miercuri, 18 ianuarie 2012

Cretini

            Acum vreo două zile (nu ştiu de ce), mă gândeam "oare de ce-şi pasează unii copii, părinţii ca pe nişte obiecte?".
           Şi când spun copii, nu mă refer la puşti, la ţânci, la prichindei, ci la adulţi, trecuţi de 30, de 40, ba chiar şi de 50 de ani.
           Şi când spun pasta, nu mă refer la "preparatul unei paste", ci la pasatul părinţilor de la unii la alţii, când aceştia devin neputincioşi.

           Oare ce s-o întâmpla cu oamenii aceia? Oameni, care la rândul lor au şi ei copii.Eu nu pricep, cum e să te foloseşti de pensia unui părinte si-atunci, când el îsi cere un anumit drept (mic, mic) să-i spui că te-ai săturat şi să-l pasezi fratelui/surorii, care, după o vreme, să ţi-l paseze înapoi sau să-l păstreze,dar fără a-i permite acel drept, folosindu-se şi el ca şi celălalt, doar de avantajul pensiei (şi nu mă refer aici la oameni neajutoraţi sau săraci, nu, din contră, am tot văzut neexemplele astea la oameni din alte categorii).
          Şi ce nu mai pricep eu, cum să nu-ţi încurajezi aproapele? Cum, tu ca rudă apropiată, să nu-i dai speranţe? Ce poţi să-i ceri atunci unui străin? Auzii zilele astea o nepoată, când îî spunea bunicii ei "cum să pretinzi că încă eşti femeie, când ţi-au scos tot şi eşti ca un cazan?". Dumnezeule, ce se întâmplă cu unii? Ce gândesc ei atunci? Cum o femeie poate spune asta unei alte femei? Cum...cum?
        Câtă putere trbuie să ai, să-i dai încredere şi celei de lângă tine şi câtă cretinitate exsită într-unele.

6 comentarii:

mihaeladr spunea...

Ai dreptate e CRETINITATE!

madMe spunea...

O, Doamne! Unii sunt de-a dreptul bestii. Cum să îi spună așa ceva bunicii?

Fetita Junglei13 spunea...

@mihaelaDr- si,din pacate,sunt din ce in ce mai multi cretini d-astaia.
@madMe- Eu am ramas pur si simplu ca zidita,n-am putu sa mai zic nimic pe moment,dar apoi.Partea si mai proasta e ca nu era vreo fata nedusa la scoala,neiesita-n lume,cum ar spune mama,ci una educata,una tanara,una trecuta si ea prin niste probleme asemanatoare.

ioana k-man spunea...

Daca ea se crede femeie doar pt ca are ovare si col uterin...

Cris-Mary spunea...

:( Uoff cat ma intristeaza lucrurile astea :(

Fetita Junglei13 spunea...

@ioana k-man- probabil,altfel nu-mi explic.
@Cris-Mary- si pe mine.Si-acum si mai mult,ca stiu ce munca de lamurire duc cu sor'mea,ce lupta depun sa-i redau optimismul,pe care l-a pierdut deodata.