O posibilă escrocherie?!

      Fusei ieri pe holurile spitalului Judetean Ploieşti. De data asta nu fusei cu vreo urgenţă sau vreo durere palpabilă, fusei pentru o simplă scrisoare medicală, care n-a putut fi eliberată de la un cabinet particular şi fără de care nu se mai pot prescrie reţetele "copilului ascultător". Avui în schimb o mare durere sufletească. Aceiaşi de atâtea luni. Poate mai adâncă decât de obicei, având privirea aţintită chiar la  uşa, pe unde-am scos-o pe Sor în braţe şi cu o lumânare în mână, acum ceva vreme. Nu, asta nu se uită, chiar dacă zâmbesc şi mimez uneori liniştea, dar nu despre durerea mea doream a scrie. Stăteam amândoi acolo şi aşteptam cuminţi. Rămăsesem numai noi, doamna, care fusese pentru câteva minute "colega de aşteptare", urcase la fiul dânsei, îi povesteam tatei despre viaţă, curaj şi bun simţ, când lângă noi s-au oprit  două femei. Ambele purtau batiucuri negre, una avea vreo treizeci şi ceva de ani, cealaltă în jur de cinzeci. Au privit puţin spre uşa laboratorului, în faţa căruia ne aflam şi apoi ni s-au adresat în şoaptă:
"ne scuzaţi că vă deranjăm, dar ştiţi, avem o problemă, strângem bani pentru a îngropao fetiţă de 3 ani".
        Acum, dacă n-aş fi fost în starea aia jalnică a sufletului mi-aş fi permis s-o-ntreb, dacă se chinuie de trei ani, dar am privit la tata, în timp ce-l ţineam strâns de mână (l-am ţinut de mână tot timpul, cât doamna, care ne fusese vecină, îi povestea despre cât de greu i-ar veni, dacă şi-ar pierde fiul. Îmi doream doar ca doamna să tacă şi tata să fie cu gândurile aiurea. Îi înţelegeam şi ei durerea, dar nici ea n-o ştia pe-a tatei) şi l-am întrebat din privire. Mi-a răspuns afirmativ, deşi amândoi ne-am schimbat părerea imediat. Le-am dat cinci lei si le-am zis vorba mea "mergeţi cu Dumnezeu înainte şi pe cine vreţi alături". Eh, da, recunosc, noi am fost proşti, noi i-am dat cinci lei, dar atitudinea lor nu era a unor femei, care-şi îngroapă pe cineva drag. N-am văzut în privirea lor, disperarea, n-am auzit tremurul vocii la stăpânirea lacrimilor, n-am simţit nicio emoţie, ci doar un text învăţat ca pe o poezioară de grădiniţă.
    Să mă certe Dumnezeu pe mine, dacă greşesc, dar gesturile, atitudinea, faptul c-au sosit, după ce medicii au intrat în operaţii şi după ce şi-au terminat vizitele de dimineaţă, m-au dus cu gândul la un nou text "pentru procurat bani rapid".
  P.S- nu, n-am revenit, n-am citit comentarii din trecut.
  Alt P.S- gândurile nopţii, nu erau gândurile, pe care le aveam eu, erau (şi sunt încă pentru mine) o legătură între mine şi Sor.

Se poate fără?

Cred că da.Oricum nu se va simţi lipsa.
Blog plecat prin viaţă.
Adică plin de chef de scris,cu R subiecte-n plasa de un leu, dar fără secretară.
Nu ştiu dacă v-aţi dat seama deja, după "doar regularităţi", aşadar cu traducere "blog plecat prin viaţă".

Bancul de Vineri

- Tu nevasta, este adevarat ca ai avut mai multi barbati inainte sa te mariti cu mine? 
- Mai, barbate! Mai barbate! Mancare buna ai? 
- Am! 
- Haine curate ai? 
- Am! 
- Aseara ti-a placut? 
- Mi-a placut! 
- Da' alalta-seara ti-a placut? 

Gândul nopţii

Indiferent cât de mic te crezi, există un Dumnezeu foarte mare, care te aşteaptă cu nerăbdare să te ajute şi e mai mult decât suficient pentru ce ai de făcut. (1 Noiembrie)