Azi şi azi am făcut o tâmpenie şi-i d-abia ora 11:30. După ce am dedus că-ntineresc, altă explicaţie nu găsesc, la faptul ca ieri mi-am bătut (fără milă) recordul la somn şi-am dormit cu mici întreruperi, destinate stomacului, de la 4 am până la 9pm şi cică, dacă îmbătrâneşti dormi mai puţin, cum eu dormeam 5-6 ore pe noapte (câteodată chiar mai puţine) şi-mi erau de ajuns, acum dormind mai mult, întineresc, nu? Mi-amintesc că, de câteva ori au venit să vadă, dacă respir, apoi ştiu că a sosit ea şi spunea "ia te uită cum doarme asta mică, zici că visează", i-am răspuns "auzi, chiar visez, mai stau o oră şi vin eu pe la tine". O oră a avut cam 148 de minute, dar la ea n-am mai ajuns.
Bun, dormind atât, normal că azi sunt mai activă, ca niciodată. Deci, mişcându-mi agale corpul spre bodega de la jumatea străzii, auzul mi-a fost perturbat de fluierături şi cuvinte, pline de inteligenţă "pâs pâs". Nu dau atenţie, trec mai departe, dar "pâs pâs" continuă şi bine chiar, că deja la al şaselea "pâs pâs, pisi unde te duc paşi ?", am făcut-o, m-am întors şi mi-am început discurul "auzi bă? Normal c-auzi, cine te crezi? Ai nevastă acasă, ai mamă, ai rude feminine? Du-te-n ce vrei tu, dar zi-le lor pisi, nu mie şi gândeşte-te cum ai reacţiona, dacă un maimuţoi ca tine, le-ar zice ceva pe stradă" (da,da ştiu, îs nebună, dar cam ăsta e discursul meu de fiecare dată), m-am întors şi mi-am văzut liniştită de măreţele mele planuri - cumpărarea pâinii. Doar că monologul meu a fost auzit şi de altele, dialogul, ce a urmat, a fost cam aşa:
"-de data asta ai făcut-o lată. Ştii cine e ăsta?
-Sincer, nu, dar nici nu vreau să aflu, doar dacă e Superman şi-i deghizat acum. Deja tremur, mă gândesc, cum o să fie, când o s-o fac lungă
- păi ăsta e rudă cu J, marele "jmecher"
- aşa şi? Ce poate să-mi facă? Să-mi taie ţevile, să mă debranşeze, să-mi ia apa de la gură şi să mi-o toarne-n cap? "
Promit că nu mai fac, nu, data viitoare am s-o fac lungă, da' lungă rău de tot (despre trăsnaie vorbesc, există o persoană, de-mi citeşte aberaţiile şi interpretează orice).
3 comentarii:
La trasnaie ne gandeam si noi...ce vrei sa spui?
@Lillee- te gandesti tu la trasnaie,dar o minte "bolnava",ce interpreteaza tot ce scriu,oriunde scriu, se gandeste la altceva ce as putea lungi si ingrosa in acelasi timp
EU CRED CĂ ERA SUPERWOMAN UNDERCOVER :))
PUP.
Trimiteți un comentariu