În sfârşit pot spune, că nu-s eu, fără telefon. Nu-s tot eu, în starea asta. Pentru cine nu ştie, sunt atât de ataşată de telefonul mobil, încât mi se întâmplă ca să-l uit, pe la serviciu, să uit ca să-l încarc, să îl las în casă, eu să fiu afară, să plec fără el şi multe altele.
vineri, 29 iunie 2012
Mult prea normale, de la o vreme
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
1 a la Ţopescu
Caprarii
d-ale oamenilor,
din viata,
lehamite,
oameni foarte prosti,
prostie
Reclama noastră ce de toate zilele
sau nopţile.
Trecând peste oferta, pe care am văzut-o la Carrefour, în preajma Moşilor de mai demult, azi văzui "mama,tata,Dumnezeul ofertelor":
Trecând peste oferta, pe care am văzut-o la Carrefour, în preajma Moşilor de mai demult, azi văzui "mama,tata,Dumnezeul ofertelor":
Bancul de Vineri
O prostituată face pană în faţa unei biserici. Imediat măicuţele să o ajute , la care una dintre ele:
-Vai dragă dar ce maşina ai şi ce bine îmbracată eşti, miroşi şi frumos, arăţi şi bine, nu te supăra ...dar cu ce te ocupi, maică?
-Ehhi sora, sunt prostituată.
-Aoleooo, dar ce e înseamnă prostituată?
-Adică bărbaţii vin la mine şi mă plătesc pentru sex.

Buna dimineata
Trezireaaaaaaaaaaaaaaaa că doar aici îl mai auzi, anul acesta:
joi, 28 iunie 2012
Adunate şi combinate
Stam eu aşa (bine, recunosc, nu stam, făceam mişcare- Apropo, de ce au oamenii impresia, ca persoanele slabe n-au nevoie de mişcare?) şi-aşteptam să sosească vecinul cu maşina (sincer, nu pleacă nimeni la nicio liniuţă sau vreun cerculeţ, în noaptea asta, dar dacă el a vrut s-o predea), când mi-a venit minunata idee, de a vedea ce s-a mai petrecut cu fularul. Căutare Google şi click, pe primul link, ca să nu mă chinui prea mult. Bun, primul şi singurul articol citit, pentru că m-am lămurit:
Citatul de Joi
E atât de greu şi de dureros să stai între minte şi inimă şi să te lupţi s-o împaci pe cea din urmă cu dreptăţile celei dintâi.Gala Galaction
Din viaţă
Eu cred în Dumnezeu şi atât. Fără alte explicaţii, fără a fi habotnică, fără a obliga pe altul să creadă. Dar, pentru că există un dar, uneori, de ce acolo nu-s case de marcat? Aaaa, nu, nu mă refer la liturghie sau la altele, ci mă refer la "buticul cu lumânări, cărticele şi accesorii". De ce, dacă spune clar "să nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie" ?
Şi cu asta ştiu că iar m-am tăiat de pe lista cu oameni buni şi m-aşteaptă focul şi pârjolul.
Şi cu asta ştiu că iar m-am tăiat de pe lista cu oameni buni şi m-aşteaptă focul şi pârjolul.
miercuri, 27 iunie 2012
Poza de Miercuri
marți, 26 iunie 2012
Te va şoca?
Eu zic că Da.
Numai una
Azi, doar una. O întrebare am, una simplă ca şi celelalte:
- viermii din fructe sunt de dulce sau de post?
- viermii din fructe sunt de dulce sau de post?
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
intrebari,
intrebari existentiale.,
personale
Ceva...
...sau altceva
- Azi e ziua Drapelului
- Ce e asta? Ne dă ceva?
- Ce să ne dea? Tricolorul, ăăă...
- Dacă nu ne dă nu ne interesează.
- Şi mai ai pretenţia ca străinii să îţi vorbească româneşte, în ţara ta sau să nu serbeze unii, zilele altora. Da' pe 4 Iulie ce e?
- Ziua Americii, că doar n-oi fi tută.

luni, 25 iunie 2012
duminică, 24 iunie 2012
Adunate (8)
Păi, poate vrea să facă altceva sau poate face apă, altundeva.
Cu aşa iarnă, mi-e şi frică să vină sezonul.
Sânzienele
Hai Mări la Sânziene că de-acum s-a dus şi cucul...
Duminica egal poezie
Încă un pas
Ana Blandiana
Atât de puţine lucruri mă pricep să fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.
Ana Blandiana
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.
Adunate (7)
recente sau depărtate
sâmbătă, 23 iunie 2012
vineri, 22 iunie 2012
Bancul de Vineri
Bula se duce la preot,sa se spovedeasca
-Parinte,am fost la prietenul meu si nu l-am gasit acasa.Mi-a deschid nevasta-sa si m-a poftit la o cafea.
-Asa, si?intreaba preotul.
-Dupa aceea s-a asezat la mine in brate.
-Asa, si?
-Si eu am plecat,parinte ca mi-a fost rusine.
-Bine,trebuie sa faci timp de zece zile 100 de matanii si sa bei 15 litri de apa pe zi.
-Dar,parinte,de ce sa beau 15L pe zi?

joi, 21 iunie 2012
O mare prostie
Am vazut oameni, în colective, certandu-se pentru aerul conditionat, pentru un ventilator, pentru o farama de aer, pentru o gura de apa, pentru orice nimic.Ce prostie.Am vazut multe prostii zilele astea. Pacat. Moartea nu intreaba,moartea vine, loveste si pleaca, lasanad in urma...ce, cum şi pe cine?
Am văzut oameni suferind.Prea mulţi oameni dragi suferind. Sunt egoistă, Doamne ţi-aminteşti? Da?!Atunci, se pare că nu rămâne cum am stabilit...
Apropo, ai zâmbit, azi?
Am văzut oameni suferind.Prea mulţi oameni dragi suferind. Sunt egoistă, Doamne ţi-aminteşti? Da?!Atunci, se pare că nu rămâne cum am stabilit...
Apropo, ai zâmbit, azi?
Citatul de Joi
"Moartea e o treaba foarte mohorâtă şi plictisitoare.Sfatul meu e să nu aveţi nimic de a face cu ea." Somerset Maugham
miercuri, 20 iunie 2012
Decât să, mai bine mă
Decât să mănânc litere sau să le adauga, mai bine mă duc în pat.
Nu vrea să mă gândesc câţi ani or avea profesorii lui.
Nu vrea să mă gândesc câţi ani or avea profesorii lui.
marți, 19 iunie 2012
Muzica de Marti 13
luni, 18 iunie 2012
duminică, 17 iunie 2012
Unele, altele
Post, post, dar al cui si pentru cine?
Zău, că m-am uitat în stânga, la fiecare "ţambră" (la mine nu se spune aşa, dar îmi place, cum sună),chiar şi la vecin, dar n-am găsit nicio sonerie.
Zău, că m-am uitat în stânga, la fiecare "ţambră" (la mine nu se spune aşa, dar îmi place, cum sună),chiar şi la vecin, dar n-am găsit nicio sonerie.
Filozofii de pârâu
Un om suferind de o boală incurabilă nu-i un lepros, e un om, care speră şi nu trebuie să-i fie interzisănevoia de comunicare cu amicii.
Filozofii de pârâu
Dac-aum sfârşeşte vreo persoană publică sau sfârşesc mai mulţi oameni, nu m-aş mira s-aud că e de la ţânţari. S-a dus febra căpuşelor, apare a ţânţarilor.
Duminica egal poezie
Păianjenul si viermele de mătase
Vasile Militaru
Un paing ce s'aciuase
In ungherul unei case,
A vazut un vierme mic
Torcand fir de borangic…
Vasile Militaru
Un paing ce s'aciuase
In ungherul unei case,
A vazut un vierme mic
Torcand fir de borangic…
sâmbătă, 16 iunie 2012
Sambata cu amintiri
Fiecare cu ce are
Unii aşteaptă PENSIA , alţii au aşteptat tombola :
vineri, 15 iunie 2012
Bancul de Vineri
O femeie la spovedanie...
- Părinte am preacurvit...
- De câte ori fica mea?!?
- Părinte am preacurvit...
- De câte ori fica mea?!?
joi, 14 iunie 2012
Citatul de Joi
Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur, prind curaj.Ion Creanga
miercuri, 13 iunie 2012
"O poveste"
Dragă M.C (aş putea să-ţi spun şi hammer, dar ar fi un adjectiv prea sărăcuţ. Cred că mai adecvat ar fi ceva cu percuţie).
I. Nu, nu faptul că am stat acum un an, două zile fără gaze naturale (alea, care vin prin ţevile galbene), pentru că pe sub terenurile dumitale treceau "conducte", care încurcau, m-a făcut să nu te sufăr (nu-i bai, nu-s singura, nu te afectează, da' cine-s eu, vreo piesă din vreun puzzle?), ci multe altele. Nu ştiu cum să-ţi spun, dar faptul că nu m-am lăsat vrăjită de mirajul acela de sus, acum şase ani, chiar mi-a prins bine. Zău, îi mulţumesc zilnic lui Doamne-Doamne, că mi-a dat calitatea asta (da, eu consider o calitate faptul c-am renunţat la serviciul acela, unde câştigam de trei ori mai mult, decât era minimul pe economie, la vremea aia, dar n-am devenit pupătorîncurătoare), altfel acum o lălăiam cu trei cuvinte.. Ce pot să-ţi spun? Unii oameni, încă mă întrebă de actele lor de proprietate sau alte documente. Ce crezi că le spun? Habar n-am, nu eu eram "şefa". Ştiu, poate crezi, că nu e vina ta, nu tu erai responsabil, ci fiica ta. Mda, poate că ai dreptate, dar dacă tati ar fi fost altul, fiica şi-ar fi făcut datoria legal. Alţii îmi spun că am dat cu piciorul la noroc. Eeee, nu-i bai, n-a fost singurul serviciu, unde mi se ofereau bani mult mai mulţi, când spuneam că plec (motivele erau legate de principiile mele). Sincer, cu mine n-ai fost nesimţit, chiar mi-ai vorbit frumos (nici cu celelalte fete, drept dovadă, că unora dintre ele le-a plăcut aşa de mult linsul, că încă sunt p-acolo. Aaaa, eu cred că n-ai vrea să afli, ce spun în spate despre familia dumitale), ceea ce nu pot spune, despre soţia dumitale. Ce să-i faci, era patroană la "autobuze", dar cred că statul de soţie a dumitale, o făcea să fie cum era (şi-am auzit, c-acum ar fi şi mai şi). Sincer, ăl mic seamă cu ea şi fata cu dumneata. Şi tot sincer, să fim serioşi, ăl mic le are cu prafurile cât ar spune el că nu.
Hai, că revin, mă duc să fac nişte piftele de dovlecei, între timp delectează-te cu ceva plăcut. Poate o vizionare a nunţii din ţările calde.

Comentezi?!?!
Daaaaaaaaaaaaaa, că făcui nebunia asta.
Am văzut pe un blog, un comentariu lăsat de Mihaela, dar la nume avea un 1 ataşat. Hmmm, am dat click si m-a dus la ea şi uite-aşa am preluat ideea.
Aşadar comentez? Daaaaaaaaaaa, dar mai târziu, când vine seara.

marți, 12 iunie 2012
Muzică de Marti (13)
"Muncipiul" meu pentru un cal
Fusei azi până-n municipiu şi de vreo două ori trecui printr-o zonă. Mă lămurii cu ajutorul domnului Hector, care era treaba şi cintind, aflai că:
luni, 11 iunie 2012
duminică, 10 iunie 2012
Duminica egal poezie
Decebal către popor
George Coşbuc
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
George Coşbuc
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Găinaţ şi muci
Lehamite, bătrâni, beţivi, parveniţi, doritori de putere, circ, scârbă, greaţă...
Pixuri, ciocolată, tricouri, plimbări, bani, tigăi, aprinzătoare, promisiuni de-avere, ameninţări, hârtii...
Ultima noapte de război, prima săptămână de posibile amoruri, asta e politica.

sâmbătă, 9 iunie 2012
Scurte
Dragă nene Iancule, deh, dacă acum 100 de ani, când te-ai dus dincolo, nu te-ai gândit, că vor fi alegeri mâine, ţi-au rezervat doar o mică parte.
Probabil (mai mult ca sigur) nici paraşutiştii n-or să fie băgaţi în seamă mâine.
Însă cu siguranţă anul acesta a fost cea mai dătătoare de stări de vomă "luptă".
Aşa, ca de ultim moment, in timp ce mă delectam cu folclorul precedent (delectat= pe puţin 20 de reluări), am primit un sms si m-am tot gândit "cine-mi poate da mesaje la 10 noaptea?"

Ei bine, lupul
Folclor de Sambata
vineri, 8 iunie 2012
Bancul de Vineri
Gheorghe ajuns în Rai de o săptămână şi nefăcând nimic altceva, decât privitul la soare, relaxarea şi meditarea, îi cere lui Dumnezeu ca să vadă iadul. Bun, Dumnezeu îl roagă pe Sfântul Petru să pregătească şareta şi să meargă într-o excursie.
Ajunşi în iad, Gheorghe rămâne uimit văzând numai baruri, plaje, umbreluţe, dans, femei la bară şi mai că-i vine să rămână acolo.
După vreo două săptămâni de lenevit în Rai, iar îl roagă pe Dumnezeu să facă o excurise şi iar i se face plăcerea. Reîntors în Rai face îi spune lui Dumnezeu că s-a hotărât si vrea mutaţie in iad. După ce toate documentle au fost făcute, Gheorghe îşi ia la revedere şi se mută-n iad. Numai că, aici, în loc să i se dea şezlongul cel mai relaxant, Gheorghe este dus ca salahor la cazanul principal şi cere o audienţă la Scaraoschi.

joi, 7 iunie 2012
La răspântia cerului albastru
Citatul de Joi
Să-ţi tratezi prietenul de azi ca şi cum mâine ţi-ar deveni duşman şi duşmanul de azi ca şi când mâine ţi-ar deveni prieten. Ileana VulpescuERATĂ " Romanii nu au stiut sa fie niciodata originali...
”Iubeste-ti prietenul pana la un punct, caci este foarte posibil ca el sa-ti devina dusman intr-o zi; si uraste-ti dusmanul pana la un punct, caci este foarte posibil ca intr-o zi el sa devina prietenul tau.”[Ali bin Abi Talib]
... sau poate ca nenea Ali a furat de la Ileana Vulpescu ?!"- Multumesc domn' Hector.
Ultima strigare-n noaptea agitată
Eu nu ştiu ce faceţi voi, dar eu am mers mereu la vot.Bine,nu mereu, c-atunci cu UE nu fusei p-aici, da'-n rest, n-am lipsit. Chiar şi pe vremea cealaltă, pe când credeam că e o mare "jmecherie" ca să votezi, m-a luat tata, în cabină cu el. C-am votat unul, c-am votat cinci, c-am votat-o pe Pinky sau pe vecinul de lângă casă, dar am mers, ceea ce o să fac şi anul acesta.
Numai c-acum m-am gândit. Toată lumea la-ntrebarea aia, de prin lepşe, cu primitul mitei, a zis că Nu, Doamne fereşte, cum să?, doar că, uite că...
Aşadar:
VOTEAZĂ-MĂ PE MINE, CĂ FUR ŞI PENTRU TINE! VOTAŢI ACUL, ACUL DE BRAD, CĂ-NŢEAPĂ CU MULT DRAG!

miercuri, 6 iunie 2012
Unele, altele
O ştiţi p-asta? Un candidat, care a decedat, e încă susţinut de colegi, pentru alegeri? Detalii aici.
Scor 53-46-5. Mă miram eu de ce, aproape peste tot sunt de la PSD. Uite d-aia.
La unul dintre posturile de radio, pe care-l ascultă fetele, la serviciu (e cu o zi da, una nu, că se bat oamenii,sau cu ajutorul căştilor, pentru restul) e o emisiune, numită "ora electorală" sau cam aşa ceva. De fiecare dată, "singurul invitat" (revin la asta) e candidatul USL la primăria, unui municipiu. Apoi, ce fair play e ăsta? Ziceam eu, pe fb, acum ceva vreme, când era un concurs, p-acolo, cum că, de fapt, sunt două trebi: reclamă şi campanie electorală (că doar dădeau un anumit tip de vin = reclama, iar întrebarea se referea la acest candidat USL, răspunsurile fiind toate valabile; ştiai unul, câştigai= campanie).
"Singurul invitat"- uite aşa-şi începe domnul M.V "emisiunea": -"îl avem în studio..."- mă laşi, aceleaşi şi aceleaşi înregistrări, pe care le tot repetă.Sincer, proşti îşi cred ascultătorii.
L.E- adică primele semne ale...- într-unul dintre spoturi, unul dintre candidaţi spune aşa "mai bine, pentru noi" şi zău, că spune adevărul adevărat. Corect, mai bine, pentru ei, că nu spune, pentru voi.

Două oarecare
Să vă spun două amuzante, două întâmplări.
Filozofii de pârâu
Precum sunt crucile, de pe marginea drumului, aşa sunt şi panourile electorale.
L.E- primele măcr spun adevărul.
L.E- primele măcr spun adevărul.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
1 a la Ţopescu
Caprarii
filozofii,
filozofii de parau,
personale
Poza de Miercuri
marți, 5 iunie 2012
Una pe săptămână
Restanţe:
flori pe cale de disparitie- au dispărut, până m-am gândit eu să scriu.
manusa cu cuie poze- de 8, de 10, de care?
tzi tzen ceai versuri- Daniel Iancu, eeeeee, "Chinezoaica Tzi Tzin Ceai zambea cand vedea parai/Avea un local de fite,club Shanghai 15 fetite"
daca voi canta populara ma vor asculta??- de ascultat te-or asculta, depinde cum vor reacţiona

La Stat, momentan, nu?
Primăvara începe, când vrea ea
Maşina altar
sau cea mai credincioasă?
luni, 4 iunie 2012
duminică, 3 iunie 2012
Duminica egal poezie
LA LUNĂ Duiliu Zamfirescu
E noaptea caldă. Stelele usoare
Clipesc din gene, line depărtate.
Pe iazul morii apa nu mai bate;
Pe dealuri focul cel din urmă moare.
Clipesc din gene, line depărtate.
Pe iazul morii apa nu mai bate;
Pe dealuri focul cel din urmă moare.
sâmbătă, 2 iunie 2012
Folclor de Sambata
vineri, 1 iunie 2012
Aproape ratat
Se gândiră să-l onoreze, pe Iurie Darie, c-o stea p-asfalt.Se gândiră bine, dar cât p-aci să i-o dea la fel ca altora.Oricum, în stadiul, în care e, tot n-o să se bucure de ea.
Bancul de Vineri
Un roman revenit in tara dupa 20 de ani se decide sa mearga la localul lui preferat sa manance.Intra in local,se aseaza,iar chelnerul vrea sa ii dea meniul dar romanul il opreste.Ia lingura si o miroase,apoi zice:
-Specialitatea pentru felul 1 este ciorba de burta de vita cu cartofi.
-De unde ati stiut?intreaba chelnerul.
-Se simte pe lingura.As dori o portie daca se poate.
-Imediat.
Dupa ce serveste felul 1 chelnerul vrea sa ii dea meniul pentru felul 2.Ca si data trecuta romanul nostru il opreste.Ia furculita si o miroase,apoi zice:
-Specialitatea de azi pentru felul 2 sunt sarmalutele cu cartofi si friptura.
-De unde ati stiut?
-Am simtit pe furculita.As dori o portie daca se poate.
-Imediat.
Chelnerul,surprins si in acelasi timp nervos de roman ia o lingurita si i-o baga la bucatareasa Lenuta in chiloti.Apoi merge la masa romanului nostru si vrea sa ii dea meniul pentru desert dar si de aceasta data il opreste.Ia lingurita si o miroase si zice foarte surprins:

Poate singurul drept, pe care se bucură politicienii, că-l avem, e dreptul la vot.Bine, depinde de care parte te afli.
Toţi oamenii mari
Bucuraţi-vă mă pici, că nu sunteţi pui de-arici.
Mă aşteaptă altă vârstă, îmbrăcată-n altă fustă.
"Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii,dar puţini îşi mai aduc aminte"-Antoine de Saint Exupery.
Mă aşteaptă altă vârstă, îmbrăcată-n altă fustă.
"Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii,dar puţini îşi mai aduc aminte"-Antoine de Saint Exupery.
joi, 31 mai 2012
Una pe săptămână
Sau când se poate.Or să mai apară, mâine, poimâine, până le aduc la zi.
azi am aflat ca nu esti parai- ce bine, m-am liniştit. Dar nici "coco" sau "biştari nu sunt.
ma doare capul- cum să te doară ceea ce nu ai? :)
bicicleta care tunde iarba- lenea asta de n-ar fi
cum se fac cartile postale pentru clasa 6- la fel ca cele, pentru alt nivel
trasnete si fulgere- ehe, se pare că din belşug, luna asta.
flori de mai versuri- merg cele de la Alternosfera?
45 de grade matematica- unghi drept (sper)
sandy bell pictures- mai "dincolo'
copil de ban gata- ban de un ban sau ban de mai mulţi bani?
jungla costache elena- n-o cunosc. Ce-i drept, prin jungla-n care sălăşluiesc, deţin rude cu acest nume.
barbati imbracati in rochie- bărbaţi de găşcă- la etreceri private, dar dacă vrei pentru tine vreun model anume, tu doar spune.
poze cu sobolani langa mancare- te simţi bine?
cum sa vazut luna- clar, ultima oară când a fost senin
brasovul meu iubit- felicitări, iubeşti ceva frumos
poze cu gumi sakura- ?!?! sunt prea bătrână pentru aşa ceva
compunere hainele si cum arati sunt importante pentru tine- nu, în mod normal, da, în jungla asta.
copaie de lemn-vis- pentru unele-i coşmar.
george fetica- ?!?!? Fetica, fostă apă curgătoare, cu staţionare, acum, din cauza sindacobenzinarului.
cum arati ca esti roman?- depinde la ce îţi trebuie. Dacă pleci pe undeva nu e recomandat.
pisica uda florile- deşteaptă pisică
buretii vineciori- de la ploile astea n-or să mai rămână
aparat de spalat cu presiune sh- pentru spălat ce?!
glucoza de pe vremuri- ce vreumuri
totul despre jungla nu chiar totul, că nu se merită
poze casa cu tei craiova- n-ajunsei la ea
zaruri colorate pe unghii- zaruri= table.Atât ştiu, atât repet.
ochelari cu geam poze- adică fiţe sau să pari inteligent/ă?
poze serpi mici- avem
ce parere aveti de fetele cu pantaloni mulati- depinde de fete/femei.Dacă n-o avantajează, n-are rost să se încurce.
stapana si sclavul- fantezie sau...?
elefantei roz- există. Dumbo e primul şi-apoi vin fraţii lui.

That's all folks?
Aşadar,alegerea îmi aparţine.
Citatul de Joi
Nimeni nu simte durerea altuia, nimeni nu intelege bucuria altuia. Oamenii isi imagineaza ca pot fi alaturi de cei dragi in momentele de tristete si bucurie.In realitate fiecare isi poarta singur si durerea si bucuria.Franz Schubert
miercuri, 30 mai 2012
Culmea combustibilului
Să furi cu tonele şi tu să-ţi cumperi de la pompă
marți, 29 mai 2012
Dilema păsărească
"Piri,piri galbena
Na,na,na moţato, na
De-aţi mânca, de n-aţi mânca..."
Na,na,na moţato, na
De-aţi mânca, de n-aţi mânca..."
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
intrebari,
intrebari existentiale,
personale
Muzica de Marti 13
O fi apărut la radio-uri?
luni, 28 mai 2012
Băbuţele
Eu n-avui treabă cu Eurovisionul, de-a lungul anilor. Anul ăsta văzui şi eu frânturi, din prima seară, dar am ratat-o pe Mandinga. În schimb, îmi plăcură băbuţele şi vrusei să câştige. Aflai de pe fb ce loc a ocupat Mandinga, dar nu avui curiozitatea să aflu alte detalii. Azi, la serviciu, prinzând frânturi din discuţii, despre Eurovision (eu, dacă nu vreau s-aud ceva, mă gândesc la viaţă şi intru-n transă), întrebai şi de bunicuţe şi-mi săriră muierile-n cap (la figurat, că la propriu nu le puteam suporta) cum că doar eu zisei că-mi palc şi-acum câteva zile şi astăzi.
D-ale vieţii
Cic-ar fi o chestie/treabă, cum i-o spune, cum că mortul nu trebuie dus p-acelaşi drum. Bun, n-o ştiam, pe 13 Ianuarie 1986, am aflat-o acum câţiva ani şi mi s-au elucidat unele dileme. Cam ce vrea expresia/superstiţia/ chestia să spună? Cum că, odată plecat din casă/capelă mortul trebuie dus la groapă, pe un singur drum, fără întoarcere pe drumul, pe unde a trecut. De ce? Habar n-am, dar d-aia-mi explicai eu de ce sunt multe cimitire, în acelaşi loc cu bisericile. Păi da, că mie mi se părea anormală treaba asta, copil fiind şi locuind în localitate cu cimitir separat de biserică. Nu că ar fi fost vreun inconvenient, din contră, pentru mine şi MIRC, care aveam ca spectatori la concertele noastre susţinute la muzicuţă şi acordeoan (ehe, e chiar invers de cum vă închipuiţi) doar oamenii, d-acolo (ei chiar n-aruncau cu nimic în noi), era o binefacere.
Rasul de Luni
Pe mine nu boii m-au ales ca pe tine
duminică, 27 mai 2012
Întrebare simplă
Voi ce-nţelegeţi printr-un fan? O persoană, care adoră o vedetă sau o persoană, care nu închide ochii, atunci când vedeta preferată e plină de greşeli?
O să vin eu cu un later edit, d-ăla, ca să înţelegeţi. Acum vreau numai un răspuns.
L.E d-ăla (22:35)- părerea mea e că atunci, când "vedeta" nu mai e ce a fost şi când vezi clar că nu dă doi bănuţi pe părerea fanilor (ăia după urma cărora şi-a luat şi şi-a făcut), iar pe tine te priveşte ca pe ultimul păduche, să vezi (când vezi să vezi, ştiu, special am folosit). Să nu te minţi singur şi s-o ridici pe-un piedestal, că şi vedetele ie oameni, cu bune şi cu rele, cu defecte şi părţi bune, cu omenie şi fără.

Serbările ploilor
Mai întâi aş vrea să vă spun, în mod oficial, c-am ajuns la o concluzie: conlocuitorii mei sunt fani Fuego şi Iri (separat sau împreună). Nu că asta ar fi vreo problemă. Şi mie-mi e dragă (cum cânta), de la celălalt am un autograf, rătăcit pe undeva şi poză cu dânsul pe scăunel (prietenii ştiu de ce) şi chiar l-aş propune, pentru Eurovizion. Fără glume, la modul cel mai serios. Păi, nu umple el sălile, nu impresionează el lumea până la lacrimi? Pe bune, eu zic că-i impresiona.
Mda, nu avea cum să-mi răsară ideea, dacă nu se desfăşura "Sărbătoarea Cireşelor". Trec peste faptul că acum doi ani, trei, Iri (ştiu unii, care), dacă se urca pe scenă, sfârşea creaţă şi n-ajungea la "comoţia cerebrală", dar nu pot trece peste certitudini. Nu a fost an, în care să nu fi plouat măcar o oră.
Aşa că stau şi mă-ntreb: dacă există tot felul de serbări/sărbători/zile şi nopţi, printre care şi Serbările Zăpezii, de ce n-ar exista şi serbările ploii?
P.S- featuring-ul, pe care mi-aş dori să-l ascult (fără glumă) ar fi unul între Paraziţii şi Fuego. Serios, serios, aş asculta aşa ceva.

