joi, 15 octombrie 2009

Pentru copilul din mine

Îi ştiu de o viaţă, când m-am născut eu, ei erau deja aici şi totuşi, azi mi-am dat seama că pe ea nu o cunosc. Ce-i drept, nu au fost ai mei, mereu sor'mea îmi spunea "să nu te atingi de Nucu şi Nana", recunosc, pe Nucu îl mai furam, când nu era ea acasă, dar pe Nana nu prea o suportam, mi se părea încrezută şi aveam impresia că din cauza ei ştie sor'mea tot ce fac, dar azi, azi, după 32 de ani de viaţă, descopăr că Nana e defectă. Nana are funduleţul în faţă si orice i-ai face nu o poţi repara. Săraca Nana, degeaba a fost încrezută, că tot Nucu e mai frumos.
De ce îi cheamă aşa? Nu ştiu, din cauza celor de i-au fabricat, aşa scrie pe ei. Unde am dat de ei? Unde am dat şi de poza de mai jos şi-am întrebat-o pe mama "ce faci femeie, mă pui la perete?" (copil fiind (încă),acum învăţ cuvintele, sunt la stadiul în care mama e femeie, fată, capelli bianchi şi alte epitete ), "nu, dar mi-e dor de perioada aia, de sor'ta, de mamaie şi chiar de tine, deşi nu am petrecut mult timp împreună", aşa că special pentru mama, mă fac de râs ... iar:
Aş vre să fiu copil, măcar o zi, măcar o oră.

Mihaela Runceanu - Sa fim copii

9 comentarii:

bibi spunea...

melancolica...:-s ba tu esti copil mereu prin tot ceea ce faci si prin faptul ca ne pui sa facem tot felu de tampenii....km a fost botezu lu calu si iesitu cu sampania:">:Xailaviu:X:X:X:X:X

enibadi spunea...

Mai pitic,de vreo 2 ore rad intr-una,mai vin,ma uit,rad,plec.Sa fim copii zici? Cat de copil sa mai fii tu?Cat?

enibadi spunea...

Stai ca mi-s dusa cu bidonul,rad ca ma gandeam din titlu ca esti embarasada si ma gandeam,dar el,unde e el, ca vad ca la multumesc n-a fost ce crezui eu.

Fetita Junglei13 spunea...

@bibi- ailoviu ciu :)
@enibadi- "intr-o nu stiu care gara...sta ascuns un soricel"

iculici spunea...

>:D<
ATAT.

iculici spunea...

>:D<
ATAT. SI O HALVITA.

:D

bibi spunea...

"intr-o nu stiu care gara...sta ascuns un soricel"...cu poante de gagiu,din buze salta mai sus...te-a chemat si tu te-ai dus:))

Fetita Junglei13 spunea...

@Iculici- Multumesc pentru halvita, a fost buna :)
@bibi- "m-a chemat,dar nu m-am dus/si acum regret nespus" :)

bibi spunea...

REFREN: daina mucles daina deles sparagaragalei daina unu-i bisnitar daina unu-i galciovar:))