duminică, 30 iunie 2013

îmbutelia parfumul de:

Rugăminte

         Ursul Polar, Polara şi câte altele or mai avea denumiri asemănătoare nu-s şi nici nu vor fi îngheţata Polar, niciodată.
          Vă rog, nu mi le mai oferiţi!

Gândul nopţii

Dumnezeu întotdeauna răsplăteşte dărnicia.Poate că nu va fi neapărat prin bani sau bunuri materiale, pentru că de multe ori te răsplăteşte cu fericire, sănătate şi dragoste". (30 Iunie)

Duminică egal poezie

Dacă nu cer prea mult
Marin Sorescu

- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta între rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?
- O carte, o sticla cu vin si-o femeie, Doamne,
Daca nu-ti cer prea mult.

sâmbătă, 29 iunie 2013

Filozofii de pârâu

  Dacă femeile ar fi fost popi (sau poape), am fi asistat la o luptă a modei între ele-poape şi ele-preacinstite enoriaşe. Bleah.


Gândul nopţii

Lui Dumnezeu îi place să ne ajute să reuşim cu condiţia ca motivele noastre să fie bune, să îi cerem ajutorul, să facem lucrurile sub îndrumarea lui şi să îi recunoaştem meritele pentru orice reuşit. Astfel vom realiza mult mai mult decât am încerca fără El. (29 Iunie)

Folclor de Sâmbătă

Sâmbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.
Era buuuunnn, delicios şi era dulceeeeee

vineri, 28 iunie 2013

Bancul de Vineri

In autobuz un tanar ii sopteste lasciv la ureche doamnei din fata lui:
- Ai putea sa mi-o freci putin?
- Nesimtitule! Perversule! Nu-ti e rusine sa-mi faci mie asa propuneri obscene?! Eu sunt femeie serioasa, as putea sa-ti fiu mama, nenorocitule! Nu te uiti la tine ca nici casul nu ti s-a luat bine de la gura?!
- Cucoana, daca nu vrei,

Gândul nopţii

Capacitatea de a râde în faţa situaţiilor dificile este un atu în ameliorarea tensiunii, ajutându-te în acelaşi timp să pui lucrurile într-o lumină mai puţin sumbră. (28 Iunie)

joi, 27 iunie 2013

Citatul de Joi

Dacă ai căzut, ridică-te. Dacă nu poţi, ridică măcar o mână: ceilalţi vor şti că n-ai murit. Gavriil Sihastrul

Gândul nopţii

Locul tău în rai nu se poate câştiga prin fapte bune, dar îţi poate strânge comori acolo prin fapte făcute din dragoste cât timp mai eşti aici pe pământ. (27 Iunie)

P.S- gândurile astea nu-s puse pt nicio religie,eu văd în ele altceva şi reprezintă pt mine altceva.

miercuri, 26 iunie 2013

Gândul nopţii

Uneori cea mai rapidă cale spre progres cere să ocolim barierele din faţa noastră în loc să încercăm să sărim peste. (26 Iunie)

Poza de Miercuri


Filozofii de pârâu

 Dac-ar şti babele de la colţul blocului sau din colţul şanţului, câte secrete ascunde fb-ul, sigur ar învăţa a naviga pe internet.

marți, 25 iunie 2013

Căldura-i mama ideilor

  Eu vă spun din start, că vara-i ultimul anotimp pe lista mea. Nici ea pe mine, nici eu pe ea, cam aşa ne iubim. Bine, principalul inamic e Soarele, că-n rest ne-am dăscurca.

Frumosul din urât

Nu-i mereu ceea ce vezi

Muzică de Marţi.13

Gândul nopţii

Dumnezeu are toate răspunsurile şi vrea să ni le ofere, dar nu o poate face până nu îi încredinţăm problemele şi nu îi acordăm toată atenţia. (25 Iunie)

luni, 24 iunie 2013

Tema pentru acasă

Ce avem noi aici?
Cu răspuns

De plăcere

Prima noapte a fost de plăcere

Pentru oameni sănătoşi

Direct de la sursă ...

Râsul de Luni

Gândul nopţii

Multe temeri ca şi baloanele de săpun sunt doar de suprafaţă şi nu au nicio substanţă. O simplă înţepătură cu acul credinţei le va face să dispară.(24 Iunie)

Suntem proşti!

  Cu diplomă sau fără, dar suntem şi mai proşti dacă n-o recunoaştem.

duminică, 23 iunie 2013

D-aia

  Dacă Sânzienele sunt fetele bune şi Rusaliile, fetele rele, ce s-or face mâine superstiţioşii?

Gândul nopţii

Lucrurile materiale pot satisface trupul temporar,dar nu sunt de niciun folos sufletului,caci acesta tanjeste după fericire şi împlinire veşnică,lucruri pe care doar Dumnezeu le poate da.(23 Iunie)

Filozofii de pârâu

Cat de curand vor aparea şaruri si laicuri cu Szobi Cseh şi inevitabil vor fi de doua ori.
Prima, cand vor arata oamenii ca "le pasa" si vai, saracul..
Si-a doua ...

Duminică egal poezie

Dumnezeu Magda Isanoş

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

Şi Domnul ce zicea?

 De "ce chin-urile" astea?

Tot aia e?

   Cam asta mă-ntrebam, până să-mi ia furtuna electricitatea, aseară.

sâmbătă, 22 iunie 2013

Folclor de Sâmbătă

Gândul nopţii

Oferă încurajare la orice ocazie,care ţi se iveşte.Nu trece cu vederea paşii "mici" către progres.

vineri, 21 iunie 2013

Gândul nopţii

Dragostea lui Dumnezeu este cea mai puternică forţă din lume. (20 Iunie)

Bancul de Vineri


Părinte am păcătuit. Eram cu iubita mea, noi singuri, casa goală....S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Apoi cu viitoarea mea soacră, părinte... Noi singuri, casa goală.... S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Şi asta nu e tot, părinte. Cu vecina mea: noi singuri, casa goală... S-a întâmplat iar!

Filozofii de pârâu

Niciodată să nu faci curăţenie, dacă şti că din varii motive, casa ta se va umple a doua zi. Orium a doua zi vei fi nevoit să faci şi mai multă curăţenie.

joi, 20 iunie 2013

Citatul de Joi


"Cea mai dificila sarcina de prieten este sa oferi intelegere atunci cand nu intelegi." Robert Brault


Gândul nopţii

Un singur succes cantareste mai mult decat toate eşecurile dinaintea lui. Thomas Edison a avut parte de sute de eşecuri până să inventeze becul. (20 Iunie)

miercuri, 19 iunie 2013

Filozofii de pârâu

Toxină botulinică, gel coeziv, silicon, botox, plastic. Aştept cu nerăbdare ziua-n care o s-aud "apretolul zdapinos, face ... bengos"

Gândul nopţii

Poate că la început ţi se va părea o pierdere de timp să faci mişcare, să ai o alimentaţie adecvată şi un stil de viaţă sănătos,dar mai târziu vei realiza că merită şi poate chiar  te vor ajuta să trăieşti mai mult. (19 Iunie)

Poza de Miercuri


duminică, 16 iunie 2013

Dimineaţa pe răcoare

Undeva în România, într-o dimineaţă de vară, între 5 am şi 8:50 am.

Regulat

Adică lunar:

Duminica egal poezie

Fugi Veronica Micle “Fugi”, iti zic, caci a mea minte Prevesteste numai rau; “Nu te du”, sopteste-n taina Sufletul si dorul meu. Tu cunosti cata iubire Pentru tine eu pastrez, Si-apoi cu cuvinte rele Cum mereu te departez; Si nu stii cui a te-ncrede Vorbelor ce ti-am rostit, Sau iubirii far' de margini Ce tu-n ochii-mi ai cetit. Vai! Si eu nedumerita Ma muncesc cu mult mai mult Caci nu stiu ce-a fi mai bine : Mintea, inima s-ascult?

Gândul nopţii

Tot ce este făcut din dragoste dăinuieşte veşnic. (16 Iunie)

sâmbătă, 15 iunie 2013

Folclor de Sâmbătă

Uuuu... şi la gară!

"-Trenule maşină mică
Unde-l tuci pe Ionică?
Mărioara lui nenichii, măi

- Din Craiova la Piteşti
Din Arad la ..."
 Până aici fuse cântec, ce o fi de-acum încolo, om vedea. Am auzit ştirea asta la radio, acum  câteva zile, am zis că iar o citi vreun dj aiurit vreo glumă de pe vreun site, neînţeleasă de dânsul. Da' de unde?!
   " In vederea garantarii facilitatii de credit, statul roman constituie in favoarea Bancii Millennium mai multe garanti, printre care si "ipoteca asupra imobilului situat in Piata Garii de Nord nr. 1-3, sectorul 1, Bucuresti, compus din teren in suprafata de 20.861 mp si constructiile aferente, inclusiv asupra veniturilor provenind din chirii, arenzi, prezente si viitoare produse de imobil", se arata in anuntul publicat in Monitorul Oficial."

Gândul nopţii

  Momentele marcante din viata- de la prima suflare până la cele mai importante realizări- toate implică un efort, o luptă la diferite nivele. Suntem ceea ce suntem astăzi datorrită faptului că am luptat şi am învins pe mai multe fronturi şi vom continua să învingem atât timp cât vom continua să luptăm. (15 Iunie)

Sambata cu amintiri

Cu plecare de aici.

"Pe vremea mea"

     Când am luat unicul 6, la Română, tata nu s-a dus la şcoală să se ia de profesoară. Nu, tot eu mi-am luat-o (tata nu ne-a bătut de 5 ori în viaţa lui- dar mai am timp să mi-o iau-, nu, avea un stil aparte, de a te face să vrei bătaie, nu morală). Şi nu pentru că am luat 6, ci pentru că, deşi singură am dus carnetul să-mi pună nota, fără să mă oblige nimeni, l-am tot minţit câteva zile, că nu ni l-a dat. Nu ştiam, cum să îi zic, cum să-i explic. I-am povestit apoi şi m-a crezut, dar nu s-a dus la şcoală, mi-a zis că-i treaba mea cum mă descurc.
      Când am venit ieri de la serviciu şi-am asistat la o convorbire telefonică, am rămas ca trăsnită. Cum să mergi ca părinte la şcoală, pentru a propune redarea tezei la Română, doar pentru că anumiţi copii au luat nota 6? O fi acelaşi 6 de odinioară, ca doamna de română e fiica, doamnei de odinioară?! Cum să faci şedinţă cu părinţii, doar pentru a supune la vot cine dă teză şi cine nu? Aaaa, e copilul doamnei "lucrătoare de ceva la spitalul judeţean" sau al doamnei nevastă de om de vaRză? Şi ce dacă?!
     Eu-n locul profei le-aş da subiecte de a şasea, dar încâlcite. Nu grele, încâlcite.
     Şi se plâng apoi, că odraslele lor nu ştiu să ia restul de la pâine.

vineri, 14 iunie 2013

De la cap pleacă toate

Şi oferta lor, că nu e prima dată, dar eu tot nu pot pricepe, care e asocierea între Cola şi spaghete

 şi modul, în care curăţ eu tastaturile, lunar:




Bancul de Vineri

Se intoarce sotul mai devreme acasa, deschide usa la dormitor, cand vede un tinerel in pielea goala care se scoala de langa ,,doamna" si sare iute pe geam.
- Ce a fost asta, nevasta?

De somn ţipar

Până-şi va face apariţia vara cu nopţi bune de dormit în fân, apelăm la geam deschis şi... 

Gândul nopţii

Dumnezeu ne acordă libertatea de decizie,dar speră să alegem să-l iubim,luând decizii sub îndrumarea iubirii lui.(14 Iunie)

joi, 13 iunie 2013

Şi Domnul e pă val ?!

   Dragele mele muieri (bă, n-am auzit niciun bărbat plângându-se), dacă vă spovediţi (nu vorbim de taină şi alte cele, doar de prostia nemărginită) să ştiţi că Dumnezeu n-a trimis niciun mail, nicio scrisoare, nimic prin semnale de fum cu întrebări moderne.

Citatul de Joi

Un bun şi  sigur prieten e conştiinţa ta: n-o ucide, ci las-o să moară odată cu tine" Nicolae Iorga

Atunci sau azi?

   A evoluat lumea...
?!?!?! sau nu

Gândul nopţii

Nicio problemă nu este prea mare sau prea mică pentru a o aduce în faţa lui Dumnezeu în rugăciune. (13 Iunie)

miercuri, 12 iunie 2013

Gândul nopţii

Numai cele mai puternice inimi pot lăsa în urmă durerea de a fi fost nedreptăţite,  putând astfel să simtă adevărata liberatae a sipirtului.Doar Dumnezeu poate da această putere inimii. (12 Iunie)

Poza de Miercuri


marți, 11 iunie 2013

Muzica de Marti.13

Gândul nopţii

Orice om trebuie să aibă măcar o calitate demnă de admirat. Găseşte acea calitate şi fi generos cu aplauzele. (11 Iunie)

Ce chin-ul s-a dus, vivat momentu'!

Momentul ala in care ...

Eu cred

         Intr-o zi, la poarta Raiului ajung un beţiv şi un cizmar. Beţivul e repartizat în Rai, cizmarul în Iad.După o vreme cizmarul cere audienţă la Dumnezeu şi-i spune:
- păi, cum stă treaba Doamne? Ăsta a stat în crâşmă toată viaţa şi acum e în Rai şi eu, care m-am ocupat doar de casă, de nevastă şi copii, am muncit şi-am asudat, am ajuns în Iad?
- apoi, vezi tu, când îţi dădeai câte un ciocan peste degete spuneai "Dumnezeul mamei lui, 'Tu-i Dumnezeu mă-sii", pe când beţivul, de fiecare dată când bea un pahar, ridica unul şi spunea "în sănătatea ta Doamne!"

luni, 10 iunie 2013

Rasul de Luni

Cheia

Cheia ce mi-ai dat aseară 
Cheia de la poarta verde 
Am pierdut-o chiar aseară!

Gândul nopţii

 Dragostea lui Dumnezeu este răşpunsul la toate probleme tale. (10 Iunie)

Memoria, bat-o cine-o vrea

 V-am zis asta acum o lună?
 La SOG din Ploiesti s-a depăşit bugetul alocat hranei şi timp de trei luni bolnavii (şi medici, dar ei îşi duc singuri) nu vor mai vedea carnea decât dacă îşi aduc de acasă.

duminică, 9 iunie 2013

Uite d-aia

    N-a murit capra vecinului, dar nici vecinul nu-i corect. Azi într-o locaţie oarecare, nişte muieri amărâte compătimeau alte muieri, nici amărâte, nici înstărite. De ce? Păi, cum domne' să le ceară statul ajutorul pentru gaze şi lemne înapoi? Cum a îndrăznit el, Statul, să îşi vrea banii înapoi din ultimii patru ani? Cu ce au greşit ei? Că doar ei din doi pensionari, patru inşi salariaţi şi o alocaţie, au trecut numai doi cu venit? E ceva rău? Al naibii stat, e pus numai pe rele.
    Nu, oamenii nu sunt vecinii mei, dar am văzut amărâţi care nu se încadrau din cauza a 5 ron şi care nu s-au  pretat la subterfugii.
    Şi nu, nu ţin nici cu Statul, dar nu-i corect ca din banii mei să mă ia alţii la mişto tot pe mine.

La revelation

   Avui o scânteie sclipitoare după o stare de fb şi de-aici îmi veni o întrebare: de ce majoritatea,nu conteaza că-s femei sau bărbaţi, care se vaită utilizând formula "vai de @#%$ noastră?" foloseşte doar organul masculin? De ce femeile nu folosesc organul lor, de ce nu zic dpmne' "vai de @&$^# noastră?

Gândul nopţii

Succesu este deseori definit drept perioada în care te simţi admirat, dar când aplauzele nu se mai aud, adevărata măsură a succesului este diferenţa permanentă făcută de tine în inimile celorlalţi. (9 Iunie)

Duminică egal poezie

Versuri
I.LCaragiale

Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă,
Când lumea d-astăzi, rece şi materialistă,
Îşi râde de chimere şi de puterea lor?
Credinţele d-acuma condamnă poezia
Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia
Ce merită să poarte dispreţul tuturor.
Ascultă-mă şi crede: de vei simţi vrodată
Că pieptul tău nutreşte scânteia cea sacrată,
Să ştii că mizerabil vei trece pe pământ;
În timpurile noastre, decât să cânţi, mai bine
De pietre sparge-ţi lira ş-apoi sufocă-n tine
Fugoasa-ţi inspirare şi-al tău nebun avânt.
De-acum, stăi noaptea singur, citeşte, studiază,
Şi de veghiare palid, mereu, mereu veghează,
Plecat pe cărţi bătrâne consumă-ţi anii toţi,
Sacrifică-ţi vederea, cătând fără-ncetare
Ca să găseşti ideea funestă pentru care
S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoţi;
Obiectul ei să fie, desigur, omenirea,
Iar scopul, abrutirea, mizeria, tâmpirea!
— Acolo sacerdoţii cu toţi vor aţinti. —
Ideea ta pământul în lung şi-n lat să-ncingă,
Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă
Şi polul miazănoapte şi polul miazăzi.
Sau, nu! Munceşte-ţi mintea, gândeşte-te, combină,
Inventă-o monstruoasă, teribilă machină,
Concepere fatală, ce, demn-a se chema
Flagelul omenirei, pornind într-o clipire,
Ca fulgerul, turbată şi numai c-o lovire
Armate formidabili să poată sfărâma.
Atunci tiranii lumei, văzând a ta lucrare,
Vor alerga cu toţii să-ţi dea, prin admirare,
Averi, măriri şi nume, s-ajungi nemuritor:
Iar bietele popoare, nenumărabili brute,
Tâmpite d-o nedemnă şi lungă servitute,
Te vor mări, fii sigur, ca şi tiranii lor.
Adesea mă concentru şi cuget cum, odată,
În Grecia, mulţimea, de cântu-ţi fărmecată,
Tăcută, strânsă-n juru-ţi, Omere, te-asculta
Aşa, bătrân rapsode!… Şi te numea Poetul,
Căci între toţi mortaliitu posedai secretul
Cum se-nstrunează lira, cum trebui a cânta.
Erai bătrân, dar mândru; pe fruntea ta senină
Lucea-n splendoarea toată scânteia cea divină
Ce zeii, spre-a lor fală, voiseră să-ţi dea.
Umblai după-ntâmplare, şi numai a ta muză
Şi cultul ce-ţi dau grecii le-aveai drept călăuză:
Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea te vedea.
Rapsode, vino şi-astăzi, şi, de mai poţi, te-nspiră,
Te-ncearcă să mai farmeci mulţimea cu-a ta liră
Şi cu scânteia sacră ce-aveai pe fruntea ta
Dac-ai trăi, desigur, ţi-ai renega şi muza,
Şi geniul, şi lira, şi mută ţi-ar fi buza;
Mânia lui Achile mă jur de-ai mai cânta.
Căci de cumva, bătrâne, nevrând să ştii de lume,
Cântând, ai vrea şi-acuma să sapi frumosu-ţi nume
Pe-a timpilor eternă columnă de granit,
Amar ţi-ar fi plătită sublima nebunie:
Mulţimea, fără milă, ţi-ar zice-n ironie
Şi fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit!”
Şi chiar daca p-alocuri, prin lungă căutare,
S-ar mai găsi fiinţe ce sacra ta cântare
Ar mai putea-nţelege şi-ar mai putea simţi,
Invidia nedemnă, barbară şi perfidă,
Ori ignoranţa crudă, profană şi stupidă
— Virtuţile moderne – pe loc te-ar amuţi.
Ce-mi spui de poezie, de-acea chimeră tristă,
Când lumea d-astăzi, rece şi materialistă,
Îşi râde de chimere şi de puterea lor?
Credinţele d-acuma condamnă poezia
Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia
Ce merită să poarte dispreţul tutulor.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Sămbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.
Functionabil si in 2013

Gandul noptii

    Dragostea este limbajul pe care il intelege orice inima. (8 Iunie)

Folclor de Sambata

Mici, dar puternice

 Si unde-s multe si mai şi:

Turma

        Am învăţat de la cumnatul meu să răspund rece şi sec.  Şi-am învăţat de la viaţă să rămân eu, orice ar fi. Postările astea nu-s emo, chiar dacă aşa or părea, doar că mi-era lehamite de multă vreme de  turma de pe net.Acum mi-e şi mai lehamite, când văd că şi oameni, care sunt "intelectuali cu funcţii" au acelaşi concept de turmă:

vineri, 7 iunie 2013

Gândul nopţii

 Viaţa e mai mare decât probleme ei. (7 Iunie)

