duminică, 24 ianuarie 2010

Ca-ntre noi, purtători de 2x2

Trecurăm de moda aragazelor cu 4 ochiuri, că acum e moda plitelor şi nu ni se potriveşte. BMX-urile, mountain-bike-urile şi alte mijloace pe două roţi sunt deja istorie, 4 ori 4 nu puteam să fim (dacă voi vreţi, nu-i bai, dar eu chiar nu pot, eventual un 2 x 3), aşa că eu vă salut "Salut, sunt FJ13, purtătoare de 2 x2, sau 2x3, ţinând cont, că-şi mai schimbă şi culoarea."
Acum, despre ce naiba vorbesc? Că am înşirat zeci de cuvinte şi degeaba. Am la purtător una pereche ochi schimbători minunaţi (minunaţi pentru că văd cu ei, cu toate că şi-ar dori câteodată să fie închişi, să nu mai vadă chiar tot) , sunt ai mei, proprii şi personali, de când mă ştiu eu, am aterizat cu ei, când am folosit buricul pe post de liană. De ceva vreme mai am două bucăţi perechi ochelari, nu le pun pe amândouă odată, deci nu pot zice 2x2x2, dar 2x2 pot zice că sunt. V-am ameţit cu cifrele astea. Sincer şi pe mine.
Care-i baiul meu? Voi cu ce deget vă ridicaţi ochelarii, atunci când e nevoie? Că eu doar cu degetul mijlociu. Şi 99% dintre 2x2 cunoscuţii fac la fel, nu contează vârsta, doar verişoar'mea strâmba din nas, îl încreţea şi-i urca uşurel, de ziceai că sunt un lift, din acela antic şi de când lumea, de am zis că o s-o vedem la nuntă strâmbându-se, de or să se sperie şi nuntaşii. N-a fost cazul, a luat lecţii de aranjat ochelarii (deci sunt alţii şi mai rău, decât mine).
Recunosc şi pe această cale, ridic ochelarii cu degetul mijlociu. Voi cum o faceţi?

4 comentarii:

iculici spunea...

SCUUUMPA, TI PUUUUUUP.

OCHI SCHIMBĂTORI AM ŞI EU :) : CÂND ALBAŞTRI, CÂND VERZI. LA SERVICIU ÎS VERZI, CĂ AM COSTUMAŢIE VERDE. DESPRE BICICLETELE MELE ... ÎI RIDIC ŞI CU DEGETUL MIJLOCIU ŞI ... NU ŞTIU CUM SĂ-ŢI EXPLIC :P

TI-AM ŢUCAT PI BIŞICLETII :P

MadMe spunea...

Şi eu mi-s tot din clubul mijlociilor. :P

Nu am dat importanţă până acum,dar dacă tot ai lansat la apă întrebarea, m-am studiat şi am aflat. :D

Lillee spunea...

Sincera sa fiu...cred ca tot cu cel mijlociu. Nu stiu de ce mama naibii, dar am tendinta sa fac multe lucruri cu destul ala...

Lillee spunea...

Da' n-am ochi ca ai tai :( si nu-i corect!