Mulți știu cum arăți, puțini cine ești

"Unde vei fugi azi, de acolo vei fugi mâine, iar poimâine vei fugi de unde vei fi ajuns" mi-a zis-o o DOAMNĂ din viața mea, cândva. E ziua dumneai mâine, face 68 ani. E al treilea serviciu, pe care-l refuz, pentru că nu vreau să iau locul nimănui. Acum zece ani am plecat de la alt serviciu, tot din cauza asta. Deși-mi erau prieteni, când s-au făcut restructurări am zis "plec eu, nu am venit să iau locul nimănui". Lumea n-a-nțeles. Nici nu trebuia. Toți se mirau văzând că încă merg acolo.  Merg fluierând și mi-aduc aminte de tata, cum îmi spunea acum vreo câțiva ani "uită tot ce te-am învățat, când erai copil, dacă vrei să răzbești în lumea asta". Eh, nu uit, nici el nu își dorea, filozofa puțin. Pentru că tot el îmi spunea "să fii fericită! Zilnic să fii! Sufletul tău să fie fericit!" Și cum aș putea fi eu fericită știind că am luat locul cuiva?!

 Musai mai târziu să colind prin foșnet să nu uit de fericirea aia.

Sursa pozei Alina și gândurile ei ascunse.

Fericirea ?!

     E anormal de anormală vremea de zilele astea, dar profit de ea atât că pot.
De ce ? Nu doar pentru că "nu lăsa pe mâine, ce poți face ieri", ci pentru că fiecare zi e unică, pentru c-am avut pe cineva drag,

Ştiaţi că...

   ceasurile mecanice, purtate la mână, se-ntorc dimineaţa?

Ştiaţi că?

 Eu aflai de câteva zile.

Ca musacaua

   Sunt fericită! În ciuda a ceea ce mi-a rezervat viaţa şi a ceea ce văd în jur sunt fericită! Şi nu doar azi, ci chiar şi-n disperarea de zilele trecute, am găsit nimicuri, care m-au făcut să zâmbesc:

44 de bune si rele, nu numai miere

          Cine a zis că, dacă te căsătoreşti în Mai, nu o să ai o căsnicie stabilă? Cine?Aud...n-aud nimic, pentru că momentan nu se ştie, de unde vine superstiţia.
Aaaa, dacă-i doar cununie civilă, nu se pune?
Bun, atunci să ne gândim la nunţile din post. Ce te faci (în zilele noastre nu se mai pune, nu mai e la modă şi pentru bani, ei acceptă orice), dacă realizezi prea târziu că nunta ta pică în post? Obţii o aprobare de la Patriarhie şi-apoi sănătoşi să fim cu toţii, şi participanţii şi protagoniştii şi viitorii omponenţi ai familiei. Da' vedeţi voi, apar superstiţiile şi vaietele, că vezi Doamne numai dezastru, numai trăsnete şi fulgere, că Doamne Doamne n-o să fie de acord cu nunta asta.
Numai că sunt 44 de ani.
44 de ani şi trei pahare diferite, chiar dacă nu sunt adecvate, roşu pentru el, că aşa i-a plăcut, auriul ei, că aşa şi-a dorit şi cel din mijloc ei, ce a apărut cu 11 ani mai târziu, c-aşa a simţit.

Ce pot face patru mâini dibace şi trei creiere

Recunosc, una dintre verişoarele mele, mi-a zis Sâmbăta trecută, când a văzut obietul aproape de finisare, că oamenii cu idei sunt idioţi.
Recunosc şi că îmi umblă ideile, prin cap, precum umblă cămila după cămiloi (sau invers).
Recunons şi că timpul nu-mi permite să le pun repede în aplicare, ci încet, încet.
O idee, trei creiere şi patru mâini, că mâinile unuia dintre creiere nu au participat şi la construire :)

1940

71
Martie, 17
Maestrul Dan Spataru - Cantec de tata
 

Muzica de Marti (13)

Timpuri Noi - Tata
 
 

Ai facut vreodata ceai de tata?

Da, ce te miri, ceai de tata.
De ce ai nevoie?
Apa, plante medicinale, ulcea de lut, palnie de plastic, strecuratoare de plastic sau panza de la Olga Bancic, un atl vas de lut sau de portelan, un vas de tuci si suflet.
Ceaiul de tata e recomandat oricui, bunic, matusa, var sau amici, important e sa le placa.
Mod de preparare:
- se ia apa intr-un vas de tuci, de la robinet, put, fantana, (sau plata pentru unii) se pune pe foc la fiert si intre timp, plantele medicinale, culese neaparat intre orele 12 si 13, cand Soarele le bronzeaza mai bine (numai frunzele de gutui, pentru ceaiul de tuse, se culeg in August) si pastrate si pentru iarna, numai in pungi de hartie, se pun i vasul de portelan sau lut. Dupa ce apa a clocotit se pune peste plante si se lasa 15 minute. Cand cele 15 minute au expirat, se trece la strecurarea ceaiului, intr-un alt vas de portelan sau lut, numai printr-o strecuratoare de plastic cu panza sau panza de la Olga Bancic (mai greu de procurat). In cazul in care vasele de lut, ceramica sau portelan lipsesc, se pot utiliza pet-uri, dar numai daca se foloseste palnia de plastic, pentru a favoriza trecerea ceaiului din vas in sticla.
Atat iti trebuie pentru ceaiul de tata. Cateva minute din viata si un pic de suflet. Tata nu-i o planta medicinala, cel putin eu n-am auzit de ea, dar ceaiul e denumit asa, de vreo 25 de ani, de cand am facut prima data cunostinta cu acest cocktail de sunatoare, obligeana, musetel, coada soricelului, pelin, pufulita, paducel, albastrele si multe altele.

De sezon

Tata, cand m-a zarit cu permis, mi-a zis asa: "mai tata, orice ai face, orice pofte ai avea, orice nebunie ai comite, niciodata sa nu te urci la volan, dupa ce-ai baut alcool. Nici chiar daca gusti, ca, daca se va intampla ceva, chiar daca nu din vina ta, s-a produs, tu vei fi cea vinovata. Ai baut ceva, lasi masina-n camp, in varf de munte, oriunde o fi, suni si vad eu cu ce vin, nu ma suni pe mine, nu ai cum suna, o iei la pas, dar fara alcool".
Acum vreo 8 ani, omul, de-mi era parinte spiritual imi zise asa "hai copila bea si tu, ca, daca te opreste cineva ii spui, c-ai fost cu plocon la nasul si imi dai un telefon" si-i spusei "nu, merci, daca beau ramane Zambilica la tine, ce-am invatat de la tata, e bun invatat". Si-am plecat de la nasul si exact ca-n BD, din interiorul masinii se revarsa un puternic miros de alcool (ia varsati voi 5 litri de tuica, intr-o masina, pe canapeaua din spate si jumate pe un om, sa vedem dispare mirosul asa de repede) si... ma opri melitianul (evadase nu stiu cine, ca-mbatranesc si pierd detalii) si ma-ntreba "de unde veniti?" si-i spusei "de la nasul" (ca-nvatasem din banc) si-apoi urma "ati baut?". La cat miros emana masina aia, ma si miram sa nu ma-ntrebe si-i zisei "nu, ca tata m-a-nvatat..., dar daca vrei ma-nscriu si la fiola". Dupa ce trecui testul, imi zise "bine te-anvatat tatal tau" si-i spusei si eu "da, dar ala spiritual uite ce mi-a zis...exact ce mi-ai fi spus si tu, daca erai in locul lui" si peste cateva zile imi zise nasul "imi zise melitianul Z, ca "a dracului finuta mai ai".
Tot tata m-a-nvatat asa, chiar daca am prins si de pe vremea cealalta ceva "de la mancare sa nu te abtii niciodata. Ai poftit la ceva, imi spui si vad eu ce fac" si, dupa ce-am crescut mi-a zis la fel "mai bine renunti sa-ti iei o haina, decat sa nu iti faci vreo pofta, dar mereu sa sti care-ti e limita, sa te-ncadrezi doar in banii, pe care-i ai, sa nu-ti faci datori de la un salariu la altul" si-acum tata si mama isi permit sa traiasca din pensie, sa-si faca si poftele si sa nu apara nici pe vreun caiet.

