Ce mai Lună luminoasă

Vineri, Sâmbătă, Duminică. Da, ştiu, sunt o parte din zilele săptămânii, dar sunt şi nopţile în care n-am prea dormit (2-3 ore pe noapte, nu-i somn). Că-s o pasăre de noapte, s-a descoperit de secole, de când m-am născut, dar ca ea să mă supere aşa nu credeam, cu el aveam eu probleme, dar ea, pe ea o îndrăgeam. Nici acum, nu pot să cred (dar ăsta-i alt site, îi vizitez mai târziu) sau nu vreau să cred că mă onfluenţează ea pe mine. Cum se pregăteşte să devină plină şi apoi în deplinătatea ei, cum urlu şi eu cu lupii. Nu contează cât de obosită sunt, pot sta la orizontală ore întregi, fără ca Ene să-mi dea vreun semn. Vineri a fost cum a fost, am sosit de la serviciu, am orbecăit pe aici, m-am şi am binedispus nişte copii, plecaţi peste oraşe, sate, municipii, râuri, şosele, ţări, până pe la 2, apoi am trecut la o discuţie cu o carte, ca într-un final să se îndure Ene şi de mine. Sămbătă m-am împărţit în şaipişte şi-am rezolvat aproape tot, ce-mi propusesem, am dormit şi vreo 30 de minute şi apoi m-am simţit, exact, ca-n clipa în care am aterizat, într-o sală de maternitate. Apoi, dă-i efort, sărituri cu o coardă neelastică de pe casă, alergare în grup dezorganizat, adică eu, câinii, vreo cinci vecini, nişte pisici şi vreo 3 mierle. Trec orele în ritm alert şi iar vine seara, dar Ene nu mai vine (parafrazându-l pe Coşbuc). Acum alte întrebări îmi vin în cap: cu cine m-o înşela? Cu cel puţin 50% din populaţia Terrei, cred eu. Da' o avea de gând să vină si pe la mine? Poaet face tot ce-şi doreşte, atât timp, cât vine şi la mine (parafrazând o lady de şanţ). Mă uit pe geam, nici urmă, aşa că mă uit la Lună (astea-s versuri de manelist). Ce-o avea cu mine? Noi două ne înţelegem perfect, cu Soarele aveam eu oareşce discuţii. Degeaba mi-am arătat pijamalele omuleţului, cazat la ea, nici măcar pe el nu l-am impresionat, degeaba am făcut flotări şi am zis zeci de rugăciuni, Ene nici acum nu s-a înduplecat. De ce îmi fac eu atâtea exerciţii (probleme să-şi facă alţii)? E 3 dimineaţa din nou, să vină când o dori, i-am lăsat cheia sub preş. Şi-a venit într-un final, nu ştiu când, l-am simţit doar când a plecat, pe la 7 dimineaţa Duminică şi-a mai revenit Luni, pe la 2 am.

N-am ştiut că Luna mă influenţează, nici acum nu vreau să cred, dar am aflat de la nişte oameni de bine, oameni ce mi-au zis şi asta, de râd şi acum.

Porcul meu doarme

Dacă tot e pandemie de isterie, mintea mea debitează. Oare puşculiţele porcuşor or fi la medic? Ele ce tratament or avea? Al meu doarme, momentan.

Ar trebui

Păi da, iar nu dorm şi-ar trebui, ţinând cont că am ales să lucrez şi azi. Unii-mi spun că sunt nebună, am ales să schimb cea mai uşoară zi, cu cea mai grea. Parcă ar intra ei în mintea mea, ca să ştie de ce am făcut alegerea asta. Ar trebui să dorm, nu? Ştiu, dar dacă dorm, visez şi mă trezesc iar, ştiu asta. Nu că n-aş vrea, e frumos să visezi, mai ales că eu visez şi cu ochii deschişi, dar visele astea sunt inexplicabile (nu că ar fi altele explicabile) şi imposibile.

Ar trebui nici să nu mai ascult melodia asta

Boris Gardiner - I wanna wake up with you(subtitrat romana)

să iau o carte şi să dorm.

La ce oră?

Că-i legal sau ilegal, n-am stabilit-o nici azi, dar la cât se culcă găinile şi la cât se scoală? Şi după amiaza, nu le pune nimeni să doarmă? Şi dacă un cocoş aleargă o găină şi o invită la o partidă de frichi-frichi, în faţa mea, e exchibiţionist? Oare gâştele s-or culca la aceeaşi oră? Gâştele, alea păsări, nu gâsculiţele. "Te culci odată cu găinile", la asta mă refer, nu la o dată, de două, de "F" ori, nu, că poţi să dormi de mii de ori cu o găină, dacă vrei, dar să fie de pluş. M-aş culca odată cu gainile, dar la câţ? La ce oră?

10 minute

Atât imi trebuie să mă simt excelent, fericită si nu doar în al nouălea cer, ci mult mai sus, ca apoi să trag cu nesaţ (doar el poate participa la asta) dintr-o ţigară (ştiu, asta nu e bine), apoi relaxată şi cu bateriile încărcate (nu-s duracell, sunt reîncărcabile) s-o iau de la capăt. Important e s-o fac atunci cănd îmi vine cheful, că apoi degeaba încerc eu, că nu mai merge, nu mai vrea.De mult am observat asta, dar ieri mi s-a confirmat, 10 minute de somn şi sunt mai proaspătă, decât roua de dimineaţă.

N-am timp

Recunosc, sunt o roabă. Acum nu te gândi că ai rezolvat dilema cărării balastrului, nisipului sau a ceea ce mai ai tu prin ogradă, nu, sunt o roabă, o sclavă. Propria mea sclavă. Am timp de multe, n-am timp să mă plictisesc. Am idei, nu m-a părăsit insipraţia, dar n-am timp să le şi scriu. De fapt timp mi-aş face, dar nu am condiţii. Singură mi-am distrus condiţiile, că am avut încredere în cei de la net. Pentru moment zici că a explodat butelia în cartier (bine că nu avem butelii), mănânc într-o casă, fac baie în alta, dorm în alta şi pâc-ul meu (adică râşniţă, pe numele lui) e undeva pe jos, într-una din casele astea.

Aşa că pentru azi n-am decât un sfat: dacă aprinzi aragazul să-ţi faci cafea, pune şi ibricul, nu aştepta lângă şi-n momentul în care vrei să pui cafeaua să pui direct pe flacără, că nu iese nimic, poate doar nişte cuvinte pe gură, adresate ţie şi nişte râsete din partea familiei. Clar, mie îmi dăunează somnul.