Bancul de Vineri

Primarul unei comune anununta:
-la noi in comuna au aterizat niste extraterestri, aveti grija cum va coportati daca intalniti unul. Sunt usor de recunoscut, sunt verzi, au mainile pana la pamant si ochii bulbucati.
Urmatoarea zi Ion era pe deal, cosea. La un moment dat vede pe unuL verde, cu mainile pana la pamant si cu ochii bulbucati, merge speriat spre el, gandind-.se sa se imprieteneasca, poate asa nu-i va face nimic.
Ion: eu Ion cosas, cosesc.

joi, 6 iunie 2013

Da'n fiecare zi, tot e ceva frumos

mai mic sau mai mare, vizibil sau nu

Gândul nopţii

Împarte-ti fericirea cu alţii şi se va înmulţi. (6 Iunie)

Femeie, profită de şansă!

     Dacă mi-amintesc bine, am mai scris ceva asemănător, cândva.
     Dacă nu-mi amintesc bine, am vrut să scriu.

Citatul de Joi

"Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin faptul că se acoperă, dar nu se închid."
Alexandre Dumas

E de bine

 Pentru unii

miercuri, 5 iunie 2013

E "pă val" a fi găzară

  Mă scuzaţi, petrolistă. Dacă găzar e masculinul, găzară e femininul?

Poza de Miercuri


Gândul nopţii

Credinţa şi încrederea merg mână în mână.Dacă ai credinţă în Dumnezeu, vei avea încredere în El că îţi va răşpunde la rugăciuni aşa cum ştie că e mai bine. (5 Iunie)

Bre, neică Tudore

Că mie-mi gâdilă Scăriţa şi corasonul "lălăiala" dumitale, nu-i secret, dar nu te amăgi, nu-s spectatorii dumitale aşa cum crezi.

Nepoţii ceasului cu Cuc

Sau nu

Da'n fiecare zi, tot e ceva frumos

"În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, în loc, 
Ramîne un desert de disperare."

Da'n fiecare zi găsesc ceva frumos:
acum două săptămâni

şi ieri, trei bucăţi






marți, 4 iunie 2013

Gândul nopţii

  Mai bine să te pregăteşti pentru ce e mai rău şi acel rău să nu se întâmple, decât să se întâmple şi să nu fi pregătit. Dacă stai aproape de Dumnezeu vei fi pregătit pentru orice. (4 Iunie)

Gândul nopţii

  Mai bine să te pregăteşti pentru ce e mai rău şi acel rău să nu se întâmple, decât să se întâmple şi să nu fi pregătit. Dacă stai aproape de Dumnezeu vei fi pregătit pentru orice. (4 Iunie)

Un rechin zburător

  Bine, imaginaţia poate juca feste:

Curând

Mă tot întreb, de multa vreme, când vor apărea şi boii la bord şi cocalarele la volan?

Muzică de Marţi (13)

Dilema zilei

     E macabru ce vă-ntreb, dar când i se urează unei persoane decedate "La mulţi ani" ce ar vrea să se exprime? Şi pupicii dulci?!? Dar La mulţi ani :*:* :(:(  ?!

luni, 3 iunie 2013

Gândul nopţii

Prietenia are acelaşi efect asupra oamenilor pe care-l are si Soarele aupra florilor.Revars-o în jurul tău şi vei vedea oamenii înflorind. (3 Iunie)

Rasul de Luni

duminică, 2 iunie 2013

Gândul noptii

Ca să avem succes în viaţă, nu putem trata obstacolele cu pasivitate. Trebuie să fim agresivi şi să le biruim prin credinţă, rugăciune şi perseverenţă. (2 Iunie)

Nimic

  Am in "Draft", dar încă nu pot.

Duminică egal poezie

Poveste sentimentală
Nichita Stănescu

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. 
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora. 
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi. 
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind. 
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput. 

sâmbătă, 1 iunie 2013

Sâmbăta cu amintiri

Cu plecare de aici.
Funcţionabil:

Folclor de Sâmbătă

Gândul nopţii

Dă-le copiilor din puterea ta atunci când sunt la începutul vieţii şi ei îţi vor da din tinereţea lor atunci când nu mai ai putere. (1 Iunie)