miercuri, 3 martie 2010

Astăzi e ziua ta,

da'-i frumoasă ca mine (ce modestă sunt) şi zbuciumată ca noi toţi.
La Mulţi Ani MIRC !
Nu ştiţi cine e MIRC, păi nici nu aveţi cum. MIRC e bărbatul acela, ce s-a născut înaintea mea cu şase luni, afectat fiind ca şi mine, de anul naşterii. MIRC e cel de ducea Dinamo de râpă şi datorită lui Steaua era campioană. Cum, nu ştiaţi asta? Cât l-am bătut eu pe el la fotbal şi cât mă faulta el pe mine, da' nu-i puteam da roşu, că de una singură nu puteam juca (şi-o mai lua şi Steaua, recunosc). E cel ce a "participat" cu mine la bătălia aia din '89, cel ce vâna iepuri şi căprioare, cel ce mi-a dovedit că-i un bărbat adevărat şi m-a lăsat pe mâna indiencelor cu fuste lungi şi creţe, cărând după mie şi ditamai sacul cu "armament", cel căruia îi dădeam cravata mea de pionier, când ni s-a schimbat programul, cel ce arunca ghiulele cu mine, pe casele altora, cel ce nu ştia să fluiere pe degete şi mie mi-a ieşit din prima, cel ce l-a provocat pe Balaurul la cerşit în Mercur, cel ce îmi punea scara la casă să ies pe geam în după amiezile în care se credea că dorm (pfff şi-mi zicea tata că o să vină vremea când o să-mi doresc să dorm şi n-o să am cum), cel ce mă acompania la muzicută, când eu o lălăiam la acordeon şi-aveam cel mai minunat public, niciodată nu spuneau că nu le place (de fapt nu spuneau nimic, nu mai aveau cum), cel ce fugea în '90 după cutremur să vadă ce ne fac bunicii. Cu el am fumat prima ţigară, eu renunţând apoi timp de vreo 25 de ani la viciul ăsta, cu el cântam şi puneam pe alţii să facă pe orga de lumini, cu el mi-a fost frică să nu rămână fără casă, după ce ploaia provocase carbidul la o borboloseală, de am crezut că o să ne trezim zburând pe Pluto, având casa pe post de rachetă, cu el am pus la cale să furăm inelul Arabellei. El mi-a fost alături şi a dat alarma, când, ca o coincidenţă, în ziua exploziei de la Cernobîl, pe mine m-a luat ameţeala în ditamai pădurea şi parcul de distracţii (ştiam eu c-o să dispară parcul ăla, d-aia îmi era rău) şi-apoi m-au tratat toţi ca pe cine ştie ce vedetă de fiţe, venită să susţină vreun concert; căsuţa nr unu, acolo stăteam şi veneau toţi să vadă ce fac. El era printre cei ce eram hotărâţi să facem o piscină, după ce ne-au luat din glii să facă parcuri în oraş; dintre cei ce făcusem ditamai coverga în pădure (constructorii de azi sunt nimic pe lângă noi). Din cauza lui mi-am luat nişte muştruluieli zdravene, când am zis că ies doar pe drum, dar eu am plecat la islaz, să jumul o găină pentru băieţi, că doar eram gospodină (eram, da? Că aveam doar 10 ani) şi amândoi nişte şuturi, de la sor'mea, când ne-a prins ca ne spălăm pe păr, pe drum, venind de la građiniţă. Cu el era să fac cea mai mare nebunie din viaţa mea, noroc că ne-a auzit edilul şi m-a potolit (alt semn da, că ştiam eu ce ştiam). E cel, ce acum doi ani, într-o filozofie de vară, mi-a zis "ştii ce, părinţii noştri erau mai serioşi la vârsta noastră", probabil, i-am şi zis "mă scuzi, dar eu nu mi-am cunoscut părinţii la vârsta aia, ai uitat că scria-n almanahul Femeia, că eu sunt un geniu (asta datorită vârstei , pe care o avea tata, când m-a conceput)"
Gata, cu MIRC am făcut multe şi-o să mai facem, MIRC e soţul lui MMS şi tatăl lui MAI, sau mai bine spus el, MMS şi mulţi alţii suntem sclavii ei. MIRC e cel ce abia aşteaptă 1 Aprilie anul ăsta şi păzeşte sârma de rufe a vecinei, iar mie nu ştiu ce-o să-mi facă, dar o am promisă de un an.
La Mulţi Ani MIRC şi nu uita, melodia asta e pentru tine (nu găsesc varianta originală, la fel cum n-am găsit-o nici pentru film).

6 comentarii:

Lillee spunea...

La Multi Ani si din partea mea. Sa fie sanatos, fericit si poate mai indulgent cu tine de 1 aprilie. :)

Fetita Junglei13 spunea...

@Lillee- multumesc,sa stii ca eu inca sper ca o sa-mi faca ceva de 1Aprilie,pe mine evita lumea sa ma pacaleasca si nu stiu de ce :)

iculici spunea...

SĂ TRĂIASCĂ MIRC !!!!! :*

BĂI, ... DECI, ... EŞTI CU CAPU' . :))
MELODIA AIA CU SALCÂMUL, NE-A ÎNVESELIT COPILĂRIA; O ASCULTAM CÂND ERAM MICI, LA GREEEU. ORIGINALUL E LA MINE. :)) PE CASETĂ :)) MUHAHAHA :))
DACĂ AI VREUN PROGRAM CARE TRANSFORMĂ DE PE CASETĂ ÎN CHESTII PENTRU PÎCÎ... ŢI-O TRIMIT ÎN SECUNDA 2.

PUUUUUUUUUUUUUUP.

MadMe spunea...

La mulţi ani MIRC :D

bibi spunea...

la multi ani MIRC...poate ne ierti ce am facut data trecuta cu masina ta:( si te rog sa nu-i pui mamei mele chiloti si sutiene legate de masina asa km ai promis...

Fetita Junglei13 spunea...

@MadMe-multumesc
@bibi- vai de noi,dar vai de el,am o banuiala ca pe mine,daca lucrez,n-am facut calculul,o sa ma pazeasca sa ma sperie,sa vezi ce surpriza ii ofer :P
@iculici- multumesc.Te-ai prins si tu?MIRC are si un film, facut de mine pt el,din poze,pe aceeasi muzica,dar pe principiul nu ne postam intre noi pe site-uri,ca nu vrem s-ajungem vedete,nu l-am pus aici.Exista programe pentru transformarea aia,ma interesez,daca aflu o solicit si apoi ti-o returnez. >:D<