Filozofia ucide armonia

       Naivă nu-s, dar tot mai sper că oamenii-ntr-o zi vor fi altfel.

     Purtând discuții filozofice (pă naiba) în ultimele seri, realizai încă o dată că sunt o fericită, c-am crescut printre bărbați fără prejudecăți. Bărbați, pe care multe femei îi judecau că-mi spun mie, o fetiță, adevăruri considerate tabu și "în lumea mare". Considerate tabu și azi, am oobservat.Încă mai cred că bărbații-s mai sensibili, mai iubitori, mai "duși în lume", mai optimiști, mai luptători, mai de încredere, mai multe și mai multe (cred că am mult mai dezvoltată latura aia masculină). Nu toți, ce-i drept, dar mult mai mulți decât femeile. Eh, dar să revenim la filozofiile noastre. Încă o dată și pentru a jdemia oară mi s-a confirmat că nu de ieri, de alatăieri, ci din Paleolitic, unele femei au respins urât bărbații, care se purtau prea iubitor cu ele. Multe din cele, care-s puse mereu pe primul loc, care-s tratate "prea bine" (citez dintr-o clasică), au înghițit boxe cu volum ridicat, când erau mici. Acum o lună, într-o crâșmă, una divorțată mi-a spus așa "oricum ești proastă. La mine nu contează, tânăr, bătrân, atât timp cât am un beneficiu material e bine". Știam, îmi mai zisese, am întrebat-o iar "te răzbuni acum, pentru cum spui că ai dus-o cu fostul soț?" (v-am zis că nu sunt toți cum am zis mai sus). N-o judec și n-am judecat-o. Am discutat cu ea, ce nu poți discuta cu mulți. Ne întâlnim uneori pe stradă, dar știe că mă mir cum se plâng unele femei că nu găsesc bărbatul potrivit, dar ele se bucură material.

    Ah, nu, nu credeți că mă apucă melancolia și mi-adusei aminte de vreo iubire pierdută. Cu toate că filozofalele astea mi-au amintit de un prieten din copilărie, care mi-a spus acum vreo șase ani, după primul lui divorț, că m-a iubit enorm. De ce nu mi-a spus atunci? El știe, pentru că nu fu vreun macho man prin zonă până la 21 ani (eh, nici dânsul nu era, dar mi-a plăcut mereu să nu urlu, să nu fac o tragedie, ci să mă port civilizat). Dacă-mi spunea, atunci schimba ceva?! Pentru mine nu (n-am bănuit nicio secundă, făceam aceleași glume, mâncam aceleași corcodușe ca și cu ceilalți) încă îl văd ca pe prietenul meu din copilărie, pentru el poate da. 

      Gata, s-a dat cu bolovani? Nu de alta, dar tot de la filozofalele astea am dus câțiva pentru decoruri.
        P.S.- don't forget, sarcasm is my second language and first i am autoironic.