Ştiu doar că atunci când am început să pricep ce a fost şi întrebam, el mi-a zis că aţipise, uitându-se la "Dulce şi amar", un serial bulgăresc, pe TVR1 şi s-a trezit dintr-o dată în vuiet şi trosneli, zicând "na, că ţi s-a înfundat acum, te-au aranjat" ( avea şi el frustrările lui, cuvintele fiindu-i adresate lui CN, plecat într-o delegaţie în Nigeria), abia apoi realizând, că nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmpla. A luat-o pe sor'mea în braţe, după secundele alea de coşmar, a ieşit la bunici, s-a asigurat că-s toţi bine, prin preajmă şi împreună cu un alt el au plecat la Plopeni, să ajute, credeau ei. Dezgustaţi de ceea ce au văzut, s-au reîntors spre dimineaţă acasă (au unii un suflet aşa de bun, încât se apucă de făcut averi, chiar şi atunci când alţii suferă).
Atât am mai aflat, mai târziu, când îi ascultam (şi-i ascult şi-acum, chiar dacă...), că atunci s-au dus şi ei: Filofteia Lacătusu, Toma Caragiu, Doina Badea.
2 comentarii:
Banuiesc ca e vorba de cutrenur?
Trist moment. :( Din fericire nu l-am prins, dar sper să nici nu prind vreunu de asemea intensitate.
Trimiteți un comentariu