Somnul
George Topârceanu
Când numai luna singură din noapte
Veghează din întinderea albastră
Şi când o rază albă, visătoare,
S-a strecurat sfioasă prin fereastră
Şi-a adormit pe pernă, lângă tine
Atunci din cer, cu aripi nevăzute,
Copilul morţii - somnul - tainic vine
Pe ochii-nchişi, uşor să te sărute...
Tu, dragul meu, dacă te simţi prea singur
Şi n-ai pe nime-n camera săracă
Decât un nou duşman şi oaspe: foamea...
Închide ochii! Foamea o să-ţi treacă,
Şi fără veste somnul îţi aduce
O masă cu împărăteşti bucate,
Belşugul unei lumi mai fericite,
Cu soare cald şi parcuri, şi palate...

sâmbătă, 26 mai 2012
C'est la vie
Sosii acum, dintr-un loc, unde printre altele auzii Jean-Constantin şi se uitară unii, uimiţi.
O viata de om (pentru unii), un an si jumătate, o lipsă, care mi se pare o veşnicie.
Doi ani, pentru alţii... şi pentru altul cu acelaşi nume: Jean Constantin
O viata de om (pentru unii), un an si jumătate, o lipsă, care mi se pare o veşnicie.
Doi ani, pentru alţii... şi pentru altul cu acelaşi nume: Jean Constantin
Macarale
Râd în Soare, argintii...
Şosea asigurată
N-am putut să mă abţin şi-am început să lălăi:
POPULARA - SAPTE LANTURI SI-O CATUSA
Ce ne-nvata desene animate
Multe si minunate:
vineri, 25 mai 2012
D-ale lor
Trecând peste "faimoasa comoţie cerebrală", constat că:
-ori a citit în cerneala şi-a prevăzut viitorul, iar după ziua de Duminică trebuie să ne aşteptăm la altceva,
-ori a citit în cerneala şi-a prevăzut viitorul, iar după ziua de Duminică trebuie să ne aşteptăm la altceva,
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
d-ale ziaristilor,
Irina Loghin,
stiri cretine
Bancul de Vineri
Doi ciobani merg la un restaurant mediteranean. Dupa ce citesc meniul il intreaba pe chelner
- Dom'le draga, ce is acelea fructe de mare?
- Caracatita, calamar, rac, creveti, raspunde chelnerul.
- Apoi bag de seama, zice unul dintre ciobani, dupa cum zici dumneata, vulpea, ursul si lupul is fructe de padure!

Let's...
Aproape de seară, după ce trecuseră "grătăriştii", rămaseră...
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
4
a la Ţopescu
Caprarii
d-ale oamenilor,
let's do it romania,
mizerie,
personale,
poze
joi, 24 mai 2012
Citatul de Joi
Cel mai mare defect al nostru este preocuparea permanentă de a detecta greşelile celorlalţi. Kahlil Gibran
miercuri, 23 mai 2012
Hristos A' Nviat !
Nu mă chinui să explic, nici nu L-am zărit (asta ca să priceapă ştiu ei cine). Cine ştie, ştie.
Asta-i ca aia, cu Sfinţii Constantin şi Elena, un părinte şi-un copil, dar greu de "pricipit", pentru ăia, care le poartă numele.
Asta-i ca aia, cu Sfinţii Constantin şi Elena, un părinte şi-un copil, dar greu de "pricipit", pentru ăia, care le poartă numele.
Poza de Miercuri
marți, 22 mai 2012
luni, 21 mai 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)