luni, 30 noiembrie 2009

30 Noiembrie

Creştinii ortodocşi sărbătoresc azi, Sfântul Andrei- cel dintâi chemat- ocrotitorul României. Auzindu-l pe Ioan zicând "Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii", arătând cu degetul spre Iisus, i-a zis fratelui său, Petru "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos" şi l-au urmat amândoi. Mai multe, despre tradiţii si superstiţii, afli aici (da, recunosc, sunt aşa de multe, încât mi-a fost silă să le înşir aici şi-am preferat partea mai uşoară; de mică mi s-au părut amuzante). Să nu uit, tot azi se pune grâu la încolţit (asta depinde de fiecare zonă în parte) şi crenguţe de vişin la înflorit. În noaptea de Anul Nou al cui grâu va fi mai mare şi mai frumos, acela va avea mai mult noroc şi sănătate, precum şi cel ale cărui crenguţe vor înflori.

duminică, 29 noiembrie 2009

Surpriză

După cum am spus şi aici, am lucrat. Nimic anormal, doar că ajung eu la serviciu, linişte , suspect de linişte, nu-i bai, iar sunt prima. Radioul îmi furniza în căşti deja a doua melodie de dragoste, în decursul a 10 minute (asta da problemă), eu nănăiam (eu nu lălăi, unde nu ştiu, nu dau cu la la la, eu dau cu na, na, na), când dau colţul (n-am murit şi acum vă scriu după lumea cealaltă, nu şi nici p-asta n-o înţeleg; dacă viaţa are munţi şi văi, are şi serpentine, drumuri line, cedeză trecerea şi alte cele, dar nu dau colţul şi mor, că am dat de atâtea ori şi nu m-aştepta nicio coasă după) ochii începura să-mi fâlfâie, mai ceva, decât instalaţia din bradul de Crăciun, ca urmare a faptului, că parcarea era plină de maşini în care soarele bătea cu milă (dacă bătea fără milă aş fi auzit ţipete puternice). Hopa, zic, fu chef la şeful, dar ce caută maşina unor vedete, doar n-au dormit aici? Dau să intru, uşa-ncuiată, bun aşa, las' că mă-ntorc la cea principală (deşi în mod normal, asta se deschide abia după). Surpriză (nu Andreea da?) uşa se deschide, mai ceva, decât la "Iartă-mă", eee şi-abia acum surpriză cu adevărat. Toate camerele pe mine. Mi s-au aprins toate ledurile, toţi piticii erau la datorie, gândesc cu viteză aşa de mare, încât, dacă era radar sigur m-ar fi luat: gata, m-au prins, pe cine n-am supărat (aşa-i mai uşor) şi-acum ce naiba pot să fac? Să încep să mă smiorcăi, să iau privirea numărul 5- câine bătut, sau privirea numărul 2- şi îngerii sunt nebunatici pe lângă mine? Asta e, dacă tot m-au prins, eu tot ma risc, merg până la capăt. Deja mă vedeam cum le fac cu mâna rudelor şi mă gândeam "oi fi lăsat tot ce era de lăsat, prin testament?". Până să-mi încep eu discursul, aud "ooo, ne scuzaţi, credeam că-i doamna". Am crezut că-i o glumă, n-am 70 de ani, nănăiala mea, nu e nici măcar la gleznele ei (deşi eu nănăi live, ea cântă cu cd-ul), norocul lor, că m-am prins eu repede, că totul e pe bune. Sper ca data viitoare (dac-o mai exista) să mă anunţe şi pe mine şeful din timp, să-mi iau treningul ăl' mai bun şi nişte pantofi cu toc. Poate să m-anunţe, dacă eu fug de camere, n-are ce-mi face.

Dacă n-are picturi murale nu ne e bine?

Care e diferenţa între un colac de wc cu picturi murale în formă de dinţi de rechin şi unul normal? Dacă ar fi avut panseluţe, levănţică sau nişte burete, precum are salteaua dragostei (dacă n-ai d-asta, n-o mai merge amorul sau dacă dispui şi-şi fac efectul capsulele afrodisiace şi eşti singur ce faci?), aş mai fi înţeles. Poate dădeau şi senzaţia de prospeţime, mirosuri plăcute şi alte "dulcegării", dar aşa îmi dau fiori. Bun, norocul meu că le-am văzut doar în magazin, dar dacă merg pe undeva şi dau de Shark p-acolo, ce mă fac? Cum să mă dezvălui eu aşa, purtând pe jumătate costumul, în care m-a adus mama pe planetă? Pai, e frumos din parte mea, să-mi fac nevoile în gura lui Shark? Dacă tot e campanie, poate-şi scot ăştia reciproc, nişte capace d-astea, alea da, cred că ar avea succes. Na, că mă gândeam cu ce pot da lovitura, la Loto n-am câştigat, la Bingo, nu, asta afacere. Cert e că, n-am cum să câştig, dacă nu joc.

Dimineaţa târziu

Totul a început aşa:
"Cum mă trezesc eu să văd meciul ?
Păi, pun eu ceasul, te trezesc eu. Eu de ce sunt pe pământul ăsta?"
Şi uite aşa m-am trezit de la 5, să-l văd pe Bute, ce-i drept eu aş fi adormit la loc, dar n-a mai vrut el, Ene n-a mai vrut sa vină, până acum vreo jumătate de oră şi la câteva minute, după ce a sosit şi deja eram dincolo de lumea lui Tarzan şi visam ceea ce nu-mi doream, nu-i coşamr, dar e deja reluare şi vreau şi eu live-uri, aud cum mi se spune, că n-am nevoie de foarte multe să fiu fericită. Mda, într-un timp, pentru a mă trezi, telefonul îmi suna cu "Deşteaptă-te Române", am renunţat, mi-am dat seama că n-am nicio şansă şi-acum îmi sună aşa.
Acum nu mai pot face nimic, mi-am delectat deja privirea
mi-am dat şi vreo duoă palme, să-mi revin şi-n pas alergător, mă îndrept spre serviciu, anul ăsta nu pot sărbători asta, dar recuperez eu.
V-am pupat, ştiţi voi, nu pe toţi, că nu pupăm (eu, vocile, piticii) pe oricine şi p-aici nu se ştie cine ajunge.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Din nou

După cum spuneam, m-am săturat, dar se pare că ei nu, ei ţin să-mi amintească, din când în când, că noi am avut o copilărie diferită şi-mi trimit d-astea sau d-astea. Repet, ce faci pentru a-i oferi o copilărie asemănătoare cu a ta? Prin primăvara, m-apucă pe mine ideea de a face "o zi fără pc", am mai zis-o, n-am mintea creaţă, dar o am ondulată, ce să-i fac? Eu cu placa n-o îndrept. Şi dă-i şi anunţă în stânga, în dreapta, în centru şi pe unde s-a mai putut, să se adune măcar unul speram. Ce unul, că am rămas şi eu uimită. Şi dă-i şi joacă-te, oameni "mari" (adică noi ăştia, de la 26 la 40) şi nişte adolescenţi. Au strâmbat ei la început la denumirile unora, "iepurii şi vânătorii", "clincea", "ciocârdău", "7 cai şi 9 cărămizi", dar nu s-au lăsat. Dacă le-a plăcut? Păi, cred că da, din moment ce au mai solicitat zile d-astea.
Tu când ai făcut ultima oară o barcă acoperită?

O ultimă rugăminte

"Se aprobă în unanimitate darea în proprietate Parohiilor ..." (prima pagină punctul 2, pagina doi, după punctul 6, al doilea aliniat). Da? Aşa s-a aprobat? Şi cât timp a durat? Treziţi-vă, nu mai staţi ca nişte oi proaste (cu scuzele de rigoare către bietele animale), conduse de un măgar, sau mai bine aş zice de the shepard, nu? Deşi în fruntea turmei de oi, stă un măgar, el conduce turma, de oi şi câini, spre păşunat sau după caz, spre hău.
Până acum o lună, asta scria
,dar arăta aşa:
Acum, nici măcar nu mai scrie, dar de arătat arată la fel şi cred că vor dispărea de acolo, doar când va trece iarna, dar vor apărea altele, nu?
Ori primăria are vaci, boi, oi şi alte animale, în dotare şi trebuie hrănite, ori pământul ăsta, pentru cimitir îsi va primii morţii, în noile cripte, în formă de căpiţe de fân ( sub sloganul "cu noi, dincolo, trecerea va fi mai uşoară, decât o mână de paie), ori ... aceeaşi treabă cu cel, ce a reuşit, ce n-a reuşit Becalli.
Şi parcă ăsta era un islaz, pentru vaci? Nu pentru oi.
Vă cer prea mult, dacă vă rog să vă treziţi? Vă bucuraţi pentru nişte luminiţe, instalate pe stradă, de acum 3 săptămâni? Îmi iau baterii, mă-mpodobesc în instalaţie şi-mi fâlfâi şi ochii, precum melcul, dacă e nevoie şi-o să colind comuuna, să aveţi luminiţe cât timp doriţi. Dacă iese cine trebuie, luminiţele vor fi aprinse mai devreme anul ăsta, dacă nu, poate pe 23 Decembrie.
Azi portocalii, mergeau prin sat şi căutau case părăsite, pentru a-şi lipi, nişte amărâte de afişe (acolo, unde au fost întâi galbenii, apoi roşii, au urmat ei):
. Nu aşa se face politică, nu că aş şti eu, dar discutaţi cu lumea, dacă aveţi ceva de zis, dacă nu treceţi ca muţii, oamenii, pe care lângă treceţi nu-s nici statui, nici mimi, iar dacă v-au dat bineţe, deşi voi ar fi trebuit s-o faceţi, a fost a ironie, că poate nu s-a înţeles.
Credeţi voi că, dacă iese "cine trebuie", DNA-ul va mai continua ancheta asupra ălora, ce au făcut din 4 ha de pământ, 42 şi le-au vândut cu peste un milion de euro? Nu garantez, că ăştia de acum vor finaliza, dar au început.
Aş putea cânta ca Ada Milea şi să plec, dar eu am un scop, pentru care am revenit aici şi ca ultimă rugăminte, dacă de voi vă bateţi joc, nu vă vindeţi şi copiii.
P.S1- nu fac campanie nimănui.
P.S2- această postare este scrisă, pentru un anumit segment de populaţie.
P.S3- dacă ai citit până la sfârşit, poţi da un click aici sau aici.
P.S4- ca de obicei la postările cu şi despre the shepard, comentariile le accept pe mess.

