O caut cu lanterna

Azi sunt pusă pe rele, dar ieri am fost mai rău. Ieri am căutat-o cu lanterna, tocmai ce-mi luasem baterii noi şi lumânare n-aveam cum folosi, că era vânt şi ploaie.

Sper că aţi observat că am ridicat degeţelele şi mi s-a permis să întreb: de ce când autobuzul e plin, toate babele (mă scuzaţi bătrânele doamne struţopăunofile) vor să stea jos şi sudie şi blesteamă (cu excepţia uneia, fostă profesoară, pe care am întâlnit-o eu cândva şi mi-a zis "nu te ridica dragă, eu când aveam ani tăi nu mă interesa de băbăciunile de prin autobuze şi poate că tu acum te simţi mai obosită, decât mine") şi când autobuzul e ocupat în proporţie de 5% stau în picioare? Cred că astea-şi fac un plan de acasă "Făi surată (sau la oraş n-o exista expresia?) hai la plimbare soro, hai să mâncăm nişte nervi, nervii tinerilor de prin autobuze." Vă daţi seama că surata nu poate spune nu unei oferte aşa de palpitante şi uite-aşa se avântă ele în vâltoarea oraşului. Primul autobuz, nu contează numărul, atât timp, cât totu-i gratuit, dau din coate ca s-ajungă primele şi-atunci când roţile se pun în mişcare privesc una la alta şi-şi spun din priviri "soro, la prima coborâm, azi n-am mâncat nimic în ăsta, îl luăm pe următorul". Da' ce-s fraiere? Nu, au şi ele o bucurie, predau ştafeta fericitei familii de piţicocalarofiicăbunică, ce se împăştie, prin tot autobuzul, fiica, ascultătoare de felul ei a fost desemnată cu marea şi importanta sarcină de a composta biletele. În plină acţiune, de găurire a biletelor, a fost îndrumată, de către mama, situată pe ultimele banchete: "du-te pe prima canapea". Ce atâta ascultare? Mai bine să scoată la suprafaţă rebeliunea din ea să ştie şi-ai ei cu cine au de a face : "io stau aici la fereastra asta". Rămâne el, singur şi în picioare (v-am zis că au desemnat babele pe cineva), soacra, femeie cu inimă bună nu poate îndura să-şi vadă ginerele supus la atâtea chinuri şi hopuri şi-l îndrumă şi ea cu aceleaşi difuzoare date la maxim "du-te maică pe prima canapea (cred că era vreo comoară acolo, de ambii au fost îndrumaţi să stea sau vreo bombă, de nu s-au aşezat)". Îl vedeam (cum să nu-l văd, când mai erau doar vreo 4 inşi în tot autobuzul şi el era chiar la 20 cm de mine?) cum fierbe, deja mă gândeam "hai că mă văd la tv, pe post de martor ocular", dar deja aveam un plan, le spuneam că mi s-a cucit (de ce doar să ni se pupezeze?) văzul. Doamne ajuta, n-a mai fost nevoie, el a reacţionat "lasă bre că stau bine acilişa". Totuşi, cred eu, că n-a stat aşa de bine, sau era la vânătoare de locuri, altfel nu-mi explic cum de la următoarea oprire, când unul dintre noi a fost debarcat de Schumi (să-i dea Domnu' sănătate şoferului, de a condus azi autobuzul ăla, că repede a mai mers el şi uite aşa n-am fost nevoită să stau prea mult în preajma ăstora, c-apoi, prin magazin, făceam calea întorsă, când îi zăream) s-a repezit cu atâta elan şi viteză asupra bietului scaun rezervat pentru "mama şi copilul", că mă aşteptam să aud "toata lumea la podea, ăsta-i un jaf piţiponcesc".

Şi când mă gândesc că toate astea au plecat de la mama şi dorinţa ei, de ai cumpăra un tv. Sper să aprecieze eforturile mele.

Şi nici au ai mei nu-mi e ruşine. În continuare vă prezentăm noul model de echipament sportiv, adaptat vremurilor, dar mai ales vremii, cu nelipsitele cizme de cauciuc: