marți, 30 iunie 2009

Eu, vocile şi sperietura

Prefaţă: În postul ăsta mă fac de râs la solicitarea cunoscuţilor :)
Făceam eu curat ca oama în pozele din pâc (a se citi pisi) ieri noapte şi observ că nu am tras draperiile. Şi cum ochiul ager al unora "vegheşte" (cred că de-abia aşteaptă să vadă măcar un spectacol cu mine când mă schimb) mă înfig în ele şi le trag (draperiile).Mă reîntorc la acelaşi pc şi în liniştea nopţii mă aud strigată în şoaptă. Bun, zic, mi se pare, nu e prima dată(mai am răspuns si altadată şi nu mă striga nimeni), nu mi se întâmplă numai mie (şi eu îl strig pe tata şi-mi răspunde vecinul, care dacă o fi avut el vreo treabă cu mama, nu e tata clar, avem altă culoare). Cum am primit sfaturi că nu trebuie să răspund dacă mi se pare ca mă strigă cineva(sincer cum îmi dau seama dacă mi se pare sau chiar mă strigă e o altă dilemă), am zis că asta e, trece, dar nu, nu trecea. Deja mă uitam speriată la boxe, la monitor, la tv si la tot ce mai era electric prin cameră. Nimic, din partea lor linişte totală. Numai că vocea chiar insista şi eu deja îmi spuneam rugăciunea si mă gândeam unde or fi aiazma si tămâia. Şi dintr-o data sună telefonul, îl găsesc cu chiu cu vai, răspund şi surpriză "măi ... de ce m-ai sunat mai devreme, ca te tot strigam şi cred că nu aveai semnal". Mi-a revenit instantaneu pulsul, aerul şi tot ce pierdusem din cauza fricii. Explicatie: în elanul meu de zel spre draperii m-am suit pe telefon şi am apelat ultimul număr(mai am experienţe d-astea, poate altădata când o să mă mai fac de râs). Deci am aceleaşi voci, care se contrazic între ele şi atât.
P.S pentru vecinu' - Saru' mâna!
P.S pentru restul- vă doresc să nu simţiţi niciodată senzaţia pe care am simţit-o eu.

Arca lui Noe

Ce mai poti învăţa de la Arca lui Noe:
1. Ai grijă să nu pierzi barca.
2. Aminteşte-ţi că toţi suntem în aceeaşi barcă.
3. Planifică pentru viitor. Nu plouase niciodată, dar Noe a construit o arcă.
4. Menţine-te în formă. Când o să ai 600 de ani, cineva s-ar putea să-ţi ceară să faci ceva cu adevărat măreţ.
5. Nu-i asculta pe critici; du până la capăt treaba care trebuie terminată.
6. Construieşte-ţi viitorul pe teren înalt.
7. Pentru siguranţă, călătoreşte însoţit de cineva.
8. Viteza nu e întotdeauna un avantaj. Şi melcii erau în arcă împreună cu leoparzii.
9. Nu uita, arca lui Noe a fost construită de amatori, Titanicul - de profesionişti.
10. Nu contează cât de mare e furtuna. Când eşti cu Dumnezeu, întotdeauna te aşteaptă un curcubeu la sfârşit.


Sergio Endrigo - L'arca di Noe

luni, 29 iunie 2009

Mă înşeală

După cum spuneam si aici am descoperit cu stupoare că mă inşeală. Adevărul e că nici eu nu-l iubesc prea mult şi cred că simte asta. Şi nu aşa oricum şi nu cu orişicine. E şi heterosexual şi găinofil şi zoofil şi râmofil şi păsărofil şi cum mai vreţi voi să îi spuneţi. Nu te mira aşa, că te înşeală şi pe tine. Vrei să ştii de ce? Pentru că eu am dedus că cel mai tare amant şi iubit şi cum vreţi voi să îi spuneţi e : Soarele. Da, Soarele. De ce? Păi nu arde el pe toată lumea?


Phoenix- Te Intreb Pe Tine Soare

Donează sânge

Din experienţă ştiu ce înseamnă să ai nevoie de sânge. Ajut-o şi tu pe Ana. Donează sânge, orice grupă e binevenită, mai multe detalii aici.

Experţi la pat

Mă amuză foarte mult cuvintele prin care unii/ele ajung pe acest blog.Nu am scris despre treaba asta până acum, dar mă gândesc ca poate mai ajung pe aici şi să nu îi dezamăgesc.
1-"cum ii arăţi ca eşti bună la pat?"
Bun, ai nevoie de: un carneţel, ceva de scris (pix), o oglindă, o găleată cu apă. Aşa, după ce ai făcut rost de ele trecem la fapte. Eşti pregătită? Du-te in faţa oglinzii...aşa... acum dă-ţi două palme cât poţi tu de tare şi strigă SUNT TÂMPITĂ!!!Dacă nici acum nu te-ai lămurit, ia carneţelul şi pixul şi scrie de o mie de ori SUNT CEA MAI TÂMPITĂ!!!Şi dacă nici aşa nu îţi revii, varsă-ţi găleata aia de apă în cap, măcar te răcoreşti. Câtă minte să ai să cauţi asta pe net?

Iar peste 3 ore replica nu a întârziat să apară, aşa că întrebarea numărul doi a fost aceasta: "cum arăţi că eşti cel mai bun la pat?". Să dăm o mână de ajutor şi băiatului ca rămâne nesatisfăcut şi e păcat. Dacă vrei să îi arăţi ca eşti bun ca tâmplar ai nevoie de o teslă, un ciocan, nişte cuie, un flex şi alte scule d-astea. Însă dacă vrei să îi araţi altceva ai nevoie în primul rând de o sculă şi o fată.Sfat, până ajungi la fată să urmezi aceleaşi etape ca donşoara de mai sus.

Oare aştia doi or fi avut o întâlnire d-aia oarbă (blind date) şi nu vroiau să dezamăgească?

Vis urât

Era noaptea în care reuşisem să adorm, fără să mă afecteze căldura, maşinile (care sincer habar n-am ce caută pe stradă la ora asta, ţinând cont că nu stau intr-o zonă foarte circulată), muzica de la jmecherul, care stă mai jos cu vreo 200 de metrii( pe principiul: am bani,sunt cine sunt, chem manelarii-"banii mei, valoarea mea/ nu o are nimenea/să-mi cânte lăutarul/ca să moară tot duşmanul). Butonând telecomanda, am dat de o emisiune cu Andrieş, deci clar nu avea ce să mă afecteze...şi totuşi am visat urât, foarte urât. Mă uit în lista mea de mess (pe care se pare ca l-am uitat deschis) şi văd că e plină in proporţie de 70 %, iar în dreptul majorităţii scrie "m-am plictisit".Eu nu.E 3 noaptea.Eu vreau să dorm, dar nu pot, închid ochii şi văd ultima parte a visului.
Ştiu când o să fie ziua în care n-o să zâmbesc.

Alexandru Andries - Poarta-te frumos cu ea

29 Iunie-Sfinţii Apostoli Petru si Pavel; Sănpetru de Vară (Sarbatoarea lupilor)

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost socotiţi de către toţi creştinii cei mai de seamă dintre Apostoli, oameni sfinţi care au contribuit, prin râvna şi prin sacrificiul lor, la răspândirea cuvântului Evangheliei Mântuitorului în multe părţi ale lumii.
Sfântul Petru – având numele evreiesc de Simon, însă Domnul Iisus l-a schimbat în Chefa (Piatră), adică Petru, subliniind că pe „piatra credinţei” va întemeia Biserica Sa.
Sfântul Pavel- este considerat cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, deşi nu făcuse parte din rândul celor 12 Apostoli, i se mai spune şi Apostolul Neamurilor.
Sfinţii Petru si Pavel stau pe luna, de-o parte şi de alta a acesteia. Sf. Petru este deţinătorul cheilor de la poarta şi de la incăperile Raiului, dar şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Petru este cel care stapâneşte piatra, grindina şi este patronul agricultorilor.La Sânpetru de vară apar licuricii şi tot azi se fac pomeni pentru cei morţi (Mosii de Sânpetru).
30 Iunie: Pietrele lui Sânpetru
In calendarul popular, 30 iunie este cea de-a doua zi a sarbătorii lui Sânpetru. Oamenii o respectă de frica lupilor, a trăsnetelor şi a grindinei.
La Multi Ani celor ce-şi serbează azi ziua numelui!

duminică, 28 iunie 2009

Cine e Bibi?

Îmi propusesem să vă scriu cum am descoperit că mă inşeală , dar cred că am s-o fac mai târziu sau mâine, pentru că acum mă intreb cine e Bibi şi ce avem cu ea? De ce îi dorim noi moartea? Cu ce a greşit ea faţă de noi? De ce utilizăm expresia "să moară Bibi"? Săraca dacă n-a murit până acum, cred că nu o sa moară niciodată. Voi ştiţi unde stă Bibi şi cu ce se ocupă ?

Smokie Who the fuck is Alice

P.S- Mi se mai spune şi Alice :)

sâmbătă, 27 iunie 2009

Leapşa 2 în 1

O altă leapşa o am de aici .De fapt erau două, dar eu am transformat-o intr-o lepaşa 2 în 1 :)
1. Ce ai face dacă într-o zi de Duminică îţi pică internetul?
- dacă sunt acasă aş suna întai la ei, apoi mi-aş vedea liniştită de ale mele, că oricum nu stau la pc, dar cred că unora le-ar lipsi statusurile mele :)
2.Fă o descriere a jocului preferat.
- sunt nişte oameni, care aleargă de nebuni după o mingie, pe care la un moment dat resuşesc sa o şi introducă intr-o plasă.Pentru că jocul meu preferat e fotbalul pe maidan. Nu mă joc la pc, nu am nici măcar Solitaire în calculator, doar din când in când mai joc Conquistador.
Şi ca să respect leapşa până la sfârşit o pasez oricui vrea să răspundă.

Eu şi tata

Aseară tata m-a luat la o plimbare şi să mâncam ceva bun. Ceva bun pentru noi înseamnă ceva acrişor, acru sau sărat, aşa că plecarăm să căutăm zarzăre(corcoduşe sau cum li se mai spune). Am găsit pomii, erau acolo ca-n fiecare an, mă aşteptau, dar zarzărele nu. Le-am căutat cu lupa, cu binoclu, le-am şi strigat, dar nimic şi mă întreb dacă în primăvară pomii erau plini de flori, fructele de ce nu s-au mai făcut? Oare ce a conţinut ploaia aceea din mai, care ne-a furat ciresele, perele, prunele si restul fructelor?
În schimb am găsit flori

şi umbra iepuraşului (umbra mica sunt eu)

şi zarzării făra zarzăre :)

Adaug aceasta plimbare la motivele pentru care îmi place Dacia :)

margareta paslaru si dan spataru-ale tale

Atracţii ciudate

Cu stupoare am descoperit că am din ce in ce mai mulţi cunoscuţi care iubesc morţii şi că asta tinde să se extindă, precum gripa. Zilnic aud pe stradă oameni care au astfel de atracţii ciudate. Nu, nu-i vorba despre ceea ce credeţi voi şi am să vă explic. Dacă mă "iubesc" aşa de mult pe mine şi vor să-mi împărtăşească asta, de ce spun "tu-ţi morţii mătii"? Ce au cu morţii mamii sau ai altor mame, i-or atrage!? Bănui eu că nu-i cunosc ei chiar pe toţi.
Specific -În locul meu se pot afla şi alte persoane şi probabil din greşeală am să mă alătur cândva şi eu grupului...Sincer, încă mai sper să nu.
Voi aveţi cunoscuţi care iubesc aşa?

vineri, 26 iunie 2009

Nepăsare sau nesimţire

Probabil după această postare am să fiu avertizată iar că nu-mi ţin gura şi că mă risc prea mult. Asta e, îmi asum şi riscul ăsta.
Intersecţia DJ102 cu DN1 B unora nu le va spune nimic, dar este poziţionată la întâlnirea unor drumuri cu trafic mai mult decât intens. Numai ca autorităţile probabil au altă părere, iar la concluzia asta am ajuns în urma sutelor de zile în care semafoarele nu funcţionează.
Azi s-a produs un nou accident (oare al câtelea că tot incerc să aflu şi nu reuşesc), nu ştiu dacă s-a soldat cu victime, nu ştiu cine a fost vinovat şi nici cauza, pentru că nu am auzit nicăieri vorbindu-se despre asta. Ştiu doar că la ora 8:50 intersecţia arăta aşa:

Oare polţiştii din cele 2 maşini de poliţie, care au trecut prin zonă, n-au văzut asta? Oare ceilalţi participanţi la trafic erau si ei orbi? La ora 9.20 au sosit şi pompierii impreună cu poliţia.Surprinzător, la ora 16:30 semafoarele funcţionau, dar oare acum ce or face?Probabil pentru simplu fapt că in oraş funcţioneaza aşa

nu ne mai interesăm de celelalte, care din câte ştiu eu aparţin altei comune.
Merci Bi şi baftă, celor care au drum pe acolo, la "loteria semafoarelor de la Centură".

26 Iunie ziua drapelului naţional

Semnificaţia culorilor drapelului: albastrul cerului- libertate, galbenul ogoarelor – dreptate, roşul sângelui – frăţie.Azi, de ziua drapelului ( fetili aţi văzut că am avut dreptate eu) îmi propusesem să ajung să văd fanfara, dar din motive obiective, n-am putut asista decât la prima parte a Crezului, aşa că singura poză cu drapelul e cea de mai jos. Cândva cânta fanfara şi la noi şi mă intreb unde şi de ce a dispărut "cândva" ?

P.S- n-am uitat de poza cu drapelul pe mine, dar nu putem posta asa ceva că fuge lumea
P.S2- daca ştie cineva pe unde şi când o sa mai cânte fanfara poate ma anunţă şi pe mine, va fi recompensat/ă

Vine o zi

"Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător", aşa spunea Marin Preda în deschiderea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni". Azi am aflat că ieri a murit şi Farrah Fawcet. Poate ca multi nu ştiti cine e, dar unii işi amintesc cu siguranţă de "Îngerii lui Charley"( de primii îngeri). Dumnezeu s-o odihnească.


HOLOGRAF - VINE O ZI

Leapşa

Pentru că am primit o leapşă aici
1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând:- "De sânuri decoltate împrăştie pe-alee"(Ion Minulescu-La poarta celor care dorm)
2.Fără să verificaţi cât e ora?-20:25
3.Verificaţi!-stai sa găsesc un ceas care funcţioneaza, pe desktopul meu ora e 1:23...dacă arată bine e 20:34
4.Cum sunteţi îmbrăcata?- panataloni scurţi si o bustiera :)
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? -la monitor si mai inainte la niste flori :)
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului? -vocile sunt in vacanţă, asa că aud doar muzica de la radio.
8. Ce aţi visat ieri noapte?- am uitat.
9. Când aţi râs ultima data?-acum 10 minute
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?- icoane pe cel din faţa şi maimuţoaie de pluş pe restul :)
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?-o casă pentru copiii abandonaţi.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?- de fapt am revăzut "Buletin de Bucureşti"
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?- un nene imbrăcat în trening gros şi cu pantofi maro cu şiret, dar cred că mai ciudat arătam eu ţinându-mă de rochie din cauza vântului :)
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? -despre ce?
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă: păi ma gândesc că poate nu stiaţi că unii cercetători au descoperit că o furnică atunci când se îmbată pică numai pe partea dreaptă :)
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?-Maria si mai mă gândesc la incă unul, daca s-ar putea sa se dea o lege ca atunci când e mare să şi-l aleagă ea pe al doilea, că poate nu i-o place cum o să-i spun eu :)
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?-Vasile si idem ca la fetiţă
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate?- Am locuit cândva, dar tot mai bine e acasă
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?- Bine ai venit!
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?- oamenii
21. Vă place să dansaţi? -M-am nascut dansând si râzand.
22. George Bush? -paraşutist
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? - nu mă uit la tv decât la anumite emisiuni, deci "În gura presei"
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?- Nicoleta, Maria, ei si el


A murit Michael

A murit Michael Jackson.Nu pot spune că mă număram printre fanii lui, dar au fost melodii care mi-au plăcut foarte mult.Mi-amintesc inceputul anilor '90 si concertele lui in România, când leşinau fetele una după alta şi nu înţelegeam de ce.Mi-amintesc multe, la fel cum vă amintiţi si voi poate, dar nu am să stau să le enumăr pe toate. Dumnezeu să-l ierte.

Michael Jackson - They Really Dont Care About Us

joi, 25 iunie 2009

De ce uiţi să vorbeşti româneşte ?

Cum am ajuns să ma uit eu la tv şi mai ales pe canalul turcilor e o poveste lungă, probabil am să vă spun şi despre ea vreodată. Acum mă întreb cu ce am greşit eu de a trebuit sa mă uit la emisunea "Şatra"(n-am nimic cu ţiganii sau alte naţii),invitata emisiunii era Ramona Bădescu. Nu mă interesează viaţa ei, nici cum a ajuns unde e, nici cine e, pe mine mă interesează de ce i-a vorbit câinelui in italiană " ma che faci?". Nu-i era mai uşor să zică "ce faci?", consuma mai puţine litere. De ce în momentele în care i-a venit să spună alte cuvinte a şoptit suav "santo cielo" si altele? Că mi-am amintit acum şi de Florin Radu Răducioiu si de zecile de români pe care i-am întâlnit acolo şi-mi vorbeau ei cu siempre, machina, canţone intercalate printre cuvintele romăneşti şi mă întreb: oare cu ai lor acasă vorbesc tot aşa? De ce aţi uitat româna?!
P.S - E o femeie frumoasă şi-mi cer scuze pentru calitatea pozelor, dar deja vroiau să mă linşeze.



Limba romana

M-au atacat piratii

După cum spuneam mai devreme am plecat să caut de-ale gurii. Toate bune şi frumoase, până când am ajuns aici:

Şi cum mâncasem fisticul curajos mi-am continuat liniştită drumul, sperând sa nu îmi iasă în cale niciunul dintre piraţii lui Spânu, care au atacat goeleta L'Esperance, nu de alta dar Ismail şi polonicul lui nu erau prin preajmă.Numai că surpriză:


N-am mai avut timp să caut indiciul final, n-am mai apucat nici să pozez "Insula Oaselor", că a venit piratul şi a inceput să turuie, de ziceai că-i nevasta lui Ismail.
Dacă ştiam eu că-i comoara pe strada mea...
Merci Bi, merci copii :)

Cadouri

Azi am fost rugată să ajut pe cineva şi cum eu nu pot spune nu in asemenea situaţii am trecut la fapte. Drept urmare am fost şi rasplătită pe masură, iar cum cei care mă cunosc ştiu ca mă atrage tot ce ingraşă mi-au cumpărat următoarele:

Cadouri ambalate in :

Am plecat să caut "seminţele laşe" şi " nucile necheflii".
P.S- daca vreţi şi voi să-mi spuneţi că vă trimit :)

Aniversari

La Mulţi Ani Doru Stanculescu!Si daca vreuna/ul dintre voi il intalneşte pe George Michael sa-i ureze si din partea mea; dar cum azi este si ziua lui nea Jiji(a se citi Gigi Becalli) sa ne amuzam puţin cu acest comunicat:
Azi consiliul ISO a aprobat o noua unitate de masura: Bekalul. Bekalul masoara cantitatea de prostie din om. Simbolul standard aprobat este Bk. Ca unitate superioara avem KBk (Kilo Bekalul). Pentru minoritaţile din aceasta categorie, s-a introdus de asemenea si o subunitate: Vanghelul. Simbolul standard aprobat este Vg. Ca echivalent, 1 Bekal = 10 Vangheli.

Ai, hai - Doru Stanculescu


miercuri, 24 iunie 2009

Vând...

Ca să demonstrez că nu neapărat dacă ai carte eşti si deştept, am dat acest anunţ "Vand blog, toate dotarile.Tel 0732... [ed. 1871; 3 apar.]".Recunosc, sunt vinovata, dar merg pe principiul că "probabil cine râde la urma, râde mai bine, dar cine zâmbeste macar o data pe zi e mai fericit" (ce filozoafa sunt, am sa va explic candva de ce).Operatoarea ca operatoare, dar eu pana la aceasta ora am primit si trei oferte.

Ada Milea - Prostia altcuiva

Iti e dor de scoala?

Si tu poti sustine asta.
Mi s-a permis sa scriu despre asta, nu am facut-o de la mine putere.

Cuca Macaii

Cu toţii aţi auzit expresia "Cuca Macaii", probabil v-ati întrebat mereu unde vine asta.Eu stau la Cuca Macaii, adica această Cuca Măcăii, de  aici.


24 Iunie Dragaica

In calendarul crestin ortodox se sarbatoreste Naşterea Sf. Ioan Botezătorul sau Dragaica(Sanzienele) ; Sf. Niceta de Remesiana; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Este dezlegare la peste.

marți, 23 iunie 2009

Suntem superficiali?

Câteva persoane mi-au arătat acest film cu puţin timp in urma şi-mi spuneau ca o sa râd. M-am tot uitat şi nu intelegeam ce e de râs. De ce ele râd si eu nu. Oare sunt eu tâmpita (nu ca as afirma contrariul) ?




Să nu judeci niciodata omul după aparenţe, de fapt nu-l judeca deloc, ca nu ai niciun drept.

Sfaturi utile 2

Prima parte a fost aici, dar pentru ca am primit si continuarea, v-o impartasesc si voua:
Prezervative NIKE: Just do it.
Prezervative Pepsi: Ask for mor.
Prezervative Pringles: Faci o data pop, nu poti face stop.
Prezervative M&M: Ti se topesc in gura si nu in mana.
Prezervative Visa: Nu iesi din casa fara el.
Prezervative Yahoo: Do you Yahoo?
Prezervative Duracell: ...dureaza, dureaza, dureaza.
Prezervative Microsoft: Pana unde vrei sa ajungi azi?
Prezervative OB: Nu se misca, nu se observa, nu se intampla nimic.
Prezervative UEFA: The Chaaaaampioooooonnnnsss.
Prezervative RED BULL: Iti dau aaaaaaaaripi.
Prezervative Petit suisse: Cand eram mic, mama imi dadea.
Prezervative McDonald's: Oferta 2x500.
Prezervative Nokia: Connecting people.
Prezervative L'Oreal: Pentru ca merit.
Prezervative Samsung: Everyone is invited.
Prezervative Danone: Nu te opri! Nu te opri!
Prezervative Carlsberg: Probabil, cel mai bun prezervativ din lume.
Prezervative Ferrero Rocher: As avea pofta de ceva dulce.
Prezervative Dove: cu 1/4 crema hidratanta.
Prezervative Cif: Fara frecare.
Merci Bi.

...

Din ciclul telenovelele te tampesc. Daca aici scrie asa:

de ce oare mi se spune la doua saptamani sa-i iau paratacemol ?De ce ii vine greu sa repete dupa mine, daca de citit nu vrea?

ZOB - TELENOVELE


Noile tipuri de marketing

I. MARKETING FEMININ:
1) Esti la o petrecere si vezi un tip super. Te duci la el si ii spui: "Sunt foarte buna la pat".Asta e Marketing Direct.
2) Esti la o petrecere cu niste prieteni si vezi un tip super. Unul din prietenii tai se duce si ii spune: "Tipa aceea e foarte buna la pat."Asta e Publicitate.
3) Esti la o petrecere si vezi un tip super. Ii ceri numarul de telefon. Dupa o zi il suni si ii spui: "Sunt buna la pat".Asta e Telemarketing.
4) Esti la o petrecere si vezi un tip super. Il recunosti. Te duci la el si ii improspatezi memoria: "Iti aduci aminte ce buna sunt la pat?"Asta e Customer Relationship Management.
5) Esti la o petrecere si vezi un tip super. Te ridici, iti aranjezi rochia, te duci la el si il inviti sa bea ceva. Ii spui cat de bine miroase, ii lauzi costumul, ii oferi o tigara si ii spui: "Sunt foarte buna la pat."Asta e Relatii cu Publicul.
6) Esti la o petrecere si vezi un tip super. Te apropii si ii spui: "Sunt foarte buna la pat" si-i mai arati si un san.Asta e Merchandising.
7) Esti la o petrecere si vezi un tip super. El vine la tine si iti spune: "Am auzit ca esti foarte buna la pat."Asta e Brandul – puterea marcii.
II. MARKETING MASCULIN:
1) Esti la o petrecere si vezi o tipa super. Te duci la ea si ii spui: "Sunt foarte bun la pat si rezist toata noapte fara oprire".Asta e Publicitate Falsa si se pedepseste conform legii.

Intrebari si raspunsuri

Intrebare: De ce ramane o femeie gravida, de ce se arde painea in cuptor si de ce se inneaca o fata?
Raspuns: N-a fost scoasa la timp.
Intrebare: Ce isi zice nevasta dupa noaptea nuntii?
Raspuns: Bine ca nu am aruncat inca vibratorul
Intrebare:Ce se intampla daca se consuma Viagra impreuna cu alimente bogate in fier?
Raspuns: Penisul iti va arata mereu nordul.
Intrebare: Care e diferenta intre a face sex si a te masturba?
Raspuns: In principiu niciuna, dar daca faci sex mai cunosti lume.
Intrebare: Care e antidotul la Viagra?
Raspuns: Cocolino, o face moale si pufoasa.
Intrebare:Cand cere un barbat mana unei femei?
Raspuns: Cand s-a saturat de a lui.
Intrebare: Care e deosebirea intre un vibrator si 100 g de soia?
Raspuns: Niciuna,amandoua inlocuiesc carnea.

Sfarsitul lumii

Daca vine sfarsitul lumii si tu crezi ca mai ai timp de citit presa, ai mai jos o revista a presei .

Antena 3
: In trei zile Basescu nu va mai fi presedinte! Am invins.

OTV: Senzational! Urmariti ultimele stiri despre sfarsitul lumii in direct la Dan Diaconescu! Vrajitoarea Lenuta va da sfaturi cum sa va purtati pe lumea cealalta. Elodia si Cioaca, din nou impreuna!

Libertatea: E ultima ta sansa sa fii fata de la pagina 5! Trimite o poza acum!

ProTV: Un copil a ars de viu si n-a mai apucat sa vada apocalipsa!

CanCan: Sursele noastre spun ca Nicoleta Luciu va petrece sfarsitul lumii departe de iubitul ei…

PC Chip: Game Over!

Cotidianul: Mai ai timp sa citesti o carte din colectia Cotidianul!

B1 TV: Urmareste la Nasul dezvaluiri incendiare despre parlamentarii care profita de sfarsitul lumii!

Cosmopolitan: 10 sfaturi pentru o ultima partida de sex fantastica!

Sfaturi in bucatarie : Pregateste-ti singur coliva!

Catavencu: Apocalipsa noastra e mai inteligenta decat a lor…

Trinitas TV: V-am spus noi!

Sfaturi utile

Daca vrei sa te... si nu vrei urmari:
Prezervativul Primola: Ce-i al tau e pus deoparte
Prezervativul Garnier Essentials: Special pentru ten uscat si sensibil
Prezervativul Orange: 10 minute de vis in orice retea
Prezervativul Poiana: Da gust iubirii tale
Prezervativul Ecoplast: Simplu de aplicat
Prezervativul Cola-Vanilla: Rasplateste-ti curiozitatea
Prezervativul Sugus: Mesteci si faci fata distractiei
Prezervativul Fanta: La distractie se cunoaste
Prezervativul Din Dragoste: Iubiti-va mult bre
Prezervativul Rexona: Dureaza 19 zile
Prezervativul WellaFlex: 24 de ore, volum si fixare
Prezervativul Arctic: Garantie 3 ani
Prezervativul Eucerin: Hidratareintensiva, regenerare rapida, eficienta demonstrata

luni, 22 iunie 2009

Apus

Pentru ca ploua, iar unora le e dor de soare :



Dar mie imi place ploaia :

Valeriu Sterian-PLOAIA
Asculta mai multe audio Muzica

Criza si ideile romanilor

Daca te-a afectat criza sau nu si-ti auzi stomacul cum striga cu ultimele puteri "da sa inghit si eu ceva(a se citi mancare)", uite o idee:


P.S- gramajul nu e scris, deci poti avea surprize.
P.S pentru patron- astept reclama pentru recesiune :)
Later Edit: pentru a putea vizualiza meniul cum trebuie da click pe poza.

Concurs

"Pentru ca blogul asta nu e chiar unul in toate mintile, ne-am gandit la un concurs pe masura. Ne-am gandit sa iti dam ca premiu O ZI din viata noastra, o zi in care vei putea face ce vrei cu noi. Nu e un tricou, un memory stick sau o masina, e o zi in care TU, castigatorul, vei fi dictator. Asa-i ca nu suna rau?" da click aici si afli mai multe.Bafta

duminică, 21 iunie 2009

Nici aici nu ajung

Din ciclul aniversarilor la care nu pot ajunge.La Multi Ani Cyndi!Si pentru ca-mi este draga i-am cules si un buchet de flori.


Cyndi Lauper - Girls Just Wanna Have Fun
Asculta mai multe audio Muzica

De ce?

"Avortul se poate face cu ajutorul substantei M care este un antihormon care blocheaza Progesteronul, un hormon necesar sarcinii. In cazul avortului metoda medicamentoasa cu M este recomandata.O intrerupere de sarcina (avort) poate fi facuta fie instrumental, fie prin medicatie. Instrumental - cu ajutorul chiuretei sau prin aspiratie. Metoda intreruperii de sarcina prin medicatie cu M este o metoda foarte sigura. Metoda medicamentoasa este cea mai recomandata pentru a efectua intrerupere de sarcina.
Acesta e un mic fragment din ceea ce am primit pe mail si ma intreb de ce s-au mai inventat atatea metode contraceptive. De ce daca iti arde de babardeala nu te gandesti si la consecinte?De ce ?Numele medicamentului nu am vrut eu sa-l scriu in totalitate,pentru ca nu vreau sa fac reclama la asa ceva.

Povia - I bambini fanno ooh
Asculta mai multe audio Muzica

Intrebari

Din ciclul si altii au intrebari,dar primesc si raspunsuri:
Intrebare: - Ce e mic, rosu si scuipa rumegus?
Raspuns:-Scufita Rosie dupa ce a facut sex oral cu Pinochio.
Intrebare: - Cum o faci, pe nevasta-ta, sa urle, dupa o ora de sex cu tine?
Raspuns: - Iti stergi penisul de draperii!
Intrebare: - De ce au barbatii, un orificiu, in varful penisului?
Raspuns: - Ca sa isi oxigeneze creierul!
Intrebare: - Daca ti-ar creste un penis in frunte, cati centimetrii ar trebui sa aiba, ca sa-l vezi?
Raspuns: - Poate sa aiba 2 metri, ca nu-l vezi! Pentru ca ai c.....e pe ochi!
Intrebare: - Care, dintre urmatoarele tari, seamana mai mult cu un penis?
Raspunsuri:
a) Anglia, fiindca este mereu uda!
b) Koreea, fiindca este impartita in doua!
c) Romania, fiindca iti vine sa-ti bagi penisul in ea!
Intrebare: - De ce gandesc barbatii mai mult, iar femeile vorbesc mai mult?
Raspuns: - Pentru ca barbatii au doua capete iar femeile 6 buze!
Intrebare: - Care este definitia limbii?
Raspuns: - Este un organ musculos, care face legatura intre marul lui Adam si parul lui madam!
Intrebare: - Cum se numeste sperma de tigan?
Raspuns: - Esenta de rom!
Intrebare: - Care-i asemanarea dintre mafie si a da limbi in p***a?
Raspuns: - O miscare gresita si ai dat de cacat!
Intrebare: - De ce se masturbeaza surdo-mutii, cu o singura mana?
Raspuns: - Cu cealalta, gem de placere!
Intrebare: - De ce femeile nu au p**a?
Raspuns: - Pentru ca ele gandesc cu capul!
Intrebare: - Stiti de ce merg chinezii, cu bicicleta, la bordel?
Raspuns: - Ca sa se babardeasca!
Intrebare: - Care e asemanarea dintre o carte si o femeie?
Raspuns: - Amandoua se deschid in partea cea mai uzata!
Intrebare: - De ce intra femeile, la menopauza?
Raspuns: - Strang sange, pentru varice!
Intrebare: - Cate orgasme are o femeie. intr-o noapte de sex salbatic?
Raspuns: - Cui ii pasa?
Intrebare: - De este taiata pe verticala, p...a?
Raspuns: - Daca era pe orizontala, clampanea, cand coborai scarile!
Intrebare: - De ce masturbarea la femei e superioara decat cea a barbatilor?
Raspuns: - Pentru ca e digitala!
Intrebare: - Ce are capul rosu si miroase a pipi?
Raspuns: - Borna chilometrica!
Intrebare: - Stiti care-i cel mai folosit muschi, la femei?
Raspuns: - Penisul!
Intrebare: - De ce se scutura cocosul, cand coboara de pe gaina?
Raspuns: - Pentru ca n-are maini, sa si-o puna la loc!
Intrebare: - Care e diferenta dintre un sinucigas si o fata mare?
Raspuns: - Sinucigasul incearca sa moara! Fata mare moare sa incerce!
Intrebare: - Cum e mai placuta, o m..e?
Raspuns: - Depinde de care parte a p..i te afli!
Intrebare: - Care este cel mai asemanator lucru, cu ciclul unei femei?
Raspuns: - Salariul barbatului! Vine o data pe luna, tine 3-4 zile si, daca nu vine, esti terminat!!!
Intrebare: - Care este ultimul model de centura de castitate?
Raspuns: - Botnita!
Intrebare: - Cum imbina barbatii, sexul cu magia?
Raspuns: - F.t si dispar!
Intrebare: - De ce nu are fiica lui Clinton, Chelsea, frati sau surori?
Raspuns: - I-a inghitit Monica Lewinsky pe toti!
Intrebare: - Pasarelele se pupa?
Raspuns: - In general, pasarelele se pupa! Numai cucul se suge!
Intrebare: - Ce e un barbat, pentru o femeie?
Raspuns: - O prelungire inutila a p..ii!
Intrebare: - Dar o femeie, pentru barbat?
Raspuns: - Ceva de care sa te tii, cand te f..i!
Intrebare: - De ce se f.t balenele, sub apa?
Raspuns: - Gandeste si tu! Cum poti umezi o p...a de 20t?
Intrebare: - Care este diferenta dintre o furnica si un homosexual?
Raspuns: - Furnica impinge mancarea de azi. Homosexualul impinge mancarea de ieri!
Intrebare: - De ce nu poate avea un barbat incredere intr-o femeie?
Raspuns: - Cum poti avea incredere in cineva care sangereaza 7 zile pe luna si nu moare?

Secretul

Am promis, asadar acesta era secretul:

Caciula
Asculta mai multe audio Muzica

Efectele caldurii

Caldura e de vina sau poate nu. Dar dat fiind ca v-am mai spus ca vara imi da mari batai de cap, azi noapte iar am comis o ilegalitate si mintea mea a creeat alte intrebari. Daca eu sunt ruda cu el si el s-a insurat cu ea( de 20 de ani), iar ea e nepoata lui X, inseamna ca eu sunt neam cu X? Ce rude sus puse am. Nici nu mai stau sa ma gandesc la alte legaturi d-astea ca mi-e ca descopar ca verisoara mea prin alianta (adica sotia varului meu) fiind englezoaica s-ar putea sa fie nepoata Reginei Elisabeta. Hai ca asta nici nu va trecea prin cap.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Secret.Strict secret

As fi vrut sa va spun un secret, dar cum imi e teama ca or sa citeasca si baietii aceia care intercepteaza convorbiri, m-am gandit sa vi-l trimit prin astia mici:

Insa stiu din sursa sigura ca nici in ei nu mai pot avea incredere, s-au ratacit cam multi in ultima vreme, clar s-au dat de partea cealalata, asa ca m-am gandit sa va transmit asa:

Daca nu ati inteles nimic, va spun maine, mi s-a rupt penita si ma grabesc, am un eveniment fericit (adica e rost de mancare), dar daca tot ati citit poate-mi spuneti si mie daca exista pasari cu rau de inaltime?Ca pesti cu rau de apa cred ca sunt si locuiau acolo unde nu am prins eu nimic. Va pup. Rectific: va pup doar pe unii dintre voi, ca cine stie cine citeste p-aici si nu pupam asa pe toata lumea.

La Multi Ani

20 Iunie 1949, probabil s-au intamplat multe, dar s-a nascut si Lionel Richie si n-am timp sa ma duc sa-i urez personal, asa ca "La Multi Ani" si poate faci si tu cinste cu o cana cu apa (asta in cazul in care ajungi pe aici).

Lionel Richie Heloo
Asculta mai multe audio Muzica

Farsa

Nu, nu e 1 Aprilie, dar pentru ca am fost amenintata ca la anul pe 1 Aprilie, or sa imi fie legate butoaie de smoala de glezne, de masina, sau de ce s-o nimeri, ma pregatesc psihic inca de pe acum. Totul a plecat de aici:


Merci Bi pentru poze, eu am doar filmulet, dar mergem pe principiul "eu nu postez filme cu voi, voi nu postati filmele mele".
P.S pentru stapanul masinii: rosu-albastru= STEAUA! :)

Incearca sa nu plangi

Pentru ca aici am fost intrebata "tu ce iubesti cel mai mult?"

Daca ai plans, iarta-ma si daca simti ca mai rezisti, asculta si aceasta ruga.

vineri, 19 iunie 2009

Cum vine asta?


Eu nici p-asta n-o inteleg.Cum adica sortati?Adica cei stricati intr-o parte, iar cei buni in alta parte? Pentru ca daca mergeai sa cumperi, daca ii cereai 5 kg (1,2 ron /kg), precupeata, dupa ce ca vroia sa-ti rotunjeasca la 10Ron, nu sorta nimic. Nu puteam sa ma risc mai mult sa o intreb pe ea, era prinsa intr-o "discutie" cu alt precupet si mi-a fost frica sa nu-si verse nervii pe mine.

Diferente

Daca esti in "buricul" municipiului si simti ca nu mai poti, desi de-abia coborasei din bloc, iti dau un pont, parcarea aceasta:

Si daca te apuci de modificari prin casa si nu ai unde sa duci resturile, aceeasi parcare te poate ajuta :

Dupa ce termini, poti pleca linistit, nu te intreaba nimeni nimic:

Acum ganditi-va si voi si spuneti-mi daca este vreo diferenta intre "domnul" cu "gipanul" si "domnul carutas".

Legal sau ilegal

Care sunt orele legale de somn? E vara, anotimpul in care somnul meu nu isi mai face datoria si mi-e frica sa nu comit o ilegalitate. Si pentru ca in momentul in care scriam lucrul acesta, un amic al meu, care nu doarme de ceva vreme, ma intreaba "De ce o foaie e o singura foaie, dar are doua parti?" v-as ruga sa-i raspundeti si lui. Dupa cum vedeti nu-s singura cu intrebari.
Merci amice.

joi, 18 iunie 2009

Cum sa...

M-am intrebat de mult de ce se foloseste expresia "Imbraca-te adecvat varstei"; cine stabileste asta?Poate nu postam asta acum, dar azi o persoana, care m-a vazut pentru prima data (asa cred eu) si nu-mi stie varsta, mi-a spus ca ar trebui sa ma imbrac adecvat varstei. Asadar, aceasta costumatie e sau nu adecvata varstei (incepe cu 3)?

Sfat: atunci cand nu ai timp de nevasta si o "babardesti" pe nevasta altuia nu o face in locuri publice si nici accept pe mess nu da oricui sau daca o faci, ai grija cu web-ul (daca vrei poze, iti dam noi). Desi tu m-ai vazut pentru prima data( sau asta cred eu), noi (eu si bastinasii) te cunoastem mai de mult, dar avem bun simt si nu ne intereseaza viata altuia.
P.S iti dedic asta .

La revedere

Azi m-am despartit de el.Ma astepta de ani de zile in fata portii, primavara imi dadea flori, vara incerca sa ma racoreasca, toamna imi dadea de lucru, iar iarna ma ajuta sa ajung mai sus, la altceva. Din motive intemeiate a fost mutat de 5 minute intr-un alt loc si sper ca la primavara sa-mi ofere iar flori. Cine e el? Acum vi-l prezint :
El e liliacul meu(copacul,nu pasarea).


miercuri, 17 iunie 2009

Ce-si face omul cu gura si mana lui...

Inainte sa va ganditi la altceva cititi pana la capat.
De curand eu, fetita junglei si vreo cativa bastinasi(consateni de ai mei) plecaram la peste (la cel din balta,sa nu faceti confuzie cu pestele cu doua picioare).Bucurie mare pe capul nostru,deja ma vedeam prinzand monstrul:

Dupa ce am prins prima mea captura:

au mai trecut vreo cateva ore,timp in care m-am gandit eu ca ar fi bine sa fac treaba asta , asa de dragul vremurilor trecute.Si cum eu am realizat ca nu o sa prind nimic din balta, am trecut la pescuit cuci (cuci=pasarile alea care cica sunt singure pe lume,dar care cred ca isi dadusera toate intalnire acolo,nu alti cuci sau cocosei)

Cum nu am avut succes nici la cuci si faceam cu gura mea si mana mea ce vroiam eu (adica fumam) am trecut la prinsul fluturilor cu minciogul:

Si asa mai de plictiseala, mai de suparare ca nu vroia nimeni sa mearga sa huiduim pestii dupa malul celalalt,gura si mana mea isi vedeau linistite de treaba.Intr-un final l-am prins, m-am chinuit eu putin, dar am reusit:

(sa nu-i spuneti mamei ca i-am luat bibelourile din casa)
Si dupa ce l-am prins si p-asta, am dedus ca ce isi face omul cu mana si gura lui e bun facut.
P.S- Daca ai fi peste crezi ca ai trage la chestia asta?Ca eu am dresat si rame si viermusi, am incercat sa dau si la mega sandwich(adica avea de toate) si tot degeaba.

17 Iunie - Ziua Mondiala pentru Combaterea Desertificarii si Secetei





Si pentru ca-mi place ploaia si acum ploua...

Daniel Iancu - In orasu-n care ploua
Asculta mai multe audio Muzica

iar dupa ploaie poate apare si el,domnul curcubeu: