Doar că şi arbuştii plâng uneori, pentru că arbuştii, din curtea spitalului simt şi văd.
duminică, 31 ianuarie 2010
Şi arbuştii plâng uneori
Nu urăsc spitalele, dar nu suport mirosul şi mizeria ce o văd acolo (In unele dintre ele). Nu urăsc spitalele, pentru că ştiu, c-aşa e viaţa, colorată şi câteodată, doar trecând pe acolo, mă mai pot bucura de ei. Ieri, o oră petrecută la capătul lui, o oră privind la o perfuzie, o oră în care m-am bucurat doar eu cu el (da, ne-am bucurat amândoi, ne-am bucurat că încă mai putem vorbi unul cu altul), în care, ca de obicei am primit aceleaşi sfaturi despre viaţă, m-a scârbit într-un fel. Am văzut o mizerie de chiuvetă, mai ceva, decât cele din gările ale uitate de lume, nişte mizerii de stative (sau cum s-or numi) pentru perfuzii, pline de sânge, nişte mucegai pe pereţi, oameni îmbrăcaţi cu haine groase, oameni abandonaţi (nu suport oamenii ce-şi lasă bolnavii prin spitale, de parcă s-ar debarasa de un lucru nefolositor)... Am ascultat Radio Cultural şi tot el mi-a povestit cum şi-au cumpărat lupii galbeni pantofi de mort, înainte de '89, într-o escapadă în Italia şi-apoi i-au purtat la noi, pe timp de ploaie şi-au rămas fără nimic, că s-au dezlipit tălpile. El m-a făcut să uit, că-s într-o mizerie de spital, pentru că aşa e el, nu vrea să ne vadă trişti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
ba nu ma face sa plang k eu plang sa stii nu-mi trebuie multx(
@bibi- sa nu plangi,ca asta-i viata,colorata.De tine ma nevoie si o sa am mereu >:D<
Trimiteți un comentariu