IP-ul

         Da, da, chestia aia. Îhî, chiar aia. Nu e mereu reală.
         Eu una m-am săturat să-mi fie recomandate persoane din Boldeşti Scăieni sau Lipăneşti. Persoane, pe care, cică ar trebui să le cunosc. Sincer, şi, dacă aş locui acolo,nici primar dacă aş fi, nu i-aş cunoaşte pe toţi.

Acelaşi ADN

Mă-ntorc, ca orice om normal, de la serviciu. De fapt, în zilele noastre, asta-i un noroc, nu o normalitate. Leşinată de foame (exact, îmi revin) şi binedispusă, doar, ca de obicei, lupta între DC şi DJ, s-a încheiat din nou cu victoria comunalului (ştiţi, treaba cu vecinul) Să mulţumim p-această cale sindacobenzinarului, uraaa, aplauze. Să mulţumească cine o vrea, noi preferam să ne-ngropăm sub zăpadă, dar să ne rămână altele. Gata cu mulţumirile, să trecem la ale mele. Ce face olteanul, când n-are ce face? Se dezbracă de o haină o pune într-un cui şi-o păzeşte să nu i-o fure cineva. Bun, ce gândesc eu pe persoană fizică" hmm, ce ar trebui sa fac?"? Hai că până mănânc ceva să deschid şi minunăţia asta de râşniţă (=pâc). Cred că d-abia aştepta,era foarte nerăbdător, dar mai nerăbdători au fost cei de la UPC,nici n-am clipit, că m-au răpit. Mică scofală, am stat eu fără pâc două săptămâni si alţi zeci de ani, fără net şi nu s-a sfârşit lumea. Ce-i drept, atunci nu aveam blog de hrănit, hrăneam pisici dimineaţa, le tăiam frunze. Păi, ce, doar câinii să fie vegetarieni? Îmi deplasez corpul din dotare în minunatul tărâm al bucătăriei şi ce-mi văd ochii, că doar nu urechile, alte patru persoane sălăşluiau p-acolo. Doi erau de-ai casei, dar celelalte ce căutau? Ori mama s-a apucat de spiritism, ori tata şi-a făcut harem, ori se pune la cale vreun upercut de sat (nu dăm lovituri de stat, noi de ocupăm doar d-ale noastre). Pe ultima am exclus-o rapid, una bucată persoană are legături sus puse în sat şi doar nu-şi sabota propria fiică. Ce să fac? Dacă scot mâncarea, vor şi ele, că-i criză, dacă n-o scot, leşin eu sau iau la palme pe totă lumea (recunosc, fac urât la mâncare) şi-atac frontal "ola fetilii (nu contează că au peste 60, tot fete-s, da?) mie să-mi spuneţi repede, ori faceţi economie la căldură şi veniţi la noi, ori vă e foame, ori v-a cântat tata serenade-n tinereţe şi-acum v-aţi amintit şi-ati venit să suspinaţi, acum eu ori scot mâncarea şi mănânc şi voi vă faceţi că nu vedeţi, ori fac, precum răposatul Gâgă, vă-ntreb "mâncaţi? nu mâncati, las' că mănânc eu". De fapt, las' ca nu-s aşa de rea, dacă preparaţi si voi ceva, cât fac eu o baie, mâncăm împreună. S-au simţit fetilii, au început să râdă, au spus aceleaşi vorbe de duh "Vasile asta-i fata ta", dar tot le-am invitat la masă. Şi-uite-aşa am trăit fericiţi si-am împăcat şi iada (adică je) şi caprele (adică ele, că-s mai bătrâne). Stomac liniştit, net nu, cablu tv nu (cablu-l aveam, întins prin casă, dar refuzau artiştii să între-n cutiuţa argintie), zbang Vasile cu radioul. La radio?! Teatru radiofonic şi-auzi-l, ce-i debitează mintea "adu felinarul, stinge lumina, luati cărţile, alinierea pe canapea". Gata, m-am gândit, trebuie să plec, ăsta mic are de gând să faca nebunii cu fetilii, da' de unde, ca una n-a mai putut şi l-a întrebat "ne zgorneşti?", "Nu, dar dacă tot nu-i tv să ne simtim ca-n alte vremuri, hai linişte, că-n seara asta avem cultură". Şi dacă doamna cu părul alb, doamna cu acte, a tatei, a tăcut până acum, ne-a lovit cu inteligenţa: "ăsta-i tac'su' aleia de mai devreme".

Concluzia: ADN-ul mai nou se stabileşte pe vorbe.

Nu lasa pe mai tarziu,

 ce poti face acum. N-am mai postat, nu din lipsa timpului, nu ca n-am idei, nu, ci pentru ca mi-am facut mereu timp sa rad, sa ma joc, sa imi distrez amicii, sa ajut pe cine vreau eu, sa citesc, sa dansez, sa cant, sa ... multe. Mi-am facut timp pentru multe, dar am amanat mereu, sa-mi dedic timpul rasnitei mele= pc, iar el mi-a demonstrat ca nu trebuie sa neglijez nimic. Din comoditate, de sila, nici nu mai conteaza de ce, mi-am salvat in ultima perioada, cam toate documentele si pozele pe desktop. Nu face prostia asta, Duminica am deschis pc-ul si-mi disparuse tot de pe desktop. Mda, s-au dus, in excursie, in Atlantida, nu stiu unde, am recuperat o parte, inca ma lupt cu programe si programele de recuperat restul. Imi pare rau doar pentru o carte (mda, am fost asa de idioata, incat am salvat o carte, ce nu stiu daca va fii vreodata publicata sau daca am sa aflu, cand va fi si-am salvat-o pe desktop), niste poze, ce nu erau ale mele si alte nimicuri. Tocmai d-aia nu mai scriu cu diacritice, nu am postat nimic si daca azi nu reusesc, stiu ce am de facut pe viitor, NU SALVEZ NIMIC IMPORTANT IN C.

N-am timp

Recunosc, sunt o roabă. Acum nu te gândi că ai rezolvat dilema cărării balastrului, nisipului sau a ceea ce mai ai tu prin ogradă, nu, sunt o roabă, o sclavă. Propria mea sclavă. Am timp de multe, n-am timp să mă plictisesc. Am idei, nu m-a părăsit insipraţia, dar n-am timp să le şi scriu. De fapt timp mi-aş face, dar nu am condiţii. Singură mi-am distrus condiţiile, că am avut încredere în cei de la net. Pentru moment zici că a explodat butelia în cartier (bine că nu avem butelii), mănânc într-o casă, fac baie în alta, dorm în alta şi pâc-ul meu (adică râşniţă, pe numele lui) e undeva pe jos, într-una din casele astea.

Aşa că pentru azi n-am decât un sfat: dacă aprinzi aragazul să-ţi faci cafea, pune şi ibricul, nu aştepta lângă şi-n momentul în care vrei să pui cafeaua să pui direct pe flacără, că nu iese nimic, poate doar nişte cuvinte pe gură, adresate ţie şi nişte râsete din partea familiei. Clar, mie îmi dăunează somnul.