Răspunsul ...mut

"Ce văd?
E-adevărat?
Tu eşti?
Cum?
N-ai murit?
Tot mai trăieşti?
...............
Deschideţi gura, mii de draci
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut
Nu gura
Ci răspunsul mut"
Romanţa răspunsului mut"-Ion Minulescu. Eu o ştiu de când aveam 10 ani, dacă vrei s-o citeşti/reciteşti toată o poti face aici sau aici.

vineri, 27 noiembrie 2009

Nu mă dezamăgi, nu şi tu

Pozele, despre care spuneam aici, nu le-am găsit, dar nu-i bai, mâine fac altele, poate unii se vor trezi. Ca o avanpremieră, am să redau doua discuţii:
eu- ce faci măi, votezi comuniştii?
el (32 ani) - păi n-am trăit noi bine pe vremea comuniştilor? Cum eram?
eu- Ceeee? Cum eram? Mergeau taţii să ..., pentru nişte amărâte de găini rachetă, mâncam banane verzi, deschideam tv-ul cu mult timp înainte, pentru a nu pierde amărâtele alea de desene animate sau Cascadorii Râsului, altfel n-aveau timp lămpile să se încălzească, pentru un amărât de meci, puneam ligheanul de aluminiu pe casă şi prindeam bulgarii, citeam la bateria de la maşină. Da ştiu, atunci ne opreau ei lumina, acum facem noi economie, dar nu mă dezamăgi, nu şi tu. Adu-ţi aminte când stăteam la cozi, aminteşte-ţi de vremurile când Bucureştiul era nelipsit din săptămâna noastră, când de disperare Piaţa Amzei a devenit "hamsiii". Am avut o copilărie frumoasă, n-am schimba-o cu mulţi din ziua de azi, dar de ce nu vrei ca şi copiii tăi să trăiască la fel?
eu- ştii n e acum cu trandafirii.
ea (63 de ani)- treaba lui, dar nu înţeleg de ce ne-am chinuit atât să dăm comunişti jos, pentru ca acum să-i votăm tot pe ei.

Phoenix - In Umbra Marelui Urs

În exces, îmi dăunează

Era un banc, pe vremea când eram încă mici:
Educatoarea: Copii da-ţi exemple de insecte.
Gigel- musculita
E- Bine, dar se zice muscă
Alina- furnicuţa.
E- bine, dar se zice furnică.
Bulă- gargăra...
Ei bine, Bulă a înţeles greşit, dar educatoarea aceea, cred că a fost un fel de Nostradamus. Cum să nu îmi placă lămâile, când zilnic mi se face silă? Mda, poate doar mie, dar îmi displac diminutivele folosite în exces. Poţi să-i spui unui copil, bombonică, prăjiturică şi altele, dar când aud că vrei un pantofior şi tu porţi 45, deja mi se pare prea mult.
Ce mi se mai pare respingător? Inelul situat pe degetul mare al unei femei. Mie-mi provoacă aceeaşi stare, pe care mi-o provoacă unghia, de la degetul mic, lăsată mare, la un bărbat. Poate s-o scobi el cu ea, pe unde o dori, dar în mine, trezeşte doar repulsie.

Mai am întrebări

Dacă nu-mi iau o piatră de pe inimă şi-mi iau inima-n dinţi, înseamnă că îmi dau singură cu piatra-n gură sau că-mi umplu gura cu ceva? Păi, las' să mi-o umplu eu, decât alţii.
Nu m-a părăsit inspiraţia, doar că nu găsesc nişte poze.

joi, 26 noiembrie 2009

Una da, una nu

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Sfântul Stelian (azi e una dintre zilele alea în care se bea la serviciu cu acordul şefilor). O parte din restul lumii, dar şi creştinii ortodocşi sărbătoresc azi, ziua în care nu se cumpără nimic, Buy Nothing Day (bine că am trecut liniştiţi de ziua Recunoştinţei). Dilema mea, să militez pentru asta şi să le spun clienţilor ce zi e sau să mă fac că habar n-am, că şi-aşa e criză şi orice e binevenit. Să nu cumpăr nimic?! Asta n-ar fi greu, nu fac parte din categoria, ce crede că punctul G la femei e situat la sfârşitul cuvântului shhoping, dar dacă şeful nu ne-ajută, dacă s-ar aproviziona cu ţigări, că noi nu fumăm paie (Slims şi altele asemănătoare). Da, ştiu, ar trebui să renunţ, din mai multe motive, pe care am să le scriu într-o altă postare.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Dacă tot există nunta de argint, de aur, de tinichea si alte metale, de ce nu există şi divorţurile asemănătoare. Să presupunem că, ai ajuns la pasul ăsta, asta e, mergi mai departe, doar n-oi rămâne în trecătoarea asta, de ce nu ai putea denumi divorţul? Acum nu mă gândesc să divorţezi de jdemii de ori, să te recăsătoreşti apoi, cu aceeaşi persoană, nu, doar unii-s Bahmu- Prigoană. Eu zic aşa, ai divorţat la:
- 25, zbang, eşti fericitul câştigător al divorţului de argint
- 26-29 facem o medie între denumirile nunţilor intre 1 şi 5 ani, rezultă divorţul lemno-fructo-pielo-bumbaco-hârtie.
-30 de ani- divorţul de perlă (nice, ca nu-i de scoică)
-31-34 iar cu media, în afara salciei, de la nouă ani, rezulta un amalgam de metale bronzo-cupro-fiero-tinichea.
-35 divorţul de coarl
-36-39 ia amestecă frumos toate astea şi vezi ce rezulta, mătase, oţel, dantelă, fildeş, cristal.
-40- divorţul de rubin
-41-44 am putea imprumuta de la nunta de 20 de ani şi să-i spunem divorţul de porţelan.
-45 divorţul de safir.
- 46-49 am putea lua salcia, de la 31-34, ca şi aşa nu-si găseşte locul acolo, deci divorţul de salcie.
-50 în sfârşit divorţul de aur.
-51-54 divorţul de lut
-55 divortul de smaraldoau oţelul de la divortul 36-39, aşadar eşti posesorul unui fericit divorţ de oţel.
-56-60 divorţul de... dacă v-aţi suportat o viaţă întreagă la ce naiba să mai divorţaţi acum?
Datorită crizei mondiale, agenţiile imobiliare sunt în impas. Mie-mi spui. Mai nou, unele s-au reprofilat, unele cu renume. Bă băieţi şi fete, din papetărie şi birotică nu iese prea mult profit, poate chiar deloc, ce ar fi să vă reprofilati pe altceva, până se deschide iar sezonul la spălat bani? Pardon, tranzacţii. Ăăă, ce ziceţi? Mai ales că sunteţi aşa ascunşi acolo.

Să nu mă uiţi

Azi, fiind Sfânta Ecaterina, am doar o melodie, pentru naşa, pentru că dumneata mi-ai ales mie numele, de judeţ, eu ţi-am cântat toata viaţa melodia asta (ce-i drept altă variantă, dar p-aia n-o găsesc şi ce-i drept nu doar pentru că mi-ai ales numele, ci şi din solidaritate cu naşul). Săru'mâna naşa :) să nu mă uiţi.

super -Mihai Margineanu - Ecaterina 2

marți, 24 noiembrie 2009

D-ale oamenilor (1)

ea-Mă doare-n gât.
eu- Aoleu, ai răcit.
ea- Nu, de la cât am mers pe jos.
eu- ceeee?
ea- Dacă m-ai plimbat chilometrii.
Ce legătură are gâtul cu mersul pe jos? Legătura gâtului cu picioarele, ar fi corpul, dar de ce să te doară-n gât, de mers pe jos?

Secunduri aveţi?

Dacă gogoşile şi pateurile sunt "minuturi"
, secunduri, care sunt? Deci, nu sunt minute, nici eu nu zic secunde. P-asta am lămurit-o, acum, să revenim, care sunt secundurile? Covrigii sunt excluşi, am stat odată, pe-o ploaie, să ne dea nişte amărâţi de covrigi, pe care-i plătisem, ca altfel, zburam de mult, mai bine de 15 minute. Secunduri, pot fi toate şi-o ciorbă poate fi, ora o măsori in minute, minutul în secunde, rezultatul e simplu, toate sunt secunduri. Gândirea asta o am de la tata, care mi-a zis, acum zeci de ani, aşa "de ce zici, că ai y ani? Abia mâine-i împlineşti, deci ai încă f ani". Daca ai tu alt răspuns l-accept, ca doar n-oi gândi eu pentru tine.

Must have de sezon


Şi-n funcţie localitate. Dacă ai norocul să locuieşti la oraş, le ai doar aşa, până acum, n-am văzu pe nicio uşă de apartament, vreun afiş. În schimb, dacă locuieşti la sat, îl ai aşa
, precum o puşculiţă. Probabil, i-au fost introduse acolo, toate dorinţele oamenilor, de azi, era gardul pleşuv. Oricum, analizând fenomenul (pe naiba, am observat eu aşa fugitiv), la sat, viaţa-i mai dinamică, iar preferinţele se văd mai bine. Nici nu se anunţaseră rezultatele definitive, nici nu anunţase omul, cu nume de floare puternic mirositoare, că a răspuns aşteptării, partidului cu flori, că ei, ţăranii au anticipat totul şi deja gardurile erau gătite-n roşu, parcă-n aşteptarea unui taur. Cine ştie, poate vine, ăla comunal şi tot apare cineva.
Refrenul zilei, început de Bibi (care n-are drept de vot, dar şi când o avea):
1,2,3,4
Pleacă tu, alegem altul
La, la , la, la, la
şi continuat de mine
Nu-l vrem nici pe prostăncaul
Mai bine votăm cu dracul
La, la, la, la , la".... pentru solicitarea orchestrei noastre, compuse şi din balerini şi balerine (je, Bi, MMS, MIRC, MAI, MI, MM, DF, DV, BC, BE, GM, CVC, CLC, CDC şi mulţi alţii), apelaţi numărul de urgenţă ... Ce credeai că-mi dau numărul p-aici? Neaah. Nu cântăm la cumetrii, botezuri, nunţi şi alte paranghelii. Ne oferim serviciile la divorţuri, parastase şi înmormântarea ţării.

Asta e specială

Domnule tăietor de elan (şi toată grădina zoologică), ai fi putut să dai şi la ziar. Aşa ne-am fi bucurat şi noi, muritorii de rând. În special eu, deşi nu visez elefănţei roz.

Alexandru Andries - Surpriza, Surpriza

Doi cai...putere

Eu-"Nils, să vă acoperiţi faţa, ajungeţi pe you tube"
MIRC- ar fi fost frumos, să-i dăm şi un volan =))
Alexe, omul ce stătea pe capra căruţii (de ce i-o zice capră? De ce nu mânz?) - exact, am putea ajunge pe you tube.
Ea, doamna, din imagine, s-a intitulat Zambilica şi a murit la 29 de ani, acum e în drum spre cimitir. De-a lungul vremii a avut două identităţi, 4 PH1003 şi PH05WTZ, "a adus mâncare la copilaşi", a plimbat, a răguşit, a cărat, ceea ce nici prin cap nu-ţi trece, a mers fără frâne, a avut nevoie să fie împinsă, a fost ... n-am eu pagini, să scriu, câte a făcut ea.
Ora 11:34 ( adică later edit) carcasa din imagine a valorat 36 ron, chiria pentru a scăpa de ea 35 ron, profit 1 ron. Plăcuţele de frână, ferodourile, poma de apă, discul de frână, parbrizul şi alte organe de ale ei, au valorat mult mai mult.

De ce nu peste tot?


Dacă se plăteşte, de ce nu se plăteşte peste tot? De ce nu se ia impozit şi pe nesimţire şi pe minciuni electorale şi pe multe altele? De ce doar prostia se plăteşte?

luni, 23 noiembrie 2009

Gândesc iraţional

De ce, dacă, gândim cu inima şi nu acţionează creierul, nu putem să gândim şi cu gleznele sau coatele? Mă întreb asta, pentru că, mie, fiind femeie, nu mi s-a spus niciodată "gândeşti cu sexul" şi asta-i discriminare, tată. De ce nu putem şi noi să gândim cu sexul? Pentru că şi atunci ni se spune curve, logic, nu? Nu m-agit, nu mă complic, dar de azi gândesc cu gleznele, deja am început. Şi-n profunzimea gândirii mele, iraţionale, ascult asta:

Patti Smith - Because The Night
Vezi mai multe video din Muzica

Recomandat ?

Am trecut de ceva vreme de 30, ce o urma după?
P.S - nu-i al meu şi alt unghi pentru a face poza, n-am avut.

duminică, 22 noiembrie 2009

Dacă nu le-a zis nimeni zâttt

Đin ciclu, nebunii, primite pe mail:

Mă vând

Azi e una dintre zilele acelea, în care mă vând. Nici măcar nu mă scot la licitaţie, nu, prostia lor e, că nu cer nici măcar cât solicită fetele de pe centură, nu, ei mă vând pe o sticlă de bere, pe-un mic, pe-o oală, pe-o găleată, pe-un pix, mai nou pe legume şi alte nimicuri. Că-s secundare, că-s principale, se vând pe ei, involuntar mă vând şi pe mine şi-apoi iar i-apucă plânsul şi eu mănânc acadele. Ei bine, de data sta, n-am să las nici prostănacul, să-mi conducă viaţa
, dar nici altul, nu m-a convins, aşa că de data asta merg cu Pinki. Cine-i Pinki? E ea.
Apropo, de ce bântuie nişte maşini (multe), ale ălora roşii, noapte, pe la 2? Eu, cred că-şi făceau cumpărăturile, luau brânză, că doar unu-i the shepard. Şi să nu uit, Vadime, vrei să căştigi? Uite-te şi tu în jur, e a doua campanie, în care unii dintre albaştrii tăi, fac propagandă roşiilor.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Chiar sunt o povară?

Oare când au devenit copiii o povară? Oare când a devenit căsnicia o povară? Dacă ai între 20 şi 100 de ani, probabil ţi s-a întâmplat, să auzi cel puţin o dată "ce-ţi pasă, n-ai nicio grijă, n-ai bărbat, n-ai copii, atunci să vezi greutăţi". Refuz să cred, că un copil e o greutate, precum refuz să cred, că o căsnicie e o grijă. De grijă poti scăpa oricând, nu-i nimeni obligat să stea atârnat într-o relaţie, ce nu-i mai oferă nimic, dar ce-ai să-i faci greutăţii? Nu-nţeleg oamenii, ce gândesc aşa, acum 3 luni, 5 ani, 15, 20, 60, şi-au dorit copilul ăla, acum de ce e o povară? E foarte uşor să-i analizăm pe alţii, să fim un fel de contabili pentru ei şi să le contabilizăm tot ce fac, oare ştim noi, care-s debite şi care-s credite? Poate că-s oameni, ce nu au copii, dar au greutăţi adevărate, sunt oameni, ce-şi doresc copii, dar nu-i de ajuns doar un moment de frichi-frichi. Sunt oameni, ce-şi doresc o "jumătate povară", oare peste timp vor gândi la fel? Dacă îmbătrânesc, vreau s-o fac aşa cum sunt acum, pot să am mii de valuri de piele, pot să am faţa, precum o hârtie creponată, dar nu vreau ca vreodată, să folosesc altfel, decât o fac acum, râzând, expresia "pe vremea mea".

Ovidenia sau Vovidenia

Creştinii ortodocşi şi greco-catolicii prăznuiesc azi Intrarea Maicii Domnului în Templu. Pe când avea trei ani, Maria a fost dusă la Templu, de către părinţii ei,Ioachim si Ana, pentru a o închina Domnului, ăsă cum promiiseseră în rugile lor adresate Lui, Zaharia, arhiereul de atunci, a dus-o în Templu, în locul, unde doar arhiereul intra o dată pe an. Şi-a ramas acolo doisprezece ani, după care, apropiindu-se vremea Bunei Vestiri, Fecioara a fost dată logodnicului ei, Iosif.
Cei ce postesc au azi dezlegare la peşte. Azi se rupeau crenguţe de măr, care se puneau în apă si loc calduros şi luminat, folosindu-se apoi, ca sorcovă în seara de Anul Nou. De ce flori de măr? Pentru că, popular se spune, că băţul Sfântului Nicolae, era o crenguţă de măr, care dacă înflorea până la Crăciun, însemna că Sfântul Nicolae a mijlocit pentru iertarea celui ce i-a dăruit-o. Tot popular, se spune, că azi se deschid cerurile, iar toate animalele prind grai, se aprind lumânări, mai ales pentru morţi si ar fi bine,ca ele să rămână aprinse toată noaptea.

vineri, 20 noiembrie 2009

Îmi place

Mărgineanu a lansat albumul "Pe sub norii de hârtie", mai multe detalii aici. Printre alte piese, a interpretat-o şi pe asta:

Margineanu - A Fost Odata

Hai să eco...

În toate există un început, nu? Normal că există şi-un sfârşit, dar nu despre asta vreau să scriu. Mă-c eu până-n bucă, să-mi trântesc un amestec de legume şi alte cele, că-mi cerea stoma mită, uite-aşa-mi zicea "dă-mi mâncare, că nu te las să-ţi cite cartea". E simplu, după cum spune domnul, era simplu aş zice eu, nu era prima dată, dar am reuşit, acum am reuşit să ard mâncarea. Dacă râzi, aşteaptă că asta nu e tot, eram conştientă, că se arde, dar nu puteam să ajung la ea, din motive de "salvat planeta". Norocul meu, că găteam afară, în bucătăria de vară (de ce n-or fi şi bucătării de toamnă-primăvară?) şi că vecinii erau toţi prin case şi n-au simţit mirosul.
Legendă:
mă-c = mă duc
bucă= bucătărie
stoma= stomacul
Şi lista poate continua cu grădi- grădiniţă, micro- microunde, găle- găleată, paha- pahar şi multe altele. E criză, nu? Păi, dacă-i criză, să facem economie de aer, nu? Înţeleg abrevierile pe messenger, le înţeleg aşa de bine, încât mi le traduc cum vreau, dar să-mi vorbeşti ca în cazurile de mai sus, mi se pare deja mult prea mult. "Mă duc în bucă, vi?", mintea mea se gândea, dacă în cea dreaptă sau cea stângă şi mai ales a cui? Că doar nu se putea duce în propria bucă.
.. nomisim cuvinte? Sau poate aer? Oare aşa-s mai multe şanse, decât la loto sau bingo, să ne-mbogăţim?

Până la cer

Ieri am regretat doar că nu am fost acasă, prindeam totul altfel, mult mai frumos, aşa, m-am învârtit într-un loc şi mi-am ţinut repiraţia. Spre deosebire de el, eu am cer şi cred că are mare dreptate domnul.

joi, 19 noiembrie 2009

E de ajuns o floare?

Când ai primit ultima oară ceva, care să te bucure? Şi de ce ai nevoie să te bucuri? Ei bine, eu am primit o floare, nu sunt o pasionată a florilor, îmi plac acolo, unde cresc, îmi place să le culeg eu, îmi plac doar câteva in ghiveci, nu-mi plac garoafele şi crăiţele, mă duc cu gândul la morţi. În schimb îmi plac garofiţele, albăstrelele, florile de câmp în general şi trandafirii câteodată. Dacă-mi place ceva, îmi iau, nu aştept de la altcineva, dar acum câteva zile am primit o floare, fără un motiv anume, fără conotaţii ascunse, fără a mi se cere ceva în schimb si ştiu sigur că, fără alte gânduri, doar că m-a surprins plăcut. Am părăsit locul ăla pentru 5 minute maxim, când am revenit mă aştepta acolo si-am ştiut de la cine e şi i-am mulţumit. Dacă ai primi o floare ar fi de ajuns să te bucure? Ar fi nevoie de mai mult? Crezi, că uneori, în spatele darurilor, se află alte gânduri?

Mihaela Mihai - Sa Nu Uitam Trandafirii

Peripeţiile unei zile de toamnă

Sunt o persoană coruptă şi-o recunosc. Acum să nu te gândeşti că primesc mită, sau alte daruri, nu, eu sunt coruptă altfel, în alt sens. Pot să am eu zeci de treburi şi nevoi, dacă apare cineva şi-mi zice "am nevoie de tine să facem j treabă, sau să mă ajuţi la ceva, sau hai cu mine până la...", gata m-a corupt, las ce am eu, pe mai târziu şi acţionez. Aşadar, azi, data pământeană (nu stelară), am fost coruptă să merg din nou în pădure, deci am amânat (dacă-s una lângă alta e amamofonie?) pe mai târziu meseria de nepoato-depanatoare-tv şi-am plecat cu joc, voie bună, cântec şi mai ales chef. Se spune că, "nu-i a bună râsul", eee nu, e, chiar dacă un drum, pe care altădată-l făceam în maxim o oră dus-întors, azi a durat 253 minute şi cu peripeţii.
N-o lungesc, să nu vă plictisesc, dar ce trebuie să faci în pădure, când te iei după alţii şi nu-ţi urmezi instinctele şi drumul te duce din hăţiş în hăţiş? Important e să nu te pierzi, lasă treaba cu muşchiul, ce creşte doar în partea de nord, lasă orice logică, nu ţine nimic, atunci când tu spui "facem dreapta", iar persoana de lângă tine face stânga, nu incerca să-i explici "am găsit un drum ţine drumul", că nu vrea să priceapă, dar îngrozeşte-o "ai bani la tine, că după cum mergem ajungem la o şosea şi să avem bani de mers acasă". Si-acum, depinde în ce pădure te pierzi, dar dacă ieşi la lumină la un moment dat şi-n stânga nu vezi dealul de la Seciu, deşi însoţitoarea ta te-a dus până la Unitatea Militară de la Boldeşti, însemnă că eşti in partea opusă a casei, mult opusă, tot nu te iei după ea, dacă e nevoie treci la ameninţări "dacă nu vi după mine, opresc radio" şi încurajări "lasă, că frigem nişte nane, la brichetă, că oricum nu ştim să explicăm să vină să ne ia" şi-apoi, dacă ieşi la alt luminiş şi-n dreapta e pădure, dar în depărtare vezi dealuri, în stânga tot nu vezi Seciu, nu-ncerca să-i explici unde eşti, degeaba ştii, trebuie să mai înaintezi vreo câteva sute de metrii, ca să-i arăţi că eşti exact în partea opusă a casei. Când crezi că totul a trecut, mai ai vreo 2 kilometrii până acasă, dar cel puţin o vezi, aşteaptă-te să dai de-un cal, de fapt de nişte cai, dar unul sigur era taur şi era travestit în cal, altfel nu are nicio explicaţie pentru faptul că alergă după lumea imbrăcată în roşu.
Asta-i căsuţa lui Bambi:
iar ele-s doar putinele minunătii ale pădurii
.

Oare ?

Cât de mare să existe coincidenţa, ca tălpuţă (a se citi telefonul meu) să formeze singur un număr, pe care nu-l am în agendă, deşi am aflat apoi că ştiam persoana respectivă, mai ales că, era si blocat şi până ajungi la tastatură, ar trebui sa treci de un obstacol? S-a întâmplat şi asta mi-a dat dureri groaznice de cap. Coincidenţa a fost aşa de mare, încât persoana respectivă să aibe ultimile 3 cifre, ca şi MIRC. Fiind la serviciu, ştiam că MIRC nu m-ar suna, decât dacă ar fi ceva grav. Apropiaţii mei ştiu, că din anumite motive, neidentificate încă, acolo nu-i semnal suficient, decât pentru a scrie mesaje, sau cât să primeşti un amărât de beep, pentru convorbiri suntem nevoiţi să ne petrecem minute întregi, cautând pe afară, ceea ce de multe ori nu prea e convenabil. P-asta am rezolvat-o apoi, după ce m-au trecut mii de fiori şi m-am aşteptat la ce era mai rău, dar cât de mare să existe coincidenţa, ca tălpuţă să trimită mesajele adresate unei singure persoane, la aproape toată agenda? Asta am văzut-o aseară, de fapt am resimţit-o acustic, dat fiind, că trimisesem un fel de mesaj codat, pentru a face pe cineva să râdă, dar l-au primit mulţi alţii. Partea bună, în toată treaba asta e, că nu am nimic de ascuns, dacă aş fi lucrat undeva, unde aş fi divulgat secrete de stat, probabil ca tălpuţă al meu ar fi sfârşit drastic, dar aşa, pentru moment, e încă în viaţă. Partea proastă, mesajul a ajuns şi undeva, unde cred că nu a fost dorit şi nici măcar recepţionat, ca atare. N-am primit nicio reacţie, dar simt. Aşa că postul ăsta e ca o scuză adresată celor, pe care i-am "agasat" ieri. Oare există coincidenţe? Oare toate-s stabilite? Oare e ceva întâmplător?

miercuri, 18 noiembrie 2009

Ombilicul

Parafrazând o melodie celebră :
Mă întreb în mintea mea
La la la la la
Oare cât o mai dura?
La la la la la... cu întrebările, despre ele e vorba. Aşadar şi prin urmare, de ce oare centrului oraşului i se spune buricul oraşului? Neauzind niciodată centrul satului, să analizăm (adică eu) cel mai apropiat oraş, Ploieşti:
Dacă la Mall (fostul Mercur), Casa Albă (gri mai mult)= buricul oraşului, rezultă undeva la rondul 1, organele genitale (n-am stabilit ce e, că-i neutru), genunchii pe la Gara de Sud, călcâiele la rondul giratoriu din Bariera Bucureşti, degetele, unele pe strada Meşterul Manole, altele pe Mărfurilor? Şi ce facem cu partea de sus? La cum e amplasat, nu-mi dau seama unde ar putea fi rinichii, ficatul, plămânii.

marți, 17 noiembrie 2009

Şi d-ăsta mănânc

Ieri, de fapt şi ieri, am făcut o năzbâtie, normal. Să nu fiu muştruluită prea tare, am spus repede un banc şi-am crezut ca am rezolvat-o. Nu, doar cu unii, că ea mi-a dat replica "dacă mai faci asta, jar mănânci". Mănânc, cum nu, poate mă transform, precum calul lui Făt Frumos, dar îl mănânc la felul unu sau la felul doi? Desertul e exclus. Dacă n-aş avea eu întrebările astea, ea m-ar strânge de gât, cred.

Cred

N-am să scriu despre religie, sunt alţii mai în măsură s-o facă, dar nu cred că, dacă azi întâlneşti pe cineva şi te simţi bine, îţi place ş.a.m.d, întrebi ce religie e. Argumentele şi reacţiile unora referitoare la asta, mi se par aberante. Cred că, dacă posteşti o faci de plăcere, nu ca pe vreun canon, nu ca pe o obligaţie, nu ca ceva nedorit şi impus. Mi se par aberante şi tâmpite afirmaţiile
-"aoleu ţii post"- adică de ce aoleu? Te doare pe tine, sau ce?
- "aşa tânără?"- adică pentru a ţine post trebuie să ai o vârstă anume?
-"după ce că eşti slabă moartă mai si posteşti?"- postul n-are nicio legatură cu slăbiciunea, precum nici mâncatul neapărat şi să vezi când o să fiu slabă vie, atunci să te ţii.
Cred în Dumnezeu şi niciodată n-o să-mi fie ruşine să spun asta. Dacă m-aş fi născut într-o altă religie, aş fi crezut în altceva, probabil, dar nu, sunt creştin ortodox şi aşa am să rămân, deşi mi s-a explicat, de copil, atât cât au putut şi cum au ştiut ei s-o facă (bunicii mei) şi despre alte religii. Am amici atei, da, recunosc şi ei. Ieri cineva, mi-a povestit ceva "vorbeam cu băiatul meu înainte de culcare şi spuneam că noi nu credem în Dumnezeu. Noaptea am visat că mă strângea ceva de gât şi am început să mă rog. M-am trezit şi m-am gândit doar la tine şi mi-a fost frică". Cu visul ei, nu ştiu ce a fost, nu cred în vise, de cine sunt bântuite ale mele în ultimul timp, ar trebui să-i fac o cerere scrisă, să găsească altă sufragerie, pentru relaxare, nu în visurile mele.

luni, 16 noiembrie 2009

Fiecare cu ai lor

Antonimul cuvântului original? Made în China. După ce-am ascultat piesa asta, aş spune Made în India. Originalul aici.

Indian Beatles


Tu cum pupi?

Pe MARIA, am "cunoscut-o" pe bloguri. O consider prietena mea, poate că mă ştie mai bine, decât mă ştiu alţii mai apropiaţi. Ea mă pupă şi eu pe ea, dar azi mi s-a întâmplat să aud pe cineva cum spunea "te pup dulce" şi-am întrebat-o, dar cum pupi sărat, sau acru? Eu mi-aş dori să mă pupi cocktail, un coktail acrişor-sărat. Ştii ce mi-a zis? "Eşti o dulce, eşti unică, eşti specială". Normal că-s unică, fiecare e, normal că-s dulce, mi se trage de la lipici, de la cel mâncat la grădiniţă, cu lopeţica. Ai citit bine, nu-i nicio greşeală, noi mâncam lipiciul cu lopeţica şi făceam năzbâtii.

Scrisoare către Moş Crăciun

"Moş Crăciune toţi îmi spun
Că eşti darnic şi eşti bun
Eu îţi scriu de mai-nainte
C-am fost un copil cuminte..."
Neaaa, că doar nu te-oi minţi acum. Crezi, că-i prea devreme să-ţi scriu? Aaa, dar poate tu nici n-ai ai să ajungi aici şi cu toate astea îţi scriu.
Ce-ţi cer? Păi, ce ai putea să-mi oferi? Nu, că nu pot eu să duc tot ce mi-ai putea oferi tu şi nici nu-mi doresc să salvez lumea, precum o fac fetele alea de la miss, dacă lumea nu vrea să se salveze, de ce aş mai încerca eu? Anul trecut ţi-am cerut 5, anul ăsta îţi cer 500, anul trecut erau kilograme, anul ăsta sunt grame, ce zici? Da, ştiu, n-o să poţi, nu mai am horn, dar măcar îmi cânţi ceva la chitară? Ce zici Moşule? Sper să nu mă dezamăgeşti, un alt moş, acum câţiva ani, printre zecile de maşinuţe, mi-a adus o păpuşă, i-am dat toate portocalele mele şi bananele verzi de pe şifonier, i-aş fi dat tot, am aflat apoi, că era MAI şi m-am speriat, am crezut, că cel adevărat a fost bolnav.
Ştii ce? Adevărul e, că-mi doresc să nu primesc mesaje stas, să primesc urări sincere, sa găsesc o melodie, pe care o caut de mult şi-ncă una, pe care o caută altcineva. Şi dacă-l vezi pe Moş Nicolae, zi-i să-mi aducă zăpadă, muuuultă zăpadă.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Numele mic

De ce i-ai spune soţului pe numele de familie? Dacă vă intitulati împreună Igreculescu şi el mai dispune şi de un prenume, să zicem Garoafă , o fi mai simplu să-i spui Igreculescu , decât Garoafă? . Nu ştiu, dar mie îmi lasă senzaţia, că în momentele alea îi strigă tot neamul. Oare şi-atunci, în momentele alea, în care sunt doar ei doi, tot aşa îi spune. De ce or prefera numele mare, sau lung(asta depinde în funcţie de ce s-a stabilit, că prenumele e numele mic ) ?

Putintică răbdare

Involuntar, dacă nu aud vorbindu-se despre circuri, aud despre alte circuri. Sincer, m-amuz şi-mi vine greu să mă abţin, ca să nu râd. Să ne lămurim, a râde, nu-i una şi aceeaşi cu a face mişto, nu, fac diferenţa, dar zău că-mi vine să-i iau la mişto câteodată, dar nu mă obosesc, e de ajuns să le spun că o votez pe ea, iar pentru restul:

tudor gheorghe--stare de fapt

Fuge, dar tot o fac

Ştiu că fuge, dar tot o fac, nu contează ora, dacă organismul meu simte, o fac şi gata şi mi-e bine şi mi se pare firesc. Nu te gândi la năzbâtii, că somnul îmi fuge, despre el vorbesc. Mi se pare una dintre cele mai tâmpite întrebări "dar iar faci baie?". Fac, fac de câte ori simt eu nevoia, că fac duş, că fac la copaie, că fac la lighean, în râu, în baltă, nu contează, dar o fac. Îmi vine să le crăp capul ( devin violentă, nu-i bine) ălora de mă întreabă asta. Ce e aberant, că nu mă întreabă nea Gheo, de la sat, nu, mă întreabă oamenii "cu stare". Deja îmi dă un sentiment de repulsie, doar când îmi amintesc că acelaşi lucru eram întrebată şi când am locuit aici. Bun, acum or să se trezească unii, care or să-mi spună că "salvează planeta, fă economie de apă, sau ai baie, d-aia zici aşa" ş.a.m.d. Nu contează, dacă ai baie sau nu, până acum ceva vreme, cada mea stătea în pod (vremuri ante '89, se gândise Escu, de pe vremea aia, să ne transforme-n orăşeni şi era embargou pe băi), acum stă în grădină, mai pun eu câte o bărcuţă din când în când (am să scriu şi despre bărcuţe, când o să pot să încarc şi pozele). Eu cred, că ţine de gândirea fiecăruia, copil fiind îmi plăcea să merg desculţă ( chiar şi acum îmi place), dar aveam o regulă "umblii desculţă, dacă te prind că ai intrat în casă fără să te speli, ne supărăm", iar eu nu vroiam să ne supărăm. La şcoală, tot pe vremea aia, m-au pus sanitar, adică omul ăla rău ce venea să te controleze zilnic la "trusică"= prosop, săpun, batistă şi unghii. Dacă uitai trusa, zbang, trebuia să vin eu cu amenda. Trebuia, nu cred că am dat vreuna. Aveam 2 vocabulare (precum o contabilitate dublă), scriam pe unul, să am acoperire, în cazul în care mă turnau micii securişti şi altul, pe care-l arătam la careu.

vineri, 13 noiembrie 2009

Nunta şi oamenii culţi

Ai fost vreodată la vreo nuntă cultă? De oameni culţi? Dacă nu ai fost, nunta de oameni culţi e aşa:
Ora 19:45 se dă startul la muzică, muzică de oameni culţi "noi nu ascultăm populară, sau manele", deci muzică d-asta, d-asta, d-asta şi tot aşa până la ora 1, când cred eu, că au plecat culţii şi si-au dat seama, că din cele 160 de persoane, au rămas doar vreo 50, că dintr-o dată au dat-o pe pinguini, păpuşele, ofiţerei şi altele din genul "inculţilor". Da, da, sunt o incultă, le dansez pe toate, le ascult chiar şi p-alea culte, dar tot sunt o incultă, mi se par neadecvate pentru o nuntă.


13 Vineri

Din anumite motive, cu noaptea-n cap (bine, am noapte-n cap mereu, eu aş spune cu nopatea-n ochi), am fost pân' aici, aproape, la cineva. Şi-mi place mult bătrâna, e cool, ca să folosesc un termen din zilele noastre. Intr-un casă, cu obrajii rosii, ea-mi zice că mă vorbeşte cineva, nu, cred că din cauza că am fugit şi-am intrat de la frig la căldură. Scap pachetul de ţigări, vine ea cu explicaţia "te doreşte iubitul", da, da, eu aş spune că-i neîndemânare, mă uit la ceas, e fix, ea-mi zice, că mă iubeşte, eu îi spun că am putea da ceasul înapoi. Nu trece mult şi vărs cafeaua, toată, acum s-o văd, ce îmi zice, clar e neîndemânare, de la bătrâneţe mi se trage, gândesc eu. Mă contrazice ea, cică iar mă doreşte. Băiete lasă dorinţele, că mi-e că-ntr-o zi îmi scap capul şi-atunci e grav. Da' o iubesc, bine că nu are nicio treabă cu 13, bine că nu a copiat superstiţiile americane şi nu mi-a zis că-i vineri, 13 şi cine ştie ce mă punea să fac.
Să nu uit, înainte să plec, La Mulţi Ani politicienilor, unor oameni, altor oameni, că doar e ziua mimului şi-i păcat să rămână neuraţi.

joi, 12 noiembrie 2009

Pikachu merge mai departe

Până într-o zi, Pikachu era cineva, numai că dintr-o dată, altcineva a dorit ca Pikachu să iasă din anonimat şi să nu mai fie cineva. Pikachu se pare că înghiţise în copilărie contraceptive, de aia era aşa reticent şi-şi lua măsuri de precauţie, doar că un prezervativ a avut un defect, lui Pikachu nu i-au servit la nimic măsurile de contracepţie. Într-o altă zi lui Pikachu i s-a întâmplat ceva, ce nu mai credea că se poate întâmpla. Probabil Dumnezeu a zis, "na, nu credeai, uite că se poate" şi-a crezut, i s-au făcut poezii, i s-au spus vorbe frumoase, dar se pare că doar atât, se prea poate ca Pikachu să fi fost victima unui pariu. Nu ştie ce să creadă, dar dor mai mult ignoranţa şi tacerea, decât nişte cuvinte. Pikachu plânge, de ceva vreme şi se întreabă unde a greşit, dar e obişnuit, viaţa i-a dat mereu câte o palmă. A venit pe lume, prin efracţie, n-a fost dorit şi i s-a spus. La 7 ani, a primit de la viaţă un upercut şi-a realizat că unii oamenii sunt mai hiene, decât hienele, iar aripile i-au fost frânte şi-a durut, dar a crescut şi-a zburat şi-a visat si-a sperat, dar n-a uitat. Şi-a tot primit palme de la viaţă şi s-a tot ridicat, a mai primit şi pumni, dar când numărătoarea se apropia de 0, se ridica şi o lua de la capăt.
10, 9, 8, 7, 6, 5... 4, 3.. am încredere că Pikachu n-o să arunce prosopul, pentru că Pikachu luptă pâna la sfârşit.
Ce mi-a plăcut la Pikachu? Că-n ciuda a tot şi toate, a rămas om.
Ce nu mi-a plăcut la Pikachu? Că nu a ştiut să spună "Nu", deşi i-a plăcut mereu poezia asta, nu-i ironic?
Oare cât o să mai reziste Pikachu?

Un măr?! O atenţie?

Oare dacă mama vitregă a Albei ca Zăpada ar fi trăit în zilele noastre la ce mere ar fi apelat? Eu în 20 de ani, am crescut (nu se vede, dar cică aşa e), ei în 20 de ani, l-au inventat pe RS103-130; oare de unde le-o fi venit ideea să-l numească aşa? Bunicii mei, n-au avut nevoie de invenţii d-astea, ei ţineau merele în fân sau hârtie de sac şi erau proaspete şi strălucitoare din toamnă, până în primăvară. Şi dacă mi se strică frigiderul, ce fac? Am să-l întreb pe R2D2, doar la el mă gândesc, de când am auzit de merele astea.

Priscilla Renea - Hello my apple

Am făcut-o din nou

Da, recunosc, am fost după nane. Până pe la 12 ani, nu ştiam ce-s alea, le-am descoperit cu ajutorul Danei, ea avea mai multă experienţă, învăţase de la maică-sa , de la bunică-sa, eu fiind mai băieţoi, plecam la vânătoare, la fotbal, la ciocârdău, aveam alte treburi. Ei bine, de atunci sunt nelipsite din viaţa mea, nu că le-aş mânca până la ultima, sau că n-aş putea trăi fără ele, dar sentimentul ăla, de cules de nane şi-i suficient să-mi aducă zâmbetul (şi atât, nu zâmbetul pe buze, că nu poate fi adus în coate, glezne, călcâie sau alte cele, nu? Sau dacă ştii tu cum zâmbeşte un genunchi, poate-mi spui şi mie). Acum Dana nu mai merge după nane, cel puţin, nu cu noi, ea s-a maturizat prea repede, datorită oamenilor şi a prejudecăţilor, Dana e pădureaţă, zic unii (atunci eu sunt islăzeaţă, câmpeneaţă, stufăreaţă ?), dar merg alţii.
Deja sunt spre sfârşitul postării şi realizez, că nu am spus ce-s alea nane, nanele sunt Lepiota Rhacodes, să nu se creeze confuzii.
Cert e că azi am descoperit, că încă mai există căsuţe pentru Bambi şi că nu mai avem aceleaşi obiceiuri, ca în copilărie, nu, fuge iepurele de la picioarele unora, iar pe mine mai are puţin şi se urcă fazanul. Păi, dacă eram copil, aş fi ştiut, că iepurele a trecut de puţină vreme pe acolo, că doar găsisem dovezile, sau după cum arătau, cred ca erau ale mamei lui Bambi.... Şi aici ar fi trebuit să urmeze pozele cu dovezile şi căsuţa, dar nu sunt, pentru că nu vor ele să se încarce :(

Poate asta-i cu noroc

Mă bate gândul, norocul meu, că nu mă bate rău şi nu-mi lasă semne, să mă las de aberat p-aici. De aseară tot încerc să postez ceva şi nu vrea în niciun fel. Pâna îmi termin eu perindările, prin jungla orăşeană, poate îşi revine, sau poate, dacă scriu despre faptul, că azi e ziua ei şi mâine a ei, poate se îmbunează şi mă lasă să scriu şi altceva.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Sunt...

... câte un pic din fiecare şi nu mi-e ruşine. Iar m-am procopsit cu ciudăţenii şi nu ştiu de ce: "vizitează site-ul nostru şi află mici secrete, ce te transformă într-o persoană irezistibilă", eu nu vreu să fiu o persoană irezistibilă, eu sunt aşa:


meredith brooks- i'm a bitch

Nu e corect

Am vrut să scriu cu totul altceva. Şi azi, ca şi în alte zile am pus întrebări şi azi au râs, s-au amuzat. Aş fi scris despre ... poate mai târziu. Pentru moment, nu pot, încă aud bocănitul lui, încă-i aud nechezatul plângăcios, înca aud zgomotul făcut de scândură pe spinarea lui . Nu e corect ! Şi oricâte lacrimi aş vărsa eu acum, pe el nu-l ajută cu nimic. Mi-aş dori să vină o zi, în care animalele să-i poată trata, pe cei din jur, la fel cum sunt tratate.

luni, 9 noiembrie 2009

Porcul meu doarme

Dacă tot e pandemie de isterie, mintea mea debitează. Oare puşculiţele porcuşor or fi la medic? Ele ce tratament or avea? Al meu doarme, momentan.

Talmeş-balmeş

Ieri, a fost Mihail şi Gavriil şi-am fost "certată", că nu am scris depre asta. Păi, nu am scris despre nimic, ceea ce părea o zi calmă, în care-mi doream să mă calce un buldozer sau să mă întindă un capestan de la un trailer (asta-i de bine, îmi doream un masaj) s-a transformat într-o zi mai agitată, decât sticla de şampanie, înainte de a-şi lansa dopul, mai ceva decât racheta albă. Surprinzător, în toată agitaţia mea, am avut şi telefonul cu mine, drept urmare, de la ora 17 am fost la serviciu, dar nu-i bai, eu sărbătoresc azi Sfântul Castor (oare dacă aş fi avut un amic, ce se numea aşa mi-ar fi dat să mănânc vreun buştean, vreo mână de ierburi?!), pentru că şi aşa în ultimul timp, ajung unii, aici, în lumea mea, căutând Raiul, "cum arăţi in Rai", "cum să trăieşti în Rai", "cum faci să ajungi în Rai". Nu ştiu, chiar nu şi nici nu mă întreb asta, nu, întrebările mele existenţiale sunt cam aşa: de ce soarele cu dinţi e rău? Mai rău e să n-ai dinţi. De ce se spune "la drum de seară", de ce la drum de dimineaţă nu se poate? De ce trebuie să trânteşti coca pentru cozonac de masă, pentru a ieşi un cozonac bun? Cu ce a greşit aluatul ăla?

RAIUL E PE PAMANT

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Ar trebui

Păi da, iar nu dorm şi-ar trebui, ţinând cont că am ales să lucrez şi azi. Unii-mi spun că sunt nebună, am ales să schimb cea mai uşoară zi, cu cea mai grea. Parcă ar intra ei în mintea mea, ca să ştie de ce am făcut alegerea asta. Ar trebui să dorm, nu? Ştiu, dar dacă dorm, visez şi mă trezesc iar, ştiu asta. Nu că n-aş vrea, e frumos să visezi, mai ales că eu visez şi cu ochii deschişi, dar visele astea sunt inexplicabile (nu că ar fi altele explicabile) şi imposibile.
Ar trebui nici să nu mai ascult melodia asta

Boris Gardiner - I wanna wake up with you(subtitrat romana)
să iau o carte şi să dorm.

Du-te-n ... ce?

De ce majoritatea înjură de mamă şi fac trimiteri într-o anumită parte a corpului ei? Poate mulţi şi-ar dori să se reîntoarcă acolo, singuri (asta în cazul în care nu faci parte dintr-o ofertă, gemeni sau tripleţi), fiecare cu ideile lui, fără oameni, mâncare, joacă, somn, noi comandam, mama executa (cred eu, dacă papilele mele gustative doreau căpşuni, cred că o gâdilam pe mama, pe burtă şi ea, ea, săraca, trebuia să-mi trimită cel putin două, trei). De ce nu înjură nimeni, de orginile de la tată? Vreau să aud şi eu pe cineva înjurând original, du-te-n @$%^ lu' tactu', că doar de acolo am plecat. A fost unul mic şi iute, mai ceva decât Doina Melinte in 1984, a atacat pe ultima sută de milimetrii şi-a ieşit victorios; de fapt, a intrat victorios, că de ieşit am ieşit eu mai târziu, pe unde a intrat el.

vineri, 6 noiembrie 2009

Duritate versus cantitate

De ce apreciem totul în funcţie de duritate? De ce e totul foarte tare sau tare? Şi dacă tot e tare, de ce atunci, când e mai puţin plăcut, nu-i moale? De ce nu mai există "îmi place mult" (era cantitativ, cum îmi spunea cineva mie) ? Ei bine, eu sunt cantitativă. De mult, foarte de mult, în tinereţea mea, am învăţat cu mult şi puţin, problema e că nu mă pot schimba, problema nu-i a mea. De ce trebuie să fie totul beton? Ia să facem niste betoane, cum se făceau odată, nu cum se fac acum, să vedem mai e totul aşa plăcut.

joi, 5 noiembrie 2009

Răspuns deschis

...la o scrisoare deschisă.
Mai Mitică, am ales această cale, pentru că:
unu. şi tu ai ales calea asta.
doi. şi eu fac parte din comună, deci mi te-ai adresat şi mie.
Te-am plăcut în cele două campanii, la care ai participat, pentru că ai avut bun simţ, dar pentru faptul că tu acum ne-ai adresat o scrisoare, prin intermediul unei fiţuici (mă refer aici, la ceea ce am găsit în cutia poştală, că scrisori nu se mai trimit; cutia poştală a devenit un duşman al omului, doar facturi mai găzduieşte şi mai nou ziare de campanie), m-ai dezamăgit. 80 %, sau poate chiar mai mulţi, ştim că ceea ce ai spus acolo e adevărat. Apreciez faptul că nu ai spus şi celelalte mizerii, apreciez că încă ai păstrat din bun simţ, că nu ai devenit pupător încurător, în cealaltă campanie, că ai ştiut să pierzi demn, că nu ai vrut să ramâi consilier, doar pentru a lua nişte bani în plus, apreciez multe, dar nu îmi place fiţuica, prin care mi te-ai adresat. Ştiu, nu eşti tu de vină, nu tu ai făcut alegerea, ştiu că n-ai mai vrut să te implici în campania asta, precum nu ai vrut să spui altele. Nea Gheorghe din vale nu o şti, ce e cu ziarul ăla, dar pe mine m-ai dezamăgit. Prefer să citesc ziarul ăsta
, mă chinui de două zile să văd, dacă am înţeles bine, am dedus că-i o ofertă (nu mă întreba cum), dar nu mă las, în fiecare seară îl răsfoiesc, ce-i drept, am doar o foaie, dar eu o răsfoiesc.
Cu drag (încă) eu, aia mică a lu' tata.

Pentru călcâi aveţi?

Căutam o melodie şi-am descoperit-o într-un playlist "pentru creier" şi mă întreb (normal), dacă există muzică pentru suflet, pentru creier, atunci pentru genunchi şi glezne de ce nu e? Că pentru coate ştiu, ficatul e ingropat deja, pentru limbă au rezolvat-o alţii, pentru urechile mele, am găsit eu, cu mâinile sunt alţii, iar pentru călcâie, pancreas şi alte organe, mai căutaţi şi voi.

miercuri, 4 noiembrie 2009

"Dar sunt om...

...şi pot fi
Orice cu mintea pot gândi..."

02 Zoia Alecu - Sa fi fost

Pe ce criterii îi aleg?

-Bună ziua. Aş dori să vorbesc cu dl porfesor Ţ.
-Buletinul....
Trec minute bune, in care domnul politist comunitar nota, de am crezut ca-mi scrie în buletin şi culoarea ochilor tatei şi câte femei a iubit.
-Numele copilului?
-Constantin L.G.
-Cuuum?
Repet şi mă gândesc "taci, că ăsta e de-al meu, a făcut legătura repede, că ăsta mic are iniţiale de tv". Greşit.
-Şi dv cum vă numiţi?! (căutând disperat în agendă)
- ...escu. De ce?
-Şi copilul Constantin?
-Da, de ce?
-E imposibil
- Nu, nu e imposibil. Îl cheamă ca pe tatăl lui, iar eu îi sunt mătuşă, dar aş fi putut să-i fiu şi mamă.
-Cum aşa?!
- Păi simplu, aş fi putu fi mama lui, divorţată de tatăl lui şi atunci numele meu ar fi fost escu şi al lui Constantin, logic, nu?
Pe ce criterii aleg poliţiştii comunitari în şcoli?

De rahat

Ca să mă exprim frumos. Eu, je, moi, adică yo doresc să ştiu, dacă ceva e de c...t, cum e? E unul normal sau e deranjat la stomac. Îi face cineva coprocultura înainte? Ştie cineva ceva despre el? De ce nu se poate spune, e urât, e cel mai prost lucru, pe care l-am văzut? De ce trebuie să mi se spună, că-i de c...t şi mai ales de ce mi se spune "ce mă enervează c.....l ăsta"? Mă gândesc (mă las curând), or fi constipaţi, or fi deranjaţi, e greu, îi enervează, dar nu mă interesează. Oare or avea impresia că lucrez pe vidanjă, de îmi zic "ia şi tu c.....l ăsta de aici", pot să am mii de lupe, c.....l nu-l văd, eu văd un lucru, un obiect şi atât. Nu lucrez pe vidanjă şi cred că acei, ce le vor conduce p-astea, vor fi regii vidanjorilor, un fel de guru vidanjori. Deja îi văd...

