Dacă

Dacă tata îmi lua comună şi-acum eram mare jmecheră la primărie, în primul rând mă amendam pe mine, apoi amendam Consiliul Local şi-apoi amendam cetăţenii, cetăţenii nesimţiţi.

Amenda avea la bază aceeaşi cauză: apa. Cum natura n-o poţi da în judecată, eu dădeam amenzi:

1. Mie, ca primar, că nu-s în stare să mă impun atunci când trebuie (dar da, d-aia există the shepard câteodată)

2. Consiliului Local, pentru că nu se găseşte niciunul să mă tragă de cravată, să-mi dea idei.

3. Cetăţenilor, pentru că, dacă noi, cei de mai sus nu facem nimic, nici pe ei bunul simţ nu-i dă afară din casă, pentru a-şi face şanţuri şi nu ştiu decât să înjure.

Dar tata nu mi-a luat comună şi nici eu n-am de gând să-mi cumpăr momentan.

Pe partea stângă oameni cu bun simţ, pe dreapta...

pe partea stângă case, pe partea dreaptă spatiu public, şanturile nicăieri:

Aaaa, sa nu uit, când plouă nu trebuie să murim, nu ne permitem, că barcă nu avem şi-n cimitir nu mai ajungem.

Nu, pe mine nu m-au afectat inundaţiile, locul unde stau nu poate să fie afectat şi-avem şi şanţuri. Din păcate, pe alţii da, dar nu întotdeauna sunt de vină doar autorităţile, dacă ele nu fac nimic, gospodarii de ce ar face-o? Dacă statul nu vine să mă scape, eu de ce să încerc?

Muzică de Marţi (13)

La medic

Vrei nu vrei, odată şi-odată tot ajungi şi acolo, numai că acum depinde şi de medic şi de cine ajunge la el/ea, cum va dura consultaţia. Să presupunem că ajungeţi vreodată la domnişoara doctor. Domnişoara doctor şi cei 55 de ani ai săi (dacă i-ai zis doamnă, te-ai nenorocit) are multe obiceiuri, printre care şi acela de a petrece cam 45 de minute cu un pacient, din care 30 de minute, dedicate hârţăgoriei, nu-i o încrezută şi e "super tare", să folosesc o expresie la modă, deşi eu nu am pipăit-o să văd dacă-i moale sau tare.

Totul a început aşa. O preafrumoasă zi de iarnă, atât de ploioasă, încât doar cizmele de cauciuc au putut să-l însoţească. Prevăzător fiind şi având programare la ora 17, pe la ora 14 a sunat să întrebe, dacă pe o vreme ca aceea mai vine sau nu domnişoara şi-a aflat şi-a şi plecat, întorcându-se pe la ora 20:30.

De aici încolo am să vă relatez, cum a durat consultaţia, în proporţie de 80 %:

dra către asistentă: scrie, tensiunea 18,8,

apoi către pacient: ai tensiune de aviator

pacientul V: eu credeam că-i alta de aviator, cum aşa?

dra: domnu' V de la medicamentele alea eşti aşa cu mintea-n nori, dar stai liniştit, dacă e de aviator eşti lipsit de accidente

Urmează apoi o altă serie de investigaţii, urmată de hărţogărie, între timp telefonul sună de vreo trei ori şi la un moment dat, chiar dra formează un număr, dar stupoare, nimereşte la Fisc.

dra: vai, mi-au răspuns de la Fisc

pacientul:şi nu s-au bucurat?

dra: de ce?

pacientul: Fisc-ul îl cauţi de obiei, pentru a da bani, nu pentru a cere

asistenta: hai domnu' V că m-ai făcut să râd

Şi minutele se scurg şi dra scrie la reţete şi domnu' V, care între timp a stabilit că nu-i un domn, e nea V, se ridică la un moment dat de pe scaun.

asistenta: unde pleci nea V, că n-am terminat?

pacientul: nu plec, dar vroiam să va arăt sacoşa, mi-ajunge pentru câte îmi scrieţi acolo? Dacă e nevoie de mai mult, s-o sunăm p-aia mica să vină cu sacul.

asistenta: hai brea nea V, că nici acum nu te potoleşti

dra către asistentă: să râdem mai încet, că ne aude lumea şi cine ştie ce crede apoi

pacientul: da' ce dră, trebuie să plâng? Nu-s bebeluş, să plâng într-un cabinet şi d-abia atrageţi pacienţi, vine lumea de drag.

Şi-ntr-un final, dra termina de scris şi pacientul respiră usurat, în final poate pleca. Numai că la ieşire:

asistenta: nea V ştii să le iei?

pacientul: cât?

dra: pai vezi la farmacie

pacientul: nu cât costă, cantitatea cât?

După un calcul rapid dra şopteşte suav : 450 de pastile.

pacientul: câttttt? Ştiu, staţi liniştită, iau 225 pe 15 şi 225 la sfârşitul lunii şi uite aşa le-am terminat pe toate.

Pacientul reîntors acasă a fost afectat grav se pare, numai cu gândul la atâtea medicamente, sau poate din cauza celorlalte, pe care le lua deja. Preocupată de faptul că nu-şi găsea ochelarii, sfertul vieţii lui (mai are şi două fete, deci trei sferturi în total) îl roagă să citească el, când se mănâncă peşte. Om, bun, de felul lui, pacientul i-a răspuns "când ai, nu-i nevoie de calendar să îţi spună asta".

Sa va spun că sacoşica de medicamente a costat mai mult, decât un televizor? N-are rost, noi să fim sănătoşi.

Valentin-ul a bătut Revelionul

Fuse şi se duse, n-ar mai veni anul viitor, că de la el mi se trag multe (un genunchi vânăt şi umflat, un deget tăiat şi asta fără să am parte de o dragoste cu năbădăi). Aştept Dragobetele să văd, cum dă iubirea pe afară iar şi între timp sper să apară vreun antidot, ceva, pentru "tâmpenie". Într-un fel, p-ăştia mici, îi înţeleg, dacă asta văd peste tot, dacă li se alimentează gândirea asta, poate aşa cred ei că e bine, dar să organizezi petrecere la restaurant să arăţi lumii întregi cât de mare e iubirea ta, mi se pare prea mult. Am zis prea mult, nu? Din păcate am depăşit şi prea mult. V-amintiţi de păţania cu Revelionul? Ei bine, datorită împrejurărilor, nimeni nu a mai avut timp de căutarea prea fericitului loc, cu semnal, pentru a face urări şi uite aşa am scăpat fericiţi. Ei bine, ieri, până şi Vodafone-ul s-a gândit să ne ajute, să îşi lase el semnalul să colinde liber şi uite aşa am auzit la urări, încât mi-am dorit să nu se fi inventat telefonul mobil, aşa nu eram nevoită să ascult conversaţiile altora " Alo..bla, bla... La Multi Ani" şi răspunsul pe măsură "La Mulţi Ani şi vouă". Iniţial am crezut că-i aniversarea cuiva, dar am realizat că nu-i aşa, pe la ora 14, când deja schimbul ăsta de urări era o obişnuinţă. Poate că n-am suflet, poate că nu ştiu să apreciez iubirea, poate că sunt invidioasă pe oamenii, ce o sărbătoresc, fiecare e liber să creadă ce doreşte, dar eu nu înţeleg şi nici n-am s-o pot face, de ce trebuie să ne sunăm să ne urăm ca de Paşte, de Crăciun sau Revelion?

Ieri, am scăpat nelinşată, când am răspuns urării acesteia, în două lămâi, zău nu pot să răspund în doi peri, că nu mă pot tranşa, ca să mă urc în amândoi deodată. Nici nu mă chinui să-nţeleg unde am greşit când i-am zis "da' nu-i ziua mea şi dacă v-am dat să mâncaţi maşinuţe am făcut-o de plăcere şi să vă relaxaţi".

Răsul de Luni

Habar n-am

Uitasem, uite-aşa mă relaxez dimineaţa, de câteva zile, đimineţile lucrătoare, pentru mine. Citesc un blog, nu înţeleg nimic, dar râd. Da, ştiu, de la cap pleacă toate.

De la alţii

Şi pentru că azi lucrez şi n-am timp de aberat pe tarla, o las aşa nearată. Pentru o zi, sper să nu se umple de scaieţi şi vă ofer altceva, tot de la alţii şi tot o poezie (exact aşa cum am primit-o), că-s darnică:

"La 15 anishori,
Aveam o creshtere aleasa.
In pension faceam furori,
Dar eram tare rushinoasa.
Shi cand cu Nicushor vorbeam,
Mi'ardeau obrajii ca vapaia...
Tziu minte, cat de mult rosheam,
Cand imi spunea de vorba aia.

Intr'o duminica, fiind cald
Shi cum vazduhul sta sa fiarba,
M'am dus la garla sa ma scald,
Shi mi'am pus hainele pe iarba.
Dar Nicushor sta'n iarba strans
Shi ma privea cum faceam baia,
Mi'a fost rushine shi am plans,
Fiindca'imi vazuse vorba aia.

