Mă dusei Sâmbătă să port o discuţie cu tataie. N-am mai purtat cu el o discuţie adevărată, de fix, azi la 16 s-au făcut 26 de ani. Şi-n discuţia aia, ne-am cam "certat", că nu a vrut să mă ia cu el la lapte. Bine, eu m-am certat, că el mi-a zis doar atât "hai, azi nu, te iau mâine, rămâi la cazemată". Şi-am rămas până a venit tata de la serviciu (da, era Sâmbătă, dar pe-atunci lucra şi Sâmbetele şi apoi fusese şi la un parastas) şi apoi am intrat în casă să beau laptele adus de tata, că tataie nu mai venea. Şi-n timp ce fierbeam laptele a plecat şi tata, ca să-l aducă pe tataie... (şi-o să continui povestea la final)
Şi vorbii Sâmbăta cu el, cu mamaie, cu alte rude,cu un unchi (dacă era văr cu tata, presupun că-mi era unchi), care a plecat în Decembrie 2010 şi după care, încă nu-mi revin. Bine, mai mult eu vorbeam, iar ei ascultau, dar am plecat de-acolo liniştită. Mult mai liniştită decât dacă aş fi vorbit cu alţii. Şi mă dusei la ei seara, special ca să evit ochii întrebători, dar n-avusei noroc, că la ieşire mă abordă cineva şi-mi zise "vaaaiiii, nu pot să cred. Eşti bine? Trăieşti...ooo..". Bine, ţinând cont că mi se vedeau numai ochii, m-am gândit că mă confundă. Nu, nu era nicio confuzie, eu cică eram aia, care murise. Când? Nu ştiu? Cum? Nici asta, dar clar e că trăiesc.
Eram azi, la serviciu şi primesc un sms "nouă nu ne răspunzi la telefon, că spui că eşti la serviciu şi tu te plimbi prin Bucureşti". Mă uitai în stânga, mă uitai în dreapta, mda, colegele-s lângă mine, mda, facem aceiaşi treabă, poate c-oi visa. Mai privesc încă o dată la telefon. Nu, nu visez, chiar aşa scrie. Să mă ciupesc? Nu, că nu îmi fac rău singură. Şi-am sunat-o pe sor', în timp ce mâncam şi-atunci mi s-a elucidat şi misterul şi mă gândii aşa "oare, dacă unii văd un obiect, care-mi aparţine, e musai ca şi eu să fiu in locul acela?". Răspuns: nu. Dacă ar şti câte obiecte sunt la diverse persoane şi eu nu sunt acolo.
... şi trecând peste faptul că au trecut pe lână dânsul o femeie şi-un bărbat, iar bărbatul, auzindu-l gemând, a vrut să meargă la el şi femeia i-a zis "dă-l... e un beţiv", s-au mai găsit şi alţii, care să spună că a fost lovit cu maşina chiar de cel care-l adusese pe tata şi pe ceilalţi acasă. (asta a fost continuarea poveştii lui tataie).
Ce pot să spun acum? Ce am gândit mereu: dacă omuamenii şi-ar vedea numai de ale lor, ar fi mult mai fericiţi, n-ar mai fi nevoiţi să ducă şi grija altuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu