P.S- m-am gândit eu şi la alte întrebuinţări pentru alte batiste, dar nu pot posta aici.
luni, 21 septembrie 2009
Trusa la control
Poate unii îşi mai amintesc asta. Prosop, săpun, unghii tăiate şi batista. Da, batistele, pentru că atunci erau în număr de două, una situată în buzunarul de la piept, că dădea bine, alta pentru el, muc cel mic, batistă care acum a devenit istorie. Azi dacă n-ai un pachet de şerveţele sau batiste pentru nas, nu exişti. Dar care-i diferenţa? Muc al tău se simte mai bine dacă-i şters cu ţeva, dacă batistele au 13 straturi şi nu unul, dacă miros a lămâiţă, levănţică sau dude? Ce faci când e închis la buticul din colţul străzii şi nu ai de unde le lua? Nu era mai bună o batistă, decât să întinzi minunăţia pe mânecă, precum se întinde untul pe pâine. Precum mă întreb care-i diferenţa între hârtia igienică care are căluţi de mare desenaţi pe ea şi cea simplă? Mie una, căluţul ăla nu mi-a produs nicio senzaţie (şi o să aflaţi mâine când şi unde l-am folosit, momentan am o poză făcută doar cu telefonul). Hai în natură, hai să ne distrăm, din grabă, din "ia tu aia, iau eu asta", s-au uitat acasă şi şerveţelele şi hârtia igienică. Ce te faci, ăăă? Las' că-i bun brusturele, asta în cazul în care nu-l confunzi cu urzica. Hai, că d-abia aştept serveţele pentru lobul urechii şi batistele pentru genunchi, dacă Doamne fereşte dispui de apă şi începi s-o pierzi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
alea pentru genunchi vor aparea sigur cat de curand:))
in afara subiectului (oarecum): SCUMPA, NU STIU DACA TI-AM POVESTIT DESPRE DUDUL DE LA SERVICIU. CRED CA NU. AM TOT VRUT, DA' MA LUAM CU ALE TALE...
PANA VARA ASTA, CREDEAM CA E UN COPAC BURUIANA :)) PENTRU CA NU OBSERVAM NIMIC DEOSEBIT DE LA UN ANOTIMP LA ALTUL... ANUL ACESTA MI-A FACUT O MARE SURPRIZA,,, DUDE. DUDE ALBE. :D TARE BUNE AU MAI FOST...
COPACUL MEU BURUIANA, CRESCUT CU DIVERSE CHESTII INTINSE PE EL, LA USCAT (PANTALONI, PIJAMALE, CAMASI, CHILOTI...-pentru ca babutele de pe sectie pe el uscau rufele...), A FACUT DUDE. DUDE ALBE. :P
SCUZE, DA' ACUM MI-AM AMINTIT CA NU TI-AM POVESTIT DESPRE DUDUL DE LA MUNCILE MELE... :P
PUP.
@iculici- fara scuze,ca nu-i bai.Dude,yammy, am sa scriu si despre dudele mele in curand,poate joi.
Trimiteți un comentariu