Dacă ştie cineva

Mare necaz, mare nenonorocire, 11 Martie şi-afară ninge. Priviţi şi voi partea bună, trecem din iarna direct în vară, nu mai investim în pantofi, trecem direct la sandale (am fost acum o săptămână la magazin şi am regretat ca n-am avut camera foto cu mine, era în zilele alea un pic călduroase şi-am întâlnit două cocalare, una- cu geacă şi sandale, oja roz, a doua cu bluză pe gât şi papuci, oja albastră. Aţi înţeles şi singuri, n-aveau şosete). Altul e baiul meu, dacă are cineva numărul de telefon al lui Ţiriac, să mă anunţe şi pe mine.

Trebuia să vă vorbesc în leapşa aia, despre satul meu şi despre faună, dar m-am gândit ca nu mai e aceeaşi, nu prea mai avem nimic. Uite că s-au gândit ei să mă contrazică.

Fiind copil, păduri cutreieram, la vânătoare, iarna. Cât era iarna de lungă în zilele de Sâmbătă şi Duminică şi-n timpul vacanţei, in pădure ne găseai, cu tot arsenalul după noi. Trei eram, eu, MIRC şi CVC. Până să-nvăţ eu să fac arcuri din alun, comandam: "tataie, vreau arc" şi el ce putea să facă? Arcuri, dar şi el la rândul lui comanda mai departe"nevastă, fă o căciulă cu găurele, pentru asta mică". Parcă o aud "găurele în toiul iernii?". Găurele, da, că mi-o punea peste căciula normală şi orna găurelele cu tot felul de pene, să arăt, precum un indian, iar ca bonus îmi făcea şi-o tolbă pentru săgeţi şi-o sabie, toate de lemn. Arsenalul pregătit, noi pregătiţi de când ne-am născut, Tarzan lipsea. Nu râdeţi, că pe atunci chiar exista. Era al lor, ce-i drept, dar era un câine, şchiop (datorită vânătorilor ălora adevăraţi-aşa spuneau ei, care l-au împuşcat în picor, într-o noapte) şi bătrân. Pregătit şi Tarzan, legat cu sfoară, să nu se piardă de noi. Mare prostie, el chiar alerga după vânat, noi îl ratam mereu, dar cu rândul, depinde de cine era câinele legat în momentul acela, eram ca-n filmele cu şi despre cowboy (schemă: câinele =calul=> calul târăşte neleguitorul. Cine e nelegiuitorul? Răspuns: cel, ce e legat de câine). Aşadar la vânătoare. Ce încercam să vânăm? Căprioare (d-alea cu 4 picioare, era altfel atunci), iepuri şi fazani, c-atât era în pădure. Ce făcea Ţiriac în timpul ăsta? Juca tenis cu macaroane(John McEnroe). Ce facem noi acum? Păi, acum ceva vreme mă gândeam să sunăm la senzaţional, să-i spunem de proiectil, ca să ne sape grădinile, nu mai e nevoie. Au dispărut căprioarele, dar au venit mistreţii şi-au venit aşa de bine, că vin până-n sat. Cine are parte de ei? Cine stă sus pe deal şi vede dincolo de municipiu? Aţi ghicit, noi. Şi i-am zis tatei acum ceva vreme "ce ne trebuie gard, tu nu vezi că altora le e silă să facă? Noi facem atâtea?", na, acum să se oftice, alţii au grădina săpată, până lângă casă, noi doar în partea de jos. Ce face Ţiriac acum? Habar n-am, că nu ştiu de unde să-l iau, că dacă aş avea numărul lui, l-aş suna să vină la vânătoare, el s-ar distra, noi am scăpa. Nu de alta, dar îmi duc unii grija, deja mă închipui, reîntrocându-mă acasă în serile, în care lucrez:

"Bună seara... săru'mâna... aaa, salut porcul" şi-atât, c-apoi, primul copac e-al meu, asta aşa că sunt optimistă.

P.S- Hai, luaţi-vă repede telefoanele, verificaţi şi, dacă scrie pe undeva Ţiriac, daţi-mi şi mie de veste. Ştiţi voi, care Ţiriac, nu-mi daţi numărul oricărui amic, ce are acelaşi nume de familie, că şi eu am nume de fotbalist, dar n-am nicio legătură.