miercuri, 5 ianuarie 2011

Cu acordul Militiei

Stiu ca nu-i frumos ce fac, stiu ca nu-i nici macar corect, dar dupa ce m-am straduit sa rezolv totul amiabil, am ajuns la o singura concluzie.E musai sa fac un numar de telefon public si asta se poate face dand un anunt la marea publicitate.
Numarul meu de telefon e detinut de prea putine persoane, tocmai d-aia am mers pe premiza ca ar fi o greseala, dar greseala insista.
Totul a inceput intr-o noapte, pe la 3 si ceva, cand a sunat telefonul si mutul de la celalat capat abia respira. Prima noapte, trei incercari. Eu nimic, mutul nimic. A doua zi am incercat sa vorbesc cu personajul si mi-am dat seama, ca-i arde de mistouri. Si-au urmat alte nopti, alte dimineti, alte zile. Si-am avut rabdare, ca-s mai rabdatoare decat o camila insetata..Pana cand mi-a zis militianul ca-n trei zile se rezolva totul, dar ca am acordul lui, sa-i fac si public numarul.
Acum, am o rugaminte, ce se cauta mai mult, ca sa stiu ce sa scriu in anunt?
Daca ma luati cu partea aia cu bunanatea, s-a terminat, s-a dus. Si nici nu e indicat sa-mi inchid telefonul noaptea (din motive personale), oricum suna si ziua. Si chiar daca-i pe silent, ca un facut ma trezesc (asa s-a intamplat si cand a fost fata aici si n-am vrut s-o deranjez)
Merci

3 comentarii:

iculici spunea...

măcar dobitocul sună cu număr...
într-o vreme pe mine mă suna cineva cu număr ascuns și nu vorbea... :))

PUP.
CU DRAG,
.

Brutacu Hector spunea...

"studenta, din mediul rural, cuminte, sani voluptosi si obraznici, 45 kg, migniona, glezne albe - ofer senzatii de neuitat unor domni generosi (primesc si bonuri de masa sau cazare pe termen lung, pentru a-mi putea duce studiile la bun sfarsit) "

:D

Iti recomand ziarele pe care le citesc in fiecare dimineata ghertoii,tarabagii de la Halele Centrale, lucratorii de salubritate si floraresele : Telegraful, Raid, Anuntul, Prahova (no offence pentru nenii care scriu pe acolo, dar acestia sunt cititorii lor).
Asta asa ca sa aiba material pentru frigider. :)))

Fetita Junglei13 spunea...

@iculici- se poate si daca nu stii numarul,mi-a zis militianul
@Hector- exact la ziarele alea m-am gandit.Anuntul am sa-l modific,pentru astfel de anunturi trebuie sa mergi cu buletinul (ca la credite),dar iti multumesc din suflet pentru idee.