vineri, 30 aprilie 2010

Şi totuşi

încep să cred că m-am născut când trebuia.
De când au început piticii să îşi instaleze tabăra în căpşorul meu şi-au mai invitat şi vocile alea, de se contrazic între ele, am zis că trebuia să mă nasc pe vremea lui Ilie Moromete şi eventual să fiu şi o rudă de a lui (nu cred că au apărut chiar toate rudele în roman), numai că în ultima vreme am realizat, că spre binele meu, m-am născut exact când trebuia.
Următorii copii sunt crescuţi, de aceleaşi, ce într-un fel sau altul, m-au crescut pe mine:
unul de bunică, adică verişoara mea (da, s-a măritat la 17 ani cu ungurul- frumos ungur şi de treabă, păcat că l-a nimicit "nemernica", dar tot prahovean a rămas- şi la 18 a născut. Fiică'sa (ce rudă îmji e?) a procopsit-o de tânără cu un nepot şi uite acum, la vârsta de 4 ani jumate, ce-i face bunica:
(da, am tăiat poza să nu apară şi ceilalţi)
şi celălalt, de sor'mea:

Bine că am scăpat de ele, de mică, bine că n-au participat mai mult la dezvoltarea mea şi bine totuşi că m-am născut atunci, altfel azi cu siguranţă eram şefa piţipoancelor.

2 comentarii:

MadMe spunea...

Ultra moderni picii :)) Cine ştie câte pierce-uri ai fi avut acum dacă te năşteai puţintel mai târziu :D

Fetita Junglei13 spunea...

@MadMe- era vai de mine :))