Prin Cishmigiu, cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Shi'un ofitzer m'a urmarit,
Spunandu'mi dulce ca's frumoasa.
M'am rushinat shi'am spus "merci"
Shi ca sa nu m'apuce ploaia,
M'am dus la el acasa shi...
S'a intamplat shi vorba aia.

Deshi sunt rushinoasa rau,
De totzi baietzii sunt curtata
Shi'alearga'n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Shi'n timpul verii, deseori
Sunt la Constantza sau Mamaia,
Petrec din noapte pana'n zori
Ca mult imi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gaseshti a vietzii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeshte o femeie.
Aseara s'a'mpushcat Bebe,
Afland ca l'a'nshelat Aglaia
Shi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!..."

Duminică egal poezie

Tara de pripas

de Alexandru Vlahuta

Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.

Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!

Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,

Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană ţară de pripas!

De la alţii

V-am spus că domnu' educator mă învaţă numai de bine.

Asta mi-a trimis-o aseară să mă delectez, să-nvăţ să fac flotări cred, nu ştie el, dar aveam nevoie să mă antrenez.

Merci.

Deşi nu m-a rugat, nu m-a mituit, nu mi-a zis nimic despre asta, dacă vreţi puteţi să-l votaţi aici.

O caut cu lanterna

Azi sunt pusă pe rele, dar ieri am fost mai rău. Ieri am căutat-o cu lanterna, tocmai ce-mi luasem baterii noi şi lumânare n-aveam cum folosi, că era vânt şi ploaie.

Sper că aţi observat că am ridicat degeţelele şi mi s-a permis să întreb: de ce când autobuzul e plin, toate babele (mă scuzaţi bătrânele doamne struţopăunofile) vor să stea jos şi sudie şi blesteamă (cu excepţia uneia, fostă profesoară, pe care am întâlnit-o eu cândva şi mi-a zis "nu te ridica dragă, eu când aveam ani tăi nu mă interesa de băbăciunile de prin autobuze şi poate că tu acum te simţi mai obosită, decât mine") şi când autobuzul e ocupat în proporţie de 5% stau în picioare? Cred că astea-şi fac un plan de acasă "Făi surată (sau la oraş n-o exista expresia?) hai la plimbare soro, hai să mâncăm nişte nervi, nervii tinerilor de prin autobuze." Vă daţi seama că surata nu poate spune nu unei oferte aşa de palpitante şi uite-aşa se avântă ele în vâltoarea oraşului. Primul autobuz, nu contează numărul, atât timp, cât totu-i gratuit, dau din coate ca s-ajungă primele şi-atunci când roţile se pun în mişcare privesc una la alta şi-şi spun din priviri "soro, la prima coborâm, azi n-am mâncat nimic în ăsta, îl luăm pe următorul". Da' ce-s fraiere? Nu, au şi ele o bucurie, predau ştafeta fericitei familii de piţicocalarofiicăbunică, ce se împăştie, prin tot autobuzul, fiica, ascultătoare de felul ei a fost desemnată cu marea şi importanta sarcină de a composta biletele. În plină acţiune, de găurire a biletelor, a fost îndrumată, de către mama, situată pe ultimele banchete: "du-te pe prima canapea". Ce atâta ascultare? Mai bine să scoată la suprafaţă rebeliunea din ea să ştie şi-ai ei cu cine au de a face : "io stau aici la fereastra asta". Rămâne el, singur şi în picioare (v-am zis că au desemnat babele pe cineva), soacra, femeie cu inimă bună nu poate îndura să-şi vadă ginerele supus la atâtea chinuri şi hopuri şi-l îndrumă şi ea cu aceleaşi difuzoare date la maxim "du-te maică pe prima canapea (cred că era vreo comoară acolo, de ambii au fost îndrumaţi să stea sau vreo bombă, de nu s-au aşezat)". Îl vedeam (cum să nu-l văd, când mai erau doar vreo 4 inşi în tot autobuzul şi el era chiar la 20 cm de mine?) cum fierbe, deja mă gândeam "hai că mă văd la tv, pe post de martor ocular", dar deja aveam un plan, le spuneam că mi s-a cucit (de ce doar să ni se pupezeze?) văzul. Doamne ajuta, n-a mai fost nevoie, el a reacţionat "lasă bre că stau bine acilişa". Totuşi, cred eu, că n-a stat aşa de bine, sau era la vânătoare de locuri, altfel nu-mi explic cum de la următoarea oprire, când unul dintre noi a fost debarcat de Schumi (să-i dea Domnu' sănătate şoferului, de a condus azi autobuzul ăla, că repede a mai mers el şi uite aşa n-am fost nevoită să stau prea mult în preajma ăstora, c-apoi, prin magazin, făceam calea întorsă, când îi zăream) s-a repezit cu atâta elan şi viteză asupra bietului scaun rezervat pentru "mama şi copilul", că mă aşteptam să aud "toata lumea la podea, ăsta-i un jaf piţiponcesc".

Şi când mă gândesc că toate astea au plecat de la mama şi dorinţa ei, de ai cumpăra un tv. Sper să aprecieze eforturile mele.

Şi nici au ai mei nu-mi e ruşine. În continuare vă prezentăm noul model de echipament sportiv, adaptat vremurilor, dar mai ales vremii, cu nelipsitele cizme de cauciuc:

Sugestii de cadouri

Pentru mâine, că doar nu pentru ieri.

Şi de la el, de la CD, trăiască familia lui, de om deştept şi înţelept, că nu ştiu ce ne-am face fără el. Vine CD acasă, ca orice român încă salariat, ostenit şi lihnit de foame şi-aduce la copilaşi (ce copilaşi, că are doar o copiliţă?), deci fetelor lui (copiliţa are şi ea o mamă, da?) nişte daruri.

Pauză publicitară.

Uitasem, înaintea lui CD o cadoriseşte p-asta mică (CLC) mama ei, cu:

,
cică are şi ea trebuinţă şi nu mai e ca pe vremea noastră, cu brăţări din furtunaşe de la perfuzii, pline cu diverse lichide, la fel de divers colorate (puneţi pariu că dacă mâine ies pe stradă cu brăţări din vremea aia, toate piţili or să lanseze moda? Aşa s-a-ntâmplat şi cu tenişii, ce-i purta sor'mea, unul de o culoare, altul de altă culoare)

Gata cu pauza, să revenim la al nostru CD, frânt de oboseală, dar cu dragostea în suflet şi cadourile-n ghiozdan.

Tadammm

pt CLC:

nişte meşe

având ca bonus

şi s-o-nveţe econoamă de mică:

MIRC şi-a luat singur, până să apară CD-ul

pentru MMS una bucată cântar cu pumn (cred că are gânduri ascunse)

pentru MAI. normal că o manină şi nişte bonusuri

Acum eu cred că el nu ştie cum să-i spună CVC-ului să-şi introducă nişte botox, de a apelat la cadoul ăsta, tocmai pentru hani a lui:

Nu căutaţi, că pentru mine nu a adus nimic, da' nu-s supărată, n-am de ce, pe mine m-a păstrat pentru el

da' am şi eu, de la oul de ieri, găsit în cuibar, am o pisică verde :P şi mică.

Cu astea a fost cum a fost, eu mi-s curioasă, ce o să-i aducă soacrei :))

Prea multă zăpadă dăunează

Se duce lumea de prăpastie şi văd că nu-i pare rău. Poza de mai jos a fost făcută de MIRC, în timpul serviciului şi obiectul a fost găsit pe o stradă într-un sat din România zilelor noastre.

În codru alb (că verde nu-i acum) poate face tot ce vrea muşchiul lui/ei, dar nu pe o stradă circulată, că-n afara lor, care se închină la cultul @#$% mai sunt şi oameni normali.

Zăpada asta a avut ceva ciudat în ea.

Folclor de Sămbătă

Să faci...Să nu faci...!!!!!

Ce zice Lillee? Să dau iar din casă, normal. Într-o zi am să mă trezesc că-s nud p-aici şi am să mă întreb degeaba de ce.

Aşadar zece porunci după care mă ghidez în viaţa.

Ce-i drept, de când am aterizat în lumea asta, exact la porunci m-am gândit, dar n-am început cu mine, am zis-o doctorului "auzi frăţie, taie cordonul ăsta că mă-mpiedică la mers" şi el s-a executat (parcă am zis asta într-o postare, uit, bătrâneţea), am trecut apoi la mama, normal că am luat-o frumuşel întâi "faci şi tu cinste c-un lapte?", mi-a răspuns liniştea, "aaa, da" ia să mă fac eu rea: femeie priveşte-mă! Ce cordonu' meu (ăla, pe care-l mai aveam) priveşte partea bună, ce dacă-s mică şi neagră, dacă n-am puţulică n-am să pot înjura niciodată cu "îmi bag". Hmmm, da' de ce ai ochii căprui? Las' că vine el tata şi vedem noi cum stă treaba, acum plec la alte mame, mi-e foame" (aici mi-am întâlnit şi prima iubire), speriasem deja asistentele şi moaşa, nu mai avea rost să le şi vorbesc. La vreo câteva ore l-am cunoscut pe tata, a sosit c-un buchet de flori şi-o Skoda 1000 MB, l-am abordat prima "peace man, listen to me: te duci acasă şi-i spui adevărul Coarnei, nu vreau să-mi închei socotelile cu viaţa din prima aşa, vezi că vrea să mă ucidă cu perna, că ea ştie că-s băiat şi spune-i doamnei tale, că eu mai stau 2 săptămâni p-aici să termine cu smiorcăitul. Hopa, da' şi tu ai ochi căprui, ia fă nişte cercetări să ştiu de unde fac rost de o moştenire".

Tiii, mi-am amintit, trebuia să spun ce-mi poruncesc mie, nu ce am poruncit altora.

Sub sloganul "stăpâna sufletului şi-a trupului meu sunt tot eu, clienta de asemenea" să trecem la poruncit:

1. Zâmbeşte mâine poate să fie mai rău, sau poţi rămâne fără dantură- O zi în care n-am zâmbit măcar e o zi pierdută.

2. Mulţi ştiu cum arăti, puţini ştiu cine eşti- da, v-am exasperat cu asta.

3. Nu dispreţui lucrurile mici, o lumânare poate oricând să facă ceea ce Soarele nu va face niciodată: să ardă în întuneric- întâi am nevoie de chibrit, ştiu.

4. Arată-le celor din jur, ceea ce simţi, azi, mâine s-ar putea să regreţi că nu ai făcut-o - o cruce rece nu m-ajută nici pe mine, nici pe ei.

5. Nu te vinde- poate că iei un preţ bun acum, dar oglinda o să-ţi amintească mereu ce ai făcut.

6. Nu urî, roagă-te ca cei ce ţi-au vrut răul să nu plătească după cum merită- în viaţă totul se plăteşte

7. Poartă-te cu alţii la fel cum ai vrea să se poarte ei cu tine, iar dacă vreodată simţi că ei nu se poartă la fel, nu-i dispreţui, vezi punctul 6

8. Nu îţi ţine gura, nu închide ochii, nu îţi astupa urechile- chiar dacă simţi că uneori te lupţi cu morile de vânt, mişcarea face bine.

9. Dacă poţi să bucuri un copil, fă-o - nu neapărat material

10. Să păstrezi toată viaţa copilul din tine viu, să nu fii la modă, doar pentru că-i la modă, să nu faci lucruri ce nu îţi plac, doar de dragul altora, să rămâi mereu tu, să nu te schimbi niciodată, să simţi mereu că n-ai trait degeaba.

Sunt 10? Sunt, dar sunt ale mele, nu poruncesc altcuiva şi-mi pot adăuga oricând.

Dacă vrei să-ţi expimi poruncile, o poţi face. Eu nu predau ştafeta nimănui. Cam sunt o distrugătoare de lepşe, nu? Le opresc la mine, că-mi ţin de cald.

Măncăm inimioare

Prin copilăria mea zbuciumată (pe care n-aş schimba-o pentru nimic în lume) auzeam o melodie, ce avea şi următoarele versuri "cununăm şi botezăm, dar la iarnă ce mâncăm?". Măncăm inimioare, inimioare din scaieţi şi din ce s-o mai găsi. Da, sţiu a trecut deja o lună şi jumătate de la ziua cea mare, ziua în care toată lumea iubeşte, pe toată lumea, dar mulţi încă nu şi-au revenit financiar nici acum. Contează? Nu, că vine Valentin-ul peste noi şi dacă nu te văd vecinii sau apropiaţi cu ditamai cutia sau inimioara în braţe nu dă bine la statutul tău de amorez (dă rău şi doare). Zi minunată le urez, că seara ştiu ei să şi-o facă singuri frumoasă. Simplu, vine nea Gheorghe pă la doişpe dă la birt şi-i aduce şi el ţaţă Vetii o sticlă dă tărie (dacă se poate din geacă de pinguin, că din pufoaică deja nu mai e o noutate), că-i trendi şi s-arate şi el ce macho zace în el, şi dă-i cu ţoiul, dă-i cu sticla, uite aşa îi apucă fierbinţelile (dar nu alea, care credeţi voi), vine seara şi Valentin-ul se transformă în Înjurătin sau Pumnotin, după caz "auzi fă, firar (el nu vorbeşte cu cratimă, da?) măta a dreacu, ţi-aminteşti când n-ai vrut să-mi încălzeşţi ciorba şi-am plecat nemâncat la coasă?" şi zbang un cadou de Pumnotin, da' ce credeţi că Veta nu poate reacţiona "firai al dreacu cu neamu tău, când am fost la nuntă la sorta şi tu ai dansat toată noaptea cu Floarea şi pe mine m-ai lăsat să şăd ca proasta pe scaun?" şi-l dăruieşte şi ea c-un cadou de la Pumnotin. De-aici totu-i istorie, o să-i vedeţi apoi la ştiri.

Pentru toţi îndrăgostiţi ăştia, de ţin neapărat să-şi demonstrezze iubirea numai prin sărbătorirea ei într-o zi anume, îndrăgostiţii lulea (ia să-i văd eu când or deveni îndrăgostiţi ţigară sau trabuc) n-am decât un sfat: verificaţi din timp programul la farmaci, de la atâta dulce să nu vi se aplece şi au şi pansamente şi de toate şi nu uitaţi, nu cumva seară să vă treziţi că-i spuneţi "îmi place ursuleţul tău de pluş, mi-l dai să-l..." plimb?

Şi-acum melodia, din copilăria mea zbuciumată:

Ofer mijloc de transport

Pentru vremurile actuale şi pentru mai multe categorii.

Bancul de Vineri

Două babe discută despre soţii lor:
− Marie, Gheorghe al meu e impotent 100%!
− Leano, Ion al meu e impotent 300%!
− Cum aşa?
− A căzut prostul pe scări şi şi-a rupt degetul şi şi-a muşcat limba!

Relaxare

Ieri m-am relaxat exact aşa cum am dorit eu. La mine relaxarea asta e altfel, dacă stau mă simt mai obosită, decât dacă meşteresc ceva. Cum vremea de afară nu-mi permitea să meşteresc nimic, cum nu semăn cu mama în privinţa asta ( şi pentru asta mulţumesc seara înaintea rugăciunilor), m-am relaxat aşa de bine, încât la un moment dat a trebuit să dorm 10 minute. Nu ştiu dacă sau ce am visat, dar m-am trezit... cum?... Întrebându-mă logic. Ce fac melcii iarna, unde se duc? Şi cucii, dacă sunt singuri, cine are grijă de ei? Nu vă faceţi cruce, că v-am spus, nu ştiu de ce m-am întrebat asta, aveam alte întrebări deja. Cert e că s-au îndurat de mine, nişte oameni de bine şi mi-au răspuns "melcii se duc în pământ", bun, se duc , se duc, dar îşi iau şi casa? "Nu, doar cămara", aha, deci melci lasă casa pentru greieri, că tot nu se au bine cu furnica. Da' cucii? Cuci rămân singuri? I-aş caza la mine, printre celelate stoluri de păsărele, ce la am în cap, dar unde sunt? N-am cum, am primit şi răspunsul ăsta, normal că de la domnul educator, că doar el putea lămuri problema şi printre hohote de râs mi-a dat şi două link-uri să-mi rezolv dilemele, unul pentru melci, altul pentru cuci. Poate trec şi eu în clasa întâi anul ăsta, dacă sunt ascultătoare.

Şi-acum să vă spun, cum stă treaba cu mama. De când am prins eu şmecheria cu ce se întâmplă în jurul meu, pe planeta asta (ei îmi spun, că am prins-o mai de mult, că întâi am fluierat şi-apoi am vorbit. Şi eu la 8 luni vorbeam deja, d-aia tac acum, am spus atunci tot ce era de spus) mama mi-a dat dureri de cap. Când n-avea ce face muta mobila. Plecam cu tata de acasă şi el deschidea casa de pariuri "cât pui, că ne întoarcem şi găsim tv-ul în colţul opus, aragazul cu picioarele în sus şamd ?". Nu, nu pariam, riscul era prea mare, puţine au fost dăţile, când nu s-a întâmplat aşa. Acum nu are cum să mai mute mobile, pe mama n-o s-o vezi niciodată cu bormaşina în mână (chiar se întreabă de unde pasiunea mea pentru scule, ea fiind mereu o femeie - tocuri de 12, îngrijită, aranjată,), dar acum mută covoare. Astea-s singurele, ce le poate mânui, aşa cum vrea ea.

La Mulţi Ani Ioaneeee

Una-i Andreea-Ioana,cealaltă Irina Ioana şi-n afara faptului ca ambele sunt copile nu prea sunt asemănări.

Diferenţe?

Prima o are pe mami,alias Adu sau Mirc si ep mama, alias MMS, a doua o are pe mami, o femeie de 60 de ani, ce se luptă cu tot felul de şedinţe, ce s-a luptat cu citostaticele şi încerarcă din toate puterile să-şi prelungească viaţa, doar pentru ea.