Sunt în campanie

Asta ne trebuia pe timp de iarnă
, că-n rest avem de toate. Îmi plac campaniile electorale, la sat, mai mult decât la oraş, pentru că la sat, se vede totul altfel. Satul meu (nu-i al meu, că nu mi-au lăsat strămoşii scris in niciun letopiseţ), ca şi altele, acum e colorat şi împărţit: cei din vale sunt roşii (pe principiul "nu contează ce am fost, ce am zis, ce cred cu adevărat, ne vopsim la fiecare campanie"), ăştia din deal suntem galbeni (pe principiul "oricum noi nu aparţinem nimănui, dar ăla galben a făcut ce ne-a promis"), pe alocuri mai găseşti câte un portocaliu (pe principiul "oricum nu votez cu el, dar dacă nu pun afişul şi nu merg la vot, mă dă afară de la serviciu). Ăia albaştrii, de vreo 2 campanii, s-au dat deja cu ăia roşii si se mai întreabă Trinebunu de ce are un procent aşa de mic. Verzii nici nu mai contează, aşteaptă să treacă totul şi-abia atunci ştiu cu cine sunt. Cel mai bun loc de dezbatere, e bodega, dar să nu te pună piticii să faci vreo glumă cu vecinul "eu sunt M şi-ti dau 100ron, să-l votezi pe B", că te trezeşti cu edil, pupător încurător 2 şi încă vreo 3 la poartă. Nea Gheorghe din capu' la sat, nu mai e frate cu ţa Veta, că unu-i mov şi altu-i crem, ziarele nu se mai cumpără, le găseşti dimineaţa în poartă, azi unul, mâine altul şi uite-aşa mai trece o campanie.
Mă rog să fie campanii cel puţin o dată pe an, uite aşa se mai schimbă câte ceva în bine. Am fost mereu la vot, măcar dreptul de a înjura, l-am avut, merg şi anul ăsta, dar anul ăsta merg pe mâna lui (sper să nu-l doară prea tare).

marți, 3 noiembrie 2009

De ce cuvânt şi nu cuvinte?

Oare de ce numele lui e purtător de cuvânt şi nu purtător de cuvinte? Că, doar nu vine să zica "bau", "da", "nu" şi altele, nu zice nici măcar "un cuvânt", că deja ar fi două. Nu, el zice mai multe, că el crede, că nu crede, ce zice, e treaba lui si nici nu ma interesează, daca le poartă pe mână, în coşuleţ, pe umar, în gura, pe o coală, sau in alt fel, dar de ce nu cuvinte?

De-a baba oarba

Recunosc, m-am îndrăgostit. De mică nu am putut să sufăr naţia asta, dar unul mi-a venit de hac; are nişte ochi, ce mă hipnotizează şi încă nu mi-am revenit. Pare imposibil, dar mi-e dor şi nici măcar în poză nu îl mai văd, pentru că se ascunde de mine şi nu înţeleg de ce; mai ştiu că "persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlni, aparent întâmplător, dar exact când trebuie." Şi ea vroia unul (şi după 38 de ani a fost arestată pentru prostituţie), dar negru... pentru că, recunosc, iubesc un motan.
P.S- Oare de ce s-o ascunde motanul? De frica lui Calu? De frica mea?

Noua epidemie

Dacă nu-i una, e alta, dar musai trebuie să dăm cu panica în populaţie. Înclin să cred că totul e politico-afacere, ca de obicei, dar panica deja şi-a spus cuvântul; aud azi la radio, cum că, respectivul dj a văzut oameni cu mască, sper ca mâine să nu mă întâlnesc cu MJ-ii prin Ploieşti şi sper ca panica să nu fie totusi atât de mare şi dacă mă apucă strănutul, tusea, sau vreun alt simptom, prin mijloacele de transport, să nu mă ia nimeni la "pietre". N-o să mă întrebe nimeni, o ai pe cea noua, sau eşti de modă veche? Să vezi acum vânzare la măşti (deşi omul are in permanenţă o mască), m-aştept să văd panicaţi, ce-n disperare or să apeleze la măştile, folosite in construcţii (sper ca pe cele de Veneţia să le lase neutilizate) şi cronometre- "Spălaţi-vă pe mâini 30 de secunde", unul dintre sfaturi. Cred şi susţin cu tărie (iau lângă mine o sticlă de ţuică şi-atunci să vezi şi susţinere şi tărie), că lipsa informaţiei creează panică, iar cei ce ar trebui să stopeze asta, mai rău fac. Deja, cred că Otv-ul e la nu ştiu ce număr al serialului "senzaţional, porcii au luat gripa de la oameni". Pun pariu că în 2-3 ani, o să avem şi peştele răcit (nu cel din zodii, nu cel al fetelor), nu vreau asta, dar o s-o avem. E epidemie, da, dar de panică şi asta e grav.

Pentru un loc mai curat

Eu propun alegeri în fiecare an. Nu contează la ce, alegeri să fie. De exemplu să fie alegeri pentru gunoierul şef. Fiecare candidat îşi prezinta platforma, nu maritimă, vapoarele din port, s-au transformat în tiruri în vamă, ci aceea program:
1. Gunoierul roşu- Dragii mei, dacă mă alegeţi pe mine, promit că, străzile vor fi măturate cu mături, bătute (bătute, fără a lăsa urme) cu pietre Swarovski, iar în aer va pluti tot timpul un miros proaspăt de trandafiri.
2. Gunoierul galben- Domnilor, dacă aş fi eu, cel ales, aş mătura, doar cu mături, din plastic, tinere şi din noua generaţie, ce ar imprăştia în aer, precum precizia, unei săgeţi, ieşite dintr-un arc, numai miros de gălbenele.
3. Gunoierul albastru- Fraţilor, eu militez, pentru mătura din paie, făcută cu trudă şi sudoare de fii, fraţii, unchii noştrii, secretul fiind transmis de către strămoşi. Mizeriile la rampa ecologică vor merge, dacă pe mine mă veţi alege.
4. Gunoierul portocaliu- Hă, hă, hă să trăim bine, propun mătura mică şi cu paie cât mai fine, pentru a curăţa cât mai bine dosul. În materie de parfum şi miresme emanate, am să cer ajutorul tinerei speranţe gunoiere şi probabil împreună vom lansa noua aroma de ebbaonită (în traducere botox pârlit de soare).
5. Gunoierul verde- Bă gloată, istoria va scrie, se va vedea, mătura mea va curăţa toate zdrenţele şi hahalerele. La banii mei, be he he, voi folosi o mătură, din blană de oaie, ce va împrăştia un parfum de brânză râncedă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi o investiţie din partea mea, de mii de dolaaaari, o să şi spăl şi o să vedţi voi, că nici pe vremea lui Ştefan, ţara nu era aşa.
6. Gunoierul independent- nu dispun de material, nu am bani de investit, dacă ar fi să ies eu, promit că din primul plocon primit, am să cumpăr materialele necesare, iar următorul pas va fi alegerea oamenilor, ce vor face munca asta în locul meu.

luni, 2 noiembrie 2009

Salut Calu

Atât îi spunea Pistruiatul si el făcea tot felul de scamatorii. Ai ghicit, i-am ales numele, inspirată fiind de aici, făcând parte dintre filmele preferate ale copilăriei mele, având şi pistrui la vremea aceea, primul meu câine, care era de fapt fată, s-a intitulat "Cala". Pistruii m-au părăsit, singuri, mai am doar câţiva, jur că nu le-am făcut nimic, deşi majoritatea îmi spunea "spală-te cu pătrunjel, or să dispară". Da' de ce să dispară? De ce să elimin ceva ce mi-a fost dat de la naştere? Ar trebui să iau un cuţit, să-mi fac şi o incizie, pentru a scoate şi căpşuna dintre sprâncene? Recunosc, pe această cale, că am fost "minunată" de mică. Oricum, nu asta vroiam să fie tema de azi. Cert e că, i-am ales numele greşit:
1. ar fi trebuit să-i zic Cangurul, la cât sare şi cum face. Cum să-i explice MM lui MAI, când trece vreun cal pe stradă, "uite calu'", nu e bine, că ea imediat reacţionează "Calu' Calu'" şi-l cheamă pe săritorul meu.
2. poate-l scoate si pe el cineva "din sărite" şi se potoleşte, că noi, oamenii, suntem scoşi de mult. N-am văzut pe nimeni să sară pe stradă.
video

Doar tusea, fără junghi

De ce e doar tusea măgărească? De ce nu poate fi şi mehăiască, sau cu alte cuvinte: capra mehăie, nu behăie, da? Face me he he, deci mehăie. De ce nu putem avea o tuse căprească, sau zebrească, sau poate chiar girăfească? Pff, la ce gât are girafa, cred că tusea ar ieşi cu ecou. Să fie tusea diferită: cum tuşeşti? Hârrr, hârrr- asta e o tuse ursească. Următorul? Hea, hea- asta e o tuse de piţi, deci o tuse gâsculicească. Eu vreau o tuse maimuţească, nu-mi iese deloc, cei din jur au o tuse măgărească şi-mi spun că a mea, nici măcar de lebădă nu e, dac-aş trece la nivelul tuse de capră, mi-aş dori să trec la cel avansat, tuse de capră neagră.

duminică, 1 noiembrie 2009

A treioa oară, oare?

De prin primăvara, in glumă, am tot zis că a treia oară, e cu noroc. Încercam să scriu ceva, greşeam, îmi ieşea a treia oară, vroiam să iau ceva, găseam a treia oară. Mă amuză superstiţiile, dar glumă, glumă, azi a fost a doua oară, oare a treia oară o fi cu noroc? Atât de aproape şi totuşi atât de departe. Dacă ar depinde doar de mine, da, dar aşa, sper doar. Să nu uit, e a treia oară, când răcesc, anul ăsta am răcit, cât n-am răcit toată viaţa, clar am îmbătrânit, sunt sensibilă la orice.

20 de ani