lor pisi, nu mie şi gândeşte-te cum ai reacţiona, dacă un maimuţoi ca tine, le-ar zice ceva pe stradă" (da,da ştiu, îs nebună, dar cam ăsta e discursul meu de fiecare dată), m-am întors şi mi-am văzut liniştită de măreţele mele planuri - cumpărarea pâinii. Doar că monologul meu a fost auzit şi de altele, dialogul, ce a urmat, a fost cam aşa:
 "-de data asta ai făcut-o lată. Ştii cine e ăsta?
 -Sincer, nu, dar nici nu vreau să aflu, doar dacă e Superman şi-i deghizat acum. Deja tremur, mă gândesc, cum o să fie, când o s-o fac lungă
- păi ăsta e rudă cu J, marele "jmecher"
- aşa şi? Ce poate să-mi facă? Să-mi taie ţevile, să mă debranşeze, să-mi ia apa de la gură şi să mi-o toarne-n cap? "
Promit că nu mai fac, nu, data viitoare am s-o fac lungă, da' lungă rău de tot (despre trăsnaie vorbesc, există o persoană, de-mi citeşte aberaţiile şi interpretează orice).

Invitaţie la cultură

160 de ani de la naşterea lui Eminescu, aşadar suntem invitaţi la cultură.

S.O.S TE ROG

Poate că-n viaţa asta ai ajutat pe cineva să-şi ducă sacoşile, poate ai cedat locul în autobuz, poate ai ajutat pe cineva să treacă strada, poate ai făcut multe fapte bune sau poate n-ai făcut niciuna. Nu contează asta. Eu pe Ionuţ nu l-am cunoscut personal, "l-am întâlnit" într-o zi când am mers la pâine, i-am văzut chipul pe o cutie şi i-am aflat pe scurt povestea. De atunci am întrebat "are un cont, ceva?"

Acesta e un mass de al lui, de acum câteva zile (merci CLC):

"Stanciu Viorel: Dragi colegi, daca luati in seama acest mass, vreau sa va spun ca am avut o problema, adica am facut reactie la cel mai important citostatic si imi trebuie un inlocuitor, care nu se gaseste in Romania si imi trebuie neaparat pt a-mi continua tratamentul.....( Acesta e foarte scump si se gaseste in Anglia si costa 400 de euro fiola. Am nevoie de 10 fiole si orice initiativa de a strange o suma cat de mica de bani mi-ar fii de folos. Va doresc un an plin de bucurii si fericire si numai note bune la scoala."

Acestea sunt datele, pe care le-am primit eu acum câteva zile.

STANCIU VIOREL IONUŢ

Născut la 20 Noiembrie 1992

Diagnostic: LEUCEMIE ACUTĂ LOMBASTICĂ

DEPISTAT IUNIE 2009

NUMĂR DE CONT RO67CECEPH01B2EURO0729214, deschis pe numele STANCIU GHOERGHE.

Şi-aceasta e o poză cu el şi părinţii lui:

Zilele astea am să fac rost şi de numărul de telefon al părinţilor, pentru a putea afla mai multe detalii (am înţeles că, dacă cineva ce are o firmă şi-l ajută, e scutit apoi de la plata unor impozite) , dar zău că nu doare dacă renunţi la un pachet de ţigări, la un pachet de biscuiţi, la orice vrei tu, sau poate că nu-i nevoie să renunţi, pentru a-l ajuta pe Ionuţ.

Dacă mă cunoşti, gândeşte-te că mă ajuţi pe mine, dacă nu, gândeşte-te că ajuţi un om, TE ROG.

MULTUMESC

Un vis

De 24 de ani într-una din nopţile din, perioada 11-13 Ianuarie, visez acelaşi om, ce-mi spune aceleaşi vorbe "să nu-i urăşti". De mult nu mai caut explicaţii, unii-mi spun că m-a impresionat prea mult. Mi se pare normal, eram copil, poate n-am gândit când la aflarea veştii am zis "dar cine-mi mai spune mie poveşti din război?", iar unii râd şi-acum pe seama asta. Imi povestea cu atâta har, încât atunci când a fost explozia de la Vega, am crezut că a început războiul şi-am fugit la el să-l rog să nu se ducă. Câte muştruluieli îmi luam, când mă căutau să merg la masă şi mă găseau la ei, da' nici eu nu mă lăsam, deşi nu mă-nvăţase nimeni le replicam "eu aici mănânc şi dacă nu vă convine plătiţi-i, ca la pădure" (a se citi restaurant). Nici nu-mi mai amintesc de câte ori mi-a luat apărarea în faţa verilor mai mari "lăsaţi-o, dacă acolo, în copaci şi pădure se simte ea bine, nu o mai chinuiti", sau vara, când îmi doream să mă bălăcesc, îmi punea o copaie veche, din lemn, la soare şi-i "ameninţa" pe toţi "dacă ia vreunul apă caldă din copaia picei, 3 zile va face numai ce vrea ea" şi nimeni nu îndrăznea, aveam numai idei trăsnite. Eu cred că ne-a iubit pe toti la fel, deşi unii-mi spun că nu eu am fost preferata, că preferatul era altul, mult mai mare decât mine. Nici nu mă interesează, eu simt că ne-a iubit, pe mine el m-a învăţat să scriu, să citesc, să spun rugăciuni, să spun dumneata, să mulţumesc, să-mi cer scuze, să-mi fac arcuri din lemn, îmi făcea toate poftele, dacă vroiam să-mi fac sabie din lemn, îmi cioplea el, dacă vroiam praştie, făcea el cum făcea şi-mi procura faimosul zgârci de lapte. Nu-mi aducea bomboane, nu mă impresionau, mie-mi aducea pene de curcan, de păuni, de ce găsea, pentru că "aşa vrea picea, ba să fie indian, ba Peneş Curcanul, ba să plece la vânătoare". Nu l-am auzit niciodată înjurând, nu l-am văzut niciodată "şifonat" şi purta mereu o pălărie, precum a lui Moromete. Îmi spunea cineva, acum două zile "au trecut 24 de ani?!? Doamneee, a fost cel mai blând om, pe care l-am cunoscut în viaţa mea şi poate tu nu-ţi aminteşti că erai mică, dar când noi îi ceream vreun sfat, ne spunea pilde, zicea că el nu-i în măsură să dea sfaturi sau să certe pe cineva, tocmai d-aia îţi zic acum: parcă eşti tactu'mare".

Acum 24 de ani a fost pentru prima oară, când am conştientizat ce-i moartea şi că indiferenţa oamenilor ucide. Era într-o Sâmbătă seara, 11 Ianuarie 1986, când a plecat să ne aducă lapte, am dat noroc şi ca întotdeauna mi-a strâns mâna tare şi-n timp ce mi-o scutura îmi zicea "dă-mi drumul la mână", de parcă eu, nu el strângeam cu atâta putere, degeaba l-ameninţam "las' că mă fac eu mare", mi-a pus pălăria lui pe cap şi mi-a zis"las' că trece pân' mă-ntorc să mă aştepti, jucăm ţintar diseară". L-am aşteptat, se înnoptase, fierbeam laptele adus de tata de la fabrică, atunci când am auzit "a murit Nenica" şi pe tata, ce-i spunea ei "am să vin cu lume multă, să nu te sperii". Săraca, a crezut că o să serbeze Sfântul Ion, nu m-a lăsat tata să-i spun nimic. Nenica s-a-ntors, dar nu am mai jucat niciodată ţintar. Şi-acum mă-ntreb, dacă un oarecare, n-ar fii zis "Dă-l dracu' un alt beţiv, altfel ce ar căuta în şant?" şi femeia aia s-ar fi dus să vadă cine e, oare Nenica ar fii apucat să mă fac mare?

Azi noapte l-am visat.

Tinu Veresezan - Dragostea bunicilor

De ce o fi evoluat lumea?

Eu una, nu suport frigiderele astea "enterprise", de au detronat de la guvernarea răcitoarelor, pe Fram şi Artic. Ce drăguţi erau ăştia doi, mă acceptau oricând, mă lăsau chiar să le umplu de abţibilduri sau agţipilde, cum spun unii, cu Pantera Roz şi alte minunăţii luate de mama pe sub mână. Mi-o şi închipui pe mama, cum stătea ea aşa rezemată de tejghea, de vorbă cu tovarăşa gestionară şi-i spunea "auzi Mio (fată a apărut mai târziu, atunci îşi spuneau pe nume) dă şi mie să duc ceva acasă la nebuna aia, că mă caută prin geantă şi s-o păcălesc repede. Auzi, da' eu ţin mâna deasupra, ca un pod şi tu aruncă-le, precum viitura, pe sub mână. Hai că-i cul. Nu ştii tu ce-ai aia cul, dar o să apară peste vreo 20 de ani". Bun aşa, iar am deviat. Respir adânc, expir şi mai adânc, încă o dată. Gata. Mi-am revenit.

Că m-apucă pe mine, vizita nocturnă în bucătărie e ceva normal şi firesc, deja de multă vreme nu se mai sperie nimeni, cum că ne-ar ataca cine ştie ce inamici sau băieţi atacatori de "vile" (sunt prea vechi ştirile? Probabil, realitatea-i alta. Nu-i ca cincinalu, e anual, bilunar sau chiar lunar, in anumite perioade), nu, ei ştiu, că ori am dat iama-n frigider, ori hoţii-mi fură cizmele (că atât pot ei lua de pe o scară şi de la o zuză uitucă), dar şi când le-oi zări la cineva, le recunosc imediat, sunt unicat, sunt marcă înregistrată.

Hai, că iar am luat-o pe arătură. Cum spuneam nu mai suport frigiderele sau cel puţin nu îmi suport frigiderul. E 3 dimineaţa, ştiu, oamenii normali dorm, eu nu şi nici ăsta micul, stomacul meu. Cum l-am văzut cam supărat, am încercat să-l păcălesc cu vreo 2 cornuri, 3 pungi de pufuleţi şi-o portocală. Ce, crezi că a vrut? Neaah, striga cât putea "hai în bucătărie"şi-uite aşa m-a luat ostatică şi-am ajuns pe minunatul tărâm. Dă-i şi caută, găseşte în cutia asta albă cu motoraş, ce toarce liniştit, scoate afară, aşează-te la masă, ia pâine şi surpriză, ai uitat exact ce era mai important. Mare lucur? Din doi paşi am fost lânga el. Da, da, mare lucru, am încercat să-l deschid, a refuzat, am încercat mai cu forţă, nimic, am trecut la rugăminţi, nimic, i-am zis Sesame am să te şterg zilnic, nimic. Deja şi nervii mă rodeau încet, încet, nu doar stomacul. N-am mai rezistat si i-am zis "mai teroristule, reţinător de mâncare şi bucuri pentru stomăcelul meu, dacă nu te deschizi, pun flexul pe tine". Cred că s-a speriat, am reuşit să-l deschid şi mâinile mele să zburde printre oale şi ulcele.

Muzică de 13

Dacă e Marţi, e muzică, dar am nişte amici, Electrica se numesc ei şi când am postat dimineaţă, m-au răpit, apoi am plecat la serviciu, aşa că până acum nu s-a putut:

Cărţi, dar nu de joc

Ar trebui să scriu ceva înainte, ceva despre incompresibilitate, despre exhaustiv, sau despre supercalerfragiliendexplicalidoşân, cum zicea Mary Poppins, ca să mă dau deşteaptă? Lasă ,trec direct la atribute, subiecte, predicate şi alte cele.

Deci Lillee preia întrebarea de la alţii şi eu am preluat legătura, de fire, ce fac legătura la internet, de la ea:

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

-Scrijelesc cu briceagul, cât de adânc pot. Pun semn normal, că nici pe mine dacă mă citeşte cineva, nu-mi rupe un deget, să nu uite unde a rămas.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

- Da, Pitulicea (Reşat Nuri Guntekin), de la Iculici :) (mai am puţin si-o termin), Şoaptele îngerilor şi poemele nemuririi (versuri- Vasile Militaru) şi Tinerii şi ispitelele xxx (Cristian Şerban), ambele de la un "frate mai mare".

3. Citiţi în baie?

- Da şi mă las aşa de acaparată, că de multe ori, mă pierd printre rânduri şi uit să mai ies.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Să scriu să public, nu, dar să scriu pentru mine, da. Chiar două, una amuzantă şi-alta despre viaţă şi oameni.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Care? Din biblioteca vecinului sau de unde? Nu cred nimic, fiecăruia îi place, ceea ce crede că-i face lui bine.

6. Care este cartea preferată?

poezii- Ion Minulescu

proză- Moromeţii şi Cel mai iubit dintre pământeni- Marin Preda.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Da, cele de mai sus, plus cărţile de poveşti.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Poate m-oi întâlni dincolo. Aş spune "bună ziua, sunt una dintre cele câteva milioane de oameni, ce v-a citit carţile, dar n-aveţi de unde ştii asta"

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

E prima dată când scriu despre cărţi p-aici şi din vacanţa dintre a 11a şi a 12a, când am citit 120 de cărţi :)) şi-am făcut tot atâtea fişe, n-am mai vorbit cu nimeni.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Depinde de ce simt.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Pfff, de unde să ştiu eu? Poate unora le place popa, altora valetul şi să nu uităm damele, că alea le plac tuturor.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Pe burtă-n iarbă (naturală, cosită sau fân). Na, c-am zis şi poziţia.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde, câteodată lălăie şi ceva pe fundal, dar lălăie degeaba, că eu sunt aşa de concentrată, incât dacă torni apă peste mine, o să devin un suc de căpşuni.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Nu, pentru moment e prea mult pentru mine şi ochelarii mei.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

De toate, dacă-mi plac.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Depinde, pe majoritatea le consider o oază de linişte.

Gata, n-a durut, nu a lăsat urme şi mi-a plăcut.

Dilemele mele

Ieri mi-au trecut trei pisici negre calea, în trei locaţii diferite, ar fi trebuit să revin acasă, să iau aiazma, tămâia, să scuip în sân? Neeah, că m-am distrat.

1.Că s-au scumpit biletele RATP, o ştiu deja mulţi. Dilema mea e alta, de ce naiba înainte, când erau 1,2 ron nu aveau mărunt de 1 ban şi azi mi-au dat rest 4,5 ron doar de 1 ban si o,5bani? Cine vrea bilete în valore de 150 ron? Poate vrea cineva bilete pentru tot neamul sau pe viaţă, să mă anunţe, sunt dispusă să le plătesc în aceleaşi monede.

2.De obicei merg cu picioarele pe pământ şi nasul pe sus şi asta din cauza că mă uit pe cer,dar nu mă împiedic şi-atunci când privesc în pământ mă-mpiedic. Dilema mea, de ce m-am împiedicat? Poate pentru că mi-am început anul căzând.

3. Am o problemă cu deochiul. Cică mi se trage de la ochi şi pentru că fac giumbuşlucuri, dar cine m-ar fi putu deochia ieri? De n-am somn nici acum şi-a trebuit sa apelez iar la "bătrânele". Tiii, ce-mi place de ea, e specială bătrânica, dar aseară, cât mi-era de rău, m-a distrat, când mi-a zis "care e numele tau curat?" Ăăăă, m-ai terminat aici, curat e dcn, dar ăla mai murdărel e fj13, promit că-l spăl cât de curând. Dilema mea, deochiul ăsta chiar există?

4. Tot ieri mi s-a făcut o declaraţie de dragoste. Înainte să vă apucaţi de pus întrebări şi dat telefoane, aflaţi că-i de la o ea "când eşti la serviciu îmi lipseşti, mi-e dor de ideile tale, de cretinisme şi interpretăti, când eşti liberă îmi vine să te strâng de gât, mă-nnebuneşti cu ideile tale şi leaşin de râs". Dilema mea, să o fac să râdă sau să stau serioasă?

5. Am pozărit; "o sa mori cu el de gât"- ăsta-i un refren din repertoriul apropiaţilor. Dilema : să mă las de pozăreală?

Alt dobitoc

Spiritul de turma se face simţit mereu, e de-ajuns să treacă unul strada, că taurele şi taurii reacţionează imediat la culoarea roşie

,

dar nici cu ei nu mi-e ruşine. Spuneam, că-mi va trece, până când o să văd alt dobitoc... şi l-am văzut, doar că de data asta aveam şi aparatul pregătit, din alte motive. Aaaa, da şi ştiu că o să sfârşesc tragic într-o zi (şi din cauza asta), mi-a zis-o MIRC şi azi "într-o zi o să te adunăm de pe undeva, dar te-ai mişcat repede", da' MIRC ştie "or să rămână în urma mea nişte poze:P". Aşadar şi azi avem deosebita plăcere să vă prezentăm un nou dobitoc (PH10EZR):
, care nu ştie că dacă ai verde tu, ca şofer şi intri pe o stradă, unde semaforul indică verde, pentru pietoni, EI AU PRIORITATE.

Îmi spunea cinva, că poate a vrut să se răzbune pe cea din maşină. Păi, dacă vrea, îl învăţ eu cum. Acum 10 ani, pe când eram eu tânără covrigăreasă, m-a rugat sor'mea s-o ajut cu ceva. Bun, plecat, rezolvat tot, ascultat bodogăneli şi reîntors. Deja mă gândeam "cum s-o fac să tacă, trebuie să-i dau o lecţie" şi-uite aşa mi-a ieşit în cale semaforul, l-am zărit de la Omnia, că se transformă din verde-n galben. Ce putea urma? Roşu. În mod normal, reduci viteza, în mod anormal (adică modul meu propriu şi pe persoana fizică) accelerezi şi trânteşti frâna exact în faţa semaforului şi-apoi la aceleaşi bodogăneli, dar şi faimoasa replică "te spun tatei", iei privirea nambăr 7 (zâmbet tâmp şi fâlfâit din gene) şi cu cel mai mare calm spui "Vroiai să trecem pe roşu? Dar asta nu e bine". Nu trageţi, că nu s-a lovit cât a meritat, a atins şi ea puţin parbrizul şi i-a picat o sticla de Cola în cap, da' tot nu s-a potolit şi când am ajuns acasă, primul ei lucru a fost să mă pârască. Hmm, femeie în toată firea, mă pâra pe mine, femeie în juma de fire, tatei: "măi tată, tâmpita asta (aşa m-alintă sor'mea) m-a dat cu ţeasta de parbriz". Mama s-a crizat, logic, dar tata, om normal, ştiind ce are la uşă, a întrebat, la fel de calm, "sunt creieri pe parbriz? Dacă sunt spălaţi maşina şi tu zi-mi repede motivele". Puteam eu să-l mint pe tata? Normal că nu şi-am început să-nşir "tot drumul mi-a zis că ne depăşesc şi căruţele, apoi că de ce pun frână, de ce opresc, apoi m-a băgat pe jdemii de ganguri şi gănguleţe, unde doar riveranii aveau loc, m-a blocat maşina gunoierilor din cauza ei, m-a-mbătrânit, să-şi ia permis", iar toată prelegerea mea, avea pe fundal aceleaşi bodogăneli. După clipe îndelungi de analiză, curtea (compusă doar din tata, normal, ca mama dăduse, surprinzător, acelaşi verdict) a decis şi verdictul a fost pronunţat "eu o dădeam jos din maşină". Bietul tata, dacă ar fi ştiut el, ce mă învăţa.

Germania caută talente

Şi le-a găsit.

Din păcate românii încă mai caută cârâitori şi pupeze (unii dintre ei), iar cei ce ar putea schimba ceva, n-o fac.

Cat de vulnerabil eşti

în faţa gripei porcine?

Cum apare o panica, cum se găndesc unii să facă teste.Eu sunt 56 % vulnerabilă, dacă vrei să aflii cât eşti tu, poţi încerca aici.

Ups, am făcut-o din nou

23 Februarie ora 19 Ploieşti, Casa Sindicatelor. Tot singură şi prevăd că o să fie acelaşi final"ştii vroiam să merg şi eu". Dacă vrei să mergi, mergi şi gata, da' nu-mi zici "merg", apoi când mă duc să iau bilete "aaa nu mai merg" şi-apoi după spectacol "aaa, vroiam şi eu". Aşa, că eu am făcut-o din nou sau ups i did it again.

Tudor Gheorghe

Aberaţii (alt episod)

Pasiunea pentru poze, mi-am descoperit-o aici:

Aberaţii

Azi, oricine are un aparat foto e fotograf. Hmm, aşa cred unii, dar fotografia e o artă, eu nu-s, pentru mine e o pasiune, un hobby, ceva, ce-mi place să fac. Acum vreo 20 de ani scriam, poezii, prostii, aberaţii d-ale mele, acum vreo 20, când am aflat că scrierile mele au sfârşit într-un foc, am plâns. Săptămâni întregi am ţinut colţul acela de copertă ars şi l-am privit încontinuu, am ştiut de atunci că o parte din mine a murit în acelaşi foc. Am renunţat să mai aberez (scriu).

Acum fac poze sau mâzgălesc cu acuarele, dar mult mai repede fac poze, timpul nu-mi mai permite să mâzgălesc aşa cum o făceam cândva şi-oricum acum 2 ani, alte mâzgăleli au sfârşti într-un alt foc. Să mai plâng? Am plâns, când am aflat, dar nicio lacrimă nu mi le-a redat înapoi. Sunt momente în care vorbesc cu cerul (da, ştiu, nu-i nevoie de confirmări, sunt nebună, dar nici nu am să mă tratez), când am impresia, că pot muta norii doar uitându-mă la ei (asta putere, nu a lu' homida mânca') şi-atunci ştiu, că nimeni nu îmi poate lua liniştea aceea. Primăvara, vara, toamna stau întinsă pe spate şi mă uit la cer şi nu-mi dau seama când trece timpul, iarna, dacă e zăpadă, fac la fel, dacă nu, îmi găsesc un loc şi fac acelaşi lucru şi câteodată surprind şi d-astea:

Alta fără targett

Am fost cândva la un spectacol cu Tudor Gheorghe şi la un moment dat, povestea, cum întrebat fiind de un bătânel, din satul natal, de ce nu e difuzat la radio, i-a spus "n-am targett". Ei bine, alta fără targett:

Zoia Alecu - Trei galosi

Duminică egal poezie

Cântecul nebunului (Ion Minulescu)

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

Sfaturi utile

De ce să bei alcool mai des:

1. Cică o gură sau guriţă, depinde cât de mare e organul sexual pe orizontală al fiecăruia, din patru (adică gura), de alcool la masă, face bine la sănătate.