Născută într-o familie, ce între timp s-a destrămat, c-o mamă decăzută din drepturi, care oricum nu mai ştia cum arată fiica ei, de când avea 3 luni, c-un frate, doar de mamă, ce acum creşte într- casă de copii, Ioana ar putea creşte într-o adevărată familie. Dar nu, statul român momentan nu permite asta. De ce să facem un copil fericit? Un copil, care se vede cât suferă atunci când nu e lângă "mami" si are parte de injuriile tatălui. De ce să fie un copil zâmbitor, cum era înainte? Lasă, e mai bine să stea tot timpul cu frică şi să i se citească teama mereu pe faţă.

La Mulţi Ani Ioaneeeeee !

De la mine, sora ta, de la mami Nuşi, de la mami Cami, de la nentu' Marian, de la fetele şi băieţii tăi, de la mamaie Filica, de la tataie Vasile, de la toţi ceilalţi.

Să poţi să te bucuri de "mami", să ai puterea să ierţi mai târziu, momentan statul român mie nu-mi permite, decât să fiu sora ta, eu nu-s o femeie serioasă, eu doar am un serviciu, condiţii unde să trăieşti, dar nu sunt o femeie măritată şi lor, chiar dacă-s măritate şi au şi condiţii si stări materiale mult mai bune, decât mulţi asistenţi maternali sau alţii, deşi au făcut pentru tine mai mult decât a făcut tatăl tău, nu li se permite.

La Mulţi Ani Ioaneeeee!

Legendă- poza e veche, dar îmi place mult, cum "Ioaneee" o îngrijeşte pe Andreea şi-i spune, al fel cum îi spune mamii "Te iubesc, de mă topesc".

Taci!

Acum vorbesc eu şi tu ai să m-asculţi/citeşti.
Da, exact, cu tine vorbesc, te miri? Nu te mira, de atâtea ori am vrut să-ţi spun multe, dar ... Râzi şi citeşte mai departe. Nu vezi? Nu-i problemă, îţi pot citi eu, doar să-mi spui, ai putea să asculţi şi piesa asta, să te ajute la delectat. N-ai foc? Nu-i bai, îţi pot da eu (la brichetă mă refer, nu mai interpreta şi nu te încrunta, faci riduri şi nu-i frumos).
Poate că trebuia să încep aşa :
"Iata ca la inceput ma batea un gand: sunt neimportant,
Dar a iubi ceva este a avea grija de ceva, asa ca am grija...
Sunt cel fara nume, dar simt la fel ca si cum m-ai striga.",
dar m-am gândit că la cât de realistă sunt să nu umblu cu citate, să-ţi spun cu ale mele cuvinte.

Deci ... Mai citeşti? Hai să ne amuzăm, vrei? Când ne amuzăm, nu facem mişto, că doar ştim să facem diferenţa între a face mişto şi a râde, între paranoia şi realitate, nu? Parcă vorbeam, nu mă întrebam, că astea-s întrebări cu răspuns (deci da, aştept răspuns la post restant, că-n comentarii n-or să existe :P). Mai bine îţi adresez altele, nu? Că doar am de unde ("tu care ai atatea intrebari, acu nu stii ce sa ma intrebi, mi se pare ironic") şi să nu îţi stârnesc vreun înec subit, prin asfixiere, din cauza râsului.

Întrebare: ţi-ai reparat luneta? ("Din pacate avand luneta stricata de mai mult timp, sunt predispus a trage concluzii gresite. Recunosc faptele comise si le regret pe urmatoarele").

E frig? Daaaa şi-afara plouă, plouă şi paznicul de la bariere a derait totul, nu?

Hai că ştiu c-ai înţeles, că doar imaginaţia ta "e ca in star trek, merge acolo unde nici alta imaginatie nu a mai ajuns", nu-i nevoie să "dezvolt" eu.

"Sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal", cât îmi iau, dacă strâng pe cineva de gât?

Hai, te-am pupat, da, pe tine, ce te miri aşa?! Am învăţat repede, nu? Sunt o elevă silitoare, nu? Păi aştept şi răsplata acum, nu doar vorbe " incep sa fiu mandru de mine ca profesor si de tine ca eleva".Dacă am înghiţit litere sau am pus altele în plus, asta e, iartă-mă :P, "revenge is good" :P.

Lumeee, asta e o poveste fără traducere, dar cine are urechi de văzut, vede, dacă nu mai apuc să scriu nimic, m-a linşat, deşi nu suntem în război (şi dacă am fi, am avea unde semna pacea); sper doar să îşi recunoască fapta, după cum a spus mai sus, dar să n-o regrete."asa ca atunci cand vei citi aceste randuri (sper sa le citesti) poti sa incepi a ascuti satarul

OD, ce a putut face o persoană modestă, nu? A răspuns la provocări, dar uite aici o provocare asa tine: 谢谢你的人 我不谦虚. :P

Citatul de Joi

Ai încredere doar în tine şi nimeni nu te va înşela. - Thomas Fuller

2 în 1

Cum să încerci să nu îţi faci nervi, într-o preafrumoasă zi de iarnă, numele şi data ei pământeană Februarie 8.

După ce totul a început cu nişte aberaţii, p-aici şi citirea measajelor offline, surpriză "scumpa trimite o invitaţie şi la Rădăuţi". Aoleuuu, am gândit, nu mă mărit, nu fac alte cumetrii, ce s-o fi întâmplat? M-am lămurit mai târziu, când la serviciu fiind, încep doamnele "da' intri şi tu pe meess-ul ăla să vorbim şi noi cu înjurătorul ?". Ce pot face? Şi-aşa era totul achitat dinainte, de ce să nu şi consum? Banii oricum i-am dat. Caut semnalul cu lupa, găsesc un singur loc, situat sub o masă, într-un colţ şi îmi supun telefonul la chinuri drastice. Până acum nimic anormal, schimb statusuri, să nu mă deranjeze nimeni, aflu problema cu invitaţia (între timp mai aflasem şi de la alţii) şi îmi văd liniştită de ale mele, din când în când verificând şi telefonul. Acum încep nervii mei să fie supuşi la tortură. După ce din 5 în 5 minute eram întrebată, dacă băiatul a dat vreun semn, mai dispărea şi semnalul. Încerc să le desluşesc ce şi cum, încerc să citesc liniştită, dar ele nu şi nu, să fac într-un fel. Şi-am făcut, le-am izgonit într-o altă cameră şi-am zis că păzesc eu, dacă apare vreun client şi le şi chem, dacă dă cu semnul înjurătorul, surpriză m-au şi ascultat. Cât? 15 minute, că s-au întors să mâncăm, ele-s la cură, mănâncă doar 2 pâini în trei inse la o singură masă şi doar de 4 ori pe zi, eu mănânc una singură o dată şi încă vreo două la mesele secundare (eu am şi mese secundare, principalele sunt nimic). Mi-a trecut prin minte la un moment dat să le spun, că mi s-a stricat telefonul, dar m-am gândit că la câtă dragoste e între mine şi el, s-ar putea să devină adevărată toată treaba asta, aşa că mai bine îl supun la chinuri. M-am gândit şi să le spun că e deschis, dar nu se întâmplă nimic, dar dacă suna înjurătorul şi din greşeală dezvăluia, dacă nu ştiu să mint trebuie să stau cuminte. Nervii? Nervii erau deja coardă elastică (v-am zis vreodată că eu mă enervez râzând?). Ce idee genială îmi vine mie pe la 15, să le pun să-l păzească ele şi să mă strige, doar dacă bipăie, că aşa trebuie, oricum nu se pricepeau (asta e, acum am făcut-o, aştept să-mi pice în cap cerul) şi eu îmi văd liniştită de cărticica mea. Linişte şi pace, eu fericită, ele la fel, doar că după vreo două ore aud "Bună Seara. Ce faci fetiţa?", roşul de pe unghiile mele e nimic, faţă de culoare feţei mele şi cuvintele refuzau să iasă "ăăă... Bună Seara şefu', ăăă ... ci...", asta e, îmi iau ghiozdanul şi-o-ntind acasă, nu vin la serviciu să citesc, are dreptate şi el, gândesc eu, dar el spune altceva "citeşte liniştită, dar aprinde şi lumina cealaltă, că nu vezi bine aşa", iar doamnele, care între timp mă solicitau iar, au fost întrerupte tot de el "lăsaţi-o, că i-am dat eu ceva de făcut".

Una rezolvată, mai rămânea problema cu invitaţiile.

Sosesc acasă, intru aici pe tarla şi surpriză "Cine poate vedea acest blog?", nu exista nicio opţiune în care să scrie "cine are ochelari, cine are vederea bună, cine îsi doreşte", în schimb "doar cei pe care îi aleg". Ei bine, eu n-am ales pe nimeni şi nici n-am bifat-o, dar bănui cine şi-a vârât degetele pe aici şi mi-a schimbat "brazdele". N-am petrecut seara şi noaptea să văd, dacă mai am tot, dacă şi pe unde e schimbat, am observat doar ce era simplu de văzut. Uite d-aia, n-am prieteni, am amici, uite d-aia sunt a dracului de rea şi nesimţită, pentru că îń momentul în care ajut pe cineva şi-i arăt ce şi cum, îşi vâră degetele, unde nu-i e locul.

Poza de Miercuri

Dacă nu aflam

Dacă nu-mi spunea elefănţelul că mă iubeşte, nu puteam să dorm, vaaiii, vaiiii ce supărată sunt.

Măcar nu mi-a spus Dumbo, vaaaaaiii ce supărată sunt, dar îmi trece, că mă fac că-i soare. De ce trebuie să mă fac doar că plouă? Sincer, mi-aş dori să mă fac că ninge, dar la cât a recuperat iarna asta, pentru iernile din urmă, asta ar mai trebui, să mă fac şi eu că ninge ca mi-ar sări în cap (şi nu-l am mare, nu ştiu câtă greutate ar suporta) o mulţime de lume. Da' şi elefănţelul e sincer până la urmă, uite cum mă trimite el într-un final, exact acolo, unde mi-e locul, la bucătărie, la oale şi ciaune, nu ştiu să mânui cratiţa, decât ca mijloc de autoapărare.

Şi uite cum o să am ghinion şapte ani. Vaaaaaiiiii, ce nenorocire.

Despre ei

Câteodată, nu aşa de des, pe cât mi-aş dori, îmi petrec vremea printre oamenii bătrâni. De ce? Pentru că aşa vreau eu, pentru că aşa simt, pentru că, deşi nu vreau, sunt conştientă că într-o zi s-ar putea să fie prea târziu. Mă doare când aud discuţii de genul "nu e pentru noi, poate pentru voi, eu am 69 de ani şi mâine, poimâine mor"(da' poate mor eu, că nu îmi trimite nicio telegramă dinainte să mă anunţe), tocmai d-aia bătrânii mei nu-mi spun cuvinte d-astea. Ei mi le-au spus altădată, de când aveam vreo 12 ani şi şi atunci sunau altfel "hai să te învăţ cum să... că nu se ştie, când n-o să mai fiu şi o să îţi prindă bine". Şi mi-au prins şi mă bucur că ei sunt încă aici, cu mine. Poate că unii "deştepţi" cred, că-s emo, dacă vorbesc despre moarte. Nu, nu sunt, doar că am acceptat moartea ca pe ceva firesc, nu mă mai înspăimântă de mult. Am învăţat că unul trebuie să plece, altul să rămână, că unul trebuie să plângă, altul să fie tare (nu întotdeauna ăsta mai tare, e chiar aşă de tare, poate plânge pe ascuns, dar nedorind să-i întristeze pe cei din jur, face pe durul). Din păcate, mereu am fost de acord cu Paraziţii "te uită toţi în trei zile, dacă dai în primire", dar zilele astea mi s-a adeverit credinţa. Eram eu pe afară (da, e iarnă, e frig, dar ce să-i faci, dacă ei îmi spun "nu vreau să te las să-mi faci pârtie, am o plăcere deosebită din a face asta, plus că e bine pentru mine, asta înseamnă mişcare") şi printre altele am asistat la o discuţie, ce avea ca subiect Sâmbăta, ce a trecut şi nu pot să înţeleg, oricât aş încerca. Dacă asta ţi-e religia, dacă vrei să păstrezi anumite tradiţii, dacă ... mulţi de dacă, de ce trebuie să aud "am făcut şi eu pomană, că aşa trebuie" sau "că face toata lumea". Nu, nu trebuie, nu pentru că aşa face toată lumea, ci pentru că aşa simti, nu-s absurdă să spun că trebuie să o faci din plăcere, asta nu-i o plăcere pentru nimeni, dar dacă o faci ca să te vadă ţaţă Floarea din capul satului, mai bine n-o face sau nu-mi spune mie, sau dacă-mi spui, să nu te mire apoi, ceea ce vei auzi. Lasă-mă aşa nesimţită şi insensibilă cum crezi că sunt.

Trebuie sa nu uit, să las cu scris de mână (cu limbă de moarte, merge doar dacă mă înregistrez), că în afara faptului că trebuie să-mi pună un cd cu Paraziţii, să nu-mi facă pomeni, dacă nu vor.

Muzică de Marţi (13)

Despre mine şi tarlaua mea

De multă vreme, mă întreabă ai mei amici de ce nu pun anumite cuvinte, ce ar atrage vizitatori, de ce nu îmi fac banner, de ce-uri d-astea legate de bloguri şi despre blogereală.

1. Păi simplu, pentru că nu vreau.

2. Banner, pentru că momentan nu simt nevoia. Dacă eu aş pune pe blog, banerele tuturor celor, pe care îi citesc, s-ar transforma totul într-o cameră plină de tablouri. Recunosc, mă gândisem cândva să îmi fac unul, dar mi-a trecut mai repede, decât a venit. Totuşi dacă cineva se simte bine ştiind că am baner, poate găsi unul aici şi altul aici sau poate să muncească, să facă din următoarele poze, ce îşi doreşte (la banner mă refer), sunt singurele din care mi-aş face un baner şi singurele, pe care le las răpite cu acordul meu.

3. De ce nu îmi fac cont pe twitter, facebook, etc? Nu mă pasionează, aveam şi cred că încă mai am unul pe hi5 (ultima oară, când am intrat acum 2 luni, am văzut că am nişte "prieteni", pe care nu-i cunosc, deşi până acum aveam doar cunoscuţi)

Râsul de Luni

Explicaţii

Nu, n-am scris din cauză că nu am avut inspiraţie sau idei nebune, nu duc lipsă de aşa ceva (momentan) si nici din cauză, că m-am înecat navigând pe internet. Doar că ieri am fost femeia ideală. Reîntoarsă acasă, pe la 5:30 am, după o nuntă minunată (mă tot întreb de ceva vreme, dar când nu mă întreb eu, de ce la nunţi se cântă melodia asta? Dă patriotismul peste noi, exact în cea mai fericită, sau după caz, nenorocită zi? Cred că e rugămintea mireului mai mult, ceva de genul Ocroteşte-mă Doamne, că singur nu pot), viscolul m-a ajutat să dansez, mai ceva, decât marii dansatori, o jumătate de pas în faţă şi vreo doi, când în spate, când lateral dreapta, iar mintea şi aşa ondulată, acum şi îngheţată (de nuci sau căpşuni) mi-a şoptit "uite o frunză, fă-i poză", ce puteam face? Să dorm logic. Numai că logica mea nu şi-a făcut apariţia imediat, ci pe la ora 7, minunată cum sunt, m-am gândit, că ar trebui să apelez la ajutorul celor din căsuţă, pentru a mă trezi. Fiind vorba de chestiuni de viaţă şi moarte (făcut pârtie în jurul cortului) ei au încercat, dar eu n-am reacţionat, Bi chiar mi-a scris "mi-e milă să te trezesc, că ştiu cum faci "unde sunt?", asta ca urmare a trezirii mele, pentru a colinda patria, după doar 2 ore de somn în decursul a 48 de ore si la trezire m-am întrebat "unde mă aflu?... aaa, da, în casa mea". Nereuşind nimeni să mă trezească (nu au primit nimic, că le dădeam eu bomboane, ăsta era premiul) organismul meu s-a trezit când a dorit stomacul. Şi uite aşa am devenit femeia ideală, am dormit, am mâncat x (înmulţit) cu 5 => tăcere, linişte şi pace, cine nu-şi doreşte o aşa femeie? Ştiu că lipseşte un mic detaliu (nici n-o să apară p-aici). Bun, trezit când deja afară era noapte, ce puteam face? Am trecut la lecturat, sperând că voi scrie şi eu, dar de fiecare dată, când mă apucam "cioc cioc ai un mail" şi uite-aşa, după răspuns, apărea altul şi altul, ca într-un final să se deschidă şi geamul. Nu de la casă, ci asta mică de la mess. Recunosc, n-am o atenţie distributivă, nu pot scrie în mai multe locuri deodată şi cum pe mess discuţiile mele sunt pline de adrenalină şi numai lucruri bune, de la care am ce învăţa (de exemplu ar trebui să mă rog "sa-i dea sanatate Doamne Doamne lu ala de a inventat alaturarea literei h de mai multe litere de m"), am renunţat la a scrie pe blog. Am vrut să îmi expun aberaţiile, pe la vreo două, dar am ales altceva, oricum era târziu şi ajunsesem la o concluzie "eu şi cei din faţa geamului ne înţelegem minunat, când nu vorbim".

?????????????

Cum pui dopul înapoi la sticla de şampanie ştie totă lumea pe cine să întrebe, dar cum îl găseşti în zăpada asta mare, de-i afară acum? Asta e întrebarea. Poate postez eu şi altceva, serios, după ce termin de lecturat alte bloguri, dar dacă aveţi sugestii, puteţi să îmi spuneţi. De ce de obicei se pun doar 3 semne de intrebare, eu am pus 13, că aşa mi-a venit în cap acum.

Duminică egal poezie

O lacrimă

de Octavian Goga


De-ar fi să-ţi împărţeşti o dată
Tu bogăţiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare.

Folclor de Sâmbătă

E de bine

De ceva mai multă vreme nişte oameni minunaţi se chinuie să-mi introducă în căpşorul meu şi mai minunat, credinţa în horoscop. Acum, nu spun că n-am citit horoscopul niciodată, nu, din contră îl ascult în fiecare dimineaţă la radio şi râd singură prin diversele locuri, unde mă aflu. De multe ori mă ratez, din cauza propriului râs, zodia mea o ratez, dar m-amuză când aud că tata va întâlni marea dragoste, da' cu mama, cu mama ce-o să facă? Se rezolvă şi cu mama, că-i pică bucurii la drum de amiază (mama merge pe drum şi bucuriile pică din cer, zbang mama lu' FJ13) sau laude din partea şefilor. Deci, e de bine, totul e de bine, mama-i la pensie, e propria ei şefă şi drumuri refuză să facă. Ce îmi trece mie pe autostrada din căpşorul meu minunat, ia să încerc, pentru ultima oară, să-i potolesc şi uite ce mi-am amintit că ştiam de multă vreme:

Fecioară

Semn de pământ: recolta.
Trăsătura caracteristică: îngrijorarea.
Fraza favorită: Permite-mi să te contrazic.
Fecioara este o lupă cu picioare. Ajunge în casa ta şi primul lucru pe care-l face este să treacă cu degetul pe televizor pentru a vedea dacă este prăfuit. Şi, cum are un umor sarcastic, iîţi va spune:
- Televizorul ăsta are un mileu foarte frumos pe el!
Nu-i scapă nimic! Să fie ingrijorată este starea naturală a Fecioarei. Se va plange mereu:
- Sunt îngrijorat, sunt îngrijorat.
Şi dacă-i spune cineva:
- Dar nu se intamplă nimic.
Fecioara va raspunde:
- Asta mă îngrijorează cel mai mult

Şi poate vor să afle şi despre ei ceva (sau poate vreţi şi voi), că poate-s sătuli de horoscoapele făcute de mine, de genul "o să ai o zi bună, dacă n-ai început prost sau poate nu" . O pot face aici.

Excesul de sare dăunează bărbatului

Sau poate nu.

Iubesc expresiile şi superstiţiile, da' asta v-aţi dat seama de mult. Doar că mă minunez pe minut, ce trece, de ceea ce aflu. Ne strânserăm noi azi să mâncăm, noi, adică eu şi nişte doamne, colege de-ale mele (momentan înjurătorul e-n ţările calde, iar patinatorul în alea reci, aşa că trebuie să interacţionez cu doamnele). Ce nu-mi lipseşte mie de la nicio masă? Mda, picioarele, dar nu despre asta e vorba. Pentru mine mâncarea fără sare e otravă curată ( când ţineam regim şi n-apăruseră pe piaţă tot felul de săruri prin farmaciile patriei, îmi venea să usuc marea cu uscătorul de păr), şi-mi iau nişte firicele de sare (dacă-i fină, precum nisipul merge să spun firicele?Poate merge, dacă tot am zis de mare mai devreme) şi-aud "aoleuu mănânci cu sare?". M-am şi speriat, am cerut nişte păr să mă afum, să-mi treacă sperietura şi-ntre timp i-am zis "nu, mănânc cu gura şi mâncarea o duc până la destinaţie cu furculiţa, de ce?". Râs, râs, dar nu s-a lăsat, după râs au continuat "ţi se face de goniţă". Gata, m-au prins, fi-mi-ar româna de ce-o vrea ea, Dex-ul nu-l am după mine (era bun, măcar contra vântului), semnal la telefon nu există să pot suna şi eu nişte oameni inteligenţi, să mă lumineze cu ce-or vrea ei, ce pot face? Întreb ca tâmpa "da' ce-i aia?". Mai bine făceam pe deşteapta şi nu întrebam, că era să mor şi cu mâncarea rămasă în gât, când am aflat răspunsul "păi ţi se face de taur". Şi uite cum dintr-o dată bucăţica de carne a refuzat să se mai mişte, de parcă în gâtul meu ar fi întâlnit un ditamai stopul. După o serie de palme, pe care mi le-am administrat singură, am îndrăznit să întreb "da', ce-s eu, vacă?". Nici nu m-a interesat răspunsul, dar am ajuns la o concluzie: sarea e bună pentru bărbaţi, dar să o mănânce femeile.

Bancul de Vineri

Azi are formă de întrebări şi răspunsuri.

Ce face un blogger emo când e trist?

R: Şterge din posturi.

Blogger-ul cade într-o prăpastie, la ce se găndeşte prima oară?

Cum să găsească semnal la telefon să posteze un S.O.S pe blog.

În ţara covrigilor

Populaţie, lume, voi care sunteţi p-aici, ne-am jucat, ne-am distrat, ne-am citit, a fost minunat, dar a sosit şi clipa asta. Am ajuns la un moment dat în viaţă, în care ştiu pe ce drum trebuie să apuc şi pe ce tărâmuri să aterizez. Ce land of choice, ce ţară a tuturor posibilităţilor, eu am găsit reţeta fericirii şi tărâmul mult aşteptat. V-aş invita şi pe voi, dar nu ştiu dacă sunteţi dispuşi să riscaţi şi nu vă pot promite nimic. Oricum ţin să vă anunţ că am plecat pe tărâmul câinilor ce au covrigi în coadă .
Nu, nu plec nicăieri, dar mă distra expresia.

Da, e criză, nu-mi iau tratamentul la timp.

Acest material a fost realizat cu ajutorul lui Calu, cu ajutorul tatei, ce i-a pregătit mamei pastilele, cu ajutorul piticilor mei şi ţin să mulţumesc tuturor pe această cale.

Niciun animal nu a suferit in timpul şedinţei foto (nici măcar eu).

Când o să pot urca şi restul pozelor, o să-l vedeţi pe Calu în toată deplinătatea lui, dar promisesem ca o să vina azi partea asta. Pentru lapte şi miere încercaţi şi voi. Nu e dureros, vă spun din experienţă, pozele îmi sunt martore.

Acum ridicaţi-vă, nu-i frumos să staţi sub birou. Gata cu râsul.

Ştiaţi că...?

Azi am ceva la scufiţă, azi mă apucă revelaţiile. Promit că după postarea aceasta mă duc să mănânc, poate cu stomacul plin, îmi vine mintea, care-i plecată în deplasare.

Mutu, Chivu, Bănel joacă ce (cacofonia asta e specială)? Fotbal (unii-mi spun că-s indulgentă, că aia e miuţă, nu e fotbal). Care e sportul naţional al României? Fotbalul... Nu, greşit, e oina. Câte echipe de fotbal exista în România? Multeeee. Câte de oină? Habar n-am, spre ruşinea mea. Cănd ai auzit despre oină ultima oară?

Gata, am zis, mă duc la ale mele.

Revelaţiile mele

Legendă: a se citi cort în loc de cor. Nu e niciun cor p-aici, doar al vocilor din capul meu. Merci domnu'.

Şi eu când am revelaţii e de rău. La fel ca unii oameni am şi eu în averea mea, făcută cu mânuţele astea două şi sudoarea frunţii mele, una bucată căsuţă. Dacă eu nu mă laud, atunci cine? Şi-n căsuţa mea sunt cazaţi şi alţii, care consider eu că merită, ce fulgul meu, de pasăre de noapte, sunt o persoană inimoasă. Chirie nu le mai iau, mi-e de ajuns, că ne întreţinem reciproc, prin diverse discuţii şi uite aşa azi o vorbă, mâine cinci, aflu şi eu cuvinte noi şi m-apucă revelaţiile. Ştiu că sunteţi oameni minunaţi ca şi mine şi v-aţi dat seama deja că vorbeam despre căsuţa de mail, că doar p-asta am construit-o eu, corul in care locuiesc, l-am primit de la ajutoare. Acum, să vă spun despre ce revelaţii vorbesc, să nu ne întindem prea mult, că nimerim în alte tarlale. Aşa, am mai zis eu că nu înţeleg limbajul ăsta, până acum cinci minute mă întrebam ce caută consoana "p" la sfârşitul lui "da" şi "nu". Ei bine, acum ştiu, sau cel puţin ştiu la "nup". Da' hai că vă spun şi vouă, ca să nu daţi în clocot. Ştiaţi voi că-n fiecare dintre noi (sau cel puţin în cei ce folosesc termenul) zace câte un poliţist? Nu ştiaţi, că voi n-aveţi revelaţii d-astea "minunate", dar eu, eu zic că "Nup" vine de la ... tadammmm "neînceperea urmăriri penale". Hai că sunt dăşteaptă, când îmi dau seama şi de dap, vă anunţ, dar între timp, presimt că o să mai am şi alte revelaţii.

Cum am refuzat 2500 euro

Asta făcând parte din ciclul "dacă pică drobul de sare".

Sunt rea, sunt extraordinar de rea şi dacă alţii au impresia, că-s o persoană bună (în vechiul context, nu cel de azi) se înşeală amarnic.Iubesc urâtul, pentru că, poate ceea ce mi se pare mie frumos, pentru alţii e urât şi invers, râd când alţii plâng şi invers, îmi place numărul 13 şi sunt fan-ul (sau fana) pisicii negre, ce traversează strada şi mai presus de toate, ascult doar ce vreau eu, făcând abstracţie de ceea, ce mi se impune câteodată (când îmi moare bateria(nu mie, ci chestiei acelea mici, pe care o am in buzunar şi-i conectată la urechea mea, printr-o cască) sau căştile nu-s suficiente, pentru a acoperi zgomotul) prin spaţii libere sau mijloace de transport, nunţi sau alte cumetrii.

Să vă dau nişte exemple:

când eram mai fericită şi murmuruiam la serviciu una bucată arie celebră, acompaniată bineînţeles de către original, se opreşte dintr-o dată acompaniamentul meu şi privesc să văd ce se întâmplă, când aud:

- ascultă şi tu Kiss fm

-mă laşi, du-te băieţel în cuşca ta, aici e plantaţia noastră şi ascultăm ce vreu eu, că-i radioul adus de colega mea.

- hai mă, că-ţi dau 2500 euro.

- pe minut sau cum? Pe zi?

- m-am înscris la concurs, pentru 10.000 euro, am telefonul unde e semnal, tu asculţi, îmi spui când spune numele meu sau al nevestei mele şi îţi dau şi ţie 2500.

- gata, hai ... hai la notariat să-mi dai scris că faci aşa, dacă pică drobul de sare. Băieţel nu-mi faci tu mie programul şi mai ales nu-mi impui ce să ascult.

- eşti rea

- nu-i nicio noutate

Aceeaşi zi, alt personaj:

- fetiţa hai să mă ajuţi

- am sosit

- uite ac, uite aţă, coase-mi şi mie nasturele ăsta

- te rog unde e? Şi-apoi nu-mi permite religia

- da' de când te-ai făcut aşa rea? Şi mă iei la mişto?

- am fost mereu, dacă v-am ajutat altădată la altele grele nu însemnă, că-s bună şi nu vă iau la mişto, dar azi e asta şi eu fac ce vreau eu.

- eşti rea

- mie-mi spui, spune-o altora, care nu mă cred.

Altă zi, printre blocurile gri, unde de obicei nu dau atenţie oamenilor "de bine", dar când insistă şi merg după mine, mai aproape decât umbra mea, reacţionez :

- păpuşică nu auzi? Ai nişte ochi minunaţi

- mulţumesc, aşa şi? Ce propui? Fata ta ce zice? Dar nevasta ta? Încă mai caut lentile de contact galbene, să imprecsionez oamenii ca tine.

- dar rea mai eşti, eu ţi-am făcut un compliment

- şi n-ai văzut nimic, eu ţi-am mulţumit şi atât, dacă era un compliment cuvintele păpuşică, pisi şi celelate n-aveau ce căuta (specific eu chiar îl ştiam, doar el nu m-a recunoscut din prima, a fost nevoie de explicaţii apoi).

Mai vreţi? Mai am, exemple despre răutatea mea.

Citatul de Joi

Cine se întreabă e prost pentru cinci minute, dar cel care nu se întreabă rămâne prost toată viaţa (un chinez, da' nu ştiu cine)

Poza de Miercuri

Ce mai Lună luminoasă

Vineri, Sâmbătă, Duminică. Da, ştiu, sunt o parte din zilele săptămânii, dar sunt şi nopţile în care n-am prea dormit (2-3 ore pe noapte, nu-i somn). Că-s o pasăre de noapte, s-a descoperit de secole, de când m-am născut, dar ca ea să mă supere aşa nu credeam, cu el aveam eu probleme, dar ea, pe ea o îndrăgeam. Nici acum, nu pot să cred (dar ăsta-i alt site, îi vizitez mai târziu) sau nu vreau să cred că mă onfluenţează ea pe mine. Cum se pregăteşte să devină plină şi apoi în deplinătatea ei, cum urlu şi eu cu lupii. Nu contează cât de obosită sunt, pot sta la orizontală ore întregi, fără ca Ene să-mi dea vreun semn. Vineri a fost cum a fost, am sosit de la serviciu, am orbecăit pe aici, m-am şi am binedispus nişte copii, plecaţi peste oraşe, sate, municipii, râuri, şosele, ţări, până pe la 2, apoi am trecut la o discuţie cu o carte, ca într-un final să se îndure Ene şi de mine. Sămbătă m-am împărţit în şaipişte şi-am rezolvat aproape tot, ce-mi propusesem, am dormit şi vreo 30 de minute şi apoi m-am simţit, exact, ca-n clipa în care am aterizat, într-o sală de maternitate. Apoi, dă-i efort, sărituri cu o coardă neelastică de pe casă, alergare în grup dezorganizat, adică eu, câinii, vreo cinci vecini, nişte pisici şi vreo 3 mierle. Trec orele în ritm alert şi iar vine seara, dar Ene nu mai vine (parafrazându-l pe Coşbuc). Acum alte întrebări îmi vin în cap: cu cine m-o înşela? Cu cel puţin 50% din populaţia Terrei, cred eu. Da' o avea de gând să vină si pe la mine? Poaet face tot ce-şi doreşte, atât timp, cât vine şi la mine (parafrazând o lady de şanţ). Mă uit pe geam, nici urmă, aşa că mă uit la Lună (astea-s versuri de manelist). Ce-o avea cu mine? Noi două ne înţelegem perfect, cu Soarele aveam eu oareşce discuţii. Degeaba mi-am arătat pijamalele omuleţului, cazat la ea, nici măcar pe el nu l-am impresionat, degeaba am făcut flotări şi am zis zeci de rugăciuni, Ene nici acum nu s-a înduplecat. De ce îmi fac eu atâtea exerciţii (probleme să-şi facă alţii)? E 3 dimineaţa din nou, să vină când o dori, i-am lăsat cheia sub preş. Şi-a venit într-un final, nu ştiu când, l-am simţit doar când a plecat, pe la 7 dimineaţa Duminică şi-a mai revenit Luni, pe la 2 am.

N-am ştiut că Luna mă influenţează, nici acum nu vreau să cred, dar am aflat de la nişte oameni de bine, oameni ce mi-au zis şi asta, de râd şi acum.

La colţ

Şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagăş pagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagăş pagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagăşpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagăş pagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă şpagă.

Aţi înţeles ceva? Nu, normal. Ţinând cont că din grabă, din prostie, din lipsă de cunoştinţe, din ce vreţi voi, greşesc, am observat de azi dimineaţă că în loc de şpagă am scris şapgă (ăsta nu-i un cuvânt nou, nici nu am brevet pentru el). Deci, dacă tot nu mi-a spus nimeni, m-am gândit să mă pedepsesc singură. Observaţi scrisul caligrafic, da?

Secret (cum scria pe colţul la caiete "da' de ce eşti indiscret, tu nu vezi că e secret?"- pfff, ce copilărie am avut): Acum, nu puteai să-mi spui şi mie, chiar dacă nu ajungi pe blog şi "mă citeşti" din reader? Nu puteai să faci la fel ca mine? Nu, că-i greu să scrii nişte cuvinte.

Poate revin azi, mâine, momentan sunt "la colţ", tot pedeapsă.

Reţetă pentru câteva clipe cu adrenalină

Clipe dintr-o zi lucrătoare.

Ingrediente:

-una bucată suflet. Nu suflet pereche. Sufletul pereche îl lăsăm să se odihnească, să perinde ţara sau pe scurt să fie fericit/ă), ci una bucată suflet personal

- una bucată trup proprietate personală

- drum

- polei

- cizme

- idei măreţe

- o maşină

- nişte oameni

- un rucsac după gust

Compoziţie:

Se ia sufletul se introduce în trup, trupul în geacă şi cizme (pe lângă celelate accesorii, după gust), se adaugă ghiozdanul şi se purcede la drum. Drumul spre serviciu, ce în mod normal e parcurs în 15 minute la pas mărunt, dar pe vreme cu polei nu se ştie, ce va interveni.

Şi-acum am să vă spun cum mi-a ieşit mie reţeta:

Itinerariul stabilit şi mai ales neschimbat (2bucăţi văi şi 2 bucăţele dealuri, la întoarecere fiind invers) cizmele, de obicei antiderapante, îţi dau posibilitatea de a alege: ori patinaj viteză, ori balet. După gust, văile fiind primele şi neavând timp de balet, normal că aleg patinaj. Ce pot păţi? În cel mai rău caz, îmi rup ceva, momentan radare pentru pietoni nu s-au inventat, ca pe mine ma lua radarul şi pe timp notmal, doar mergând. Bun, cine-i pe stradă? Nişte vecini, nişte consăteni noi, eu sunt pe Sens Unic, echilibrul stabilit, iau startul cu succes, doar că pe la jumatatea drumului văd că din sens opus, adică pe interzis, venea una bucată maşină, condusă de una bucată conducător. Încerc o frână de gleznă, încerc şi-o piruetă, cizmele rebele şi neadaptate condiţiilor nefavorabile (n-am găsit lanţuri) şi deodata aud din spate "murim împreună, la crucea lui taică tu' mare". Ăăăă, ceee? N-am de gând să mor şi mai ales nu aşa. Ce naiba or să scrie în gazete? "FJ13 e emo, s-a aruncat în faţa maşinii", mereu mortul e de vină. Să fiu convinsă, că nu Gulliver e cel ce-mi vorbeşte, întorc capul. Proastă alegere. Nu râdeţi, n-am căzut, dar imaginea din faţa ochilor, mi-a furnizat hohote de râs. Nu mai conta nicio maşină, niciun claxon, nimic, oricum tot el era pe interzis. Închipuiţi-vă, în spatele meu trei inşi şi două inse, cu vârste cuprinse între 48 şi 65 (parcă, dacă nu deja trecut), doi cu beţe, trei doar cu echilibristica. Ce credeţi că făceau? Da, aţi ghicit (văd eu cu ce vă premiez), acelaşi lucru ca şi mine, patinaj viteză. Văzut, râs, dar între timp gândit, maşina aia încă urcă, noi coborâm, eu trebuie să mă salvez, nu? Iubesc stâlpul, l-am iubit la propriu, a fost singurul de care m-am putut ancora şi mi-am putut înfrâna elanul şi-mi plac consătenii ăştia ai mei.

Maşina? Maşina ca maşina, dar musiu şofer şi-a primit nişte urări de bine, atât de mult bine, încât a virat pe prima la dreapta şi nu s-a mai oprit (şi nu de la mine).

Poze la mâna a doua

Că-i criză. Şi-un zâmbet de la ... ştiu eu de la cine...

... de la Iculici.

Muzică de Marţi

Iar dau din casă

Ce zice Lillee? Care la rândul ei a fost somată de către dosarelepix ( probabil în curând va urma continuarea-dosarelestilouchinezesc) să vă relatez o zi din viaţa mea de blogger. Am o viaţă de blogger? Pfff, Doamne câte vieţi am? Am nouă, sunt pisica neagră.

Să ne lămurim, o zi din viaţa mea şi câteva ore de aberat pe tarlaua mea, cazată la blogspot şi pe alte bloguri sunt două trebi total diferite.

Cu aliniat de la capăt: o zi nelucrătoare din viaţa mea: mă trezesc la vreo 7 ore dupa ce mă scol (sunt fată nu interpretaţi), îmi rotesc ochii de vreo câteva ori (am învăţat de la Puiu Călinescu, după ce a luat prafuri pentru mama mare) şi-ncep să recunosc tot. Iupigrec( a se citi iupy), sunt tot în casa mea, nu m-au răpit alienii, nu m-a furat niciun şeic, aimălaiv. Îmi iau la revedere de la veioză (trebuie să vă spun şi despre asta altădată), iau toporul, o mână de cuie, nişte clei şi-mi fac patul (aşa m-a învăţat tata acum câteva secole). Fac doi paşi în faţă, logic, unul dreapta, deschid uşa, trei la dreapta, frână, unul dreapta ... Alooo, sunt în baie, doar nu vreţi să vă spun ce fac şi aici... Mai privesc o dată în oglindă, eu sunt şi plec în ce ritm vreau eu spre bucătărie, pe hol s-ar putea sa mai întâlnesc populaţie, salut populaţia şi trec la fapte măreţe. Unde-i ibricul (nu-mi place cafeaua la filtru- oare unde am dus filtrul, ca să nu-l mai văd, că tot veni vorba de el?). Ibric găsit, aragaz la locul lui, să înceapă fuziunea lor, prin intermediul flăcării roşiatice- albăstruie (alţii-s cu movulică). Forţa flăcării roşiatice albăstruie fie cu ei, eu între timp mi-arunc nişte priviri pe fereastră, de control aşa, toate-s la locul lor, m-au ocolit hoţii şi noaptea trecută, Salut Calu, Salut Dovlecel. Cotrobăi prin frigider, bag ceva în gură (ceva de mâncare), aoleuuuu apa. Cum care apă? Apa de cafea, care între timp a scăzut, precum cotele apelor Dunării, dar tot e suficientă, o torn peste nişte praf negru şi deja am scris vreo 500 grame de cuvinte şi-abia au trecut 15-20 de minute. Beau cafeaua, sau mă bea ea pe mine, fumez o ţigară (şi mă gândesc ce minunat era când nu fumam) şi pornesc râşniţa (pâc-ul). Am zis pe undeva că deschid radio-ul? Ei bine, dacă n-am zis, să ştiţi că ăsta e primul lucru, iau cheia franceză şi trusa de scule şi operez radio-ul. Să revenim, opresc radio-ul şi mut pe online (fac economie, de ce să funcţioneze două, las' să funcţioneze vreo cinci, că mai au şi alţii, prin alte camere, alte aparate). Aşa, râşniţă pornită, mess-ul meu activat să intre automat (mi-e teamă cu iarna asta, că n-o s-o ia la prima cheie şi tocmai de aici şi faptul că uit de el şi plec cu orele şi când revin îmi pot deschide o firmă de ferestre... de mess), salut doi oameni, dacă n-o fac ei primii. Deschid mail-ul şi aici începe prima parte de aberaţii. Logic mă uit în spam, de la o vreme toate comentariile sunt în spam, sa văd cine şi ce mi-a urat,râd şi plec în vizită pe alte tarlale (că vor, că nu vor eu mă duc şi normal că naţionalitatea mea fiind româna şi fiind şi femeie, ce ştiu să fac? Să comentez). Câteodaţă postez şi eu, câteodată nu, depinde de timp. Totul durează maxim o oră.

Mă-ntorc la cealaltă viaţă a mea (văd eu ce fac cu celelalte şapte) şi-aici depinde, nicio zi nu se aseamănă cu alta. Ori îmi fac de lucru prin junglă, ori plec prin jungla de zi cu zi în preafrumosul gri muinicipiu, ori mă împart între diverşi/diverse şi eu. Mai mănânc de vreo 7 ori, mai fumez nişte ţigări, ooo ia te uită e deja seară. Stau vreo câteva ore pe la pc, două- trei, depinde (cu pauze între ele) şi revin iar la viaţa cealaltă. Vizitez baia şi cu tot elanul mă azvârl în pat (de câteva ori îl şi nimeresc). Veioza e, cartea (de colorat) e, eu sunt...lipseşte ceva? Nu, hai gata, la somn, ca mâine e o altă zi.

Tot existenţiale

Câteodată fac tâmpenii şi pentru asta, mi se adresează tot felul de cuvinte. Mai nou am aflat că am cam sărit calul. I-auzi, ce noutate, de parcă îmi luasem cămilă şi-mi pusesem arcuri, ca să pot sări peste ea. Ţinând cont că ultima oară am călărit (un cal), pe când aveam 16 ani, cal, pe care şi eu şi stăpânul ne urcam cu ajutorul unui scaun, e de bine. Mda, recunosc, eu la 16 ani (şi chiar încă mulţi ani după) încă mai jucam mingea pe maidane, călăream, jucam nişte lapte gros (chiar şi subţirel, că eram cam toţi slăbuţi) şi cutreieram dealurile şi pădurile judeţului (nu doar din junglă), nu căutam iubiri pe hai cinci (hi5), hai şase, hai toate numerele, că nu fac discriminări, nici pe la colturi de dicoteci de ţară. Da' ce spuneam?! Aaa, că am sărit calul. Bun aşa. Se poate transforma capra, jucată acum vreo două săptămâni în iapă? Să presupunem că da, că altfel intru în depresie. De ce să sărim doar calul? De ce nu putem sări şi tigrul? Că nu-l avem p-aici, logic. Da' am putea sări câinele, închipuiţi-vă, dresăm câinele, îl punem să şeadă mumos şi-apoi cu tot elanul, zbanggg, ţuşti, hopaaa, sărirăm câinele. Am putea sări şi porcul, oaia, vaca (cine are bani de arcuri), important e să nu ne avântăm în a sări iepurele sau broscuţa. Nu, ăsta-i risc mare. Nu ne punem cu cei ce-s aşi la sărituri. V-aţi gândit vreodată de ce "sărim calul" şi nu orice alt animal?
P.S- ştiind una lume că am întrebări, d-astea existenţiale, s-a gândit să mă uşureze, să-mi adreseze tot mie întrebări. Acum, persoana având în dotare una bucată blog serios, ce mi-am zis eu, ia să dau un picior de ajutor şi să pun întrebările aici, dar fără să fac o altă postare. Deci:
- de ce când introduci o maşină cu spatele într-o curte nu se numeşte curtare, ci garare?
- de ce 2-10 (doi- zece) cum spun lăutarii? Răspunsul meu- păi, cred că lăutarii ăia vechi au dedus că au două mâini inmulţit cu 5 degete fiecare fac zece. N-a fost bun răspunsul, cică "sunt prea indulgentă, că mulţi dintre ăia din ziua de azi n-au habar că 2x5=10"
- de ce nu poţi vinde ceva şi la alb, ci doar la negru?
alt P.S- ştiu că mai aveam niţel şi primul P.S depăşea lungimea postării
şi ultimul P.S- aceeaşi persoană, ce se întreabă în primul P.S, cică elefantul nu-l putem sări, că-i prea mare, pisica e neinteresantă şi vaca...cine să sară vaca? Că taurul sare pe. Eu i-am zis taurul pe şi boul o întreţine.

V-am zis ca am dileme, dar mai presus de dileme, am întrebări existenţiale.

Râsul de Luni

Jean - Constantin si Stefan-Banica- Ca la Tanase