miercuri, 21 septembrie 2011

Instinct

Şi nu scriu aici de instinctul acela primar. Nu, vreau sa ştiu altceva.
E o vorbă, cum că toate femeile ar avea instict matern. Mă scuzaţi, dar refuz să cred asta. Serios, din păcate am întâlnit mame, care n-au nicio treabă cu instinctul matern. Nu, nu mă refer la femeile, care au dat naştere şi apoi şi-au abandonat copiii, ci mă refer la mamele, care-şi iau câte o dudă, o cană cu apă sau o sămânţă şi, deşi copilului îi curg balele până la genunchi, n-au acel instinct, de a-şi rupe din bucăţică şi a-i da pentru prima dată lui. Nu crezi că există? Din nefericire există şi sălăşluiesc printre noi, credeţi-mă.

Bun, încerc s-o înţeleg p-asta, deşi e peste puterile mele, dar instictul celălalt? Instinctul copil, să-i zicem. Instinctul acela, când tu ca şi copil (deşi vârsta te include într-o altă categorie) îţi iei ceva şi părintele te priveşte? Instinctul acela există?
Întreb şi eu aşa, poate-mi explică oarecine.
Primii azi nişte fructe (îhî, neesteticele acela din imagine) şi ca de fiecare dată zisei "aaaa, bun, săru'mâna, să-i duc şi tatei".Şi tot ca aproape de fiecare dată auzii "dar lasă fată, că doar are ce mânca, nu stă el în baza strugurilor tăi, n-am mai pomenit aşa ceva, una, două, să-i duc tatei, crezi că el ţi-aducea ţie tot?". Da, chiar cred.
Eu recunosc acum, pentru a mia oară, că am picat în tărtăcuţă, în copilărie, dar chiar e ceva aşa de oripilant, pe cât încearcă unii să mă facă să cred? Da, au părinţii ce mânca, dar vedeţi voi, eu nu pot vreau să mă schimb, eu şi o floare, dac-o văd şi mă atrage, mă gândesc să i-o duc tatei:
Să nu vă mai zic de instinctul animălesc (da, nu există cuvântul şi nu,nu-i instictul animalic). Când m-apucă pe mine foamea (când nu mă apucă pe mine foamea?Asta e întrebarea) şi drumul mă poartă spre o parte a ogrăzii şi-i musai să trec pe la jumătatea distanţei dintre Calu şi Lăbuş. Ei bine, din sandwichul meu de jumătate de kg, rămâne o felie la vreo sută de grame. De ce? Păi, uite d-aia, pentru că ajumg şi mă uit, când la unul, când la altul, merg mai întâi spre cel bătrân şi-i arunc o bucăţică de brânză, apoi mă îndrept spre nemernicul mai mic şi-i arunc o bucăţică de carne, apoi mă mustră conştiinţa că unuia i-am dat brânză şi unuia carne şi umblu iar la sandwich şi fac rocada. Apoi, ca să fie totul şi mai frumos, o altă parte importantă ajunge la porc, că doar şi ea e în zonă şi simte, când le dau celorlalţi. Vedeţi, d-aia de multe ori, ajung să mănânc numai pâine cu arome.

6 comentarii:

Mihaeladm spunea...

da, stiu ca ai dreptate, fiindca stiu si eu femei care n-au instinctul de mama deloc.
Si care, asa cum zici si tu, nu si-au abandonat copiii, ba chiar ii poarta frumos imbracati. Dar atat. Nu se-ngrijesc de sufletelul lor, de ce ii doare, ce ii bucura etc
Nu stiu nici eu la randul meu daca il am, deocamdata nu-l simt, nu-mi prea plac copiii. Eu insa sunt sincera in legatura cu subiectul asta.
Pe Pisu insa l-am lasat sa fie cat de obraznic a vrut. :)

Fetita Junglei13 spunea...

@Mihaeladm- dar cate au curajul tau sa recunoasca?Eu cre ca e mai bine s anu-i faca,decat sa chinuie un suflet.

Brutacu Hector spunea...

Ce urat din partea taaaa.... Ai jumulit bietele branduse. :(((((

Si eu am facut foto da' nu m-a lasat inima sa rup macar una .

Rusinica !

iculici spunea...

așa cum tu te gândești să-i duci tatălui tău tot ce ai, așa mă gândesc eu la mama mea :) "iau una și pentru mama" :)

PUP.
CU DRAG,
.

Fetita Junglei13 spunea...

@Iculici- bun, stiam,presupuneam ;)

Fetita Junglei13 spunea...

@Hector- urat,foarte urat si nici nu regret vreo secunda,dar crede-ma,acum mai bine de un an,daca o anumita PERSOANA din viata ta si-ar fi dorit ceva, ai fi facut-o (stiu ca nu ma insel, dar scuza-ma ca iti spun asa codificat)