duminică, 31 ianuarie 2010

Daţi şapgă


V-am zis că-l mituiesc, l-am mituit şi uite ce a urmat. Am primit un premiu de la Cristian. Mulţumesc din suflet, dar zău că nu meritam (dacă vedeţi roşu în faţa ochilor să ştiţi, că-i din cauza emoţiilor mele, am obrajii mai roşii, decât un (d) rac). Acum, că-s mai bogată cu o insignă şi merg pe principiul "am insigna mea/ sunt premiantă/ şi mă mândresc cu ea/ s-o afle lumea toată" (promit, anul viitor merg la Eurovision, îmi iau bilete în primul rând, ce credeaţi?), îmi prepar nişte folkcorn, c-aseară am mâncat şi rockcorn pe lângă ele şi mi s-a aplecat şi trec mai departe, la treburi de-ale casei (de câteva nopţi nu dorm cum trebuie şi-mi fac de lucru, dărâm casa şi-o reconstruiesc şi dimineata mă scol obosită).
Staţi, că nu aţi scăpat, urc pe scenă, cu lacrimi în ochi şi genele fâlfâiind, precum fetele de la miss şi-n aplauzele publicului, predau insigna următorilor:
- Iculici- pentru că-s sadică şi-mi place "mizeria de blog" cu tot cu aricii ei :P
- Lillee - domne' are Lillee nişte cugetări, pfff, dacă n-ai aflat de ele, nu şti nimic.
- La Ionică (pentru toţi Ionici)- pentru că în sfârşit au revenit
- Ştrumfiţa - pentru questioarele ei.
- restul celor, pe care-i citesc, chiar şi cei, ce nu ştiu că-i citesc, chiar şi un alt premiant de data trecută, căruia i-am cerut şi acordul. Chiar şi...special îl folosesc, să va enervez niţel...cititorilor. Pot?Pot să înmânez insigna şi cititorilor, ce iau rata şi ajung aici? Pot, că-i a mea şi fac ce vreau cu ea. Chiar şi anonimilor, ce mă iubesc în anumite comentarii, ce n-or să apară pe aici, atât timp cât nu mă iubesc pe mine, ci îmi iubesc rudele, de gardul 1 şi mă trimit şi-n vizită, acolo unde am fosta cazată 9 luni şi două săptamâni.
Gata, mulţumesc Cristian încă o dată, mulţumesc cititorilor, mulţumesc cui vrea să-i mulţumesc şi sper, că-i ultimul premiu.
Pe scurt, după zăpăceala asta, din care nu aţi înţeles nimic, toţi sunteţi premiaţi. Vă scot la o prăjitură, că meritaţi şi nu o fac eu, puteţi mânca liniştiţi.

5 comentarii:

Lillee spunea...

Opa...stai putin sa-mi sterg lacrima.................................................................................................................Gata! Multumesc mult :-*

Anonim spunea...

Cu siguranta o meriti.Dintotdeauna mi-a placut stilul tau de blog...scrii foarte sincer si mai toate articolele ne fac sa zambim.Felicitari;)

Tasha spunea...

Categoric ,scrii frumos,ai meritat acest premiu!:)

iculici spunea...

DA ... MULTUMESC ! CHIAR MERITA "MIZERIA" MEA UN PREMIU??? DACA TU ASA CREZI, ASA O FI...

AAAA... NU STIU DACA AI VAZUT, DA' ... ALA CREDE CA M-A AFECTAT, CA M-A ATINS, CEEA CE A ZIS EL :)) MDA,,, COTUL MEU SE SIMTE OLECUTA ATINS, LA FEL SI BUCA STANGA... :)) EL CREDE CA DACA EU AM SCHIMBAT UNELE CHESTII LA MINE, GATA, M-A AFECTAT... :)) STUUPID.

Fetita Junglei13 spunea...

@Lillee- cu placere, meriti :*
@Dragos- multumesc
@tasha- multumesc
@iculici- daca eu cred ca merita merita, da? Eu, nu fata aia "grasa si plina de cosuri",da? Ce-mi place,cand aflu lucruri noi despre mine. Cu placere si da-i inainte cu mizeria,ca merita :*