Ieri, după ce dădui cele nouă cojoace și șapte turbane jos și după binecuvântata uniune cu liana udătoare, mă puse Zeul Inconștienței sau Mama Căldurilor, că nici eu nu știu ce fu în tărtăcuța mea, să-mi iau o fustă, pantofii ăia buni rămași moștenire de la a bătrână, puloverul primit în dar de la mama lui Moș Gerilă și s-o-ntind să mă-nconjor cu liniștea.
În alea cinci minute de mers, îmi fu chiar cald. Ptiu, îmi venea să "dau și cu basca de pământ". Mda, că uitai să vă spun, pusei și-o eșarfă roze (cu accent pe e) și băscuța lui Gavroche. Avea ăsta mic bască? Eh, nu-mi amintesc, bine că nu eram cu-a lui Jenică. Dar după cele 49 minute de staționare cu spiritualitatea, simțeam cum mă împrăștii de la genunchi în jos, precum un puzlle. Deja mi-nchipuiam cum mă vor asambla, genuchiul stâng la glezna dreaptă, fluierul piciorului la călcâi și tot așa. Mda, râdeți de năcazul omului, de parcă știți voi cum e să ai 49 kg și să urci și contra vântului, având bonus și-o cutie goală-n brațe, că na, trebuia să o recuperezi pe ea, pentru a încheia activitatea zilei și să mai dai și de-un fost coleg de școală, care să zică "parc-ai fi o franțuzoiacă cu băscuța aia". Mda, bine că nu-s Zgândărel (porecla profului de franceză) sau Fernandel (actorul de aici) i-am zis. Că sigur nu eram nici Mireille, nici vreo altă franțuzoaică renumită și iar trecu celebritatea pe lângă mine.
Na, acum ce voiam să vă zic, s-o fi întors Dochia din Martie, mieii, iepurii sau ce alte vietăți or mai fi, de se-ntoarse și vremea asta? Nu de alta, dar e musai să plec și nu știu ce greutăți să mai iau contra vântului, că de frig nu-mi fac griji, consum zeamă de urzici și-mi clocotește sângele.
Sau m-or fi ajuns blestemele unui nenic de locuiește mai jos?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu