vineri, 19 septembrie 2014

joi, 11 septembrie 2014

Pomana dudei, nu?

       În primul rând (că ăsta e, dacă scriam în al doilea,era altceva),

Şi iarăşi poze

Să continuăm curăţenia şi apoi om scrie oână v-o trece de citit.Aici era Halva. Am întrebat, dacă aveau de Mai, precum pelinul, au zis că nu.


miercuri, 10 septembrie 2014

Un alt chip frumos apare

Zâmbeşte la trecătoare.

Au înnebunit salcâmii?

Sau ce toamnă frumoasă, avem, dacă ştim să vedem

Primul club, aceiaşi oameni

      Da, ăla despre care o să-ţi aminteşti toată viaţa. Ghici, unde s-a deschis? Nu, n-i ghicit, nu în junglă, ci la Bacău.

Mare (lipsă) din publicitate

Dar merge aşa.

Da' wtf are?!

Că de OMG duce lipsă, văd

luni, 8 septembrie 2014

Baciu, brişcă nouă

                       La, la, la....şi-un Sol major, poate.
    De fapt, era Bade pălărie nouă, sau treişpe, după posibilităţi, dar rechizitele bacilor îs numa una şi-unul, o brişcă, două, un cuţât, trei.
Bătăile-ntre ciobani, omorurile, Mioriţa, Baltagul, toate-s legale. Ce ştire de la faiv ă cloc, că Gheo l-o cufurit pă Vasia, nimic. No, păi, dacă n-ar fi legale, nu le-ar avea la recuzită, nu?!

Gunoiul de sub preş

        Să le spună cineva, oamenilor, care trâmbiţeayă, despre curăţenie sşi mediu, că suntem mulţi, care nu credem că tot ce are şorici se şi mănâncă.
         Zilele trecute avu loc competiţia "Livada cu cireşi", pe coclaurile, pe care le cunosc şi cu ochii închişi.
         Nu, n-am fost, în acele zile, am fost în următoarele, că le-am promis fetiţelor că le duc la cazarmă.
         Să le spună cineva, că şi-au uitat anumite obicete p-acolo şi poate vor să le recupereze şi că nu concurenţii au amenajat traseul şi nu pot da vina pe nimeni, dar
     

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Poate

       Poate ştie cine pe altcineva, de la o autoritate în măsură să întreprindă ceva. Mă gândesc că şi proprietarii ştiu pe cineva, d-aia nu se iau măsuri, dar dacă ştie cineva pe altcineva şi se intervine, poate se întâmplă ceva şi devine şi Bălan fericit.
     El a plecat să plimbe două fete
 dar Bălan e "mai al dracu' şi d-aia e aşa"

Poftim de mănâncă!

        S-a inventat grătarul, pentru musafiri. Grătarul ca şi obiect, nu ca şi aliment. Nici mie nu mi-a venit a crede, dar altă denumire nu i-am găsit. Parte din concediu am petrecut-o cu rudele venite din depărtare  şi printre altele am vizitat rudele lor  (nu alea comune). Am fost două zile, unde majoritatea oamenilor  erau trecuţi de 80 de ani. Vis. Râs şi voie bună. Băutură curată (Cislău+ Vipereşti-Buzău). Am fost şi două zile, printre oameni mai tinerei (Flămânzi = ştirile de la 5 sunt nimic). Râs, din cauză de haz de necaz, dar atenţie la vorbe să nu ne vedem la tv.

vineri, 5 septembrie 2014

Eu nu îmi schimb părerea.

          Am un văr prin alianţă (adică soţul verişoarei), care a căzut în hazna, budă, wc, când era mic. Rare-s dăţile, când nu câştigă la Loto sau la loz. Şi nu la noi, ci la câteva mii de kilometri. Femeile din satul lui natal sunt precum majoritatea. Nesimţite. Altfel nu văd rostul anunţului.

miercuri, 3 septembrie 2014

Momentul următor

Pentru moment

Dacă tot fac curat în pc

Je suis FJ 13 et je suis revenue. J'espère

         Cei doi, trei, care aşteptaţi "revin curând", uitaţi şi ideea. Zisei "suun in biznis", dar deveni "suuuun", deoarece, pentru că, fiindcă, mă gândii că intru în concediu şi n-o să stau de aberaţii şi iar o să ziceţi că v-abandonez (bine, nici acum nu ştiu dacă şi cum o să  mă ţină, dar sper să fie) şi să reiau totul, când mă reazvârl în vâltoarea omului muncitor. Mai am câteva zile de relax sau relax, dar zisei să vă pregătesc totuşi.
        Aşadar, prezentările refiind făcute, vă-ntreb: ăla /aia, care a dat denumirea tăierii cepei, într-un anume fel, adică Julien, se chema Julien sau Julieta şi-a reuşit să-şi taie din falange?!?