Se afișează postările cu eticheta concurs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concurs. Afișați toate postările

marți, 3 iulie 2012

Dacă-i nuntă-i şi concurs

               "Scoate mamă turta
                Uite vine nunta
                 Lăutarii cântă
                 Veselie multă
                 Scoate plosca tată
                Chiuieşte-o dată..."
     Toată viaţa m-a urmărit melodia asta (vrei s-o asculţi, o găseşti aici). O cântam şi răscântam mai des decât spuneam "Căţeluş cu părul creţ". N-am auzit-o din căsuţa de 9 luni, dar am participat la nunţi din primele luni de formare. Poate tocmai d-aia-mi plac şi-n ziua de astăzi.
     Mereu am zis că-i deplâng pe fotografii, care participă la nunţi (e şi o postare dedicată acestui subiect). Aşadar şi pe fotograful de nuntă, Lucian. Au o răbdare cum puţine persoane au. Suportă ceea ce puţine persoane suportă. Le place, nu le place, acolo stau, cu zâmbetul pe buze. Cu siguranţă că înainte de a avea nevoie de un fotograf, ai nevoie de o rochie de mireasă sau alte accesorii, le poţi găsi cu uşurinţă la Casa Anke.
      Am fost mereu între generaţia aia şi cealaltă, între cealaltă şi asta. Şi asta a făcut ca locul meu la nunţi să fie mai mereu printre stropolitori.Când la tata, la sectorul de băuturi, când la mama, unchi, mătuşi si alte rubedenii, la sectorul mâncăruri. Ce mai palpitantă nuntă şi care nu poate fi detronată e nunta unui văr, care a luat de soţie o fată din Rădăuţi. La două săptămâni, după ce au făcut nunta acolo, au venit să facă nunta şi la Băicoi. Nu era prima nuntă în două locuri, la care participam, dar era prima nuntă cu soacră mare foarte zgârcită. Bun, tata la băutură, restul la bucătărie. "Barul" tatei în magazia casei vechi, chiar în faţa geamului de la bucătăria din casa nouă, unde se pregăteau delicatesele. Se face ora 13, se face 14, mesenii veneau târziu (cununia civilă fiind făcută şi o cununie religioasă cu nouă naşi), bucătăresele munceau, barmanul punea gheaţa, cortul decorat cu papură (aţi prins nunţi d-astea?), foamea urla printre toţi. Cei de la bucătărie mai ciugulea ceva, când soacra mare era cu spatele, dar restul urla pe la colţuri. Cine să ducă măcar câteva felii de salam şi vreo trei măsline înfometaţilor? Eu, bineînţeles, că doar eu eram cea mai mică şi nu-mi pierdeam timpul cu tapatul părului, scosul ochilor şi altele. Şi unde le duceam, ca să nu fiu văzută? În păpuşi, că doar le luasem cu mine. Şi treceam pe lângă soacra mare şi-mi stătea inima de fiecare dată, nefiind nevoie nici măcar să se uite la mine. Şi-a-nceput nunta, şi-a fost frumos şi ne-am distrat (şi pentru prima şi ultima oară-n viaţa mea am auzit numele de Lori la un băiat. Şi lor iîi ziceam şi verişoarei mele, că o chema Loredana şi aşa ciudat mi se părea s-aud Loredan, că mă gândeam că-i fată, pe dedesubt) şi-au sosit potroacele şi ziua mea. Şi toate rudele veneau şi-mi urau, că eram la păpuşele cu verişoara Lori. Şi eu ce spuneam?!?!..."Mâncaţi, că eu nu sunt soacra mare, eu mi-am făcut provizii d-aseară".
        Legendă: soacra mare era sora sau cumnata tuturor stropolitorilor. Şi încă mai este.
   Am văzut multe la nunţi, dacă ai chef, poţi căuta poze pe blog. Am asistat la nunţi cu mirese triste, m-am întrebat de ce se cântă melodii despre iubiri pierdute, la nuntă, am auzit de nunţi, unde naşul a plecat cu fina, de nunţi, unde mireasa s-a evaporat cu darul. Părinţii mei chiar au fost la o nuntă, în timpul cutremurului din '86. Au mers a doua zi cu darul, pentru că în acea noapte toată lumea s-a grăbit s-aungă acasă, la copii. Am făcut propria analiză gramaticală a cântecului Ia-ţi mireasă ziua bună si-am avut dileme cu hora mare. Am vrut să ştiu ce dans e acesta, mi-am dat seama cine-i şeful, dilema cu darul înca o am, dar cea mai minunată amintire, despre nunţi, e cea legată de "adusul prăjiturilor". Nu era nuntă, la care să nu-i strecor mamei, în plic, sau tatei, în haină, punga pentru prăjituri. Culmea? Nu eram cu dulciurile, dar adoram senzaţia de a scotoci prin punga cu minuni.
     Printre întâmplările amuzante, s-a numărat cea de la nunta unei verişoare, când tatăl, împătimit al porumbeilor, a sosit la câteva clipe, după ce aceasta a spus "Da"şi-a cerut un bis şi pentru el. Şi cea de la propria cununie civilă, când făceam planuri cu MIRC, cum să spun "Nu" ca să ne amuzăm. Noroc (sau nu) cu primarul, că ne-a auzit şi m-a chemat, pentru a-mi explica urmările.
    Am scris astea, nu neapărat pentru concursul organizat de OCTOCAT, ci pentru că-mi sunt dragi nunţile, dar vă recomand cu multă încredere, participarea.
     P.S- când nu eşti participant direct la nuntă, poţi vedea multe. Plăcute sau neplăcute.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Concurs cu porci

Reîntoarsă de curând, Macanta ne spune despre un altfel de concurs. Nu, nu-i Ştii şi câştigi, ci-i concursul lansat de către Mamiferul domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit de păr aspru, scurt şi relativ rar, crescut pentru carnea şi grăsimea lui. Nu, tăiem, nu-i bine, porcul acesta nu-i crescut pentru carnea şi grăsimea lui şi nu-i nici porc mistreţ, nici măcar nu s-a născut porc, doar a scăpat în cocină, conform spuselor lui şi se mai întreabă şi retoric "oare cine o fi de vină?".
După o sută de cuvinte, cu tot cu cele din titlu (dacă le adăugăm şi p-astea egal o sută douăzeci şi doi) vă spun că Porcul Misogin lansează un concurs.
Simplu, nu? Ai curaj să te bagi în troacă la porci? Dacă da, să ştii că pe 20, când porcul va face curăţenie, te poţi alege cu unul dintre cele două premii.
Care premii? Deschide uşa casei porcului şi vezi acolo.
P.S- momentan, porcul e plecat pe Lună. Primul porc pe Lună.
Până atunci grohăilă plăcută şi privire limpede, măcar vă uitaţi la ceea ce puteţi primi.
P.S2- n-aşteptaţi Ignatul
V-o ia înainte altul
Şi va primi un cadou
Chiar până in Anul Nou

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Ia de priveste, ca-i gratis

Nu retin bine, dar cred ca in momentul in care doream o injuratura originala, m-a descoperit Culian pe mine si apoi si eu pe el.
Acum cateva zile, am primit un comentariu, prin care eram rugata sa fac o schimbare si-am primit bilete gratuite la FILME ONLINE GRATIS si asta nu e tot, poti gasi chiar filme online 2010 subtitrate. Nu doar ca le-am primit, dar le si folosesc si pentru ca gusturile nu se discuta, va spun doar despre cateva, care mi-au placut:
Primul si cel mai cel dintre toate fiind si principalul motiv, pentru care am trecut apoi la cercetarea in amanunt a site-ului a fost si este BD. De altfel, dintre cele romanesti, imi plac toate, dar BD-ul si Ion Blestemul Pamantului sunt preferatele. Sper sa apara si Morometii.
De la animatie, mi-au placut : Cartea Junglei 2 si The Lion King 3
Si multe altele din celelate categorii: Dance with Me, Insider si Che Guerilla sunt doar unele dintre ele.
Gasesti filme de sezon, filme indiene , filme pentru mame, filme pentru tati, filme pentru toata familia , filme de mentinut tanar si fara riduri.
Si cum stam asa relaxata, dupa vizionarea unui film, m-am gandit sa cotrobai prin site-ul lor, p-acolo, ca doar n-or avea diode, lampi si alte lite si firicele, sa ma trezesc cumva mai creata decat Valderama. N-am gasit-o pe Arabella, ca sa-i pot fura inelul, dar in schimb am gasit un concurs si mi-a fulgerat mie rapid prin minte (a fost un ultim fulger, inainte de sosorea zapezii cred), sa particip si eu, ce pot pati? Daca n-o sa castig eu, or sa castige altii, ca si eu am votat pe cineva, acum putina vreme la un concurs, imi pare rau, ca n-a castigat, dar eu am primit o palarie :)) si ma gandesc, ca la vara e numai buna sa pot sta la soare si sa pot privi filmele linistita.

joi, 2 septembrie 2010

Daca-i concurs, sa fie

Ca de data asta ma introduc si eu. Cris- Mary s-a decis ca-n fiecare luna sa lanseze ea pe piata google, cate un concurs. La primul nu m-am bagat, ca tocami ce chemasem deratizarea si nu mai aveam nicio rozatoare prin preajma, dar acum: surle, trambite, vuvuzele, doamnelor si domnilor, intru in concurs (ca un secret: nici nu vreau sa-l castig, doar ca lectia invatat de la un OM si poza ce a ramas, merita aflate si de altii).
Asadar, ce trebuie sa faceti, cum puteti participa si cata mita trebuie sa dati, ca sa castigati, aflati chiar de la Cris Mary, de restul va ocupati voi, precum am s-o fac si eu imediat.
Poza e asta:

povestea ei e aici.
 Pentru ca-s oameni, care zambesc doar Sambata, pentru ca-s oameni, pe care intrebarea asta-i enerveaza, pentru ca viata e rogvaiv, te intreb inca o data "ai zambit azi?"
Nu vreau sa castig niciun premiu, o spun din start sa stiti cum veti vota, dar daca prin absurd se va intampla, am sa-l dau cuiva, sa tina la purtator mereu ceva mov.
Sursa pozei: o revista de femei sau de barbati, de pisici sau de catei, habar n-am exact, stiu doar ca intr-o zi mi-a zis "ti-am adus ceva, m-am gandit special la tine, de cand am vazut-o".
Si sa nu uit: poza-i acum pe desktop si voi nu uitati sa... nu, nu sa ma votati, ci sa participati.

joi, 27 august 2009

Mai multe-ntr-una singura

Mi se pregăteşte ceva şi nu ştiu dacă de bine. Cadoul de miercuri (primit la serviciu):
Merci şi scuze pentru calitatea imaginii (e făcută pe alergare şi cu un telefon).
Azi căutând ceva, am găsit asta (îmi place mult şi mi-a venit o idee, intr-o zi am să ...) şi mi-am amintit şi melodia asta (am realizat că sunt o fericită, pentru că am putut merge la 2 spectacole, unde a cântat ea şi n-o să fiu ca ei). Tot azi am aflat că "prost e ăla care răceşte vara...e atât de prost încât reuşeşte asta", bun aşa, ăsta-i un citat de la GGG, un alt tată ca al meu, care spune "cum să te doară ceva ce nu ai?" (asta referitor la durerile de cap) şi am pus pariu cu cineva, că o să zică despre treaba asta, la momentul oportun si-am constatat eu o treabă. De ce toate pariurile, concursurile şi unele oferte conţin alcool? Suntem cumva o ţară de alcoolici? De ce nu mâncare?

marți, 21 iulie 2009

"Dai pup?"

Am primit asta dimineaţă, daca pe voi vă interesează, puteţi să vă introduceţi. E cineva, care mă pupă de mă albeşte şi mă roagă să o fac pentru el/ea. Aş face-o, dar pentru cine?
"Hi,
blacksnake from bionyk.com has invited you to come and join our site.
Click on the link below and have a look at our community.
Buna te rog frumos fa-ti si tu un cont pe acest site e foarte interesant si foarte multe concursuri care poti castiga bani frumosi in plus gasesti prieteni iti faci propriul profil si postez absolut ce vrei hai ca nu-ti ia mult cateva minute fao pentru mine daca ti la mine te rog :*:*:*:*:*:*:*:*:* te astept
http://www.bionyk.com/" ie de la ei scris aşa.
Acum 5 minute am mai primit ceva, iar nu ştiu de la cine, că i-aş mulţumi. Daca vrei să vezi, dă un click aici. Maimuţa cred că vroia să scrie "scrii corect sau sar". "Dai pup sau sar?" eu de unde să ştiu, nu pup aşa pe oricine...Şi ziua încă nu s-a sfârşit, parca văd că mă aşteaptă vreo surpriză când vin de la masă.

marți, 23 iunie 2009

Suntem superficiali?

Câteva persoane mi-au arătat acest film cu puţin timp in urma şi-mi spuneau ca o sa râd. M-am tot uitat şi nu intelegeam ce e de râs. De ce ele râd si eu nu. Oare sunt eu tâmpita (nu ca as afirma contrariul) ?




Să nu judeci niciodata omul după aparenţe, de fapt nu-l judeca deloc, ca nu ai niciun drept.

luni, 22 iunie 2009

Concurs

"Pentru ca blogul asta nu e chiar unul in toate mintile, ne-am gandit la un concurs pe masura. Ne-am gandit sa iti dam ca premiu O ZI din viata noastra, o zi in care vei putea face ce vrei cu noi. Nu e un tricou, un memory stick sau o masina, e o zi in care TU, castigatorul, vei fi dictator. Asa-i ca nu suna rau?" da click aici si afli mai multe.Bafta