Dragele cui vreti voi, am şi eu o dilemă (ştiu, cam multe).
Treaba e cam aşa: la serviciu intru la 8:30, dacă plec cu microbuzul, plec d-acasă la 7:50, dacă ar fi să plec pe jos, plec d-acasă la 7:40, dacă plec cu al meu coleg şi-a mea colegă, cu automobilul colegului, plecăm la 8:20 cel târziu, 8:16 cel devreme (rar celelalte variante şi ţinând cont că ieri, al meu coleg a uitat să ne spună că nu cotizăm la el şi-a făcut-o abia la 8:00, când am ajuns eu la punctul de întâlnire şi-am văzut nimic- nimic, nicio maşină-şi tot am ajuns la 8:20, e bine). Ce nu pot eu să-nţeleg e următoarea afirmaţie, pe care o tot aud "ooo, asta viaţă, să îţi tot ajungă timpul să te pregăteşti, de la 6 la 8". Asta vreau să aflu: de ce m-aş pregăti două ore? Bun, mă scol, întredeschid geamul, mă spăl pe ochi, între timp ibricul e pe foc, îmi fac cafeaua, apoi în timp ce sorb din ea şi îmi distrug viaţa cu o ţigară, iau pulsul aerului şi îmi dau seama cu ce mă-mbrac. Dacă îmi dau cu maclavaisuri, bine, dacă nu, tot bine, mă pieptăn, îmi pun mâncarea-n geantă şi pa. De ce mi-ar trebui două ore? Aaaa, că includ şi mişcarea, bun, o includ, dar nu fac aşa de multă. Ce ar trebui să fac în două ore si nu fac? Aaaaa (din nou) că am avut nevoie de două ore şi ceva, în a doua zi de după viscol, ca să fac pârtie, da, recunosc, dar mi-am stabilit programul de seara. Mă-ntreb, dacă m-aş fi sculat cu două ore mai devreme, în ziua de după viscol cu câte ore mai devreme trebuia să mă scol?
Recunosc şi că am o colegă, care se trezeşte de la ora 4 ca să facă mişcare. Ei bine, nici pe ea n-o-nţeleg. E bună mişcarea, nu zic nu, dar să te trezeşti de la 4, când tu pleci d-acasă la 7:50? Cam câtă gimnastică să faci?
Aşadar, aştept şi eu nişte opinii: de ce mi-ar trebui două ore de când mă trezesc până plec?Ce ar trebui să fac şi nu fac?
Zău, că-mi vine să cânt "piri,piri galebna" de câte ori aud afirmaţia respectivă.
marți, 31 ianuarie 2012
Întrebare pentru femei matinale
Economie la apă?
E Duminică. Ba nu. E Marţi, ştiu, dar să presupunem, că-i Duminică (sau poţi citi Duminică), ce faci? Te speli pe cap sau nu?Asta e dilema multora şi vorba Cameliei "câinele moare de drum lung". Moare, dar până atunci, îmi scoate mie peri albi în nas.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
3
a la Ţopescu
Caprarii
personale,
prostie omeneasca,
tampenii
Muzica de Marti 13
luni, 30 ianuarie 2012
Dileme orare
Staţi, c-acum nu-i una existenţială, acum sunt două şi serioase.
O oră are 60 de minute, nu? Bun, atunci, cum scrieţi voi o oră si jumătate
a) 1 şi 1/2
b) 1h 30'
c) o oră şi jumate (jumătate, etc)
d) 1,5 h ?
O oră are 60 de minute, nu? Bun, atunci, cum scrieţi voi o oră si jumătate
a) 1 şi 1/2
b) 1h 30'
c) o oră şi jumate (jumătate, etc)
d) 1,5 h ?
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
5
a la Ţopescu
Caprarii
calcule matematice,
intrebari,
personale
D-ale tv-ului
Am păzit tv-ul cât am stat acasă mai mult decât am păzit argintăria familiei.
Bine, programele se derulau si eu soseam doar când auzeam publicitate (am văzut reclama cu scuipatul de cel puţin 7 ori), dar nici gând să mai văd Promo-ul acela, despre care spuneam la sfârşitul acestei postări.
Bine, programele se derulau si eu soseam doar când auzeam publicitate (am văzut reclama cu scuipatul de cel puţin 7 ori), dar nici gând să mai văd Promo-ul acela, despre care spuneam la sfârşitul acestei postări.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
2
a la Ţopescu
Caprarii
emisiuni tv,
personale,
promotii,
reclame,
stiri tv,
tv
Rasul de Luni
Una pe săptămână
D-ale căutătorilor
căciula cosmonaut- bună. Foarte bună ar fi şi azi.
caiet de cântece- hmm, caietele vechi sau te referi la lunguieţele de muzică? Dacă e vorba,despre cele vechi, le mai am.
cum zic femeile că le doare capul- sincer, toate spun aşa "mă doare capul", dar tot sincer, unele se miorlăie, altele latră, altele se vaită, de îţi vine ţie să plângi. Dacă-i vorba despre acea durere de cap, n-am habar, n-am folosit niciodată pretextul ăsta.
cum sparge ulciorul- Acneea aia mai mare, care apărea la ochi? Nu ştiu, sparge ca orice acnee, cred.Sau vorbeşti despre ulciorul de lut.Na, întâi să mă dumiresc.
creaţia altora- nu poate fi creaţi ta
denumiri ciudate- de ce? Denumiri ale cui?

duminică, 29 ianuarie 2012
Probleme de vedere
Dacă apa potabilă e chioară, apa cu bule (a se citi minerală sau carbogazoasă) vede mai bine? Sunt bulele un fel de ochelari? E cumva o apă ochelaristă? Oare la potabile intră si plata îmbuteliată?
Sunt întrebări, întrebări existenţiale.
Sunt întrebări, întrebări existenţiale.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
apa plata,
apa potabila,
dileme,
intrebari,
intrebari existentiale
Ia oferta neamule
Apar primăvara şi iarna la sărbători, apar după sărbători şi-apar de la o vreme şi-n timpul anului. Unele-s de-a dreptul minunate.
N-am să-nţeleg niciodată, care era legătura între spaghete si Coca Cola, de am văzut nu cu multe luni în urmă,într-un supermarket (am şi-o poză, da'-i neclară). M-am gândit, m-am răsucit, dar tot nu am putut pricepe.Pot fierbe mai repede spaghetele-n cola? Hmmm, probabil.
Nu pricep multe, mă fac că nu-nţeleg atele, dar oferta, pe care am zărit-o-n supermarket-ul din localitatea de baştină le-a întrecut pe multe altele:
Nu luaţi în considerare mâna si preţul, pe care-l indica. Erau acoperirea mea, pentru a putea face poza. Repet: poza e de acum o săptămână, chiar dacă scrie "Sărbători Fericite".Nu asta e dilema mea, ci alta: care e legătura între salam,parizer şi Frank Sinatra? Cântă Frank şi alunecă mezelul mai bine? Sau cum?

Duminica egal poezie
Cine sunt?
Eleonora Sasu
Sunt o clipă suspendată
pe firul infinit al timpului
ce curge etern
în clepsidre albastre
de suflet.
Sunt o lacrimă picată
într-o mare-nvolburată.
Sunt un fir de nisip
izbit de furtuni
peste fruntea albastră
a mărilor.
Sunt un vis dureros
desprins
din somnul de-o clipă
a celor fără odihnă.
(dintr-o carte "furată")
Eleonora Sasu
Sunt o clipă suspendată
pe firul infinit al timpului
ce curge etern
în clepsidre albastre
de suflet.
Sunt o lacrimă picată
într-o mare-nvolburată.
Sunt un fir de nisip
izbit de furtuni
peste fruntea albastră
a mărilor.
Sunt un vis dureros
desprins
din somnul de-o clipă
a celor fără odihnă.
(dintr-o carte "furată")
"Sărbători fericite?"
Am fost aseară să fac o tablă. O partidă, două, trei, nu o tablă din cealaltă categorie. Şi-am ajuns la partenerii de joc, pe la 20:10, ca mă tot sunau. Dar nu era, cum am crezut, ci m-aştepta o surpriză: adversarul principal nu sosise încă de la serviciu şi adversara, care se antrenează singură, când noi nu suntem disponibili, se apuca de împachetat sarmale. Că împacheta sarmale nu era nicio problemă (din contră, pentru mine, care-am putut degusta amestecul în voie), dar imediat mi-a venit în minte şi-am spus-o cu voce tare, ideea că azi e Crăciunul. Nu că ar fi fost ora nepotrivită de făcut sarmale, dar mi s-a părut că e "disperarea" aia din seara de Ajun, atât timp cât toate zilele-i acasă şi seara îsi dă seama că n-are ce pune pe masă. Mintea mea exact asta a văzut: "disperarea" din Ajun, de a termina totul la timp şi chiar i-am zis.
Ca să mi se întărească ideea, uite ce văzui la rude îndepărtate, dar vecini apropiaţi, pe la 23:30, când terminarăm campionatul şi m-am retras în cort:
Şi ca să fiu ferm convinsă că nu eu am ceva la tărtăcuţă, aud la Ştirile Protv, în dimineaţa asta, pe la 7 şi ceva " ...şi gerul acesta va ţine până pe 3 Ianuarie". Clar, foarte clar, azi e Crăciunul, că doar nu ne-om transforma în Siberia, pentru un an întreg.
P.S- legat de tv mai am ceva, dar urmăresc ca pe una s-o prind măcar pe cameră, dar dacă nu, le povestesc pe amândouă.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Sambata cu amintiri
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
2
a la Ţopescu
Caprarii
amintiri,
de suflet,
Sambata,
SAMBATA CU AMINTIRI,
trecut
"Ecşi"
Nu vorbim despre ecşii/ecsele (foştii/fostele), de care te-ai îndrăgostit, dar n-aţi avut nimic de împărţit (în traducere, te-ai îndrăgostit, n-a fost nimic între voi, nici măcar pritenie), ci despre foştii/ fostele de-adevăratele.
Şi nu vorbesc de rău. Să fie sănătoşi, s-a sfârşit, nu-i un capăt de lume, "adevărul doare, dar trece", ca să citez dintr-alţii.
Melodia asta-mi place mult, aşa că-n timp ce o ascult şi aberez, despre subiect.
Valeriu Penisoara - Fosta iubire
Şi nu vorbesc de rău. Să fie sănătoşi, s-a sfârşit, nu-i un capăt de lume, "adevărul doare, dar trece", ca să citez dintr-alţii.
Melodia asta-mi place mult, aşa că-n timp ce o ascult şi aberez, despre subiect.
Valeriu Penisoara - Fosta iubire
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
2
a la Ţopescu
Caprarii
amanti,
foste iubiri,
personale,
tradari,
viata
Matrimoniale
Trecând peste tot felul de anunţuri comice de prin ziarele de specialitate (era-n Raid, acum câtiva ani, un anunţ, care se tot repeta toamna târziu- "...bla,bla,bla,..un suflet bun, care să mă adăpostească şi pe mine până când dă ghiocelul- .Şi cred că-n primăvară, când dădea ghiocelul, pleca, iar toamna căuta alt suflet) să vă spun ceva din zilele oamenilor din jurul meu.
Scurtă întrebare existenţială.
Atât de scurtă, încât n-o mai analizez, ci-ntreb direct: de ce aud doar cină romantică? De ce n-aud şi despre prânzuri romantice şi mic dejunuri? De ce? Doar după cina romantică se poate întâmpla altceva?
Hai, sănătate, pân' la următoare dilemă existenţială.
Încurcate sunt căile netului, asta şi alte câteva, le-am scris înaintea celeilalte şi văd c-am găsit-o nepostată.
Hai, sănătate, pân' la următoare dilemă existenţială.
Încurcate sunt căile netului, asta şi alte câteva, le-am scris înaintea celeilalte şi văd c-am găsit-o nepostată.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
intrebari,
intrebari existentiale,
personale
vineri, 27 ianuarie 2012
Duduia
Tot neînţeleasă e treaba cu domnişorimea. Oameni buni, de unde frunza dudului să ştiu eu dacă o femeie e domnişoară sau doamnă, dacă nu-i văd mâinile (poate m-oi ghida după verighetă)? De ce se zbârlesc anumite femei, trecute de 40 ani, dacă li te adresezi cu doamnă si nu cu domnişoară??!?!?!
Spuneţi-mi şi mie secretul, că m-am săturat de apostrofări d-astea.
Spuneţi-mi şi mie secretul, că m-am săturat de apostrofări d-astea.
Deja am notat pe hârtiuţe: "doctora Q e domnişoară, ai grijă cum îi spui" şi "doctora W e domnişoar, vrei să păţeşti ca data trecută?"
Bun, dacă nu ştiţi niciun secret, când m-oţi vedea vânătă să ştiţi că am încurcat domnişoarele.
P.S- nu-mi place apelativul duduie de niciun fel, dar mi-a şoptit cineva, că se foloseşte, când nu ştii dacă e doamnă sau domnişoara. Da' tot mi-e teamă, că mă plesneşte cineva.
P.S- nu-mi place apelativul duduie de niciun fel, dar mi-a şoptit cineva, că se foloseşte, când nu ştii dacă e doamnă sau domnişoara. Da' tot mi-e teamă, că mă plesneşte cineva.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
1 a la Ţopescu
Caprarii
dileme,
intrebari,
intrebari existentiale,
personale
11
Importante, neimportante, nici eu nu ştiu, dar madMe spune că ea le-a învăţat de când e mare.
Nu ştiu ordinea, în care le-am învăţat, pe unele le ştiu de-o viaţă şi pe altele, învăţate de multă vreme, m-a rugat tata să le uit, că se pare că m-a-nvăţat greşit şi nu-mi ajută la nimic, în zilele astea. Prea târziu, deja sunt parte din mine.

Bancul de Vineri
- Ce ai patit, fiule?
- Mi-a dat prietena un pumn si a plecat, iar acum sant singur!
- Pai nu i-ai spus ce te-am invatat eu: Timpul se opreste in loc pentru mine cand privesc in ochii tai ?
- Mi-a dat prietena un pumn si a plecat, iar acum sant singur!
- Pai nu i-ai spus ce te-am invatat eu: Timpul se opreste in loc pentru mine cand privesc in ochii tai ?
joi, 26 ianuarie 2012
Si-un alt nimic
Din motive de rafale puternice ale vântului, azi n-apare altceva.
Gata? V-aţi adunat, de pe unde aţi picat, din cauza râsului ? Nu m-a luat vântul. Şi-afară, dac-am ieşit, am ţinut în mână o lopată, deci era ceva greutate. În schimb am suportat, de vreo câteva ori, pierderile justificate de energie electrică şi-apoi am decis că cel mai bine ar fi să o zbughesc în pat. Şi-am zbughit-o, cu o carte, o cană cu vin fiert cu scorţişoară şi-o privelişte minunată. Mda, nu aveam cana în pat, ci lângă, împreună cu veioza şi pentru orice eventualitate, lumănârile şi radio-ul pe baterii.
Şi pentru că tot ziceam pe fb că în spate e puţină, mi-am dat seama, că-i puţină, unde e altă clădire, dar în dreptul camerei mele, nu-i deloc puţină:

Aşadar, cu siguranţă, până diseară doar atât, deşi ideile de-abia aşteaptă să prindă scris (că nu le glăsuiesc, nu?).
Şi melodiile, pe care-am ţopăit, înainte de a ateriza în pat, la 20:50:
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
5
a la Ţopescu
Caprarii
de suflet,
femeia de zapada,
iarna,
personale
miercuri, 25 ianuarie 2012
Poza de Miercuri
Program
19:30-21 Liber la ce? Liber unde?
Versuri "dansante"
Ţin minte, că se-ntreba proful de logică /psihologie/ filozofie (nu mai ştiu în ce an ne-a zis, deci nu ştiu ce ne preda în acel moment) "de ce reţine omul tot felul de melodii, cântecele şi altele, dar lucrurile importante, nu?". Chiar, oare de ce?
Şi tot proful de logică, ne spunea, despre tot felul de versuri "tâmpiţele", dar "dansante".
Şi tot proful de logică, ne spunea, despre tot felul de versuri "tâmpiţele", dar "dansante".
marți, 24 ianuarie 2012
Speranţa
Nu, nu vecina (pentru cunscători), ci speranţa aia, care moare ultima. Sincer, eu cred că e un pic sadică, de se chinuie să reziste şi să reziste, deşi alţii fac totul să o spulbere.
Flacăra speranţei ţi-o înteţesc alţii dintr-o eroare/neglijenţă/lehamite de serviciu, dar ţi-o reduce realitatea, prin glasul altuia, care îşi face meseria.
Flacăra speranţei ţi-o înteţesc alţii dintr-o eroare/neglijenţă/lehamite de serviciu, dar ţi-o reduce realitatea, prin glasul altuia, care îşi face meseria.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
asigurari de sanatate,
d-ale oamenilor,
din viata,
personale,
sistem sanitar,
sperante
E armonie-n casa ...cui...?
Oare, dacă se pulverizează acest şprei de cameră, cu această denumire, dragostea pluteşte-n aer
Filozofii de pârâu
Care este.
Unirea Mică
"Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!"
Valeriu Penisoara - Cuvantul lui Roata catre divan
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!"
Valeriu Penisoara - Cuvantul lui Roata catre divan
luni, 23 ianuarie 2012
Una pe săptămână
Sunt multe, sunt plictisitoare, dar mergi măcar la ultima, e ceva nemaipomenit.
Youtube filmul online capra cu trei ezi- na, poate-ai găsit ceva cu iezi, că de ezi n-am auzit. Sper că s-a distrat picia/piciul.
pantaloni ca şi egări- mă scuzi, dar egării sunt pantaloni. Cel puţin, eu n-am văzut până acum o fustă egări. Despre fustele pantaloni nu se poate spune că aduc a egări.
rodulul pământului planta- în Mai ;)
rodul pământului profeţie- n-am habar, eu ştiu doar să "citesc" Rodul Pământului, planta.
bancuri cu concluzii- toate au o concluzie, toate. Ori a fost bun, ori n-a fost,dar de categoria asta, în mod special, n-am auzit.
bătăi în zăpadă- le cauţi pe net?!?!?! Nu te-nţeleg,crede-mă.

duminică, 22 ianuarie 2012
Filozofii de pârâu
Ştiţi cine mănâncă mai multe seminţe?
Sau scuipă, sau sparge sau cum s-o mai spune.
Sau scuipă, sau sparge sau cum s-o mai spune.
Duminica egal poezie
În ţara lui Mură-n gură
Nina Cassian
In tara lui Mura-n Gura,
totu-mi este pe masura.
Cand ma scol de dimineata,
Nu la sapte, ci la zece,
Vine-o tava cu dulceata
Si-un pahar cu apa rece.
Si dulceata zice: ia-ma!
Si paharul zice: bea-ma
Ia-ma!Bea-ma!
Usor de zis!
Insa gura s-o deschizi,
Nu-i deloc asa usor!
-Ajutor! Ajutor!
Lingurita, grijulie,
Imi deschide gura mie.
Ei, asa mai merge, zic,
Daca ma ajuti un pic!
Nina Cassian
In tara lui Mura-n Gura,
totu-mi este pe masura.
Cand ma scol de dimineata,
Nu la sapte, ci la zece,
Vine-o tava cu dulceata
Si-un pahar cu apa rece.
Si dulceata zice: ia-ma!
Si paharul zice: bea-ma
Ia-ma!Bea-ma!
Usor de zis!
Insa gura s-o deschizi,
Nu-i deloc asa usor!
-Ajutor! Ajutor!
Lingurita, grijulie,
Imi deschide gura mie.
Ei, asa mai merge, zic,
Daca ma ajuti un pic!
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Sambata cu amintiri
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
amintiri,
de suflet,
SAMBATA CU AMINTIRI,
trecut
vineri, 20 ianuarie 2012
Bancul de Vineri
Într-o sală de judecată. Are loc un proces de divorț destul de complicat, judecătoarea, plictisită, rezolvă o integramă.
La un moment dat, soția care era în divorț, spune:
- ... pe lângă toate celelalte, soțul meu mă numea cu cuvinte murdare şi mă obliga să fac lucruri indecente!
- Ce fel de cuvinte? întreabă avocatul.
- Mi-e jenă să vi le zic dle avocat, de aceea o să vi le scriu pe o foaie.
Scrie soția cuvintele și dă foaia avocatului.
Acesta, citește ce scrie acolo:"Fa curvo, hai să ne f**em", se îngrozește și dă foaia judecătoarei.

joi, 19 ianuarie 2012
Citatul de Joi
Daca parintii tai nu au avut nici un copil, sunt mari sanse ca nici tu sa nu ai. Dick Cavett
Din cotidian
Pe MIRC îl ştiu, de când m-am născut. Bine, nu îl ştiu chiar de când am făcut hop si am orăcăit la doctor, dar probabil că, în momentul în care mama lui a venit să-mi vadă şostuţele, l-a luat şi pe el în braţe. Cu MIRC am avut mereu o relaţie de prietenie, eu, el, sora lui, pădurile, iarna şi arcurile eram un tot. Eu, el, rubll, fotbalul, carbidul, cutiile de Amigo, praştiile si multe altele eram un tot. Când MIRC s-a dus la şcoală plângea în hohote, în fiecare dimineaţă, că el nu se duce fără mine. Mai târziu i-a prins bine, că eu veneam, el se ducea şi-i puteam da inelul de la cravata mea.
D-ale fb-ului cu Print Screen
Mă-ntreba cineva de curând, de fapt îmi reproşa, de ce eu nu spun "te pup" nimănui? Nu ştiu, dar nu pot şi sincer nici nu-s "pupăcioasă" de obraji în vânt, dar pupăceala asta între băieţi mi-a adus zâmbete mai mari decât orice pupăceală între femei.
miercuri, 18 ianuarie 2012
Cretini
Acum vreo două zile (nu ştiu de ce), mă gândeam "oare de ce-şi pasează unii copii, părinţii ca pe nişte obiecte?".
Şi când spun copii, nu mă refer la puşti, la ţânci, la prichindei, ci la adulţi, trecuţi de 30, de 40, ba chiar şi de 50 de ani.
Şi când spun pasta, nu mă refer la "preparatul unei paste", ci la pasatul părinţilor de la unii la alţii, când aceştia devin neputincioşi.
Şi când spun copii, nu mă refer la puşti, la ţânci, la prichindei, ci la adulţi, trecuţi de 30, de 40, ba chiar şi de 50 de ani.
Şi când spun pasta, nu mă refer la "preparatul unei paste", ci la pasatul părinţilor de la unii la alţii, când aceştia devin neputincioşi.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
6
a la Ţopescu
Caprarii
cancer,
cretini,
d-ale oamenilor,
personale,
trist
Poza de Miercuri
Denumiri ciudate
La o cană cu vin
CENACLUL FLACARA-LA O CANA CU VIN CENACLUL FLACARA-LA O CANA CU VIN
e
e
O literă
O zic pentru a nu ştiu câta oară şi-am s-o zic mereu: cu toţii greşim, dar sunt unii, dintre cei, care chiar trebuie să dea exemplu de limbă română corectă,care persistă în greşeală.
Mi-e dat s-aud în fiecare Duminică, pe la 11:00-11:20, următorul cuvânt, în diferite contexte. "...bonlav...bonlavii"...#$@%. Ciudat, nu îl aud repetat şi repetat şi iar repetat, din gura vreunui bătrân sau vreunei bătrâne, ci din gura unuia de 38 de ani, unul, care ţine predici altora.
La fel ca şi cu monstra. Monstra mamii ei, că îmi vine să urlu câteodată.
O literă.Ori băgată, ori uitată, ori amestecată, dar aşa de urât îmi sună.

marți, 17 ianuarie 2012
De sezon
De odinioară, dar, parcă, actuală.
Sfaturi pentru salvarea economiei proprii
Cum să-ti salvezi salariul intact?
De salvare sau mâncare?
Când colacul e peste pupăză, e colac de mâncat şi pupăza e la cuptor, precum o raţă garnisită sau e colac de salvare?
Atât am vrut să aflu azi, din ciclul întrebailor existenţiale.
Atât am vrut să aflu azi, din ciclul întrebailor existenţiale.
luni, 16 ianuarie 2012
Una pe săptămână
Sau ce caută unii, dar găsesc alţii:
colac wc copii (2)- încearcă la articole sanitare, oriunde.Presupun că sunt mai fistichii decât cele ale adulţilor. Dacă există cu Hanna Monatan (spe că am scris bine) şi îţi procuri unul, te rog, invită-mă în baia ta.
vrăbiuţe pe copaci (2)-e de bine. Dacă se tăvăleau prin praf, să ştii că venea ploaia, dar aşa e de bine.
batista împarfumată- se află la o fată...E că te-ai juca şi-acum un pic?Nu-mi spune.
cum?- uite aşa. Nu-i aşa că nu îţi vine a crede?

duminică, 15 ianuarie 2012
Poveşti de neadormit copiii
Ştiţi vorba aia cu facerea de bine? O ştiţi? Ei bine, din păcate, situaţia e cam de când e lumea.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
1 a la Ţopescu
Caprarii
d-ale oamenilor,
din viata,
personaje din povesti,
personale
Duminica egal poezie
Dacă
Rudyard Kipling
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Rudyard Kipling
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Life in pictures
Cu plecare de la Costin.
Şi-un popas, aici.
Un semn, un altfel de semn si-un "ritual" de fiecare seară:
Şi-un popas, aici.
Un semn, un altfel de semn si-un "ritual" de fiecare seară:
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
IP-ul
Da, da, chestia aia. Îhî, chiar aia. Nu e mereu reală.
Eu una m-am săturat să-mi fie recomandate persoane din Boldeşti Scăieni sau Lipăneşti. Persoane, pe care, cică ar trebui să le cunosc. Sincer, şi, dacă aş locui acolo,nici primar dacă aş fi, nu i-aş cunoaşte pe toţi.

Nişte proaspăt trecute
Că tot am intrat în anul nou si pe stil vechi.
Cea mai cea coroniţă
Cea mai cea coroniţă
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
coronite,
decoratiuni,
Mos Craciun,
personale,
poze
Sâmbăta cu amintiri
Cu plecare de aici.
Azi, ceva găsit prin casele vecinilor, ceva cusut cândva de mână, ceva, pe care mi-amintesc, că-l vedeam şi-n alte case, când eram copilă.
Azi, ceva găsit prin casele vecinilor, ceva cusut cândva de mână, ceva, pe care mi-amintesc, că-l vedeam şi-n alte case, când eram copilă.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
amintiri,
de suflet,
Sambata,
SAMBATA CU AMINTIRI,
trecut
vineri, 13 ianuarie 2012
Păţanii repăţite
Ştiţi alifiuţele acelea cu tot felul de puteri? Ba laba puterea ursului, ba gheara nu ştiu cui, ba pintenul cocoşului sau câte altele or mai fi? Dacă le ştiţi, aveţi habar şi despre ce aberez, dacă nu, aflaţi că-s nişte pomezi usturătoare.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
aloe capsicam,
leacuri,
personale,
puterea ursului
13-15 tot aia e
Tot la radio auzite sunt şi ştirile. Şi-am auzit una, ieri, cum că autorităţile din Ploieşti, comemorează azi, ziua lui Eminescu. De ce azi? Pentru că 15 pica în weekend.
Întrebare: dacă 1 Decembrie pică în weekend, o aniversăm înainte sau după? Că-n weekend văd că nu se pot deranja.
Întrebare: dacă 1 Decembrie pică în weekend, o aniversăm înainte sau după? Că-n weekend văd că nu se pot deranja.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
4
a la Ţopescu
Caprarii
autoritati locale,
Eminescu,
personale
Mesaj de interes public şi-o reclamă
Aşa încep toate.Şi cele cu abuzul despre sare şi cele cu apa, toate, dar dintre ele, unul, în mod special, mi-a atras atenţia mai mult. "prioritatea nu e optionala e obligatorie" acesata e mesajul, dar pqnă la sfârşitul clipului, când se-aude tare şi răspicat, vedem o doamnă, care e la orel de condus si-ntâi, îi pune frână instructorul, la trecerea de pietoni, spunând rârâit, că trebuie să cedeze trecerea pietonilor. Mai apoi, doamna pune tot o frână bruscă şi-n treabă uimită "şi p-ăsta trebuie să-l las să treacă?". Şi-n timp, ce trenul se vede apărând din stânga, se aude tare şi răspicat "prioritatea nu e optională e obligatorie".
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
2
a la Ţopescu
Caprarii
intrebari,
mesaje de interes public,
personale,
reclame
Bancul de Vineri
Soţia: Nu mă iubeşti!
Soţul, arătând spre cei cinci copii:
Soţul, arătând spre cei cinci copii:
Păzea că sare
Şi răsare o întrebare.
Mă scuzati că nu-nţeleg, dar dacă tot nu înţeleg, poate o să pricep.
Mă poate lămuri si pe mine cineva, cum e să-i sară muştarul? Aud? Pe care dintre găuri sare dânsul? Aud, citesc, văd? Da, ca răspuns la toate astea, dar care-i răspunsul aşteptat?
Şi-o alta scurtă: dacă tot sare, de care e: picant, clasic, dulce, cu hrean, cu dude? Aud?
Mă scuzati că nu-nţeleg, dar dacă tot nu înţeleg, poate o să pricep.
Mă poate lămuri si pe mine cineva, cum e să-i sară muştarul? Aud? Pe care dintre găuri sare dânsul? Aud, citesc, văd? Da, ca răspuns la toate astea, dar care-i răspunsul aşteptat?
Şi-o alta scurtă: dacă tot sare, de care e: picant, clasic, dulce, cu hrean, cu dude? Aud?
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
3
a la Ţopescu
Caprarii
intrebari,
intrebari existentiale,
personale
Vineri.Vineri 13
Aşadar Vineri.
Vineri 13, nu amicul lui Robinson.
Vineri 13, nu amicul lui Robinson.
joi, 12 ianuarie 2012
Citatul de Joi
"Prea multă încredere e o nebunie, prea multă neîncredere e o tragedie". Jean Paul
Constatare
Decât să se chinuie cu adoptat de legi, schimbat sisteme şi alte cele, mai bine ar adopta ceva să ne extermine pe grupuri. Oricum, tot acolo vor s-ajungă, dar mai încet.
Dilema
Multi dintre jurnaliştii mici (aşa cum îi văd alţii) nu iubesc mediocritatea, nu promovează scandalurile, nu adoră celebritatea pe superficialitate.
Multi dintre jurnaliştii mari (aşa se văd ei) promovează mediocritatea, adoră scandalurile, iubesc superficialitatea.
Oare dacă cei mici ar ajunge mari s-ar schimba sau ar rămâne la fel?
Multi dintre jurnaliştii mari (aşa se văd ei) promovează mediocritatea, adoră scandalurile, iubesc superficialitatea.
Oare dacă cei mici ar ajunge mari s-ar schimba sau ar rămâne la fel?
miercuri, 11 ianuarie 2012
Ochii lumii îi întrece numai gura
Mă dusei Sâmbătă să port o discuţie cu tataie. N-am mai purtat cu el o discuţie adevărată, de fix, azi la 16 s-au făcut 26 de ani. Şi-n discuţia aia, ne-am cam "certat", că nu a vrut să mă ia cu el la lapte. Bine, eu m-am certat, că el mi-a zis doar atât "hai, azi nu, te iau mâine, rămâi la cazemată". Şi-am rămas până a venit tata de la serviciu (da, era Sâmbătă, dar pe-atunci lucra şi Sâmbetele şi apoi fusese şi la un parastas) şi apoi am intrat în casă să beau laptele adus de tata, că tataie nu mai venea. Şi-n timp ce fierbeam laptele a plecat şi tata, ca să-l aducă pe tataie... (şi-o să continui povestea la final)
Filozofii de pârâu
Şi sub pământ S.A, dacă te afli, nu trebuie să te laşi doborât. Învaţă de la cârtiţe să-ţi croieşti drumul înainte şi la un moment dat vei ieşi şi la suprafaţă. Nu ca o cârtiţă sau ca un ghiocel, ci ca un nou luptător.
Cu fum şi fără
Ştiu că-s foarte neînţelegătoare de la o vreme, dar de ce dintre fumătorii clasici trecuţi la electronice, majoritatea spune "m-am lăsat de ţigări" ca atunci, când sunt în pană de acumulator/baterie sau ce o mai fi să spună "vreau o ţigară"? Asta înseamnă lăsat?
Oare, care va fi noua fiţă în materie de ţigări? Ţigara cu manivelă? Ţigara, care emite sms-uri prin fumul degajat? Ţigara care sare singură din buzunar, atunci când simţi nevoia de un fum?
Ceva interesant, tot despre ţigări, la PORC (nu fiţi răi, că nu mai e misogin, e doar un porc)

Iubitorii de animale
Cred că din zece persoane, opt au câte un animal de companie. Dintre aceştia opt, mă-ntreb câţi sunt iubitori de animale? Eu înţeleg că poate-ti plac mai mult pisicile decât câinii sau invers.Na, eu recunosc, câinii îmi plac mai mult decât mâţele (sechelele copilăriei), dar asta nu îseamnă că m-apuc să trag mâţele de urechi. Chiar sunt mâţe, pe cere le-ndrăgesc de cum le văd. Îmi plac mai mult aricii decât rinoceri, dar asta nu însemnă că încerc să le fac ceva rinocerilor (are cineva curaj să-ncerce?).
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
2
a la Ţopescu
Caprarii
iubitori de animale,
ong-uri,
personale
marți, 10 ianuarie 2012
Nu uita
Acum, eu nu ştiu ce fel de telefoane aveţi voi, dar am o întrebare: unde vă notaţi, ceea ce vreţi să nu uitaţi? Ca memento pe telefon, ca aducere aminte în vreo agendă sau cu X pe vreun deget.
Ştiu, am zis una, dar vine şi a doua: dacă notaţi cu X, nu vă întrebaţi ce e cu X-ul de pe deget?
Ştiu, am zis una, dar vine şi a doua: dacă notaţi cu X, nu vă întrebaţi ce e cu X-ul de pe deget?
Muzica de Marti 13
Dacă m-aş plimba cu maşina timpului
Dacă s-ar inventa maşina timpului (da' am si eu o întrebare: de ce doar maşina timpului? De ce nu poate fi bicicleta timpului/trotineta/motocicleta/avionul/căruţa sau orice alt mijloc de transport? Poate chiar balonul. Şi, dacă e maşină, de care e? Să fie echipată şi cu caucioace? Pana struţului, plec în timp vara şi acolo e iarnă, nu-mi trebe echipament adecvat? Şi ce de întrebări, îmi vin în cap, pornind de la acest subiect) sau Data m-ar învăţa cum stă treaba cu teleportarea si-aş ajunge iar în clasa a noua, ce aş schimba?
Leapşa asta a plecat de undeva de departe (oare, din timp?), a trecut pe la Cris-Mary, a poposit la madMe şi-acum se-aşteaptă veşti şi de la mine.
Apoi, bun.
Leapşa asta a plecat de undeva de departe (oare, din timp?), a trecut pe la Cris-Mary, a poposit la madMe şi-acum se-aşteaptă veşti şi de la mine.
Apoi, bun.
Una pe săptămână
sau când s-o putea.
Sandy Bell- traieşte. Cât trăiesc eu, trăieşte şi ea.
poze cu Luna- uite-te pe geam.
femei blonde în egări- de ce doar blonde, restul ce are?
Alisa Toma profil- sincer, nu ştiu ce profil cauţi, dar cântă... n-am cuvinte.
animate zi naştere- animate ce? Animatoarele?!
baloane nerge- cred că negre, nu-i bai şi eu mă grăbesc, dar de ce negre? Sper să nu fie ca în imaginaţia mea.
femeie iarna- imbrăcată. De ce nu vrei vara? Vrei doar iarna.Aaaa, poate că eşti acela de dădea anunţ în Raid la matrimoniale, ani la rând cu "caut un suflet curat, cald şi nobil să mă adăpostească până dă ghiocelul".Şi-n toamna următoare, erai iar prezent.
hrăneşte-ţi optimismul- corect. Unde eşti tu acum, să ţi dau o bomboană?
înmormântări frumoase- nu ştiu de ce, dar bănui că eşti una şi aceiaşi persoană cu baloanele negre şi asta arată că imaginaţia mea a funcţionat cum trebuie. Uite una aici, la domnul Hector.
poze cu Bibi de- de ce da? Cum adică poze cu Bibi de? Bibi de junglă? Sau cum?
praştie cu zgârci de mască- sâc, sâc, sâc, am, am, am :)
coşciug viagra- viagra+wisky+energizant= coşciug (eu n-am probat, dar aşa făceau rost de coşciug mulţi, acum vreo 5 ani, prin alte zone ale lumii. Mulţi tineri). Sincer, chiar aşa de mulţi sunteti sau ai intrat după IP-uri diferite?
sticle ulei- la 1 l, la 2, la 5, la jumate n-am mai văzut de multă vreme. Pentru autoturisme şi alte utilaje, parcă găseşti şi mai mici.
imagini cu indience din filmul Geet- nu ştiu filmul, nu cred că era, în vremea, când Bolywood-ul era cum era, c-acum s-au "modernizat" şi ei.
poze cu fete cu părul negru- să ştii că Bibi n-are părul negru. Dacă te-aş cunoaşte, te-aş întreba: unde?
egări stil pantaloni- pai, cum stil?!?!?! Când cauţi izmene, cauţi izmene stil pantaloni?
Şi una serioasă:
ajutorul la înmormântare- alergătură

luni, 9 ianuarie 2012
Constatare
Vineri e Vineri treişpe,că, dacă era Joi 13, Vineri era 14.
Se mai poate întâmpla ceva?
Nimic.
Se mai poate întâmpla ceva?
Nimic.
Rasul de Luni
Fiecare cu rugămintea lui
Am revăzut o reclamă, pe care n-o mai văzusem de multă vreme. Bine, la cât mă uit eu la tv, nici nu aveam cum s-o văd mai des. Primul gând, după ce-l care îmi trece mereu prin minte, când aud, ce se spune în reclamă mi-a zburat la UN PORC. Vedeţi voi, ce scrie dânsul aici?
Ei bine, ştiţi, care a fost gândul de dinaintea primului gând?
Nu ştiţi, că nici măcar n-am spus la ce e reclama, dar d-aia scriu eu aici.
Ei bine, ştiţi, care a fost gândul de dinaintea primului gând?
Nu ştiţi, că nici măcar n-am spus la ce e reclama, dar d-aia scriu eu aici.
Ce ne învaţă filmele ?
De orice fel. Nu contează că sunt americane, japoneze, indiene, congoleze (n-am văzut niciunul până acum), seriale, de lung metraj, de scurt metraj, de zi, de noapte sau oricum ar fi.
Ne învaţă de toate, dar pe femei le învaţă ceva în mod deosebit.
Ne învaţă de toate, dar pe femei le învaţă ceva în mod deosebit.
duminică, 8 ianuarie 2012
Life in pictures
Cu plecare de aici.
Spuneam cândva, că mă enervează ghioceii. Mă enervează că nu continuă, ce-au început. Se luptau, îşi făceau loc printre ultimele zăpezi şi-apăreu. Când? În Martie sau la sfârşitul lui Februarie.
Astăzi şi vremea s-a schimbat, nu doar vremurile.
Astăzi şi vremea s-a schimbat, nu doar vremurile.
Copiii mici versus laşii adulţi
În primul rând, copil mic nu e un pleonasm, poţi fi şi copil mare.
În al doilea rând, ştiţi unii dintre copiii aceia mici, pe care, dacă-i întrebi "cine a spart/rupt/stricat aia?", îţi spun că "prietenul Q", dar dacă insişti şi-i spui că prietenul Q nu avea cum să ajungă acolo şi că nu e frumos să nu spună adevărul, că se află, că mai bine recunosc, că nu-i cerţi. Ei bine, copiii aceştia recunosc.

Un tren lung ne pare viaţă
Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.
Traian Dorz
Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
Care e cauza şi scopul cui ajută?!
Ce vreu eu să-nţeleg? Multe, dar acum vreau să mă lămurească cineva cum stă treaba cu Cauzele acelea pe fb.
Pe la începuturi, parcă am dat accept la vreo două, de curând n-am răspuns uneia, pentru că ştiam sigur, că n-am cum să mă aflu în două locuri, în acelaşi timp şi-acum tot văd altele noi.
Pe la începuturi, parcă am dat accept la vreo două, de curând n-am răspuns uneia, pentru că ştiam sigur, că n-am cum să mă aflu în două locuri, în acelaşi timp şi-acum tot văd altele noi.
Sambata cu amintiri
Cu plecare de aici.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
amintiri,
copilarie,
de suflet,
SAMBATA CU AMINTIRI,
trecut
vineri, 6 ianuarie 2012
Bancul de Vineri
Un baiatel ajunge acasa de la scoala si ii spune tatalui:
- Am luat 2 la matematica azi ..
- Ce s-a intamplat?
- Pai m-a intrebat profesorul “Cat fac 3 x 2?” si eu am spus “6″
- Pai .. e corect
- Stiu, dupa care m-a intrebat “Cat fac 2 x 3?”
- Am luat 2 la matematica azi ..
- Ce s-a intamplat?
- Pai m-a intrebat profesorul “Cat fac 3 x 2?” si eu am spus “6″
- Pai .. e corect
- Stiu, dupa care m-a intrebat “Cat fac 2 x 3?”
Asta-i viaţă
Ce sa vă spun acum? Că îi scriam cuiva (nu cunosc persoana, că n-avea nume), despre nişte asistente şi a sărit, de parcă aş fi acuzat toţi doctorii la un loc? Nu, că n-are rost.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
3
a la Ţopescu
Caprarii
cancer,
din viata,
medici,
optimism,
personale,
sistem sanitar
joi, 5 ianuarie 2012
Citatul de Joi
" Ca să-mi suport pesimismul, m-am hotărât să fiu optimist" Alexandru Ghe Radu
Ză oan end onli
Dă-mi Doamne vise, că le pregătesc înainte.
Who th fuck is Alice?
Când am auzit eu pentru prima dată, Smokie cu Who the fuck is Alice, am auzit-o la radio. Demult, foarte demult. Şi exact aşa spuneau "who the fuck is Alice, nu "who bip Alice".
Şi-am rămas prieteni pe viaţă
Era o vreme, când chiar făceau o mâncare bună acolo şi nu erau produse de la 1 la 50 de lei.Aş fi făcut eu poze, mai de aproape, dar mi-a fost teamă de cei trei "seminegri" mititei.
Ieri, m-am agăţat de orice. De orice m-ar fi făcut să zâmbesc. Şi m-au făcut să zâmbesc, pozele de mai sus, un mic martor de-al lui Iehova, care chiar, dacă m-a văzut răvăşită aşa, tot mi-a zâmbit de vreo trei ori şi-un băieţel, care avea 4 ani şi 8 luni şi pentru care mi-am şters lacrimile-n tren.
"Auzi, e-adevărat că trenul are gură? m-a întrebat el, de la ceva distanţă, că nu eram vecini de canapea.
E-adevărat, i-am zis
Cine ţi-a spus ţie asta?
Păi, mi-a spus tata, că are ochi, are nas, are gură.Are chiar şi urchi ca să ne audă ce vorbim.
Nu e adevărat, tatăl tău te-a păcălit.
Nu, ce taţii păcălesc?
Păcălesc câteodată, că al meu aşa face.
Auzi, tu ce crezi? l-a întrebat pe un domn mai în vârstă.
Cred că are.
Nu, ascultă-mă pe mine, n-are, e doar un nene, care mişcă trenul.
Apoi, i-am dat cele două bilete, pe care le făcusem la dus şi i-am promis că la coborâre i le dau şi pe celalte două. Şi i le-am dat şi "am rămas prieteni pe viaţă" şi-n timp, ce aşteptam pe hol, s-ajungă trenul în staţie, l-am auzit întrbând "auzi, auzi, îmi dai şi mie un bilet? Decât să îl arunci pe jos, dă-mi-l mie că o fată drăguţă mi-a dat două mai devreme".
"Şi-am rămas prieteni pentru totdeauna". El la Comăneşti şi eu aici.
P.S- nu l-am întrebat câti ani are, l-a întrebat naşul, când a văzut că avea propriul bilet. Ştiţi de ce avea bilet, deşi nu era trecut de cinci ani? Pentru că doamna, care-l însoţea (nu era mama lui) a spus că băiatul vrea la geam şi pentru asta i-a luat bilet la geam, ca să nu fie nicio discuţie cu nimei, amândoi stau la geam şi aşa nimeni nu va avea de suferit. Câţi or face asta? Nu cu biletul, până la o anumită vârstă, ci cu necearta şi cearta.
miercuri, 4 ianuarie 2012
"laifizăbici"
Sora mea e o femeie frumoasă.
La începutul anului '90, după ce a plecat proaspăta devenită doamna de română, fostă extovarăşa, la Liceul Pedagogic şi-n locul ei venise o alta, în clasa a VI-a fiind, am scris o compunere, despre cineva, pe care iubesc enorm. Aşa ne ceruse doamna nou venită, să scriem o compunere, despre cineva, pe care iubim enorm, dar să nu fie părinţi.Şi-am scris o compunere, despre sor'mea. Şi-am scris la urmă nişte versuri din Goga şi când ne-a adus caietele, am văzut că noua doamnă de română mi-a pus un mare semn de întrebare roşu şi mi-a scris sub el: ce e asta? Şi m-am ridicat şi i-am zis "sunt versuri din Goga doamnă, versuri, despre soră şi cum copmunerea mea e despre sora mea, le-am scris şi pe ele".
Sora mea a fost si este o persoană elegantă. Ahh, de câte ori nu-mi spunea mama "uite sor'ta, seamănă cu mine, dar tu, tu parcă ai fi tac'tu". Şi de câte ori îi spuneam "păi, ce să-i facem? Trebuie să fie şi ca el cineva, nu?".
Sora mea purta decolteuri şi le purta bine. Ohooo, chiar foarte bine. De câte ori nu veneam de la serviciu şi îmi spuneau puştanii sau chiar bărbaţii tinerei, de vârsta mea, "a trecut sor'ta. Uuuuu, avea o bluză şi...". Doamne şi ce mai râdea, când îi spuneam "ce să faci, eu semăn cu tata, mai ales de la brâu în sus, tu semeni cu mama".
Sora mea E O FEMEIE FRUMOASĂ ŞI VA FI O FEMEIE FRUMOASĂ. M-auzi Doamne? Va fi, da?
Eram mică si neastâmpărată şi mă bătea câteodată : cu motive (i-am consumat tot Impulse-ul negru pe păpuşile mele, de mureai,dacă intrai în camera aia; i-am luat căţelul, care trebuia să-l ducă cadou unui vecin şi l-am ascuns, ca să-mi rămână mie şi multe alte tâmpenii, când o speriam noaptea) şi fără motive (că visase ea, după ce a venit de la schimbul trei şi s-a bagat lângă mine în pat, că mă bate vără miu şi ea tot pe mine m-a luat la bătaie, că i-am şi zis, după binecunoscutul refren "te spun tatei", "dar ce, crezi că mie îmi convine să fiu bătută de două ori? Şi în vis şi de tine?"). Cât aş da pentru o bătaie d-asta acum.
Sora mea era aşa de frumos machiată astăzi şi chiar a râs, când i-am făcut şi buzele, după alea două ore, când n-am văzut-o. Da, da, a râs, că doar n-oi plânge în faţa ei.
Sora mea E O FEMEIE FRUMOASĂ ŞI VA FI O FEMEIE FRUMOASĂ.M-auzi Doamne? Nu m-auzi, altfel mi-ai scoate din minte imaginea aia şi mi-ai lăsa imaginile ca asta:
Sora mea azi a împlinit 41 de ani şi 7 luni.

"Ce ţi-am cerut Doamne şi ce mi-ai dat?"
Sau poate ai crezut că, dac-am fost sorcovită şi mi s-a urat să fiu "tare ca piatra" şi sunt? Ei bine nu, până şi pietrele se "inmoaie". Ştii câte modalităţi de a sfărâma o piatră sunt? Nu ştii? Nu cred, că doar le ştii pe toate. Aaaa, nu stai pe net? De ce? La cum a evoluat omenirea, oricum Raiul e gol şi e bătaie la uşa iadului. Oricum, poate e delegat Sfântul Petru să se ocupe şi de partea asta. Sau, dacă nu el, macar Ivan Turbincă si tot s-o ocupa cineva.
marți, 3 ianuarie 2012
Taina cui?!?
Că tot am fost la capitolul de mai devreme, să vă mai spun ceva, poate-i va folosi cuiva, vreodată.
De ce se duc unii/unele acolo?
Acolo, la locul cu rugăciuni. Sau altfel spus, de ce se duc unii moşi la biserică? Mda, măi lume, ei erau mai serioşi, dar cred că i-au hipnotizat babele evlavioase.
Revelion 2013
Eeee, ştie cineva, unde-l va petrece? Nu?
Atunci, eu zic aşa, că au început înscrierile, pentru revelionul următor, la Crama Seciu.
Nu daţi năvală, nu sunt prea sigură, dar asta e singura deudcţie, după ce azi, 4 Ianuarie 2012, am auzit următoarea reclamă:"
" Vino să petreci revelionul şi seara de Sfăntul Vasile la Crama Seciu. Foc de tabără, bal mascat, purceluşi si alte cele (că n-am reţinut chiar tot)".
Voi ce-nţelegeţi?

Păzea!
După un an, am ajuns la proprietatea păzită de pisici.
După un an am repozat-o, pentru că ştiu că i-am promis cândva Mihaeleidm:
Unele legi
sunt menite să te facă să te-ntrebi multe.
Unele legi, nu doar de la noi, probabil şi pe la alţii-s la fel (eu prima stradă cu stâlp, în mijloc, prima stradă cu sens unic din ambele părţi şi multe altele, le-am văzut întâi la alţii) sunt alandala.

luni, 2 ianuarie 2012
Vasilică cu noroc, sorcova tot cu noroc
dar v-a sorcovit cineva?
La puştiulică, bătrânul a rămas cu datorie,dar nu era acasă şi i-a dat toţi banii, pe care-i avea la el şi de ieri nu dă de părinţii puştiului.
La puştiulică, bătrânul a rămas cu datorie,dar nu era acasă şi i-a dat toţi banii, pe care-i avea la el şi de ieri nu dă de părinţii puştiului.
Un fel de update-uri
Ce am uitat să vă spun la postarea aceasta, e că m-a distrat enorm una dintre afirmaţii "înainte consumam 4 kilograme de ulei,acum doar unul".Bun, eu cu tigăile de tuci, consum litri, nu kilograme, dar poate cu altele o fi aşa. Ştiu, poate si mama greşeşte câteodată, dar nu apare la tv să spună asta. Şi mai ştiu şi că-s rea.
Ce am uitat la aceasta?
Ce am uitat la aceasta?
duminică, 1 ianuarie 2012
Doar o zi şi deja a-nceput viaţa
Aflai azi ceva, care mi-a plăcut enorm. Mă tot întrebam cum de s-a potolit vecinul, cum de s-au liniştit "baieţii", cum de nici "casa cu panoramă" nu mai mişcă şi azi şi aflai, chiar din gura vecinului, când i-am povestit, că au zbughit doi iepuri de lângă mine, am împuşcat în gând cei trei fazani (sau făzăniţe, că nu i-am văzut de aproape) şi-am apucat să număr cele şase potârnichii, când s-au mutat dintr-un loc într-altul. Cică timp de zece ani nu mai e voie să se vâneze, în zona asta. Doamne ajută, deşi motivele nu sunt de bucurie, dar tot e bine.
Şi mai aflai ceva, pe seară, la o tablă, care nu mi-a mai plăcut.
Şi mai aflai ceva, pe seară, la o tablă, care nu mi-a mai plăcut.
Filozofii de pârâu
Ar trebui adoptată o lege, prin care să li se acorde oamenilor,mai multe zile libere, după Sărbătorile de iarnă, nu înaintea lor. Aşa, poate am scăpa şi de nebunia de dinainte, şi cu siguranţă am fi mai odihniţi după.
Duminica egal poezie
O, om!
de Traian Dorz
O, om! … ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i indrume!
de tot ce faci pe lume!
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i indrume!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)