Dincolo de prăpăd
AP
Tot mai cumplit şi mai urât îmi este,
Printr-un tunel înzăpezit trecând
Să mă înec, plângând, în propriul gând,
Nemaiaflând de tine nici o veste.
Aud că vei ajunge-ntre neveste,
Între suferitoarele de rând,
Definitiv am să te pierd curând,
Sunt inutile lacrimi şi proteste.
Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt,
Şi cum coboară lacrimi să mă spele,
Te caut într-un cuib de rândunele,
Mi-e dor, măcar în poze, să te văd.
Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd,
Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu