miercuri, 20 februarie 2019

Mercur retrograd la drum de zi

   
  Luna plină în Fecioară, dar e mai de treabă Mercur retrograd.
Luna avu apogeul ieri la 18. Nu, că nu-mi dădui seama eu, când am studiat-o aseară,  studiam de drag, spunea o doamnă la tv. Pe principiul din totdeauna "o să ai o zi bună, dacă nu ai început rău" și Murphy, care lucra, până am făcut cafeaua și m-am dumirit ce se întâmplă, ascultai ceva: 
- or să renunțe la fumat - desigur, d-aia savuram o țigară în timp ce stăteam cocoțată într-un copac s-o studiez mai bine și s-ascult liniștea
- deși sunt foarte organizate, nu e clipa să facă planuri  - da, da, d-aia tai de pe lista aia "pentru Sâmbătă"
- sunt sarcastice și la cumpărături aleg doar cum vor ele - mda, mă și vedeam zicându-i băietului de la pescărie "te rog să numeri ouăle de pește, vreau doar 13"
- deși au foarte multe de făcut zilele astea, nu încetează să râdă și să își facă timp și pentru problemele altora - hai, c-aici nimeri ceva. Aveam pe listă decolarea și întoarcerea rapidă cu frâna de mână trasă, dar nu știam că trebuie să-i duc și unei prietene în municipiu, capul pe care și-l uitase acasă și să o plimb cu liftul panoramă 😂
- au impresia că ziua e prea mică pentru câte au de făcut - mda, până acum nu credeam asta, dar văd că staționez cam mult în așteptarea prietenei.
- or să își satisfacă unele plăceri și or să se surprindă și pe ele - eh, da, îmi luai patru înghețate, pe care sper să nu le duc lichide acasă.
   Cred că mai avea ea de zis, dar eu aveam alte planuri și deja mi-era dor de Mercur retrograd, precum mi-e dor de pat acum, dar cred că pot să prind 13 minute așteptând aici.




Niciun comentariu: