vineri, 5 februarie 2010

În ţara covrigilor

Populaţie, lume, voi care sunteţi p-aici, ne-am jucat, ne-am distrat, ne-am citit, a fost minunat, dar a sosit şi clipa asta. Am ajuns la un moment dat în viaţă, în care ştiu pe ce drum trebuie să apuc şi pe ce tărâmuri să aterizez. Ce land of choice, ce ţară a tuturor posibilităţilor, eu am găsit reţeta fericirii şi tărâmul mult aşteptat. V-aş invita şi pe voi, dar nu ştiu dacă sunteţi dispuşi să riscaţi şi nu vă pot promite nimic. Oricum ţin să vă anunţ că am plecat pe tărâmul câinilor ce au covrigi în coadă .
Nu, nu plec nicăieri, dar mă distra expresia.


Da, e criză, nu-mi iau tratamentul la timp.
Acest material a fost realizat cu ajutorul lui Calu, cu ajutorul tatei, ce i-a pregătit mamei pastilele, cu ajutorul piticilor mei şi ţin să mulţumesc tuturor pe această cale.
Niciun animal nu a suferit in timpul şedinţei foto (nici măcar eu).
Când o să pot urca şi restul pozelor, o să-l vedeţi pe Calu în toată deplinătatea lui, dar promisesem ca o să vina azi partea asta. Pentru lapte şi miere încercaţi şi voi. Nu e dureros, vă spun din experienţă, pozele îmi sunt martore.
Acum ridicaţi-vă, nu-i frumos să staţi sub birou. Gata cu râsul.

7 comentarii:

MadMe spunea...

Ce tare e poza :)) Să ne iei şi pe noi în lumea asta a câinilor cu covrigi în coadă :P

Alin spunea...

HA!!

Lillee spunea...

:)) Chiar ma gandeam eu ca nu poate fi vorba de ceva serios.Cat despre bietu calu...super ii sta cu covrigul in coada. Gata m-am ridicat de sub birou

Micul Artist spunea...

Foarte tare =))

Fetita Junglei13 spunea...

@MadMe- va iau,cu mare drag va iau
@Alin- hi, hi
@Lillee- sa-l vezi cu 3 covrigi,o sa apara,cand rezolv cu pozele
@photograph- pentru tine astea sunt la "retineti si evitati" si pentru cei mai mici "uite ce se intampla, daca nu mancati tot"

iculici spunea...

CALU, CALU, CALU ... :)
CALU, DE CÂND ŢI-A CRESCUT, MAMĂ, COVRIGU' ĂLA PE COADĂ??? DOCTORU' ŞTIE? DA??? ŞI... CE PĂRERE ARE? SAU N-ARE? :P

PUP.

Fetita Junglei13 spunea...

@iculici- Calu zice asa: "ea ca ea, dar si el, el parea om serios,da' bine ca nu m-a inselat si saracii doctorii lor,cred ca n-au scapat nici ei"