marți, 31 ianuarie 2012

Economie la apă?

         E Duminică. Ba nu. E Marţi, ştiu, dar să presupunem, că-i Duminică (sau poţi citi Duminică), ce faci? Te speli pe cap sau nu?Asta e dilema multora şi vorba Cameliei "câinele moare de drum lung". Moare, dar până atunci, îmi scoate mie peri albi în nas.
        De vreo trei Sâmbete, am tot lucrat, la serviciu (adică acolo, de unde-mi ies biştarii pentru o pâine). Că întreabă oamenii cu frumosul , dacă poţi merge, dacă n-ai vreo cumetrie, vreo pomană, vreo întâlnire cu iubitul imaginar sau real, e altă treabă, Că orele alea sunt plătite dublu, e altă treabă, dar ce-mi aud urechile întrece orice imaginaţie. Cum? Cum să spui asta: "aoleuu şi mâine ce să fac, că la cap nu mă pot spăla, că e Duminică". Ce naiba? Duminică nu, Luni nu, Marţi nu, scuză-mă, dar când? Şi să spui şi că "mi-a zis mie un popă". Eeee, popo mă scuzi, corpul meu îmi spune că, dacă eu simt că am nevoie de o spălare a părului, s-o fac, dacă nu, nu. Poate să fie Joi dimineaţă, poate să fie Miercuri la 13, important e să nu fiu în public şi să am tot ce îmi trebuie. Bun, nu spăl, nu cos, dar ce are spălatul propriu cu restul??!?!?!
      Încurcate-s pletele unora.
       Da' ziua/noaptea când se poate face sex, când e? Că, zău, asta-mi vine-n minte să le-ntreb, dar mi-e jenă, că-s unele dintre ele, femei înaintate-n vârtstă.

3 comentarii:

madMe spunea...

Niciodată nu am priceput asta cu spălatul pe cap sau pe corp... dom`ne, dacă trebuie să mă spăl, apăi mă spăl. Unde scrie că nu am voie? Astea cu "se zice" prin popor nu mă conving.

Fetita Junglei13 spunea...

madMe- buza mea de jos e umflata prin interior,din cauza ca o musc sa nu rad.

Anonim spunea...

:)
tot preotii (poate nu toti) zic ca nu e bine ca noi femeile sa ne tundem. sa umblam asa, cu pleata in vant... da' de ce? scrie in Biblie ca nu-i voie cu parul scurt? nu stiu, intreb doar. are Andreea o matusa care toata viata a avut frizura scurta. acu' , de vreo 2-3 ani, are pleata. ca cica asa i-a zis un popa...
si tot un popa, cred ca altul, a zis ca nu-i bine sa mergi la petreceri, sa dansezi, sa petreci... soacra Adrianei, la nunta nu a dansat. nunta a fost Duminica. ca cica ia zis ei preotul ca e pacat cu dansul la petreceri...

DA' DE CE?

:)

iculici