Încotro? Că tot acolo ajungem

 Nu știu cum e la alții, dar știu sigur cum e-n liniștea mea. Uneori, când viața-mi oferă câteva felii cu certitudine, la rând, e nevoie să dau o resetare generală organismului, pentru a-l readuce la ce a fost. Și nu că mă laud și sper să nu și-o ia nici el în cap, dar deja l-am reobișnuit cu șapte ore de somn. Că de liniște, în toată nebunia, tot mă descurcam, dar Ene cu toate rudele erau cei ce-mi furau kilogramele.

Și totuși r o zi senină

Cu toată nebunia ultimei luni, nu am uitat de cele "cinci minute zilnice". Și uneori se transformă într-un adevărat spectacol.

Prea multă liniște pe baltă

Din Oceanul Pacific

A ieșit un pește mic

Natura și-al ei spectacol

Când am timp, profit de el, relaxându-mă. 

Pârjolim și fântânile ?!

       Într-o lume-n care majoritatea e pe rapid, consumerism, modernism, gălăgie și haos, de parc-ar da da năvală hoardele

Reiki în și din natură

Ați stat măcar o dată, vara, în copilărie (sau poate chiar adulți) întinși cu fața în sus, privind cerul. Nu-mi spuneți că nu. Mi s-ar părea imposibil. Dar,

Aberaţii

Azi, oricine are un aparat foto e fotograf. Hmm, aşa cred unii, dar fotografia e o artă, eu nu-s, pentru mine e o pasiune, un hobby, ceva, ce-mi place să fac. Acum vreo 20 de ani scriam, poezii, prostii, aberaţii d-ale mele, acum vreo 20, când am aflat că scrierile mele au sfârşit într-un foc, am plâns. Săptămâni întregi am ţinut colţul acela de copertă ars şi l-am privit încontinuu, am ştiut de atunci că o parte din mine a murit în acelaşi foc. Am renunţat să mai aberez (scriu).

Acum fac poze sau mâzgălesc cu acuarele, dar mult mai repede fac poze, timpul nu-mi mai permite să mâzgălesc aşa cum o făceam cândva şi-oricum acum 2 ani, alte mâzgăleli au sfârşti într-un alt foc. Să mai plâng? Am plâns, când am aflat, dar nicio lacrimă nu mi le-a redat înapoi. Sunt momente în care vorbesc cu cerul (da, ştiu, nu-i nevoie de confirmări, sunt nebună, dar nici nu am să mă tratez), când am impresia, că pot muta norii doar uitându-mă la ei (asta putere, nu a lu' homida mânca') şi-atunci ştiu, că nimeni nu îmi poate lua liniştea aceea. Primăvara, vara, toamna stau întinsă pe spate şi mă uit la cer şi nu-mi dau seama când trece timpul, iarna, dacă e zăpadă, fac la fel, dacă nu, îmi găsesc un loc şi fac acelaşi lucru şi câteodată surprind şi d-astea: