N-am timp

Recunosc, sunt o roabă. Acum nu te gândi că ai rezolvat dilema cărării balastrului, nisipului sau a ceea ce mai ai tu prin ogradă, nu, sunt o roabă, o sclavă. Propria mea sclavă. Am timp de multe, n-am timp să mă plictisesc. Am idei, nu m-a părăsit insipraţia, dar n-am timp să le şi scriu. De fapt timp mi-aş face, dar nu am condiţii. Singură mi-am distrus condiţiile, că am avut încredere în cei de la net. Pentru moment zici că a explodat butelia în cartier (bine că nu avem butelii), mănânc într-o casă, fac baie în alta, dorm în alta şi pâc-ul meu (adică râşniţă, pe numele lui) e undeva pe jos, într-una din casele astea.

Aşa că pentru azi n-am decât un sfat: dacă aprinzi aragazul să-ţi faci cafea, pune şi ibricul, nu aştepta lângă şi-n momentul în care vrei să pui cafeaua să pui direct pe flacără, că nu iese nimic, poate doar nişte cuvinte pe gură, adresate ţie şi nişte râsete din partea familiei. Clar, mie îmi dăunează somnul.