De ce o fi evoluat lumea?

Eu una, nu suport frigiderele astea "enterprise", de au detronat de la guvernarea răcitoarelor, pe Fram şi Artic. Ce drăguţi erau ăştia doi, mă acceptau oricând, mă lăsau chiar să le umplu de abţibilduri sau agţipilde, cum spun unii, cu Pantera Roz şi alte minunăţii luate de mama pe sub mână. Mi-o şi închipui pe mama, cum stătea ea aşa rezemată de tejghea, de vorbă cu tovarăşa gestionară şi-i spunea "auzi Mio (fată a apărut mai târziu, atunci îşi spuneau pe nume) dă şi mie să duc ceva acasă la nebuna aia, că mă caută prin geantă şi s-o păcălesc repede. Auzi, da' eu ţin mâna deasupra, ca un pod şi tu aruncă-le, precum viitura, pe sub mână. Hai că-i cul. Nu ştii tu ce-ai aia cul, dar o să apară peste vreo 20 de ani". Bun aşa, iar am deviat. Respir adânc, expir şi mai adânc, încă o dată. Gata. Mi-am revenit.

Că m-apucă pe mine, vizita nocturnă în bucătărie e ceva normal şi firesc, deja de multă vreme nu se mai sperie nimeni, cum că ne-ar ataca cine ştie ce inamici sau băieţi atacatori de "vile" (sunt prea vechi ştirile? Probabil, realitatea-i alta. Nu-i ca cincinalu, e anual, bilunar sau chiar lunar, in anumite perioade), nu, ei ştiu, că ori am dat iama-n frigider, ori hoţii-mi fură cizmele (că atât pot ei lua de pe o scară şi de la o zuză uitucă), dar şi când le-oi zări la cineva, le recunosc imediat, sunt unicat, sunt marcă înregistrată.

Hai, că iar am luat-o pe arătură. Cum spuneam nu mai suport frigiderele sau cel puţin nu îmi suport frigiderul. E 3 dimineaţa, ştiu, oamenii normali dorm, eu nu şi nici ăsta micul, stomacul meu. Cum l-am văzut cam supărat, am încercat să-l păcălesc cu vreo 2 cornuri, 3 pungi de pufuleţi şi-o portocală. Ce, crezi că a vrut? Neaah, striga cât putea "hai în bucătărie"şi-uite aşa m-a luat ostatică şi-am ajuns pe minunatul tărâm. Dă-i şi caută, găseşte în cutia asta albă cu motoraş, ce toarce liniştit, scoate afară, aşează-te la masă, ia pâine şi surpriză, ai uitat exact ce era mai important. Mare lucur? Din doi paşi am fost lânga el. Da, da, mare lucru, am încercat să-l deschid, a refuzat, am încercat mai cu forţă, nimic, am trecut la rugăminţi, nimic, i-am zis Sesame am să te şterg zilnic, nimic. Deja şi nervii mă rodeau încet, încet, nu doar stomacul. N-am mai rezistat si i-am zis "mai teroristule, reţinător de mâncare şi bucuri pentru stomăcelul meu, dacă nu te deschizi, pun flexul pe tine". Cred că s-a speriat, am reuşit să-l deschid şi mâinile mele să zburde printre oale şi ulcele.