Diferente

Irina are 24 de ani, n-am mai vazut-o de mult, ca vroiam sa-i fac o poza. Parintii ei deja aveau 4 copii, cand au conceput-o si mama ei s-a gandit sa faca ceva pentru a renunta la ea, n-a reusit, Irina s-a nascut ... handicapata mintal. Peste doi ani, mama ei a incercat din nou, cu altul, n-a reusit, au murit amandoi. De Irina isi bat joc multi (si cu glume tampite si cu alte cele) si nimeni nu face nimic. De multe ori imi vine sa le zgaltai bine pe surorile ei, daca Irina nu stie ce face, ele stiu si-o lasa sa fie supusa cu buna stiinta, la tratamentele aplicate de altii. (nu-i problema mea nu? Stiu, mi s-a mai spus)

Gabi are 39 de ani. In '89 a facut armata intr-un loc nepotrivit si de cand s-a eliberat a devenit alt om. Gabi-i dintr-o familie cu situatie mai mult decat buna, el alege sa locuiasca in pod. Culege pietre, alearga zilnic 8 km pana la Ploiesti, sau ii parcurge cu biciletele. Are doua, una facuta de el, cu niste coarne imense si un MB. Gabi traverseaza pe partea cealalta a strazii, cand trece pe langa cineva, copiii rad de el, lumea spune ca-i nebun si ma-ntreaba de ce-l salut, pentru ca da, eu il salut prima si cateodata imi raspunde, cateodata nu, dar tot o fac. Sunt nopti, cand vin acasa si-i vad becul in pod aprins si televizorul mergand si ma-ntreb "oare, daca Gabi nu facea armata acolo, ramanea acelasi om?".

Mihaela are 42 de ani. Cand eram mici era un munte de fata, inalta si cu vreo 80 kg. Ne facea sa radem la sanius si intotdeauna intreba "heeii, unde te duci?". Pe toti stia cum ne cheama, copii, batrani, nu conta, vorbea cu toti si mai ales zambea. De cativa ani, mama Mihaelei a murit, cumnata ei a tinut-o-n lanturi, a batut-o si a infometat-o, fratele ei a fost de acord. Acum Mihaelei ii lipsesc multe dintre kilogramele alea, n-are nici macar 50, dar mai ales ii lipseste zambetul si d-abia iti mai vorbeste.

Intr-o zi am vazut-o pe Irina si i-am zis tatei "saraca, uite-te la ea cum a ajuns". Tata-i om simplu, taran, pensionar, batran, nu a mers pe la biserica, de ceva vreme doar, il ia pe Dovlecel si-n fiecare Duminica o ora fuge la o manastire, dar tot nu m-au mirat cuvintele, ce mi le-a zis atunci, "pentru oamenii ca ea, ne mai tine Dumnezeu pe pamant".

Acum vreo 13 ani, s-au mutat aici niste oameni, nu stiu de unde sunt, au un copil, handicapat fizic si mintal. Datorita serviciului l-am intalnit zilnic ani de zile si aveam tot felul de discutii cu el, apoi o perioada nu ne-am mai vazut. Acum, ne-ntalnim iar si-mi zice "saru'mana domnisoara". Nu-mi place sa mi se spuna saru'mana, dar la el suna altfel, mai ales ca si zambeste.

D-aia spuneam candva ca-i momentan fara cuvinte, dar au urmat si ele.

Ce-i cu mana din poza? Mana e a asa din 1965 si-i a tatei si-a prins degetul intr-un razboi de tesut, industrial (Si stiu ca are pamant sub unghii, dar nu vrea sa m-asculte, nu vrea sa stea locului si mestereste, mestereste si gospodareste. Am vrut sa-l tirmit in excursie, la Sapanta, 4 zile, cu tinereii lui, mi-a zis ca "nu ma duc, nu rezist eu patru zile intr-un autocar") si degeaba i-au pus colegii degetul intr-o punguta, ca nu s-a mai putut pune la loc, dar niciodata nu s-a rusinat. Acum, ceva vreme in urma ii spuneau unii sa mearga sa-si ia si pensie de handicap si le-a zis"pentru ce? Pentru un deget? Sunt altii mai napastuiti decat mine".

Am o colega noua, la serviciu, ce sufera de strabism, idioatele rad, se-ntreaba "unde s-o uita doamna?". Degeaba le spun ca nu-i de ras, ca pot face glume, doar daca le permite doamna.

In urma cu vreo treizeci si ceva de ani, s-a nascut o fata, pentru a putea merge si a tine talpa drept, genunchii ii veneau intr-o parte. Doctorii au stabilit, ca singura sansa ar fi niste raze (asa, ca-n Razboiul Stelelor), dar si ele au dus la altceva si uite-asa parintii au decis ca razele sa fie intrerupte. Probleme? Nu, fata a crescut fara niciun complex, nu are nimic anormal fata de altii (desi normalul sau anormalul il vede fiecare cum vrea), numai ca acum 18 ani, intr-o frumoasa zi de vara, pe cand iesea de la liceu, niste fete mai mari si mai "destepte", radeau in spatele ei, pe tema picioarelor si a kilogramelor ei si-au ras si dupa ce fata le-a zis "sa nu radeti niciodata de defectul cuiva". Trecu vremea si fata crescu, nu ca Praslea cel voinic, ci la fel ca orice om, acum are in plus doar niste riduri si niste ani, dar tot a fost recunoscuta de una dintre "desteptele" de atunci, ce intr-o zi, pe cand mergea intr-un baston, i-a zis plangand "ti-amintesti ce mi-ai zis candva, sa nu razi niciodata de defectul cuiva si uita-ma acum". Faptul ca a tinut minte cuvintele alea, m-a durut, pentru ca da, fata de acum 18 ani sunt eu si picioarele-s in poza de langa.

Poate ca n-au nicio noima cuvintele, dar tu, care n-ai niciun defect, gandeste-te inainte sa razi de cineva, daca persoana respectiva nu ti-a permis sa faci glume, despre ea, nu o face. Tu, care consideri ca ai un defect, nu-i lua in seama daca rad, nu vezi bine, nu-i bai, de multe ori vezi mai bine si mai multe, decat ei, ai vreun defect la mana, nu-i bai, ce faci tu cu o mana, ei abia reusesc cu doua. Sa nu suferi niciodata, pentru cuvintele spuse de niste idioti, nici macar asta nu merita, mai bine zambeste, dar sa-ti zambeasca si sufletul.