Aşadar am luat din acaret una bucată butoi şi una bucată scândură, aşezat butoi pe burtă (burta lui, nu a mea), pus scândura peste şi-i gata cumpăna. Cine stă în cumpănă? În partea de jos-eu, în partea de sus... aţi ghicit, tot eu. Ce să fac acum? Să-njur Electrica, să mă-njur pe mine, ca nu-mi scriu din timp, ceea ce debitez, sau să înjur Statul Român (clar, pentru toate e de vina Statul).
Trei variante la alegere, nu sunt niciun prieten (pe cine să suni la ora asta, că nu toţi sunt lilieci?Mai sunt şi bufniţe), până o intra publicul mă-njur pe mine.
Păi de ce? După ce mi-am trimis piticii cu milogeala la instituţii, după ce am făcut poze pe furiş, după ce mi-am tocit tastatura, după ce am combinat poze, după ce-uri d-astea multe, să mă mândresc şi eu cu satul meu, acum nu mai am nimic, trebuie să reiau totul de sub nivelul mării. Repet: pe cine să înjur? Pe mine, c-am refuzat laptocul oferit, l-am cedat altora, dar poate găsec pe cineva, să facă pe eoliana pentru mine.
Ţin să vă anunţ că butoiul şi scândura nu au suferit nicio ruptură, sunt intacte şi-s prin acareturi, că doar nu plecam acum după ele, nu, le iau azi la serviciu ş rezolv toată dilema.
4 comentarii:
:)) Viata grea ai. Incet-incet le iei tu de la capat.( dupa toate urarile de bine celor de la electrica, normal) Hai te-am pupat si iti doresc o seara/noapte buna :)
@Lillee- o sa vezi tu cum sta toata tarasenia,cand o sa reusesc (duminica) sa postez.E mult de munca.
Ma tot gandeam,Lillee m-a pandit si-acum nu ma lasa sa intru pe la ea sa ma delectez.
Somn lin (lin=usor,nu pestele) :*
UMPLE-LE FRIGIDERUL CU "CARNE" !!!!! ASTA MERITĂ. ÎS FLĂMÂNZI. :))
PUP.
@iculici- flamanzi rau,de mereu recurg la astea,dar nici eu nu-i las,plus ca de fiecare data ii stresez cu telefonul.
Trimiteți un comentariu