Ca sa nu mor de inima

Saptamana trecuta, intr-o zi a disparut. In cinci minute s-a facut nevazut si nici macar n-am apucat sa vad unde s-a dus, l-am cautat disperata, i-am zis, cand s-a intors: "unde ai fost? Am innebunit cautandu-te", mi-a raspuns cu atata calmitate "aaa, deci acum esti nebuna?", incat n-am putut sa-i zic, decat "da". "Pai, atunci sa chem 112", mi-a zis.

A doua zi au plecat impreuna. Deja trecusera mult prea multe ore, fata decat calculasem ca aveau nevoie, cand s-au intors le-am zis "unde ati stat pana acum? Am sa mor de inima intr-o zi. Voi nu intelegeti? Eu nu va faceam asa, cand eram mica", mi-a raspuns la fel de calm "trebuia sa iei un Propanolol de la mine. Am stat pe bulevard sa mirosim teiul". Na, mai zi ceva. Mi-a recunoscut mai tarziu, ca nu a stat la niciun tei, dar ca inflorise. Sambata, unde am fost am vazut, ca s-a trecut deja, imi venea sa plang, nu alta, ieri, am vazut ca a inflorit si pe la noi si i-am zis ei doar atat"pot sa iau si eu, pentru tata?"

Sunt cuminte

Azi îmi citeşte tata blogul. Vaiiii şi aoleuuuuu. Am scris cumva, pe undeva, cuvinte ce nu au fost incluse în cei şapte ani şi două zile, de educaţie primită acasă? Asta e, dacă de mâine nu mai apar, înseamnă că m-a pedepsit, m-a pus să dorm după amiaza şi MIRC e la pescuit, n-are cine să-mi pună scara la casă să evadez.

Până una, alta vă pup (selectiv nu uitaţi) şi revin pe seară, acum sunt într-o pauză publicitară, c-am de realizat un plan. Nu planul la hectar, ca, dacă e după mine se duce naibii producţia.

PS. dacă cerul e colorat diferit faţă de alte zile e ca urmare a experimentelor mele.

17 Martie pentru mine

"Această zi este sărbătoarea pescarilor (Alexiile), are dată fixă şi este dedicată peştelui. În această zi, pescarii nu ies la pescuit, ajunează sau prind un peşte mic, îl descântă şi îl mănâncă în stare crudă.Reprezentare mitică sezonieră, Alexie este numit patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi sau sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape. Despre acesta se spune că ar încălzi şi ar deschide Pământul la 17 martie pentru a slobozi vietăţile pe care, tot el le-a închis la Ziua Crucii (14 septembrie).Apariţia şi dispariţia vieţuitoarelor se întâmplă la cele două fenomene astronomice importante: echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă. Sărbătorile populare de la 17 martie şi 14 septembrie funcţionează ca hotare calendaristice care delimitează anotimpurile de bază ale anului: vara şi iarna. O legendă spune: „Omul având mult de suferit de pe urma insectelor, Dumnezeu le-a strâns pe toate în ziua de 14 septembrie şi le-a încuiat într-o raclă, apoi l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns pe malul mării, Alexie deschide, din curiozitate, racla. Instantaneu, gândacii, lăcustele, insectele se răspândesc pretutindeni, în apa mării, în nisip, prin ierburi, în copaci. De-atunci, nu numai Pământul, ci chiar şi apa mării e plină de tot felul de jigănii si gângănii. Iar pe Alexie, pentru că nu a ascultat, Dumnezeu l-a transformat în cocostârc ca să adune, între 17 martie şi 14 septembrie, insectele împrăştiate”.La Alexie se curăţă ogrăzile, tarlalele şi oboarele, se aprind focuri prin grădini şi livezi, se înconjoară casele şi acareturile cu tămâie, pentru alungarea jivinelor şi insectelor, se leagă tulpinile pomilor fructiferi cu paie, să nu se caţere omizi pe crengi, se sună din clopoţel sau se face zgomot bătând din fiare vechi, pentru a speria şerpii, şopârlele, salamandrele, broaştele "

Citatul de mai sus l-am primit pe mail pentru că mi-a spus cineva, cândva, că pe 17 Martie ies vietăţile din pamânt şi-i o zi specială. Da, ai dreptate, e, pentru mine. Aşa că azi, doar atât, azi n-avem puterea de mai mult, azi nu avem cuvinte, azi doar îi mulţumesc, pentru că exist:

P.S- da, ei şi ziua lui Florin Radu Răducioiu

La medic

Vrei nu vrei, odată şi-odată tot ajungi şi acolo, numai că acum depinde şi de medic şi de cine ajunge la el/ea, cum va dura consultaţia. Să presupunem că ajungeţi vreodată la domnişoara doctor. Domnişoara doctor şi cei 55 de ani ai săi (dacă i-ai zis doamnă, te-ai nenorocit) are multe obiceiuri, printre care şi acela de a petrece cam 45 de minute cu un pacient, din care 30 de minute, dedicate hârţăgoriei, nu-i o încrezută şi e "super tare", să folosesc o expresie la modă, deşi eu nu am pipăit-o să văd dacă-i moale sau tare.

Totul a început aşa. O preafrumoasă zi de iarnă, atât de ploioasă, încât doar cizmele de cauciuc au putut să-l însoţească. Prevăzător fiind şi având programare la ora 17, pe la ora 14 a sunat să întrebe, dacă pe o vreme ca aceea mai vine sau nu domnişoara şi-a aflat şi-a şi plecat, întorcându-se pe la ora 20:30.

De aici încolo am să vă relatez, cum a durat consultaţia, în proporţie de 80 %:

dra către asistentă: scrie, tensiunea 18,8,

apoi către pacient: ai tensiune de aviator

pacientul V: eu credeam că-i alta de aviator, cum aşa?

dra: domnu' V de la medicamentele alea eşti aşa cu mintea-n nori, dar stai liniştit, dacă e de aviator eşti lipsit de accidente

Urmează apoi o altă serie de investigaţii, urmată de hărţogărie, între timp telefonul sună de vreo trei ori şi la un moment dat, chiar dra formează un număr, dar stupoare, nimereşte la Fisc.

dra: vai, mi-au răspuns de la Fisc

pacientul:şi nu s-au bucurat?

dra: de ce?

pacientul: Fisc-ul îl cauţi de obiei, pentru a da bani, nu pentru a cere

asistenta: hai domnu' V că m-ai făcut să râd

Şi minutele se scurg şi dra scrie la reţete şi domnu' V, care între timp a stabilit că nu-i un domn, e nea V, se ridică la un moment dat de pe scaun.

asistenta: unde pleci nea V, că n-am terminat?

pacientul: nu plec, dar vroiam să va arăt sacoşa, mi-ajunge pentru câte îmi scrieţi acolo? Dacă e nevoie de mai mult, s-o sunăm p-aia mica să vină cu sacul.

asistenta: hai brea nea V, că nici acum nu te potoleşti

dra către asistentă: să râdem mai încet, că ne aude lumea şi cine ştie ce crede apoi

pacientul: da' ce dră, trebuie să plâng? Nu-s bebeluş, să plâng într-un cabinet şi d-abia atrageţi pacienţi, vine lumea de drag.

Şi-ntr-un final, dra termina de scris şi pacientul respiră usurat, în final poate pleca. Numai că la ieşire:

asistenta: nea V ştii să le iei?

pacientul: cât?

dra: pai vezi la farmacie

pacientul: nu cât costă, cantitatea cât?

După un calcul rapid dra şopteşte suav : 450 de pastile.

pacientul: câttttt? Ştiu, staţi liniştită, iau 225 pe 15 şi 225 la sfârşitul lunii şi uite aşa le-am terminat pe toate.

Pacientul reîntors acasă a fost afectat grav se pare, numai cu gândul la atâtea medicamente, sau poate din cauza celorlalte, pe care le lua deja. Preocupată de faptul că nu-şi găsea ochelarii, sfertul vieţii lui (mai are şi două fete, deci trei sferturi în total) îl roagă să citească el, când se mănâncă peşte. Om, bun, de felul lui, pacientul i-a răspuns "când ai, nu-i nevoie de calendar să îţi spună asta".

Sa va spun că sacoşica de medicamente a costat mai mult, decât un televizor? N-are rost, noi să fim sănătoşi.

Folclor de Sămbătă

Relaxare

Ieri m-am relaxat exact aşa cum am dorit eu. La mine relaxarea asta e altfel, dacă stau mă simt mai obosită, decât dacă meşteresc ceva. Cum vremea de afară nu-mi permitea să meşteresc nimic, cum nu semăn cu mama în privinţa asta ( şi pentru asta mulţumesc seara înaintea rugăciunilor), m-am relaxat aşa de bine, încât la un moment dat a trebuit să dorm 10 minute. Nu ştiu dacă sau ce am visat, dar m-am trezit... cum?... Întrebându-mă logic. Ce fac melcii iarna, unde se duc? Şi cucii, dacă sunt singuri, cine are grijă de ei? Nu vă faceţi cruce, că v-am spus, nu ştiu de ce m-am întrebat asta, aveam alte întrebări deja. Cert e că s-au îndurat de mine, nişte oameni de bine şi mi-au răspuns "melcii se duc în pământ", bun, se duc , se duc, dar îşi iau şi casa? "Nu, doar cămara", aha, deci melci lasă casa pentru greieri, că tot nu se au bine cu furnica. Da' cucii? Cuci rămân singuri? I-aş caza la mine, printre celelate stoluri de păsărele, ce la am în cap, dar unde sunt? N-am cum, am primit şi răspunsul ăsta, normal că de la domnul educator, că doar el putea lămuri problema şi printre hohote de râs mi-a dat şi două link-uri să-mi rezolv dilemele, unul pentru melci, altul pentru cuci. Poate trec şi eu în clasa întâi anul ăsta, dacă sunt ascultătoare.

Şi-acum să vă spun, cum stă treaba cu mama. De când am prins eu şmecheria cu ce se întâmplă în jurul meu, pe planeta asta (ei îmi spun, că am prins-o mai de mult, că întâi am fluierat şi-apoi am vorbit. Şi eu la 8 luni vorbeam deja, d-aia tac acum, am spus atunci tot ce era de spus) mama mi-a dat dureri de cap. Când n-avea ce face muta mobila. Plecam cu tata de acasă şi el deschidea casa de pariuri "cât pui, că ne întoarcem şi găsim tv-ul în colţul opus, aragazul cu picioarele în sus şamd ?". Nu, nu pariam, riscul era prea mare, puţine au fost dăţile, când nu s-a întâmplat aşa. Acum nu are cum să mai mute mobile, pe mama n-o s-o vezi niciodată cu bormaşina în mână (chiar se întreabă de unde pasiunea mea pentru scule, ea fiind mereu o femeie - tocuri de 12, îngrijită, aranjată,), dar acum mută covoare. Astea-s singurele, ce le poate mânui, aşa cum vrea ea.

Şi arbuştii plâng uneori

Nu urăsc spitalele, dar nu suport mirosul şi mizeria ce o văd acolo (In unele dintre ele). Nu urăsc spitalele, pentru că ştiu, c-aşa e viaţa, colorată şi câteodată, doar trecând pe acolo, mă mai pot bucura de ei. Ieri, o oră petrecută la capătul lui, o oră privind la o perfuzie, o oră în care m-am bucurat doar eu cu el (da, ne-am bucurat amândoi, ne-am bucurat că încă mai putem vorbi unul cu altul), în care, ca de obicei am primit aceleaşi sfaturi despre viaţă, m-a scârbit într-un fel. Am văzut o mizerie de chiuvetă, mai ceva, decât cele din gările ale uitate de lume, nişte mizerii de stative (sau cum s-or numi) pentru perfuzii, pline de sânge, nişte mucegai pe pereţi, oameni îmbrăcaţi cu haine groase, oameni abandonaţi (nu suport oamenii ce-şi lasă bolnavii prin spitale, de parcă s-ar debarasa de un lucru nefolositor)... Am ascultat Radio Cultural şi tot el mi-a povestit cum şi-au cumpărat lupii galbeni pantofi de mort, înainte de '89, într-o escapadă în Italia şi-apoi i-au purtat la noi, pe timp de ploaie şi-au rămas fără nimic, că s-au dezlipit tălpile. El m-a făcut să uit, că-s într-o mizerie de spital, pentru că aşa e el, nu vrea să ne vadă trişti.

Doar că şi arbuştii plâng uneori, pentru că arbuştii, din curtea spitalului simt şi văd.

Acelaşi ADN

Mă-ntorc, ca orice om normal, de la serviciu. De fapt, în zilele noastre, asta-i un noroc, nu o normalitate. Leşinată de foame (exact, îmi revin) şi binedispusă, doar, ca de obicei, lupta între DC şi DJ, s-a încheiat din nou cu victoria comunalului (ştiţi, treaba cu vecinul) Să mulţumim p-această cale sindacobenzinarului, uraaa, aplauze. Să mulţumească cine o vrea, noi preferam să ne-ngropăm sub zăpadă, dar să ne rămână altele. Gata cu mulţumirile, să trecem la ale mele. Ce face olteanul, când n-are ce face? Se dezbracă de o haină o pune într-un cui şi-o păzeşte să nu i-o fure cineva. Bun, ce gândesc eu pe persoană fizică" hmm, ce ar trebui sa fac?"? Hai că până mănânc ceva să deschid şi minunăţia asta de râşniţă (=pâc). Cred că d-abia aştepta,era foarte nerăbdător, dar mai nerăbdători au fost cei de la UPC,nici n-am clipit, că m-au răpit. Mică scofală, am stat eu fără pâc două săptămâni si alţi zeci de ani, fără net şi nu s-a sfârşit lumea. Ce-i drept, atunci nu aveam blog de hrănit, hrăneam pisici dimineaţa, le tăiam frunze. Păi, ce, doar câinii să fie vegetarieni? Îmi deplasez corpul din dotare în minunatul tărâm al bucătăriei şi ce-mi văd ochii, că doar nu urechile, alte patru persoane sălăşluiau p-acolo. Doi erau de-ai casei, dar celelalte ce căutau? Ori mama s-a apucat de spiritism, ori tata şi-a făcut harem, ori se pune la cale vreun upercut de sat (nu dăm lovituri de stat, noi de ocupăm doar d-ale noastre). Pe ultima am exclus-o rapid, una bucată persoană are legături sus puse în sat şi doar nu-şi sabota propria fiică. Ce să fac? Dacă scot mâncarea, vor şi ele, că-i criză, dacă n-o scot, leşin eu sau iau la palme pe totă lumea (recunosc, fac urât la mâncare) şi-atac frontal "ola fetilii (nu contează că au peste 60, tot fete-s, da?) mie să-mi spuneţi repede, ori faceţi economie la căldură şi veniţi la noi, ori vă e foame, ori v-a cântat tata serenade-n tinereţe şi-acum v-aţi amintit şi-ati venit să suspinaţi, acum eu ori scot mâncarea şi mănânc şi voi vă faceţi că nu vedeţi, ori fac, precum răposatul Gâgă, vă-ntreb "mâncaţi? nu mâncati, las' că mănânc eu". De fapt, las' ca nu-s aşa de rea, dacă preparaţi si voi ceva, cât fac eu o baie, mâncăm împreună. S-au simţit fetilii, au început să râdă, au spus aceleaşi vorbe de duh "Vasile asta-i fata ta", dar tot le-am invitat la masă. Şi-uite-aşa am trăit fericiţi si-am împăcat şi iada (adică je) şi caprele (adică ele, că-s mai bătrâne). Stomac liniştit, net nu, cablu tv nu (cablu-l aveam, întins prin casă, dar refuzau artiştii să între-n cutiuţa argintie), zbang Vasile cu radioul. La radio?! Teatru radiofonic şi-auzi-l, ce-i debitează mintea "adu felinarul, stinge lumina, luati cărţile, alinierea pe canapea". Gata, m-am gândit, trebuie să plec, ăsta mic are de gând să faca nebunii cu fetilii, da' de unde, ca una n-a mai putut şi l-a întrebat "ne zgorneşti?", "Nu, dar dacă tot nu-i tv să ne simtim ca-n alte vremuri, hai linişte, că-n seara asta avem cultură". Şi dacă doamna cu părul alb, doamna cu acte, a tatei, a tăcut până acum, ne-a lovit cu inteligenţa: "ăsta-i tac'su' aleia de mai devreme".

Concluzia: ADN-ul mai nou se stabileşte pe vorbe.

Din filozofiile lui Fritz

Auzi dacă ăştia spun că pentru boli de stomac, trebuie să bei 2 litri de apă pe zi, pentru ficat la fel, pentru rinichi la fel, pentru prostată la fel, oare unde ar trebui să scriu să întreb dacă gripa asta nouă, sau cea veche sau ce o mai fi, nu se tratează tot cu apă?