2. Nu ţi se înmoaie picioarele după prima ceaşcă de bere.

3. Nu-ţi e cald, când afară sunt doar câteva grade.

4. Nu te fac knok out, 3 pahare de bere, dar pline cu şampanie.

5. Nu îţi vine să dormi la duş în timp ce-ţi speli podoaba capilară.

6. Nu adormi apoi doar în prosop.

7. Nu te scoli de la 5 dimineaţa, deşi mai puteai dormi încă vreo 3 ore, pe puţin.

8. Nu te întrebi cine a pus alcool in şampanie şi de ce nu s-a inventat şampania fără alcool, pentru adulti, nu pentru copii.

9. Nu trebuie să-ţi promiţi că nu mai bei niciodată, ştii că se va întâmpla curând, c-o altă sticla, tot de şampanie, că doar fu promisiune.

10. Nu te gândeşti în ce stare se află cealaltă ea sau el, după caz.

11. Nu simţi că îţi arde interioul, mai ceva decât flacăra de la Luk Oil.

12. Nu bei 2 litri de suc în o juma' de oră.

13. Faci economie, nu te speli cu o juma' de tub de pastă de dinţi, oricum gustul amar nu trece.

14. Când în sfârşit zăreşti răsăritul, nu îţi va lua aşa mult timp să te urci pe o scară, să-l pozezi.

15. Nu-ţi vine să spargi toate sticlele de alcool, ce troneză la loc de cinste în barul proprietate personală şi pe care le vezi vrând nevrând.

16. Când te uiţi în oglindă nu ai impresia că te-ai dedublat.

17. Juma' de zi la serviciu nu trebuie să te rogi să îţi treacă acelaşi gust de la punctul 13.

18. Nu te bufneşte râsul când primeşti sms-ul ăsta "mi-e rău", cunoşti starea.

19. Nu îţi doreşti să bei doar limonade şi să mănânci doar pufuleţi

20. Trandafirii psd-işti pălesc, pe lângă culoarea ce o ai, când reîntors/ă în iatacul tău, îţi citeşti mail-urile şi vezi ce ţi-au scris degeţelele, te întrebi "cine yo? neah m-am dedublaat, n-am scris eu alea, nu recunosc nimic, m-au sabotat. Sriştii ăia, de urmăresc tot, sau alienii ăia, de mă răpesc sunt vinovaţi"

Motive, probabil, că mai sunt, pentru care ar trebui să bei alcool mai des, pentru că ai să faci toate astea iar, dar cu experienţă.

Suks

Azi iar îmi vărs frustrările.

De ce am fost eu alaltăieri când asfinţea soarele, în Ploieşti nu mai contează, unii "deştepţi" mi-au zis că de proastă, dar am multe defecte, printre care şi promisiunile, nu promit, decât dacă ştiu că pot să şi îndeplinesc promisiunea; şi-apoi ce ştiu ei, "căcatul" ăla, pe care ei l-ar fi aruncat în primul şanţ, eu promisesem că-l duc cuiva.

De ce-mi vărs frustrările, p-aici, acum? Poate că vreodată ajunge şi dobitocul, ce m-a enervat p-aici sau măcar vreun cunoscut d-al lui.

Aşa că tu posesor de maşină şmecheră, cu număr B58TEY o sugi (dacă am ajuns să înjur eu e grav bă), pentru că nu doar acolo sus mă iubeşte cineva, ci şi pe pământul ăsta. Nu de la mine, că n-ai ce, dar de la cine vrei tu, de la cine-şi strică minunăţie de organ pe tine. De la omul acela, care în disperare m-a găsit doar pe mine ca sursă de sprijin şi-acum resimt, cumulat cu durerea de la revelion, resimt şi căzătura asta. Pentru că da, sunt prevăzătoare, de când o cunoştinţă a stat în comă 2 luni şi-apoi altele a fost o epavă, din cauza altui dobitoc ca tine, mă uit de câteva ori înainte să cobor, dar omul acela poate n-a ştiut, că tu DOBITOC, habar n-ai, că-ntr-o staţie de tramvai, fără refugiu, când tramvaiul e oprit în staţie, uşile-s deschise şi mai auzi şi triiinc-ul acela, TREBUIE SĂ OPREŞTI. Ştii ce înseamnă asta? Exact ca şi la STOP, roata stă pe loc. Da, bă, aşa îţi spune instructorul la nenorocita aia de şcoală. Ia decretul ăla, că oricâte s-au schimbat în el, asta a rămas aşa pentru totdeauna şi fă-ţi căpăţâna sandwich, între el şi volan.

Gata, mi-a trecut. Mint, o să-mi treacă, atunci când n-o să mai simt durerea, dar probabil atunci am să văd un alt dobitoc.

S-au stins

De ce ni se aprind doar călcâiele şi nu ni se pot aprinde şi coatele? Că doar nu suntem Captain Planet să ni se aprindă călcâiele, sau nici lui nu i se aprindeau? El era cu inelele alea cu "Aer, Apă, Foc, Pământ...Goooo Planet" şi uite-aşa salva planeta. Dar tot erau nişte eroi în desenele animate cărora li se apindeau călcâiele, clar îmbătrânesc, nu-mi amintesc cine era, ştiu doar că nu era Lydie, nu, ea era prea gingaşă şi-avea treabă cu florile ei şi-o enerva Boris bursucul (ce râs avea Boris), nu era Sandy Bell (ea-l avea pe Mark), nici măcar Leonardo din Ţestoasele Ninja (de ce Leonardo şi nu celelate, pentru că mie-mi plăcea el) , Alice era în Ţara Minunilor, Nils era ocupat cu gâsca lui şi Crumel, Lolek şi Bolek, Omide şi ceilalţi eroi ante'89 aveau alte treburi, mă mir că n-au făcut ăia desene cu realizarea planului de partid (sau poate au făcut, dar nu-mi amitesc eu). Nu ştiu cărui erou d-ăsta i se aprindeau călcâiele, dar poate aflu eu, sunt curioasă, ce naiba simte el în momentele alea? Lui i se aprind, pentru a salva planeta, dar oamenilor se pare că li se aprind pentru a simţi cum fac fluturaşii promenade prin stomac (de ce doar fluturaşii, de ce nu şi pescăruşii sau turturelele?). Ce mişto ar fi să mi se aprindă coatele, să aud eu ce mi s-ar spune, că replici aş găsi eu, precum am găsit si pentru cei, ce-mi spun "am impresia că ţi s-au aprins călcâiele, dar nu ştim după cine". Mai căutaţi băieţi, săpaţi adânc, poate găsiţi şi vreo comoară, momentan mi s-au aprins de la adidaşi, am adidaşi cu instalaţie de brad, calcâiele s-au stins, am chemat pompierii şi s-a rezolvat repede, nici măcar n-a durut.

După 20 de ani

Într-o ţară oarecare, într-o localitate oarecare, în cartierul de Vest, unde strada se numeşte de fapt Mărăşeşti, de câţiva ani buni (data exactă se găseşte într-o carte scrisă de un nene, inginer la RATP, dacă n-o găseşti, îţi spun eu unde am lăsat-o pe a mea).

Dacă nu ştii cine a fost Ştefan Gheorghiu, poate eşti prea tânăr/ă, dă un search pe google.

MJ trăieşte

Pentru Lillee, pentru că, poate dacă află asta îşi revine. Hei Lilleee MJ trăieşte, undeva aproape de Paralela 45, dar să nu mai spui la nimeni :

şi tot pentru tine, m-am gândit să-ţi ofer ceva şi de aici şi dublu chiar:

Şi alţii au de ce :)

Eu nu râd doar azi, eu râd mereu sau cel puţin zâmbesc. Poate că asta-i una dintre cauzele, pentru care nu mă îngraş. Era la începutul anilor '90, emisiunea Robingo, la TVR, prezentată de Brenciu (aceea unde aveau toţi câte o mascotă şi apăsau pe un buton, când ştiau răspunsul; a fost concurs de cultură generală o perioadă, apoi au apărut şi biletele, vândute la loto parcă ) şi-am reţinut că la o întrebare despre râs, răspunsul corect era că slăbeşte, nu îngraşă aşa cum se spune. Cine a descoperit asta? Păi, cred că tot nişte cercetători.

Acum să nu credeţi că viaţa mea-i doar un râs, nu, plâng exact când toţi se aşteaptă mai puţin. Pot să râd în hohote acum, dacă peste 5 minute am văzut sau auzit ceva ce mă impresionează, plâng cu sughiţuri. Dimineţile însă sunt pline de râs şi voie bună, prima dată râd de mine, când trec prin faţa oglinzii şi mă întreb "sunt eu, e sora 13, e cichi cean, oi fi ălaiv?", norocul meu că nu stau mult, apoi m-amuz din cauza lor (din cauza, nu pe seama, fac diferenţa), că-i 6:30, că-i 8, sau 10, 12, 16, 18, mă amuz. Şi cum să nu mă amuz, când întrebările ei sunt asemănătoare cu ale mele? Pai i-auzi intrebare aici, întrebare, pe care eu n-am apucat s-o scriu pe aici, dar a adresat-o ea, la radio: de ce doar bătuţi măr? De ce nu şi păr sau nuc? De ce doar vânt moderat? De ce? De ce? Habar n-am că eu trăiesc în lumea lui "de ce" şi încă aştept răspunsuri.

Sunt legumă? Sunt fruct? Sunt ce?

Cică dacă nu râzi azi, eşti posomorât tot anul. Ce-mi plac mie superstiţile astea, dar dacă mă întreb azi, mă întreb tot anul? N-ar fi nicio noutate, eu mă întreb şi când dorm, deşi cred c-am trecut de mult de peţiolul vârstei întrebărilor şi-am ajuns undeva pe la frunza vârstei. Te-ai gândit măcar aşa pentru câte secunde, de ce e doar "floarea vârstei" ? De ce nu poate fi şi copacul ei? Sau poate-mi doresc să fiu în fructul vârstei , să fiu în căpşuna vârstei şi să mă gândesc ce minunat era când eram în conopida vârstei. Tot n-am aflat la cât începe vârsta respectabilă, poate aflu ce-i cu floarea vârstei, la cât urmează copacul, dacă am trecut de legume şi mai ales dacă trebuie să dau cu ierbicide, azot şi alte chimicale, măcar pentru a-mi veni mintea la cap.

Bănui eu, că-s în salata vârstei, am trecut de etapa varză şi-s chiar mai rău, sunt un cocktail de salate.

Vreau să mă îngraş

Nu mai întreb cum e să tragi mâţa de coadă, am trăit asta acum câteva zile, la propriu. Stăteam eu  la serviciu, munceam cu mult drag, când urechile mi-au auzit următoarele:
colegii (cu tonul şi privirea aceea de linguşealo- tânguială-cerşeală): avem două veşti, cea bună-am hrănit câinii, stai liniştită, cea rea- i s-a stricat maşina şefului 
je: aşa, şiii?
colegii: păi doar tu poţi remedia avaria
je: ceee? îmi doream eu să devin mecanic auto, acum vreo 20 de ani, dar de Dacie, în niciun caz de Nissan.
Şi-ncep ei şi-mi explică, pisica s-a băgat de frig la motor, şeful a vrut să plece, pisica (deja moartă, prin asfixiere) s-a prins de curea şi bla, bla, pisica trebuie scoasă de acolo, nu-i sânge, nu nimic, doar că eşti singura ce are loc. 
Şi-uite aşa în toată lungimea mea, dirijată fiind de alţii, că eu nu mă puteam mişca, ajung să mă târăsc pe sub ditamai Nissan Pathfinder-ul. Zăresc mâţa, o cert că şi-a dorit ca ultima ei viaţă să se încheie într-un motor de maşină, dar degeaba încerc să-mi fac idee, pe unde aş putea-o recupera, că nu se poate. Mai scot colegii nişte şuruburi, mai jelesc eu mâţa şi uite aşa apare şi şeful. Gata, gândesc, sunt salvată, o să deschidă capota şi-am scăpat. Mda, teoretic mergea, practic, trebuia să ajung şi acolo (nu înţeleg de ce ditamai bolidul e aşa de joasă pe dedesubt şi aşa de înaltă pe deasupra). Deja încep să-mi doresc să fiu mai grasă (când nu mi-am dorit asta?), mânuţa mea delicată, învelită în mănuşi acum, goală în rest, era expusă celor minus şase grade şi solicit un scaun, pentru a finaliza operaţiunea. Ei bine şi-acum mulţumesc că ai mei, ceilalţi colegi şi colege, nu s-au gândit să facă poze sau să filmeze, altfel nu se ştie unde ajungem, pentru că iubitul, dragul si minunatul meu coleg (trebuie să-l "răşplătesc" eu într-un fel) s-a gândit că-i prea departe scaunul şi uite aşa m-am trezit pe nerăsuflate cu picioarele-n sus, mâna stângă pe un capac (naiba ştie ce era ăla, întortocheat motor au maşinile în ziua de azi) şi dreapta încercând să prindă bietul animal. Norocul meu, cu şapca, fularul şi echipamentul de "camuflaj", c-am crezut că se crapă pământul cu mine, când am auzit prea cunoscuta voce "de ce-l băgaţi acolo?". Am vrut să-i spun "sunt fată, ştii ? da'-s camuflată sub echipamentul ăsta", dar imediat mi-ar fi recunoscut voce şi n-aş mai fi scăpat de poze. Mi-am zis rugăciunile în gând, am revenit cu picioarele pe pământ şi tot pe dedesubt am rezolvat problema.
Precum am zis cândva că n-am să mai zic mă doare-n cot, precum am zis mereu că mie nu mi se pot întâmpla anumite lucruri, dar mi s-au întâmplat anul trecut, aşa şi-acum, promit că n-am să mai zic "trage mâţa de coadă".
Un alt motiv să vreau să mă îngraş.

Mă-mbogăţesc

Alergând eu acum pe internet, pe bloguri şi bloguleţe şi aflând cum "pe toţi ne freacă grija de..." unii sau de alţii, am descoperit şi asta.

Gata, stabilit, tot nu mi-a ieşit afacerea cu dude şi toată lumea-n jur se-ntrebă cum să facă bani rapid, m-apuc de importat copaci din Africa.

Aştept cereri şi investitori pentru îmbogăţire rapidă.

N-am chef

Până îmi vine mie cheful de scris, adică mai pe seară, că acum mă azvârl în câmpia patului cu o carte în mână, carte de colorat, nu puteam să vă las cu imaginea de mai devreme, sunt atâtea gunoaie pe pământ, încât merită să ne bucurăm de altceva. De exemplu eu ma bucur de zăpada albastră:

P.S- Patul meu n-are vârf, n-are vale, nici depresiuni sau podişuri, are doar o saltea, situată pe orizontală, ceea ce însemnă ca eu nu mă pot aşeza în vârful patului, dar în câmpia lui da.

Expirate proaspăt?

Nu, n-am ajuns încă în stadiul să mănânc din ghene. De fapt am trecut de stadiul ăsta, acum doi ani, când m-am plimbat cu ghena prin Mamaia, lăsată nesupravegheată, doar că au fost unii mai iuţi şi le-au debarasat deja. Deci vă invit să luaţi nişte ouă, noi nouţe (poate că greşesc, dar fiind ouă, nu se zice noi, că-s mai multe? Nu-i cumva ou, nou nouţ şi ouă, noi, nouţe?)

Muzică de 13

Că tot e Marţi, ceasurile alea rele, care cică-s trei, de ce nu 13, nu ştiu, precum nu ştiu nici intervalul în care sunt, m-am hotărât, ca-n fiecare Marţi sa fie muzică, muzică de 13:

Nicu Alifantis- Eu as fi de parere

Altă tâmpenie

Abia mâine se încheie Sărbătorile de iarnă. Aaa nu, că n-am băut nimic, dar abia după Bobotează, se spune că-s gata. Da, da, cu siguranţă, dar apoi vine Ion şi pe el unde-l înscriem la cele de primăvară?! E iarnă? E. E zăpadă? E. Aşa, atunci ţin sărbătorile cât vreau eu, dar dacă tot am zis de Bobotează, la noapte iar e treaba aia cu busuiocul şi perna şi ursitul şi alte ritualuri tâmpite. Da, tâmpite, pentru ca acum câţiva ani, 2 femei "nebune", una cu una bucată soţ şi-un copil în dotare, alta divorţată şi c-un copil s-au gândit să mă bage pe mine în sperieţi. Şi m-au băgat în cruci şi râsete, pentru că-n sperieţi le-am băgat eu pe ele. Cum să nu râzi, când dai de două "nebune", în vârstă de 37 de ani, că se ţin de mână în sânii goi la miezul nopţii şi aşteaptă să vadă nu ştiu ce. Poate dacă aş fi fost bărbat, n-aş fi râs, le-aş fi scos eu din cap tâmpeniile astea, prin alte metode. Şi ele cum să nu se sperie, când apar eu îmbrăcată în costumul lui tata, cravată şi ca bonus pălăria rămasă de la tataie, recunosc şi când l-am imitat pe Ploieşteanu arătam mai bine, strigând "iată-mă, sunt ursitul amândurora, să vă văđ acum". Dupa sperietură, m-au spus tatei, aşa şi? El le- a zis că trebuia să le fac mai rău şi să nu se mai uite la filme. Cu toate astea îmi plac "nebunele", ce s-ar face ele fără mine:P

Batista-mparfumată

... Se afla la o fată..." Aşa era un joc în copilărie şi pentru unele batista acolo a rămas. Oare de ce, când e frig curg anumite fluvii şi râuri şi pâraie din nas? De ce nu îngheaţă? E cu minus, ţi-e frig, e nasul roşu, ele de ce curg? Pentru că nu curge nasul, că doar nu eşti MJ să-ţi fie frică să strănuţi, ca să nu îţi fugă nasul. Şi dacă tot nu îngheaţă ce o fi aşa greu să îţi iei o batistă şi să nu apelezi la mânecă? Pfff, ce mi s-a scârbit de "lady".

Azi

Azi în toate postările o să îmi exprim toate frustrările adunate :)

Tot azi ar trebui să mulţumesc cuiva, pentru ceva ce am citit, dar cum naiba să mulţumesc, când persoana e oarbă-surdă-mută şi nu vrea să se exprime şi mai ales, când am promis că nu mai deranjez. Da, sunt persoane, pe care un mulţumesc le deranjează, dar în schimb, nişte înjurături sunt bine venite oricând. Gata, am inspirat adânc, am făcut 10 flotări, am mulţumit în gând şi mi-a trecut.

Ieri

Ieri m-am trezit ca orice român gospodar şi iubitor de ţară şi-am plecat spre serviciu cu gândul că trece şi azi, trece şi mâine şi s-au mai dus 48 de ore din viaţa asta minunată. Dupa primii 500 de metri, îmi dau seama că la cizmele din dotare le-ar fi trebuit ataşate şi beţe sau antiderapante. Ce-i drept s-a oferit un om cu cuc (şapcă cu cuc) să mă ia în dreapta lui, tot avea acelaşi drum, dar după cinci minute de încercat, înjurat, smucit, pălmuit portierele, i-am zis "lasă, că până acum eram acolo". A lăsat-o, cu totul şi m-a însoţit la pas, ceea ce ar fi trebuit să facă şi doamna:

, poate o fi ales varianta asta, dupa ce a sunat un prieten. Normal că s-a gripat săraca, la câtă zăpadă o învelea. Cred că era un aspirator de zăpadă, mda, altfel nu găsesc explicaţie, pentru faptul că era singura în halul acela.

De ce mi-am dat seama abia după 500 metri, că-mi trebuiau schiuri? Pentru că încă o dată mi se confirmă faptul că între un drum comunal şi-un drum judeţean sunt diferenţe mari, iar de ceva vreme avantajul e pentru comunal.

Comunalul:

Judeţeanul:

Să nu credeţi că autorităţile, că "uite că se poate", nu, acelaşi comunal, dar nepăşit de cine trebuie:

C-aşa-i în viaţă, vecini să ai, că de restul se ocupă ei.

Căutări fără hartă

Mda, am un blog şi ce mare scofală? Nu mă consider un blogger, nu l-am făcut să am traficul mai mare, decât a fost pe DN1 zilele aste, nu l-am făcut să-mi etalez talentele. L-am făcut aşa dintr-o mare nebunie, într-o zi de 13, să mai scap de întrebări, să amuz un pic nişte persoane dragi mie şi să stau de vorbă cu mine, fără să mă audă cineva. Am mulţumit eu pe la începuturi şi vă mulţumesc zilnic, dacă intraţi p-aici, înseamnă că a fost uşa descuiată, v-a plăcut şi-aţi mai revenit. Voi cei, ce ajungeţi zilnic, ştiţi voi ce traseu luati şi cum să intraţi, dar mai sunt unii (le mulţumesc şi lor), ce ajung aşa, căutând cu totul altceva:

- melodii sau filme cu "chichi cean" gratis- păi aici totu-i gratis şi cum mie mi se spune chichi cean, ati nimerit foarte bine, doar că filmele cu mine nu le găsiţi.

- zi-i Vasile zi-i - le zice săracul şi le zice bine, chiar şi Margareta Clipa îl roagă să zică

- ce mai soare luminos ce mai ginere frumos- nu-i aşa? Da' să vezi "ce mai Lună luminoasă, ce mai ... de mireasă"

- prenumele îţi spune cine eşti- dacă nu-ti dai seama cine eşti şi ai nevoie de asta, uite-te în certificatul de naştere sau ia nişte pastile pentru memorie, data viitoare să nu mai uiţi.

- divorţ Nicu Paleru- da?! A divorţat? I-auzi si pe mine nu m-a chemat la chef. Da' la ce-ţi trebuie să afli, vrei să ştii dacă te apuci de zbânţuială acum, doar, doar o pune ochii pe tine? Ai grijă să nu pună altceva.

- Maria Apostol a murit- dacă te referi la cântăreaţa de muzică populară, da, a murit, pe când avea 39 de ani, dar a rămas "cea mai tare" din punct de vedere al drepturilor de autor post mortem.

- guru pişu- habar n-am unde e si nici nu mă preocupă, dar îi poţi lua locul oricând, pentru originalitate te-aş sfătui să devi guru caca.

- Titanicul versus Arca lui Noe- acum nu ştiu ce să zic, dar dupa mai multe runde, în colţul roşu aflându-se Titanicul, în cel albastru Arca, se pare că a învins prin knock out Arca.

- unde e Cuca Măcăii( cea mai căutată de altfel)- păi de fapt ea se află aici, dar n-am eu nicio vină că s-au gândit unii să-şi facă reclama aici. Si când mă gândesc că stau cu vreo 1500 metri mai sus, de castanul, pe care scrie Cuca Măcăii, înseamnă că sunt omul ce stau dincolo de Cuca Măcăii.

- cum arăţi că ai post de radio- îţi tatuezi pe o parte a corpului numele de "post de radio" şi arăţi. Dă-o încolo de treabă, dacă ai un post de radio normal, nu pirat, ar trebui să ştii.

- penisul de la câţi ani creşte- ăăă? ori eşti vreun adolescent, prin care aleargă hormonii, precum alergau cândva cai în cursele de la Hipodromul Ploieşti, ori încă se mai simt efectele licorilor de la revelion. Dacă tot n-ai aflat răspunsul eu zic aşa: studiază-l, ţine zilnic şublerul cu tine, nu contează locul unde te afli, când crezi tu că e potrivit, scoate-l şi măsoară-l şi dacă tot eşti la capitolul ăsta, ia-i şi diametrul, să nu te mai întrebi. Şi dacă vezi că tot nu e vreo mişcare, pune-i şi tu o mână de azot, că ajută la creştere.

V-am pupat şi vă mai aştept :)

N-am cap

Nu-i nicio noutate, dar niciodată n-am să-mi explic de ce imi fac oamenii poze fără cap, poate că n-am găsit fotograful potrivit, însă am zeci de poze fără cap. Că n-am nimic pe dinăuntrul lui, recunosc, dar în exterior se vede ceva, măcar nasul atrage atenţia. Ultima fără cap e asta:

Declaraţie

În primul rând scuze, da, scuze pentru că amici-mi spun că se prăpădesc, se strică, îşi fac anumite nevoi pe ei, de râs, din cauza mea. Băi, dacă vă prăpădiţi-să aveţi mereu o lumânare cu voi, să nu-i mai chinuiţi şi pe alţii, timp de 7 ani, dacă vă stricaţi- afumaţi-vă (nu cu alcool), iar pentru nevoi, încercaţi şi voi cu un wc şi hârtie igienică, da-ţi-o încolo de treabă, hainele-s scumpe.

Doi: e frig, până acum am făcut pârtie de atâtea ori, încât cred că ajungeam la Ploieşti şi mă şi întorceam şi la ce rost, la cum ninge, mâine am să deschid uşa direct în troian, apoi zbenguindu-mă printre fulgi (de zăpadă) n-am simţit nimic, dar acum, mi-ar face bine o găleată de ceai (poa' să fie şi de tei, că-mi permit, că-s fetiţa junglei, nu băieţelul).

Trei: era s-o mierlesc râzând, înecată cu apă, dar m-am răzgândit.

Patru: căzătura aia are repercursiuni, mă doare, când mă dau cu sacul, dar îmi trece până la primăvară, când m-oi da cu preşul.

Cinci: cică la cererea unora (oameni serioşi) să spun ce n-am făcut în 2009 şi ce vreau să fac în 2010. Aşaaaa, nu trăiesc în trecut, nici în viitor, trăiesc în prezent şi mă simt minunat, după ziua de azi, dar am PROMIS. Aşadar: în 2009 recunosc n-am făcut nicio crimă, n-am bătut pe nimeni la cărţi, n-am făcut cât Sudoku aş fi dorit, nu m-am plictisit, nu mi-am cumparat nicio pereche de sandale, nu am făcut un om de zăpadă în Iulie, n-am primit nişte răspunsuri, n-am uitat să trimit scrisori, n-am făcut niciun pictorial, nu m-am îngrăşat, n-am întinerit, n-am terminat de dresat melci, n-am făcut afacerea cu dude, n-am... sunt multe, dar cred că-s de ajuns. Mai grav e că am rămas corigentă, mda, prin vară luam lecţii de nesimţire, răutate, înjurături, indiferenţă şi altele, am picat examenul la toate categoriile.

În 2010 habar n-am ce vreau să fac, dar îmi doresc minte şi să nu mai aud propoziţii ca astea "am un nepot", "am un văr", am un amic"- AM ŞI EU, chiar mai mulţi nepoţi, veri şi amici, nu mă interesează şi oarbă, şchioapă, surdă, etc de aş fi, tot aş putea avea, dacă aş vrea :P

Şi-aş vrea să mă îmbăt într-o zi (cică aşa dispare timiditatea, aşa pot înjura şi eu, aşa iese cei mai rău din mine- greşit, a ieşit astă vară, dar nu aţi văzut voi) şi să strâng la o "adunare generală", dar separat două persoane, să le zic tot ce vrea muşchiul meu genioglos şi ceilalţi muşchi "...gloşi", ce-mi alcătuiesc limba.

Nu-mi promit nimic, dacă nu pot să-mi îndeplinesc promisiunile, mă dezamăgesc singură apoi?!

Atât. Şi-acum să semnăm ca la meliţie: asta-i declaraţia pe care o dau, o susţin şi o semnez: fj13

Antiplictiseala mea

Ce fac eu la 8 dimineaţa, într-o zi de Duminică, într-o localitate oarecare, într-o curte oarecare:

Ce fac acum?Cam acelaşi lucru, până în prezent am 15 filmuleţe cu ninsoarea şi muncesc la altele.

Dacă e Duminică

E poezie, fiindcă aşa vreau eu:

De vorbă cu iarna (Ion Minulescu)

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eştï!...

Vreau o lună pătrată

S-a dus şi luna asta. Şi nu mă refer la luna cadourilor, mă refer la Luna albastră. Îmi place Luna, mereu mi-a plăcut, nu ştiu de ce, nici nu caut explicaţii. Am căutat azi, măcar un filmuleţ cu eclipsa de lună, măcar câteva secunde, n-am găsit, oamenii aveau alte preocupări, aşteptau ceva, ceva ce nu întârzie niciodată, aşteptau anul Nou, de data asta 2010. Am găsit doar ştiri şi unele m-au amuzat ("În noaptea de Revelion Luna a fost albastră", doar că e postat pe 30 Decembrie).În seara asta-i nor şi Luna s-a ascuns, acum 2 seri i-am zis "stai măi să-ţi fac o poză, două" şi-a stat, doar că eu fiind la serviciu, n-am avut trepied, n-am avut "condiţii" şi nu-i aşa clară, da' nu-i bai, că mie-mi place.

Alina Manole - Luna Patrata

IOAN GYURI PASCU - Tine Tu Luna

Prima pe anul ăsta

Recunosc, sunt încă ciudată şi nici n-am de gând să mă schimb. După cele 3 ore de somn pe anul ăsta, stomacul meu a decis, că-i vremea să-l bag în seamă, din nou şi nu aşa oricum, mai nou şi-a descoperit o nouă plăcere, untul cu dulceaţă. Da, recunosc, pe 30 Decembrie, când toţi alergau încă după raţe fripte şi pescuiau ultimii peşti, eu bântuiam prin Carefură, după unt şi rodii. Trei atacuri la tot atâtea rafturi, un salt peste nişte sticle sparte şi-ntr-o oră am scăpat. Sincer, la ce era p-acolo şi eu mă mir. Deci, dă-i stomacului ce-ţi cere şi el îţi dă putere. Merge? Puterea se propagă apoi către locul, unde ar trebui să locuiască neuronul meu, da'-i plecat în vacanţa de iarnă, la schi, în Cuba, schiază pe nisip şi-n urma lui, se înalţă nori de praf alb şi cum n-are cine gândi, mă întreb: de ce e untul doar de masă? De ce nu şi de canapea sau scaun? Masa să fie de 12 persoane sau e bună şi masa, pe care tronează încă telefonul fix?

Da, da, ştiu e 1 Ianuarie şi mie-mi e gândul la unt. Sincer, nu doar la unt, mă gândesc şi la altele, spre exemplu, poate ştie cineva, pe unde găsesc şi eu o înregistrare veche cu Stela Popescu şi Bănică senior. Stela era îmbrăcată în băiat şi avea şi mustăcioară, ambii erau în costum popular şi plecaseră cu Vasilică (mielul alb, pe care dacă pui mâna se zice, că ai noroc tot anul). Mi-amintesc doar versurile:

S: "hai cu buhaiul, dă-i cu buhaiul

tot pe drum, pe drum, pe drum"

B: lasă buhaiul (şi-i dă una-n cap Stelei), pierdem tramvaiul".

Merci anticipat.

Mă mărit :P

Zău, că nu scriam despre revelion, dar m-am amuzat aşa de mult şi-am avut parte de cel mai adrenelinos revelion, de până acum din viaţa mea.

Să o luăm cronologic. După cum spuneam, am lucrat. Îmi doream să văd luna, am văzut-o atât cât s-a putut. Toate bune şi frumoase, pregătiri, râs şi voie bună.

Ora 21:30 să-nceapă distracţia şi-a la la laaaaaaaa, mâncare, băutură, muzică şi oameni voioşi.

Ora 22:40 sub sloganul nicio zi fără Electrica Muntenia Nord- Sucursala Boldeşti Scăieni Prahova- ui lov tu disăpoint iu (sunt atâtea episoade, încăt am depăşit Tânăr şi Neliniştit) începe nebunia:

pe fundal se aud ţipetele şi râsetele colegilor:

je- dă lumânarea aia, de la rămăşiţă aia de decoraţie, făcută de mine.

ea (colega mea)- au m-am înţepat

je- aprinde lumânarea aia

ea- m-am înţepat în brad

Şi minutele trec şi exact ca-n seara de Paşte- veniţi de luaţi lumină, încep pe rând să se aprindă lumânările. Bun, ce poate fi mai romantic, decât să petreci câteva minute (aşa credeam noi) la lumina lumânărilor? Dar minutele tot trec şi trec şi trec, din când în când auzi câte un glas "au, m-am lovit", sau

ea:-"ia mâna după mine"

şi je " păi eu nu-s acolo, nu ştiu cine punea mâna pe tine" şi iar râsete.

Şi ceara se topeşte şi fitilele ard şi mă gândesc că am acasă nişte felinare vechi pe gaz şi-mi lipsesc şi-mi sclipeşte mintea ondulată să ieşim afară, că-i mai lumină, luna nu m-a uitat nici azi.

Nervi, telefoane, intervenţii din parte cui se poate, pe unde se poate şi bineînţeles râsete. Totul decurge în acest ritm şi-n ciuda întunericului, mă recunosc rudele şi-amicii şi-s alte râsete. Am răs aşa de tare, încât pe ea o dor genunchii. Ce, e anormal? Probabil, dar dacă din cauza râsului te loveşti de scaune şi te doare apoi, aşa am găsit eu explicaţia de mai sus.

Şi nisipul se scurge în clepsidră şi românii se pregătesc de numărătoare şi uite aşa:

"hai fetilii, că începem, e 23:45, să ne pupăm, că ne e că apoi devenim racheta albă (că tot nu s-a lansat helen), măcar de-am ajunge toţi pe-aceeaşi planetă" şi uite ce-a ieşit şi tot aici suntem, ălaiv cu toţii, 3, 2, 1, :

Ora 00:08-00:10 (alt an)yeeee, uraaaa. Oare oamenii se bucură cu întârziere? Nu, a venit lumina, yeeeee, uraaaa (în cealaltă filmare (mult mai frumoase artificiile) apar şi ţipetele astea, dar sunt prea mulţi oameni, cărora nu le-am cerut acordul, pentru a apărea aici), băutură să fie, că-n rest avem de toate.

Ora 00:20 datorită celor de la ora 22:40, din anul trecut, tot programul fiind dat peste cap, totul devine o nebunie şi toată lumea se agită.

Şi-acum doamnelor şi domnilor, amici, domnişoare, rude, prieteni, cititori, înjurători şi toti care mai treceţi pe aici:

Ora 00:22 je în lungime şi-n lăţime, cu toate organele din dotare şi o lădiţă de roşii, întâlnesc în cale un obstacol (şi ce obstacol, un centimetru pătrat de castravete , pe care bineînţeles nu-l văd, alunec şi... am căzut, că doar nu zburam. Deci aşadar şi prin urmare, eu nu ştiu, zmeul nu ştie (de ce nu-l ia nimeni pe zmeu?), nici măcar nu ne cunoaştem, dar cică mă mărit, că doar am căzut. El o fii căzut?

Am început anul râzând, în beznă, muncind, parcă am avut bani prin buzunare, cu o camera foto în mână, cu jdemii de gânduri în minte, fără nicio dorinţă, căzând, privind luna, cântând şi multe altele şi ora (cine naiba o mai ştie, intervalul ăsta 04:00 -06:00 mi-am luat salariul).

P.S- te-ai distrat la miezul nopţii, ţi-au plăcut artificiile? Nu-i uita pe cei din spate, unii lucreză, ca tu să te simţi bine şi câteodată, după cum se vede, nu-s chiar pirotehnişti sau oameni cu experienţă.

Pentru mine

Pentru ziua de azi, pentru că am fost mereu fata  băiatul lu' tata, pentru mine... şi pentru tine, pentru dragostea ta necondiţionată, pentru că ştiu, că sunt datorită ţie, pentru multe, nu-s de ajuns cuvintele.

La Mulţi Ani:

Eric Clapton - My father's eyes

Cat Stevens-Father&Son

Vlad Gheorghelas - Cantec pentru tata