luni, 9 noiembrie 2009

Talmeş-balmeş

Ieri, a fost Mihail şi Gavriil şi-am fost "certată", că nu am scris depre asta. Păi, nu am scris despre nimic, ceea ce părea o zi calmă, în care-mi doream să mă calce un buldozer sau să mă întindă un capestan de la un trailer (asta-i de bine, îmi doream un masaj) s-a transformat într-o zi mai agitată, decât sticla de şampanie, înainte de a-şi lansa dopul, mai ceva decât racheta albă. Surprinzător, în toată agitaţia mea, am avut şi telefonul cu mine, drept urmare, de la ora 17 am fost la serviciu, dar nu-i bai, eu sărbătoresc azi Sfântul Castor (oare dacă aş fi avut un amic, ce se numea aşa mi-ar fi dat să mănânc vreun buştean, vreo mână de ierburi?!), pentru că şi aşa în ultimul timp, ajung unii, aici, în lumea mea, căutând Raiul, "cum arăţi in Rai", "cum să trăieşti în Rai", "cum faci să ajungi în Rai". Nu ştiu, chiar nu şi nici nu mă întreb asta, nu, întrebările mele existenţiale sunt cam aşa: de ce soarele cu dinţi e rău? Mai rău e să n-ai dinţi. De ce se spune "la drum de seară", de ce la drum de dimineaţă nu se poate? De ce trebuie să trânteşti coca pentru cozonac de masă, pentru a ieşi un cozonac bun? Cu ce a greşit aluatul ăla?

RAIUL E PE PAMANT

5 comentarii:

bibi spunea...

nu maaa sa iasa mai pufooosss:X:X:X:X

Culian spunea...

Nu-i bai că n-ai scris de sărbătoare ... eu oricum abia azi am aflat de EA :D ! Iar "expresiile" ... nu-ţi pune mintea cu ele că o extenuezi şi nici că rezolvi ceva din misterul care le înconjoară ...

PS: Nea' Trilulilu' ţi-a restricţionat accesul către fişierele încorporate prin ultimele articole !

Fetita Junglei13 spunea...

@bibi- bine ca nu-s cozonac,iti dai seama ce bataie-mi luam sa fiu mai pufoasa :)
@culian- ma distreaza expresiile si superstitiile.Cat despre Nea Trilu, am observat, raspunsul lor legat de asta si o alta problema "e legat de procesare", dureaza.Merci

iculici spunea...

AMINTIR DE-ALE MELE: "E URAT CA ISTORIA.(sau ca RUSIA)" "RAZI CA GREBLA" "CE-MI SPUI MIE, N-AI PARINTI, LIBELULA FARA DINTI???" "LEFTER POPESCU" "ZBOARA TIMPUL CA NEBUNUL" "AAA... STIU,STIU... DA' NU-MI VINE ACUM, IMI STA PE LIMBA"

CUM O FI LIBELULA FARA DINTI??? CUM LE VAD... CUM MA CONCENTREZ SA VAD DACA AU SAU NU DINTI.
DE CE SA FIE POPESCU LEFTER? SARACU' DE EL, SI POPESCU SI LEFTER... GRAV.
DE CE O STA PE LIMBA? DE CE NU PE BUZE SAU PE UN DINTE...???
TIMPUL... DE CE O FI NEBUN? DE CE SA ZBOARE? DE CE NU MERGE EL ASA... FRUMUSEL... EL NU SE TEME DE RADAR? CRED CA IL BLITEAZA CINEVA DIN FATA CAND E UN RADAR PRIN APROPIERE...;)

PUP.

iculici spunea...

SI MAI AM SI EU INTREBARI INTREBATOARE ... DA' ACU' NU MI LE AMINTESC. REVIN.