Valeriu Cercel
| Pe undeva,-ntr-un colţ de infinit, Pe o planetă cu pământ şi ape, Cu miere şi cu lapte să se-adape, Trăia în pace omul, fericit, Alături de jivine, pasări, flori, Sub cerul veşnic liber plin de soare Fără a şti de taxe, poluare, Ori cât va fi benzina mâine-n zori, Până-ntr-o zi, din ginta nu ştiu cui, Când peste deal privind, un oarecare, I se păru că iarba îi apare Mai verde decât cea din jurul lui, Dând buzna peste ceilaţi, cu ciomege, Urmat de alţi zevzeci, ca nişte zmei, Luptând pentru pământ şi pentru zei Până acum, tot muşchiul fiind lege, Doar că de-o vreme facem câte-o pace Să construim statui pentru eroi Şi mai sofisticate arme noi Spre-a ne ucide mult mai eficace, Căci ne-ntrebăm, văzând aceste fapte, Noi oamenii de rând, noi truditori, Cum de pământu-acceptă-aşa orori Când am uitat de miere şi de lapte, Fiindcă Terra e îndurătoare Şi-atât de bună este ea cu toţi… Cât am fi noi de răi şi de netoţi, Ne-nghite…fără arme nucleare ! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu