Matrimoniale

         Trecând peste tot felul de anunţuri comice de prin ziarele de specialitate (era-n Raid, acum câtiva ani, un anunţ, care se tot repeta toamna târziu- "...bla,bla,bla,..un suflet bun, care să mă adăpostească şi pe mine până când dă ghiocelul- .Şi cred că-n primăvară, când dădea ghiocelul, pleca, iar toamna căuta alt suflet) să vă spun ceva din zilele oamenilor din jurul meu.
        Are tata un văr (Doamne ajută că e văr de gradul doi) de o imbecilitate ieşită din comun. Şi nu spun asta de azi, de ieri, ci de când l-am cunoscut (adică de o viaţă, că stă prin preajmă). Prin '94-'96 îmi doream să învăţ cum se dă bineţe-n Suedia, că era atât de dobitoc încât nu răspunde la salut, dar întorcea capul să se uite după tine.Cum fusese căsătorit prin Suedia cu o româncă, am zis că-i musai să-l fac.M-a ajutat un popă si într-o zi l-am suedit, de a început să nu se mai oprească din vorbe. În altă zi, eu venind de la liceu, mama de la serviciu, l-am salutat iar (na, copil de la sat, salutam şi gâştele, cum zicea cineva), domnul nici n-a deschis gura, dar l-am văzut cum şi-a-ntors capul şi-atunci i-am zis "te uiţi degeaba, că, dacă vezi precum saluţi, e totul clar, dar pentru mine". Acum, dacă stau să mă gândesc, întâmplările au fost invers, c-abia după asta, mi-a venit ideea cu suedismul.
      Să revin în zilele astea, că despre imbecilitatea lui aş putea scrie zeci de rânduri (a plecat la notar să încheie o tranzacţie- el vindea- şi-l tot întreba pe tata, de ce-i trebuie actele de proprietate). Vărul tatei are 72 de ani, dar nu-i dai 60, adevărul e că se menţine bine. Cum amorul din Suedia s-a sfârşit, s-a-ntros acasă, a întâlnit o doamnă, care a murit după un an şi-acum de vreo 6 luni e iar singur. Ce face olteanul, când n-are ce face? Se dezbracă de haină, o pun-ntr-un cui şi-o păzeşte să nu i-o fure cineva. Ce face munteanul, când n-are ce face? Îşi ia telefon nou, numai pentru a avea Meniu în limba română şi dă anunţ la matrimoniale. Dar ce te faci, că nu pricepe. Nu pricepe cum stă treaba cu telefonul, nu cum e cu matrimonialele.Şi-acum începe partea amuzantă (poate doar pentru noi, cei care au asistat şi cei, care-l cunosc). Ia telefonul şi merge la altă rudă (apropo, dacă eu sunt rudă cu mulţi oameni şi amica mea e rudă cu ei, eu ce sunt cu amica mea?) mai tânără decât el cu 30 de ani:
el- nu mă interesează ce faci, dar vreau să ştiu cum pot să sun pe cineva, care m-a sunat acum două zile!
ea- bine, dar când? Dimineaţă, seara, de ce nu e în agendă?
el- păi, dacă vrei mă duc după agendă şi o scriu acolo
ea- nu,în agenda telefonului.
Bla, bla, bla, îi explică şi-i formează numărul, la un moment dat asistând la această discuţie, care pentru ea a fost mai mult monolog "... dar câţi ani spuneaţi că aveţi? Aaaa, 55, nu e problemă, eu sunt puţin mai tânăr, ne vedem şi vorbim, casă am, maşină am, ne înţelegem noi." Şi-apoi dă-i şi ia-l la întrebări, cu cine a vorbit, de ce şi ce pune la cale. Îi explică omul şi după câteva clipe îi sună telefonul. Ştiţi, care au fost primele cuvinte? Nu ştiţi, dar vă spun eu "bine, măi nesimţitule, eşti cu o femeie şi dai anunţuri la matrimoniale, #$%%^#, aşa faceţi toţi, găsite-ar şi pe tine şi pe ea &*%^&#" şi l-a lăsat cu ochii-n tavan (e iarnă, de unde atâta Soare). Vă daţi seama, că amica a râs cu lacrimi. Şi-a râs apoi vaând câte telefoane poate primi domnul şi cât de solicitat este.
      Ce vroiam să vă spun? N-am habar la câte întâlniri a fost între timp, dar ştiu că la trei a ajuns şi că matrimonialele astea sunt sursă de zâmbete pentru alţii şi înşelăciune, pentru cine crede tot ce scrie în anunţuri.